Acasă > PATRIARHIA ROMÂNIEI, SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD, ŞTIRI > Patriarhul României s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul Elveţiei

Patriarhul României s-a întâlnit cu preoţii din Protopopiatul Elveţiei

DSC_8239

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, aflat la Geneva cu prilejul participării la Sinaxa Panortodoxă ce a avut loc la Chambesy, s-a întâlnit joi seară, 28 ianuarie 2016, cu preoţii din Protopopiatul Elveţiei. La întâlnire au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale şi Meridionale, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei.

În cadrul întrevederii, Preafericirea Sa a apreciat activitatea comunităților ortodoxe românești din diaspora ca fiind bogată, înțeleaptă și dinamică. De asemenea, Patriarhul României a îndemnat la o mai mare grijă față de copii și tineret și a încurajat învățarea limbii române, pe lângă limba statului în care locuiesc, importantă în acest sens fiind şi misiunea preoților în sânul comunităților românești din diaspora.

„Ne bucurăm că numărul parohiilor a crescut şi aceasta înseamnă o realizare misionară, pastorală, deoarece a crescut şi numărul credincioşilor români care au venit în Elveţia. Cunoaştem că activitatea pe care o desfăşuraţi este una dinamică, bogată şi în acelaşi timp înţeleaptă, fiindcă nu se pot face toate lucrările imediat exact cum am dori, ci trebuie şi insistenţă, dar şi răbdare. Iar din punct de vedere al contactelor cu credincioşii importantă este legătura aceasta de la om la om şi, desigur, comunitatea adunată în rugăciune.

Este important ca să avem o grijă deosebită şi pentru copiii care se nasc aici, să nu înveţe doar limba ţării respective, ci şi limba maternă. Aceasta este o problemă pe termen lung, dar foarte importantă şi trebuie şi o cooperare mai intensă a statului cu diaspora, cu biserica în diaspora pentru că trebuie organizate şcoli duminicale, dacă nu se pot organiza cursuri la şcolile publice oficiale, deoarece trebuie transmisă credinţa noii generaţii şi mai este şi o problemă de comunicare dintre părinţi şi copii din punct de vedere religios. Desigur, experienţa aceasta a diasporei pentru noi într-o formă atât de masivă este o experienţă relativ nouă. Au fost tot timpul români care au plecat în străinătate, dar nu într-un număr atât de mare şi cele 3-4 milioane de români sunt foarte mult din punct de vedere numeric. În ţară se vede lipsa românilor plecaţi în afara graniţelor, mai ales în localităţile rurale unde populaţia a îmbătrânit”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: basilica.ro

 

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.