Acasă > BISERICA ELADEI, ECUMENISM, ORTODOXIE, PATRIARHIA ECUMENICĂ, Petiţii > PETIŢIE ÎN GRECIA PE TEMA DECLARAŢIILOR ECUMENISTE ALE PATRIARHULUI BARTOLOMEU (partea I)

PETIŢIE ÎN GRECIA PE TEMA DECLARAŢIILOR ECUMENISTE ALE PATRIARHULUI BARTOLOMEU (partea I)

Legătură: NOUA ECLESIOLOGIE A PATRIARHULUI ECUMENIC BARTOLOMEU (greek, in curs de traducere)

PETIŢIE ÎN GRECIA

 PE TEMA DECLARAŢIILOR ECUMENISTE ALE PATRIARHULUI BARTOLOMEU

 

       În ajunul întâlnirii la Fanar a papei Francisc şi a patriarhului Bartolomeu, în Grecia a fost pusă în circulaţie o petiţie, care critică anumite declaraţii recente ale celui din urmă pe tema naturii Bisericii Ortodoxe şi a relaţiilor ei cu celelalte confesiuni creştine. Intitulată „Noua eclesiologie a patriarhului ecumenic Bartolomeu”, a fost redactată de mai mulţi arhimandriţi şi protoprezbiteri ai Bisericii Greciei. Ea a fost semnată, până în acest moment, de peste 2000 de persoane, dintre care şase episcopi, preoţi, monahi ai Bisericii Greciei şi din Sfântul Munte Athos, dar şi de clerici din Biserica Ciprului.

 

 Η ΝΕΑ ΕΚΚΛΗΣΙΟΛΟΓΙΑ ΤΟΥ ΟΙΚΟΥΜΕΝΙΚΟΥ ΠΑΤΡΙΑΡΧΟΥ Κ. ΒΑΡΘΟΛΟΜΑΙΟΥ

NOUA ECLESIOLOGIE A PATRIARHULUI ECUMENIC BARTOLOMEU

 

 

       «Cu tristeţe am fost cu toţii martori la cele petrecute în urmă cu câteva luni în Ţara Sfântă. În cadrul întâlnirii sale cu Papa Francisc la Ierusalim, pe 25 mai a.c., Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a formulat printre altele o eclesiologie inedită şi cu totul străină de Ortodoxie. Această nouă eclesiologie, care constituie cea mai rea manifestare şi punctul culminant al unei peregrinari eclesiologice deviante, care începuse deja de mult timp, respinge indestructibilitatea şi eternitatea Bisericii, chiar dacă Aceasta – după Sfinţii Părinţi, este „Dumnezeul-Om Hristos prelungit peste toate veacurile şi în toată veşnicia. De aceea, Biserica nu are „pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel” » [1]. Dimpotrivă, după cuvintele Patriarhului, Biserica a fost divizată, contrar voinţei lui Hristos cel Atotputernic.

 

  1. Diverse formulări eclesiologice despre „Biserica divizată”

 

       «Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică, întemeiată de către „Cuvântul, Care era la început”, Care „era la Dumnezeu” şi „Dumnezeu adevărat”, după cum spune evanghelistul dragostei, din nefericire, în timpul peregrinarii ei pe pământ, din cauza preponderenţei neputinţei omeneşti şi a voinţei instabile a  sufletului omenesc, s-a divizat în timp. În felul acesta, s-au format diverse situaţii şi grupuri dintre care fiecare revendică „autenticitate” şi „adevăr”. Adevărul însă este Unul, Hristos, ca şi Biserica întemeiată de El».             

       «Din nefericire, a predominat factorul uman, iar prin acumularea de adaosuri „teologice”, „practice” şi „sociale”, Bisericile locale au fost conduse la divizarea unităţii credinţei, la izolare şi au evoluat uneori într-o polemică ostilă» [2].

 

       Poziţia aceasta nu este cu totul nouă. Cu mult timp în urmă, Patriarhul Ecumenic îşi exprimase punctul său de vedere despre egalitatea Bisericii Ortodoxe şi a ereziei papismului:

       «O concepţie sacramentală comună a Bisericii a apărut, a fost menţinută şi transmisă de-a lungul timpului prin succesiunea apostolică […] Comisia Mixtă a putut proclama că Bisericile noastre se recunosc mutual una pe alta ca Biserici-surori, co-responsabile pentru păstrarea Bisericii celei Una a lui Dumnezeu, în conformitate cu planul dumnezeiesc şi într-o manieră mai particulară în ceea ce priveşte unitatea […]. Cu această perspectivă îi îndemnăm pe credincioşii noştri, catolici şi ortodocşi, să întărească spiritul fraternităţii, care provine dintr-un singur Botez şi din participarea la viaţa sacramentală» [3]. 

