Acasă > Cuvinte de folos > Părintele Ioanichie Bălan: 14 OCTOMBRIE, ZIUA ÎN CARE TREBUIE SĂ NE PĂRĂSIM CASA.

Părintele Ioanichie Bălan: 14 OCTOMBRIE, ZIUA ÎN CARE TREBUIE SĂ NE PĂRĂSIM CASA.

Părintele Ioanichie Bălan:

14 octombrie, ziua în care trebuie să ne părăsim casa.

 *

În fiecare an, ziua de 14 octombrie este zi de prăznuire duhovnicească a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, zi de mare bucurie creştinească, zi de rugăciune şi pelerinaj.

Încă din ajun se îndreaptă spre Iaşi mii de pelerini, credincioşi, mai ales femei, din toate judeţele ţării. Tot oraşul este în sărbătoare. Străzile sunt pline de lume. Gara, trenurile, autobuzele sunt asaltate de oameni. Ţărani osteniţi de muncă, mame cu copii de mână, tineri plini de râvnă, orăşeni de toate vârstele, studenţi, intelectuali, toţi se îndreaptă spre Mitropolie. Este ziua Sfintei Parascheva! Este hramul catedralei. Acest pelerinaj este unul din cele mai mari şi mai reprezentative din ţară. Numărul credincioşilor se ridică uneori la zeci de mii.

Din ajun, după terminarea Sfintei Liturghii, preoţii citesc acatistul Sfintei Parascheva lângă raclă. Apoi ridică cu mâinile lor sfintele moaşte şi le scot afară sub un baldachin anume pregătit în faţa catedralei. Aici rămân sfintele moaşte timp de 30 ore, adică până în ziua de 14 octombrie seara, când se aduc din nou în catedrală cu o procesiune festivă.

Deci prima parte a hramului constă în scoaterea sfintelor moaşte afară, pentru închinarea pelerinilor. Din acest moment se formează o lungă coloana de credincioşi, care nu se mai termină şi care aşteaptă să se închine la sfânta raclă. Doi preoţi stau de gardă câte două ore la cuvioasa şi menţin ordinea. Toţi credincioşii care vin se aşează la rând şi aşteaptă să se închine. După închinare se sărută racla şi icoana Sfintei Parascheva. Apoi urmează atingerea fiecăruia cu fruntea de marginea raclei, după care credincioşii intră în biserică.

Aici se închină în continuare la locul din catedrală unde stă permanent sfânta raclă, precum şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi la celelalte icoane. Apoi fiecare îşi dă la preoţi darul şi pomelnicul familiei sale. Seara se face priveghere până aproape de miezul nopţii. Apoi, după orele douăsprezece, catedrala se transformă pentru câteva ceasuri în lăcaş de odihnă. Cei peste o mie de pelerini, îndeosebi de la ţară, străini care nu au unde dormi în oraş, se aşează jos, vorbesc lucruri duhovniceşti şi cântă cântări religioase. Mame obosite de cale cu copii lângă ele, ţărani de toate vârstele, pelerini din alte localităţi, toţi aţipesc cu frunţile pe desagi şi cu gândul la Dumnezeu. Acest moment îţi oferă o atmosferă unică în ţara noastră, de creştinism primar, şi creează un sentiment de milă, de dragoste şi respect în acelaşi timp pentru poporul nostru credincios.

Afară însă pelerinajul se continuă toată noaptea. Porţile Mitropoliei sunt tot timpul asaltate, coloanele de închinători la sfintele moaşte nu se mai termină, râvna şi dragostea pentru sfinţi este mereu în creştere. În zorii zilei, pelerinii din catedrală sunt invitaţi afară. Se face curăţenie şi pregătire pentru Sfânta Liturghie, iar în curte se începe slujba aghiasmei. Vase mari, pline cu apă sfinţită, sunt asaltate de credincioşi. La orele zece, când sunt prezenţi în curtea Mitropoliei mii de pelerini, încep să sune toate clopotele. Apoi intră la slujbă mitropolitul cu toată suita clericilor. În timp ce pelerinii curg ca un fluviu viu pe porţile Mitropoliei şi coloana de la sfintele moaşte este din ce în ce mai lungă, în biserică se oficiază Sfânta Liturghie cu un mare sobor de preoţi.

Credincioşii umplu biserica şi cele două rânduri de galerii până la refuz. La urma se ţine predica afară, pe treptele catedralei, şi se binecuvintează tot poporul. Apoi cei mai mulţi, mai ales credincioşii de la sate, se întorc la casele lor, cu sufletele pline de bucurie şi mulţumire duhovnicească. Alţii stau cete-cete la masă, pe iarbă. Numai închinarea la sfintele moaşte continuă până seara târziu.

De la ora 16 începe Vecernia. Între timp se adună în curte mii de orăşeni, localnici, intelectuali şi studenţi. În sunet duios de clopote, preoţii îmbrăcaţi în odăjdii ridică sfânta raclă şi pornesc în procesiune împrejurul catedralei. Este poate cel mai mişcător moment al anului, cea mai frumoasă procesiune de la catedrala mitropolitană din Iaşi.

În frunte, ca o corabie salvatoare, se leagănă uşor pe umerii preoţilor racla Sfintei Parascheva. În urmă merge mitropolitul în mantie, ca un păstor în mijlocul oilor, iar de jur-împrejur, o întindere vie de capete, de ochi umeziţi de lacrimi, de mâini care se întind imploratoare spre sfintele moaşte, de inimi care bat emoţionate în acelasi fel. În această procesiune se fac trei popasuri cu ectenii, în numele Preasfintei Treimi. Apoi toată mulţimea se opreşte la uşă şi încearcă să se atingă din nou de raclă. Preoţii duc sfintele moaşte în biserică şi le aşează la locul lor.

Procesiunea şi pelerinajul se încheie cu Paraclisul Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pe care îl citeşte însuşi mitropolitul împreună cu preoţii şi tot poporul se roagă în genunchi. Astfel pelerinajul anual la moaştele Cuvioasei Maicii noastre Parascheva ia sfârşit. Credincioşii se retrag din biserică, din curtea Mitropoliei şi se duc fiecare la ale lor. Autobuzele de oraş, cursele şi trenurile sunt din nou aglomerate, iar gările freamată de lume. Fiecare povesteşte ce a văzut mai frumos şi ce a auzit mai plăcut la „Cuvioasa”. Astfel drumul pare scurt, necazurile vieţii devin mai uşoare şi oamenii ajung cu inimile pline de bucurie la căminele lor. (Până în ultimele decenii, timp de trei sferturi de secol, în ajunul şi ziua Sfintei Parascheva (13 şi 14 octombrie), trenurile care mergeau spre sau dinspre Iaşi erau gratuite pentru copii, elevi şi militari; iar pentru ceilalţi închinători din ţară se aplică o reducere de 50%.)

Acum oraşul doarme în linişte, luminile catedralei se sting, uşile grele se încuie peste noapte şi nici un pelerin nu mai rămâne în ograda Mitropoliei. Numai moaştele Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, împodobite de jur-împrejur cu buchete proaspete de flori aduse de pelerini, rămân în continuare de veghe peste veacuri, ca o candelă vie a laşiului, a Moldovei şi a ţării noastre româneşti.

Sursa: CreştinOrtodox.ro

Categories: Cuvinte de folos Tags:

%d bloggers like this: