Acasă > Pastorale > Pastorală la Nașterea Domnului Iisus Hristos a ÎPS Calinic al Argeșului (2014)

Pastorală la Nașterea Domnului Iisus Hristos a ÎPS Calinic al Argeșului (2014)

“Iată Dumnezeul cel tare al mântuirii mele;

nădăjdui-voi întru El şi nu mă voi înfricoşa,

că izvorul puterii mele şi cântarea mea de laudă

este Domnul Dumnezeu şi izbăvirea mea” (Isaia 12, 2).

Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,

Preacuvios Cin Monahal,

Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Iubitori ai Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos!

Aducând mulţumirile noastre pline de pioasă recunoştinţă, Domnului Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru viaţa pe care ne-a dăruit-o din marea Sa iubire de oameni, şi astăzi, în ziua Naşterii lui Iisus Hristos, Dumnezeul Cel Tare al mântuirii noastre[1], din nou, medităm şi privim cu sfială adâncă la rânduielile şi datinile noastre strămoşeşti pline de bucuria Naşterii!

          De la începutul zidirii întâiului om, Adam cel Bătrân de ani, şi până la pruncul care se naşte, chiar acum când rostim acest Cuvânt, Pronia Dumnezeiască, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu, este prezentă ca lumina lină, zâmbitoare peste întreaga fire şi pururea neapusă, lumină la care suntem şi noi chemaţi să ne împărtăşim cu îmbelşugare, ca dar al Sfintei Treimi pentru pruncii pământeni, întrupaţi din gândirea şi dragostea Sa nemuritoare.

          Noi, cei de ieri, de azi şi de mâine, de pe întreg rotocolul Pământului, avem marea mângâiere de a rosti plini de nădejdi: “Iată Dumnezeul cel Tare al mântuirii mele…”

          De îndată ce noi rostim aceste cuvinte din dumnezeiasca Scriptură, inima şi sufletul nostru se deschid ca o corolă de crin uriaş, pentru a primi roua de aur a credinţei noastre dinamice în Domnul Dumnezeu Care, în hotărârile Sale veşnice, ne-a zidit “după chipul şi asemănarea Sa”.[2]

          Meditând cu grijă la actul creaţiei, când noi am fost zidiţi şi aşezaţi în frumuseţea lumii văzute, frumuseţe în care a coborât şi Iisus Hristos, Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, Care, atunci “când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”[3].

          Meditând, aşadar, şi strunindu-ne gândul, marele Pavel, Apostolul Neamurilor, le scria creştinilor din oraşul Filipi: “Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai ca Dumnezeu, ci s-a coborât pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe Cruce”[4].

          Între toate creaturile, omul fiind creaţia-capodoperă a lui Dumnezeu “după chipul şi asemănarea Sa”, venirea lui Iisus Hristos, Cuvântul, şi Fiul lui Dumnezeu, în “chipul omului”, s-a întrupat, primind chipul “omului”, făcându-se “Fiu al Omului”, adică, asemenea nouă, în afară de păcat.

Drepmăritori creştini,

Să cunoaştem mai din aproape pe Iisus Hristos,”Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii”, ce sălăşluieşte pururea în ceruri. De o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, El este deopotrivă Dumnezeu. Nu are început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii Sale; este veşnic, fiind pretutindeni de faţă, iar puterea Lui nu are margini. La zidirea lumii de Dumnezeu-Tatăl, toate prin Dumnezeu-Fiul, Cuvântul lui Dumnezeu s-au făcut şi “fără El, nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut”[5].

          Grăind prin gura scriitorului Proverbelor, Dumnezeu-Fiul zice: “Înainte de veac, M-a aşezat pe Mine Domnul: la început, mai înainte de a face Pământul. Înainte de a face adâncurile, înainte de a se ivi apele izvoarelor, înainte de a fi întărit dealurile, mai înainte de toţi munţii, Mă naşte pe Mine… Când Domnul gătea cerul, Eu eram de faţă, împreună cu El; şi când a rânduit tronul Său de o parte, pe vânt şi când a întărit norii de sus; şi când a aşezat izvoarele statornice, pretutindeni sub cer; şi când a făcut tari temeliile pământului; Eu eram la El, rânduind toate după cuviinţă. Eu eram acela în care El se bucura şi Eu Mă veseleam zilnic în faţa Lui, toată vremea, când Se desfăta El, terminând întreaga zidire a lumii şi când se desfăta în fiii oamenilor”[6].

          Astfel, în “El s-au zidit toate, în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute…toate prin El şi spre El au fost zidite”, cum scrie Sfântul Apostol Pavel[7]. Făcând, deci, Dumnezeu întreaga zidire “pentru El şi prin El”[8], Domn al vieţii tuturor făpturilor este Fiul, fiindcă în El a binevoit Dumnezeu “să sălăşluiască toată plinătatea”[9].

          De aceea, când a venit plinirea vremii pentru a aduce din nou pe toate la Sine, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume pentru ca “prin El pe toate cu Sine să le împace, fie pe cele de pe pământ; fie pe cele din ceruri, făcând pacea prin El, prin sângele Crucii Sale”[10].

          Dumnezeu Atotputernicul-Fiul, la întrupare n-a căutat chip de înger spre a lua înfăţişare îngerească, ci S-a îndreptat către noi, căutând spre chipul Său, fiindcă, la Facere, Părintele Ceresc a zidit pe om “după chipul Său”, privind către Fiul, Care este din veşnicie “chip al lui Dumnezeu Cel nevăzut”[11]. Astfel, că Dumnezeu-Om, Domnul nostru Iisus Hristos este chip al lui Dumnezeu şi chip al omului. Prin unirea lor, unul sălăşluieşte în celălalt; Tatăl cunoaşte pe Fiul şi Fiul cunoaşte pe Tatăl. În Hristos, Dumnezeu şi omul se văd faţă în faţă[12], de aceea “nădăjdui-voi întru El şi nu mă voi înfricoşa”[13].

Iubiţi credincioşi,

De veacuri, suspinul nostru după Dumnezeu, ca de altfel, şi suspinul întregii firi, păstrează în adevăr aprinsă râvna noastră de a ne ridica la starea dintâi şi de acolo la asemănarea cu Dumnezeu: “În ce fel doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa sufletu-mi doreşte spre Cel bun, spre Dumnezeu”[14].

          Privind cu grijă asupra vieţii noastre, vedem că în faţa ochilor inimii noastre pluteşte întunericul, iar puterile noastre sunt prea slabe pentru a ne putea urca singuri până la cer, de aceea Iisus Hristos a îmbrăcat trup de om. El a luat “chip de rob, făcându-se oamenilor asemenea şi la înfăţişare dovedindu-Se ca om”, pentru a “schimba înfăţişarea trupului umilinţei noastre în asemănarea Trupului slavei Sale”. El S-a făcut asemenea cu noi pentru a ne face pe noi asemenea cu El.

          “Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, se vădeşte acum când Iisus Hristos, Domnul, a luat, într-adevăr trup de om, trupul lui Adam; dar nicidecum trupul lui Adam cel căzut, ci trupul lui Adam neîntinat de păcatul strămoşesc, născându-se în sfinţenie, deoarece El n-a moştenit păcatul lui Adam. Duhul Sfânt este Acela care a coborât peste Preacurata Fecioara Maria şi puterea Celui Preaînalt, a umbrit-o: “Trup curat şi sfânt şi fără de prihană şi de tot păcatul neumblat din trup de fecioară a luat Hristos”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Dreptmăritori creştini,

La slăvita Naştere a Domnului nostru Iisus Hristos, după cum glăsuieşte o veche cântare bisericească “cerul aduce pe îngeri, pământul darurile, iar noi oamenii, pe Maica Fecioara, Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântată!

          Cântările din Biserica Ortodoxă au fost alcătuite pentru a proslăvi Naşterea Domnului cu măiestrie dumnezeiască, arătând rostul Întrupării Fiului cel Veşnic al lui Dumnezeu. Dar nici una nu este rostită mai des decât cântarea puterilor îngereşti în apropierea peşterii de lângă Betleem, în clipa Naşterii Domnului Iisus! Am putea spune că este cântecul de leagăn al Pruncului Dumnezeu-Om, pe care cerul l-a glăsuit în auzul oamenilor: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire”[15].