       «Pentru conştientizarea elementelor vătămătoare din aluatul cel vechi, care constituie condiţia  pocăinţei adevărate şi mântuitoare, dialogul este foarte folositor […]. Dat fiind că o Biserică recunoaşte că altă Biserică este posesoare a harului dumnezeiesc şi călăuză spre mântuire, tentativa de a detaşa credincioşi de la o Biserică şi de a-i alipi altei Biserici este exclusă, deoarece contravine acestei recunoaşteri. Pentru că fiecare Biserică locală nu este un concurent al celorlalte Biserici locale, ci constituie un singur trup cu ele şi doreşte să trăiască această unitate în Hristos, adică restabilirea a ceea ce a fost perturbat în trecut, şi nu absorbţia alteia». [4].

 

       Această extindere stranie a Bisericii nu-i lasă în afara zidurilor ei nici pe ereticii protestanţi. Despre a 9-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) de la Porto Alegre, din Brazilia (februarie 2006), Patriarhul Bartolomeu a declarat în anul 2008 urmatoarele: 

       „Eliberaţi deci de crispările trecutului şi hotărâţi să rămânem uniţi şi să lucrăm împreună, am pus, în urmă cu doi ani, în timpul celei de-a 9 – a Adunări de la Porto Alegre din Brazilia, bazele unei noi etape în viaţa Consiliului” [5].

       Spre uimirea tuturor, textul final al acestei Adunări proclamă despre „bisericile” CMB:       

       „Fiecare Biserică este Biserică Universală, dar nu totalitatea ei. Fiecare Biserică își împlineşte universalitatea ei când este în comuniune cu celelalte Biserici […] Unii fără ceilalți suntem mai săraci” [6].        

       Mitropolitul Pergamului, Ioannis (Zizioulas), consilier teologic al Patriarhului, consideră, de asemenea, că în interiorul „Bisericii” se află toate ereziile şi schismele care practică un oarecare „botez”:

       „Botezul creează o graniță Bisericii. Acum, în interiorul acestei granițe baptismale este uşor de înţeles să existe divizări, dar orice divizare în cadrul acestor graniţe nu este acelaşi lucru cu divizarea care există între Biserică şi cei care se află în afara acestei graniţe baptismale […] În interiorul botezului, chiar dacă există o divizare, o rupere, o schismă, încă se poate vorbi de Biserică” [7] .

       Limitând arbitrar graniţele Bisericii, Mitropolitul Ioan a limitat în mod egal şi câmpul ereziilor. După el, orice erezie, care nu se opune în mod explicit Simbolului de Credinţă, ca de pildă, monofizism– monotelismul (aşa-numitele erezii „precalcedoniene”), iconoclasmul, anti-isihasmul, etnofiletismul etc. „se eclesializează / îmbisericeşte” (εκκλησιαστικοποιεῖται).   

       «Erezia, adică devierea de la ceea ce crede şi mărturiseşte Biserica prin Simbolul ei de Credinţă, conduce automat  [pe cel care o profesează]  în afara Bisericii. Cu toate acestea, problema începe din momentul în care acest punct de vedere este absolutizat[….]» [8].

       Toate cele de mai sus par a fi extensia unei vechi recomandări a Patriarhului Atenagora, mentor al protagoniştilor panereziei ecumenismului care au urmat:      

       «În această mişcare spre unitate, nu se pune problema ca o Biserică să meargă spre cealaltă, ci ca noi toţi să recreăm împreună Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică, în coexistenţa din Răsărit şi Apus, aşa cum am trăit până la anul 1054, în ciuda diferenţelor teologice care existau atunci» [9].

 

  1. Punerea în practică a noii eclesiologii de-a lungul timpului

 

       Aceste convingeri ale Patriarhului Ecumenic au fost confirmate în practică în timpul mai multor evenimente mai vechi de pe scena ecumenismului: de pildă, prin prezenţa şi rugăciunea în comun a Patriarhului Ecumenic la vecernia Sărbătorii Tronului Romei (iunie 1995), la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea (aprilie 2005), la messa papală de la Vatican (iunie 2008), la şedinţele Sinodului Episcopilor Catolici (octombrie 2008) şi la prima messă oficială a Papei Francisc (martie 2013); prin binecuvântarea comună a credincioşilor ortodocşi de către Patriarhul Bartolomeu şi Cardinalul Cassidi (Fanar, Sărbătoarea Tronului, 1992), precum şi prin participarea papei Benedict al XVI-lea la Liturghia Patriarhală din Fanar (noiembrie 2006), unde papa, purtând omofor, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” şi i s-a cântat Polihroniu; prin recenta rugăciune în comun de la Ierusalim, înaintea Preasfântului Mormânt (mai 2014); mai mult, prin dăruirea unui sfânt potir nou-alesului episcop unit (în Atena) de „Carcavia”, Dimitrie Salahas (mai 2008); prin participarea episcopului papistaş Louis Pélâtre la Vecernia dragostei din Fanar, la Paştele din 2009, obicei care a fost continuat şi în anii următori, prin intrarea eterodocşilor în Sfântul Altar prin Uşile Împărăteşti şi prin participarea Patriarhului Bartolomeu la Sinodul Anglicanilor la Lambeth Palace (noiembrie 1993). Toate acestea şi multe altele, au fost încununate de rugăciuni comune, de alocuţiuni sau declaraţii eclesiologice comune. În cadrul planurilor sale ecumeniste, Patriarhul Bartolomeu n-a uitat să-l încurajeze pe noul Patriarh al Bulgariei, Preafericitul Neofit, pentru a-l determina să readucă Patriarhia Bulgariei în mişcarea ecumenică din care a ieşit în anul 1998 [10].

