Acasă > Pastorale > Pastorala ÎPS Casian al Dunării de Jos la Naşterea Domnului (2014)

Pastorala ÎPS Casian al Dunării de Jos la Naşterea Domnului (2014)

Pastorala Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

 
 

 † CASIAN

 

din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos,

 

har, pace, sănătate, milă şi iubire de tot semenul nostru,

 

de aproape şi de departe,

 

cu prilejul Praznicului Naşterii Domnului,

 

iar de la smerenia noastră preţuire

 

şi arhierească binecuvântare.

 

 

Iubiţi părinţi sufleteşti,

Fraţi creştini şi creştine,

An de an, deşi ne aflăm la un sfârşit de timp calendaristic al celor douăsprezece luni în data de 25 decembrie sărbătorim creştineşte un început spiritual luminos, datorită naşterii mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu.

„Cel făr’de‑nceput“ şi fără de timp, mai presus de cele văzute de oameni, începe, la noi pe pământ şi cu noi o viaţă nouă şi minu­nată. Rămâne „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“ şi devine om adevărat, „prunc dumnezeiesc“, născut din „Fecioa­ra Maria şi de la Duhul Sfânt“ în peştera din Betleem, „cum au spus proorocii“. Cerurile se deschid şi îngerii cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca II, 14). Steaua minunată de pe cer călăuzeşte, în noaptea întunecoasă, printr‑o lumină nevăzută până atunci, atât pe păstorii din câmpia Betleemului, cât şi pe învăţaţii magi din Persida. Toţi se grăbesc înspre locul unde s‑a petrecut minunea cea mare, Întruparea Domnului: „Şi, iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s‑au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le‑a zis: «Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi peste tot poporul. Că vi S‑a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle»“ (Luca II, 9‑12).

Acestea sunt o parte din relatările Sfinţilor Evanghelişti despre „vestea minunată“ şi mărturiile celor dintâi închinători ai „Prun­cului Sfânt, dumnezeiesc“, în „ieslea din Betleem“.

Cu toate că au trecut de atunci mai bine de două mii de ani, pen­tru noi, creştinii, evenimentul are o puternică înrâurire sufletească şi o mare legătură peste timp cu Mântuitorul, deodată „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“ şi Prunc sfânt „mititel şi‑nfă­şeţel, în scutec de bumbăcel“.

Locul unde a coborât Domnul – în Peştera din Betleem – se apropie spiritual de noi, purtând‑o aievea pe Maica Domnului cu Fiul dumnezeiesc pe braţe, la „uşa“ caselor noastre, la „fereastra“ sufletelor noastre şi în „cămara“ inimilor noastre.

Betleemul este „colo jos“, atât pe uliţele satelor, cât şi printre blocurile oraşelor, parcă transfigurate, împodobite, luminate şi pre­gătite să reorienteze lumescul împovărat de griji şi de nenumărate suferinţe spre atmosfera paşnică şi liniştită:

„Cerul şi pământul

În cântec răsună,

Îngeri şi oameni

Cântă împreună.

Hristos Se naşte,

(…) Îngerii cântă

Magii Îl adoră“.

 Pastorala Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

Pacea care ne lipseşte adesea atât în interiorul nostru, cât şi între noi, începe să cuprindă atât spaţiul sufletesc, cât şi pe cel omenesc‑so­cial. Acesta este duhul sărbătorii! Aceasta este atmosfera firească a înomenirii Domnului, cu scopul îndumnezeirii omului!

„În fiecare dintre noi (Hristos) Cuvântul ia trup şi devine prezenţă vie, prin conlucrarea, deopotrivă, a harului şi a omului interior, preînchipuit desăvârşit în (Maica Domnului), Maria, Maica şi Fecioara. Maică întrucât, primind în inima sa deplin Harul îndumnezeitor, a zămislit în pântec rodul dragostei dum­nezeieşti şi a născut în sine, dăruind lumii pe Hristos“.

