Acasă > BISERICA CIPRULUI, ECUMENISM > Pedepsele pentru incidentele din Pafos

Pedepsele pentru incidentele din Pafos

Monahi şi clerici au fost pedepsiţi pentru incidentele din Pafos

Sfântul Sinod al Bisericii din Cipru s-a întrunit pe 4 şi 5 noiembrie într-o adunare extraordinară de două zile sub preşedinţia Arhiepiscopului Hrisostomos al Ciprului.
Sfântul Sinod al Bisericii Cipriote, în această adunare extraordinară de două zile, a continuat examinarea la număr a noului proiect al Cărţii Statutare a Bisericii Ciprului.
De asemenea, de semnalat că Sfântul Sinod a fost informat despre anchetele întreprinse de mitropoliţii de Kitios şi Trimitunda pentru monahii şi clericii care au luat parte la evenimentele din Pafos pe perioada dialogului dintre ortodocşi şi romano-catolici.
De remarcat că Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului faţă de monahii Sfintei Mănăstiri Stavrovunios a impus canonul opririi de la Dumnezeiasca Împărtăşanie timp de două luni.
În final, preoţilor din Sfânta Mitropolie de Trimitunda li s-a impus oprirea salariului pe o lună, dar au fost şi mustraţi, dându-li-se îndrumări corespunzătoare.
(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: romfea.gr)
Categories: BISERICA CIPRULUI, ECUMENISM Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.