          În inimile noastre se aud cântările îngereşti pe care şi noi le rostim asemenea îngerilor, cu bucurie mare, dar auzim şi cântarea Sfintei Fecioare Maria: “Măreşte suflete al meu, pe Domnul”, pentru că Dumnezeu Mântuitorul a schimbat smerenia în mărire şi lipsurile în îndestulare. “Risipit-a Domnul pe cei mândri în cugetul inimii lor…. şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi”, iar Zaharia în prorocia sa spune: “Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel”, vesteşte bucuria mântuirii întru iertarea păcatelor “având asupra noastră purtarea de grijă a lui Dumnezeu: Cercetatu-ne-a pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care stau întru întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii”, iar dreptul Simeon, primind vestea de la Duhul Sfânt, că nu va gusta moartea până când nu va vedea pe Hristos, primind în braţele sale pe Pruncul-Iisus, în templul din Ierusalim, a binecuvântat pe Dumnezeu în cântarea sa: “Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta…”, gătind mântuirea “în faţa tuturor popoarelor”[16].

Iubiţi credincioşi,

Domnul nostru Iisus Hristos, strălucire a slavei lui Dumnezeu, ne-a descoperit nouă, tuturora, pe Părintele nostru din Ceruri, înveşmântat în slava Dumnezeirii Sale, lumină din lumină, ca Învăţător şi Profet, El ne-a arătat nouă pe Dumnezeu-Tatăl, în Chipul Său şi ne-a deschis inima noastră cea întunecată, ca să-i facem loc pentru totdeauna, devenind casnic dimpreună cu noi.

          Iisus Hristos, Împărat al păcii, venind în frumuseţea acestei lumi văzute, a împăcat cu Dumnezeu pe toate cele ce sunt în ceruri şi pe pământ, zidind temelia neclintită a Împărăţiei Sale, iar noi oamenii am primit poruncă pentru a păstra şi întări pacea în fiinţa noastră, între noi oamenii şi între toate popoarele, începând cu cele din vecinătatea noastră.

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Să mulţumim Domnului nostru Iisus Hristos, care sălăşluieşte la dreapta lui Dumnezeu, întru mărirea Sa veşnică, pentru că ne-a făcut pe noi asemenea Lui, adică fii ai lui Dumnezeu. Să-I cerem cuviincios să ne păstreze întru slava pe care ne-a dăruit-o prin Sfânta Sa Întrupare, făcându-ne părtaşi firii Sale dumnezeieşti, prin Întruparea Sa în firea noastră omenească!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Luminaţi în cugetele noastre de cunoştinţa lui Dumnezeu, cu mare bucurie să-L întâmpinăm în pace şi sfinţenia trupului şi a sufletului şi ca păstorii de odinioară să-L preamărim şi să-L lăudăm pe Dumnezeu, pentru că ne-a trimis nouă pe Mântuitorul în loc de aur, smirnă şi tămâie, iar noi să-I aducem din inimă: credinţa, nădejdea şi dragostea noastră nemuritoare.

Hristos pe pământ, înălţaţi-Vă!

Primind vrednicia de fii ai lui Dumnezeu, să ne înălţăm de la cele pământeşti la cele cereşti, iar gândirea şi cugetele noastre să se scalde în lumina adevărului dumnezeiesc, făcând sălaş dragostei în inimile noastre, să păzim întru curăţie şi sfinţenie trupurile şi sufletele noastre.

          În vatra caselor noastre să se facă altarul bunei înţelegeri, bucuria nesfârşită şi dragostea netrecătoare între soţi şi prunci, mulţimea de copii fiind binecuvântare dumnezeiască şi laudă omenească, precum citim: “Copiii copiilor, zice înţeleptul Solomon, sunt cununa bătrânilor, iar lauda copiilor sunt părinţii lor”[17].

          Drept grăind, înţelepciunea bătrânilor, vigoarea părinţilor, şi ascultarea copiilor sunt pârghiile de aur al trăiniciei familiei: “Funia împletită în trei nu se rupe uşor”[18]. Cine nu ştie că o familie închegată bine este piatra de temelie în viaţa unui popor? Cum este familia, aşa este şi poporul! Să ne înălţăm la înţelegerea acestui dor de a avea un trainic şi sfânt popor!