Dreptmăritori creştini,

fraţi şi surori ai familiei reunite „în Hristos şi în Biserică“,

Despre aceste adevăruri sacre care decurg din darul vieţii creş­tineşti, revărsat în sufletele şi în inimile noastre ne împărtăşim din fragedă copilărie şi până la bătrâneţe. Însă cea mai vie prezenţă, percepută cu sensibilităţile noastre spirituale, mai ales în ziua cin­stirii Naşterii Mântuitorului este prezenţa vie şi personală a Prun­cului ceresc în casele, în familiile şi în societatea în care trăim şi ne mişcăm.

În acelaşi timp, evenimentul Naşterii Mântuitorului ni se desco­peră ca fapt real şi tainic, în acelaşi timp, prin mărturii din timpuri imemoriale, dar care fac parte, cu încărcătura lor emoţională, şi din timpul nostru.

Ne amintim astăzi, cu toţii, de adevărul transmis pe cale orală, prin Tradiţie, din generaţie în generaţie, spre a confirma înrădăcinarea Mântuitorului în neamul omenesc prin strămoşii după trup ai Maicii Domnului, profeţii, drepţii şi împăraţii din Vechiul Testament, şi prin faptul că o duminică înaintea sărbătorii Naşterii Domnului este consacrată tocmai genealogiei Sale omeneşti. În acelaşi timp, Fiul lui Dumnezeu, Care devine şi Fiu al omului, prin Întruparea din Sfânta Fecioară şi de la Duhul Sfânt , vrea să aducă Tatălui, „pe pământ, mai mulţi fii“, asemenea iubitului Său Fiu, plini de generozitatea Sa, plini de jertfelnicia Sa, plini de dorinţa Sa „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Timotei II, 4), pentru a se iubi unii pe alţii după măsurile Sale, arătate în toate împrejurările slujirii Sale pentru noi, oamenii.

În aceeaşi măsură însă, Domnul, arătându‑ni‑Se ca Prunc şi Dumnezeu, doreşte să ne împărtăşească din bogăţia şi din sfinţenia iubirii Sale, înrădăcinându‑ne şi pe noi în „rudenia“ cerească a sfin­ţilor şi a îngerilor, pentru a se evidenţia, şi mai pronunţat, chipul lui Dumnezeu în noi şi a face lucrătoare „pecetea Darului Duhului Sfânt“ în inimile, în sufletele şi în viaţa fiecăruia dintre noi.

Dar toate aceste realităţi dumnezeieşti şi omeneşti, revărsate în existenţa noastră creştinească au nevoie şi de mărturii mai concrete, din care să înţelegem şi să conştientizăm prezenţa reală a Mântui­torului prin Naşterea Sa cu scopul renaşterii şi regenerării noastre spirituale.

Una din aceste mărturii este şi familia creştină care are în centru, aşa precum vedem şi în icoana Naşterii Domnului, copilul sau copi­ii. Familia întărită, consolidată şi rezistentă pentru orice etapă socială în viaţa noastră este cea creştină. La darurile omeneşti, atât de importante, se aşează, ca o diademă, multitudinea binecu­vântărilor cereşti, concretizate în trăiri şi slujiri menite a ne uni pe unii cu alţii, până la măsurile iubirii şi lucrării Preasfintei Treimi din Ceruri, pentru noi pământenii.

Aşadar, copiii darul lui Dumnezeu pentru tot omul sunt asemenea stelelor luminoase pe „bolta“ senină a familiei creştine. De aceea S‑a întrupat Domnul într‑un copil! Ca să înceapă viaţa nouă cu partea cea mai disponibilă a primirii darurilor eterne în vremelnicia vieţii şi să ne pregătească, încă din pruncie, pentru veşnicie!

Însă darul luminos al familiei, copilul, are trebuinţă de multă căldură părintească, din care cresc atât însuşirile omeneşti, cât şi deprinderile spirituale. În acest sens înţelegem de ce este aşa de importantă grija şi hrana de la mamă pentru creşterea pruncului. Ea îi împărtăşeşte prin hrana materială şi afecţiunea şi dragostea ca părţi integrante dăruite din viaţa ei. Tot astfel, pentru creşterea spirituală, pruncul are trebuinţă de „laptele“ duhovnicesc, primit de la „pieptul“ matern al Bisericii.