 

  1. Negarea credinţei exprimată în Crez despre „Biserica cea Una”.

 

       Declaraţiile şi evenimentele mai sus menţionate arată linia eclesiologică constantă a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Ultima sa declaraţie de la Ierusalim arată foarte clar caracterul eminamente contradictoriu sau dublu al eclesiologiei sale – semne caracteristice ale ecumenismului – care tot promovând Biserica cea Una, o califica drept «divizată în timp». Aici, textul patriarhal dă naştere unei confuzii şi în mod clar nu este inspirat de Sfântul Duh, care este Duh „drept” [11]. Este evident că această poziţie constituie o negare conştientă cel puţin a unităţii Bisericii celei „Una” ca însuşire şi dat ontologic al Acesteia. Includerea acestei însuşiri în articolul eclesiologic din Simbolul de Credinţă, constituie expresia conştiinţei de sine şi a experienţei Bisericii în Duhul Sfânt şi, în consecinţă, cel care – cleric sau laic – contestă în mod conştient sau respinge credinţa Bisericii, aşa cum este ea definită cu toată precizia în hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi mai ales în articolele fără ambiguitate ale Simbolului de Credinţă, cade ipso facto din Trupul Bisericii şi este pasibil de caterisire sau excomunicare conform Sinoadelor Ecumenice [12].

 

  1. Biserica este indestructibilă în veşnicie, iar unitatea dintre Hristos şi credincioşi de nedespărţit

 

       Promisiunea clară a Domnului că „porţile iadului nu vor birui” [13] Biserica, şi mai mult, afirmaţia că „nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât intelepciunea oamenilor şi ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu mai puternică decât taria oamenilor” [14] demontează aserţiunea Patriarhului, conform căreia „factorul uman a dominat” în timpul celui de-al doilea mileniu al istoriei Ei! Sunt clare afirmaţiile Sfinţilor Părinţi: Pentru Marele Vasilie, Hristos „în mijlocul” Bisericii „a venit, dăruindu-i acesteia neclintirea” [15]; Grigorie Teologul numeşte Biserica „marea moştenire a lui Hristos, care nu va înceta niciodată, ci pururea merge înainte”, în timp ce Sfântul Ioan Gură de Aur proclamă că Scriptura numeşte Biserica „munte, pentru imuabilitatea sa, şi piatră pentru incoruptibilitatea sa” [16]. Sfântul Nectarie de Eghina, aşa cum au mărturisit toţi Sfinţii Părinţi, confirmă că Biserica „este unicul stâlp şi întărire a adevărului [17], pentru că Duhul cel Mângâietor rămâne în Ea în veci” [18]. Continua prezenţă a Duhului asigură Biserica şi din acest motiv lucrarea lui Hristos este completă şi perfectă, căci „încheind lucrarea Sa, a dăruit bucurie prietenilor Săi” [19].

 

       Noi credem în Biserică ca într-o instituţie divino-umană veşnică, care „nu este răspândită doar pretutindeni în lume, ci de asemenea şi în timp” [20] şi, prin urmare, Ea nu poate fi nici învinsă, nici nu este efemeră; este evident că extinderea Ei în spaţiu şi timp nu presupune o Biserică spirituală „în afara timpului”, ci o Biserică militantă „în timp”. Ea este din punct de vedere istoric vizibilă ca unitate şi comuniune a credincioşilor [21], căci ea este „o cetate deasupra muntelui” şi „casa lui Dumnezeu admirată de toţi” [22].

 

 

 – VA URMA –

 

 

 

 NOTE:

 

[1]ΑΓ. ΙΟΥΣΤΙΝΟΣ ΠΟΠΟΒΙΤΣ, νθρωπος καί Θεάνθρωπος· μελετήματα  ρθοδόξου Θεολογίας, ἐκδ. Ἀστήρ, Ἀθῆναι 1987, σελ.182 (Κεφάλαια Ἐκκλησιολογικά, §33). Βλ. καίφ. 5, 27. 