Cântaţi Domnului tot Pământul!

Într-o cântare de biruinţă să ne fie întreaga fiinţă: “că izvorul puterii mele şi cântarea mea de laudă este Domnul Dumnezeu şi izbăvirea mea”[19].

          Să umblăm “cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, silindu-Vă să ţineţi unirea Duhului în legătura păcii”[20]. Să ne purtăm frăţeşte unii cu alţii, fiindcă la aceeaşi mărire de fii ai lui Dumnezeu am fost chemaţi noi, toţi oamenii, de pe faţa Pământului.

          Din răsputeri şi fără contenire să vestim binefacerile păcii cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu noi înşine, împăcându-ne, de îndată şi punând început bun şi luminos vieţii noastre, cât ne mai este dată de Dumnezeu.

          Să vestim lumii voinţa nestrămutată şi sfântă a poporului nostru românesc de a trăi în bună înţelegere şi pace trainică, înlăuntrul ţării şi cu toate popoarele vecine şi cele mai îndepărtate, ştiind porunca lui Iisus Domnul, Cel Întrupat pentru a noastră mântuire: “Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”[21].

          Să ascultăm cu adâncă evlavie de ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos, îndemnurile Sfântului Grigorie Teologul: “Să ne facem asemenea lui Hristos, de vreme ce Hristos S-a făcut asemenea nouă, să devenim dumnezei pentru El, de vreme ce El pentru noi S-a făcut Om! A luat ce era mai rău ca să ne dea ce este mai bun, S-a făcut sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să ne îmbogăţim, a luat chipul robului pentru ca noi să ne dobândim libertatea, S-a coborât ca noi să ne înălţăm, a fost ispitit ca noi să biruim, a fost lipsit de cinste ca să slăvească, a murit şi a înviat ca să mântuiască, S-a înălţat ca să ne tragă la El pe noi, cei care zăceam jos, în căderea păcatului. Să-I dăruim toate, Să-I aducem toate Celui care S-a dat pe Sine ca răscumpărare şi împăcare pentru noi. Dar nu poate da cineva ceva asemenea cu el însuşi, înţelegător al Tainei şi făcându-se pentru El tot ceea ce El S-a făcut pentru noi”[22].

          Doamne, Iisuse Hristoase, Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, precum şi Fiul Omului, de ziua Naşterii Tale în frumuseţea acestei lumi văzute, te rugăm să ne binecuvintezi şi să ne ierţi de toate păcatele săvârşite până acum şi ajută-ne să punem început bun vieţii noastre. Amin.

       Cu dragoste de frate şi arhiereu, Vă îmbrăţişează în numele Domnului nostru Iisus Hristos, dorindu-vă sănătate din belşug şi zile senine şi fericite, întru mulţi, buni şi rodnici ani.

† Calinic

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Prea Onorate Părinte,

Pastorala se va citi după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

în data de 25.12.2014

Vă dorim bucurii şi spor pastoral!

Dată în Reşedinţa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului din Curtea de Argeş astăzi, 25 decembrie 2014, de Ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

[1]           Psalmul 12, 2.

[2]           Facere 1, 27.

[3]           Galateni 4, 4-5.

[4]           Filipeni, 2, 5-8.

[5]           Ioan 1, 3.

[6]           Proverbe 8, 23-31.

[7]           Coloseni 1, 16.

[8]           Evrei 2, 10.

[9]           Coloseni 1, 19.

[10]          Coloseni, 1, 20.

[11]          Coloseni 1, 15.

[12]          Patriarhul Iustin, Opera Integrală, 6, Omilii arhiereşti, Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului/Anastasia, Bucureşti, 2004, pag. 205.

[13]          Isaia 12, 2.

[14]          Psalmul 42, 1.

[15]          Luca 2, 14.

[16]          Luca 1, 46-55; 68-79; 2, 29-32.

[17]          Înţelepciunea lui Solomon, 17, 6.

[18]          Ecclesiastul 4, 12.

[19]          Isaia 12, 2.

[20]          Efeseni 4, 2-3.

[21]          Matei 5, 9.

[22]          Cuvântări: Sfântul Ioan Teologul, Editura de suflet, Bucureşti, 2013, pag. 9.

Categories: Pastorale Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.