De aceea, Hristos Domnul, prin Naşterea Sa, a arătat omenirii „icoana“ omului deplin, trupeşte şi spiritual, într‑un copil, pentru a evidenţia perpetuarea prezenţei Sale în noi până la unirea deplină cu El.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne edifică, şi mai concret, în acest de­mers atât de necesar în creşterea şi, mai ales, în educaţia religioasă, sănătoasă şi completă a copilului, urmând o pedagogie deodată a experienţei omeneşti şi a celei spirituale, bisericeşti: „Copilul este străin de invidie, de slava deşartă, de dragostea de întâietate şi are mai mare virtute, nevinovăţia, curăţia, smerenia. Nu e ne­voie numai de bărbăţie şi de pricepere, ci şi de această virtute, de smerenie şi de nevinovăţie. De‑am avea cele mai mari virtuţi, dacă ne lipsesc virtuţile acestea, mântuirea noastră şchioapătă. Un copil, dacă e ocărât şi lovit, nu se supără, nici nu prinde pică; iar dacă este preţuit şi iubit, nu se îngâmfă. (…) După părerea mea – arată Sfântul Ioan Gură de Aur – Hristos a pus în mijloc un copil, un copil foarte mic, lipsit de toate patimile cele rele. Un astfel de copil nu‑i mândru, nu umblă după slavă, nu‑i invidios, nu‑i certăreţ; este lipsit de toate patimile de acest fel şi are multe virtuţi: nevinovăţia, smerenia; nu‑l interesează câştigurile bă­neşti, nu‑i lăudăros. Este stăpânul unei înalte filosofii: are aceste virtuţi şi nu se laudă cu ele. De aceea Domnul l‑a dat ca pildă şi l‑a aşezat la mijloc“.

Aşa exprimăm în mod concret şi înţelegem profunzimea respon­sabilităţii faţă de copiii în familie. Aceasta este tocmai atitudinea binevoitoare atât pentru primirea cu bucurie şi cu responsabilitate a darului naşterii de prunci, ca lucrare deodată divină şi umană, cât şi disponibilitatea de a creşte pruncii şi a‑i educa în duh creştin. Acesta este un dat firesc, integrator, normal, şi nu o simplă atitudine pornită dintr‑o opţiune personală şi conjunctural‑socială. A priva copilul de componenta sacră a educaţiei în familie, apoi în şcoală, în bi­serică şi în societate înseamnă negarea identităţii sale religioase moştenite prin fire, prin naştere şi prin evidenţa lucrurilor, din generaţie în generaţie.

Iată cum accentuiază acest prea sensibil aspect tot Sfântul Ioan Gură de Aur: „«Cine va primi un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte» (Mt. XVIII, 5). Nu veţi primi, le spune Hristos, numai mare răsplată dacă veţi fi ca nişte copii, ci şi dacă veţi cinsti, pentru Mine, pe alţii care se aseamănă cu copiii; vă dau ca răsplată Împărăţia Cerurilor pentru cinstea dată aces­tora. Dar, mai bine spus, le dă o răsplată cu mult mai mare, că Hristos spune: «Pe Mine Mă primeşte (…)». Hristos numeşte aici «copil» pe oamenii curaţi la inimă şi smeriţi, pe cei neluaţi în seamă şi dispreţuiţi“.

 

Preaiubiţi fraţi creştini,

Aceste realităţi de multe ori pozitive sunt cunoscute şi promovate de iubiţii slujitori ai Sfintelor Altare, de jertfelnicii părinţi în famili­ile creştine, de devotaţii dascăli de religie ai Şcolii româneşti şi de societatea tot mai liniştită, acolo unde modelele, „îngerii“ neamului, copiii, sunt aşteptaţi, primiţi, educaţi, crescuţi şi protejaţi.

Mărturiile copiilor privind binefacerea educaţiei religioase din familie, din şcoală, la ora de religie, şi din biserică, la progra­mul „Hristos împărtăşit copiilor“, sunt cele mai convingătoare argumente pentru consolidarea şi îmbunătăţirea programelor educaţionale. Acest aspect este cel mai semnificativ dar primit şi înmulţit responsabil prin familie, Şcoală şi Biserică în societatea românească în ultimii 25 de ani de la obţinerea libertăţii, inclusiv cea religioasă, cu rolul ei ziditor în viaţa noastră, a tuturor.

Cu toate acestea, sunt şi multe aspecte îngrijorătoare în privinţa statutului copilului în familie, în şcoală şi în societate. Unii părinţi nu pot sau nu reuşesc să‑şi crească şi să‑şi educe normal copiii. Migraţia, sărăcia, divorţurile, secularizarea, egoismul şi necredinţa conduc la mari eşecuri, suferinţe şi drame în rândurile copiilor care, adesea, sunt recuperaţi, parţial, pentru îngrijire, creştere şi educare în centre speciale, unele ale comunităţilor noastre bisericeşti. Dar lipsa de afecţiune, căldură sufletească şi iubire părintească din familie le înceţoşează şi privirea, şi sentimentele, şi perspectiva în viaţă. În plus, astăzi, aşa cum aţi fost informaţi, eforturile mari ale Bisericii, sprijinite de şcoală şi familie, pentru educaţia religioasă în şcoli sunt puse sub semnul privirii seculare şi al diminuării rolului educaţional şi formativ al orei de religie în şcoala românească.

În acest context, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, slujitorii şi educatorii creştini, dimpreună cu familiile, cu părinţii, cu bunicii şi cu toţi susţinătorii binefacerii educaţiei religioase îşi unesc eforturile şi energiile creatoare şi binefăcătoare pentru menţinerea tradiţiei şi a statutului orei de religie în şcoli, ca pe un dat de la Dumnezeu în Biserica şi în neamul nostru şi ca pe o lucrare absolut firească şi utilă în creşterea şi desăvârşirea tuturor copiilor.

Aşadar, fiind cunoscute toate mărturiile bune ale părinţilor şi co­piilor, ale preoţilor din parohii şi ale dascălilor de religie privitoare la programele educaţionale creştine, aducem astăzi vie mulţumire şi felicităm, în acelaşi timp, pe iubiţii noştri preoţi, care unesc jertfelnic şi responsabil slujirea la Sfântul Altar cu educaţia creştină a copiilor şi a tinerilor. Încurajăm mult cadrele didactice care, împreună cu profesorii de religie, arată, în şcoli, disponibilitate pentru a crea o adevărată „familie“ a iubirii şi a creşterii tinerei generaţii pe baze solide, prin simbioza dintre metodele de instrucţie pedagogică şi principiile şi valorile învăţăturii şi moralei creştine, urmând frumoasele mărturii ale înaintaşilor noştri.

De aceea, la Sărbătoarea Naşterii Domnului, am dorit, de această dată, a vă aşeza, mai pronunţat, la inimă, aceste mărturii, cu scopul vădit al consolidării iubirii de părinţi şi a părinţilor faţă de copii, privind locul copilului în familie, în şcoală şi în biserică, pentru ca, în satele şi în oraşele eparhiei noastre, să ne bucurăm împreună!

Să înmulţim, fraţilor, şi mărturiile iubirii faţă de copii şi de tineret în toate familiile, în toate satele şi în toate oraşele de la Dunărea de Jos! În acest sens oricine primeşte în casa sa, astăzi, şi deschide sufletul său unui copil, pe Hristos Copilul de la Betleem, născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu primeşte!

Să vă rămână în inimi bucuria şi ecoul armoniilor îngereşti ale colindelor cântate de copii! Să rămână Mântuitorul în noi toţi viu şi lucrător în viaţa de familie, în şcoli, în societate şi în proiectele de mai binele sufletesc şi social pentru noi toţi, creştinii români de acasă şi de pretutindeni din lume, ca într‑o unică şi nouă familie!

Să nu‑i uităm pe bunicii copiilor, pe bolnavi, pe săraci şi nevoiaşi şi pe deţinuţii din penitenciare!

La toţi, sănătate! Tuturor pace sfântă şi alese bucurii din faptele smereniei creştine, cu prilejul sărbătorilor Naşterii Domnului, Bo­botezei şi Anului Nou!

 

 

La mulţi ani!

 

Al vostru de tot binele doritor

 

şi către Hristos Domnul rugător,

 

† Casian,

 

Arhiepiscopul Dunării de Jos

Categories: Pastorale Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.