[2]. «Οικουμενικός Πατριάρχης προς Πατριάρχη Ιεροσολύμων: Αμφότεροι φυλάσσσομεν πνευματικάς καί κυριαρχικάς Θερμοπύλας», Amen.gr (24 Μαϊ 2014)http://www.amen.gr/article18151 (παράγραφος §4).

[3]. «Common Declaration Signed in the Vatican by Pope John Paul II and Patriarch Bartholomew I, June 29, 1995», EWTN Global Catholic Network,http://www.ewtn.com/library/PAPALDOC/BARTHDEC.HTM. Βλ. καίπίσκεψις 520 (31-7-1995) 20.

[4]. Προσφώνησις πρός τήν παπικήν ἀντιπροσωπείαν ὑπό τόν Καρδινάλιο William Keeler, κατά τήν Θρονική Ἑορτή τοῦ Πατριαρχείου ΚΠόλεως (1998) ἐν πίσκεψις, ἔτος 29ον, ἀρ. 563 (31-11-1998).

[5]. « Ὁμιλία ἐπ’ εὐκαιρίᾳ τῆς ἑξηκοστῆς ἐπετείου ἀπό τῆς ἱδρύσεως τοῦ Παγκοσμίου Συμβουλίου Ἐκκλησιῶν» (Καθεδρικός Ναός Ἁγίου Πέτρου Γενεύης, τήν 17ηνΦεβρουαρίου 2008) ἐν http://www.ec-patr.org/docdisplay.php?lang=gr&id=876&tla=gr

[6]. Μτφρ. ἀπό τό Called to be the One Church, §6 καί 7 ἐν God, in your Grace … Official Report of the Ninth Assembly of the World Council of Churches, ὑπό Luis N. Rivera-Pagán, WCC Publications, Geneva 2007, σ. 257.

[7]. «Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement», Sourozh Diocesan Magazine (γγλία), τόμ. 21 (Αὔγουστος 1985), σ. 16.

[8]. «Ἐκκλησία καί ἔσχατα», κκλησία καί σχατολογία, Ἱ.Μ. Δημητριάδος, Ἀκαδημία Θεολογικῶν Σπουδῶν, ἐκδ. Καστανιώτη, Ἀθήνα 2001, σ. 30.

[9]. Πατριαρχικόν Μήνυμα ἐπί τῇ ἑορτῇ τῶν Χριστουγέννων 1967, ἐν Α. ΒΑΣΙΛΟΠΟΥΛΟΣ, πό τήν πορείαν τς γάπης: πίσκεψις τς Α.Θ. Παναγιότητος το Οκουμεν. Πατριάρχου θηναγόρου ες γγλίαν –Νοέμβριος 1967, Ἀθῆναι 1968, σελ. 87.

[10]. «Χαιρετισμός τῆς Α. Θ. Παναγιότητος τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου κ. κ. Βαρθολομαίου κατά τήν Ὑποδοχήν ἐν τῇ Αἰθούσῃ τοῦ Θρόνου τοῦ Μακ. Πατριάρχου Βουλγαρίας κ. κ. Νεοφύτου» (Φανάριον, 20 Σεπτεμβρίου 2013) ἐν http://www.ec-patr.org/docdisplay.php?lang=gr&id=1757&tla=gr· «Ἔχομεν δι᾿ ἐλπίδος ὅτι ἡ Ἁγιωτάτη Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία τῆς Βουλγαρίας ὑπό τήν Ὑμετέραν πεπνυμένην καθοδήγησιν, Μακαριώτατε, θά συμμετέχῃ, κατά παράδοσιν καί πανορθόδοξον ἐν Διασκέψεσιν ἀπόφασιν, εἰς τούς διορθοδόξους καί διαχριστιανικούς διαλόγους».

[11]Ψαλμ. 50, 12· πρβλ. καί ακ. 5, 12· «ἤτω δέ ὑμῶν τό ναί ναί καί τό οὔ οὔ, ἵνα μή εἰς ὑπόκρισιν πέσητε».

[12]. Βλ. ἱερόν ζ΄Κανόνα τῆς Γ΄ Οἰκουμενικῆς Συνόδου (ACO 1,1,7,105ἑ.).

[13]Ματθ. 16, 18.

[14]Α΄ Κορ. 1, 25.

[15]Μ. ΒΑΣΙΛΕΙΟΣμιλία ες τόν με΄ Ψαλμόν 5, PG 29B, 424B.C.

[16]ΑΓ. ΓΡΗΓΟΡΙΟΣ ΘΕΟΛΟΓΟΣ, Λόγος Δ΄ (Κατά ουλιανο Βασιλέως Α΄) 67, PG 35, 588C-589A. Τό χωρίον τοῦ ἁγίου Ἰωάννου τοῦ Χρυσοστόμου παρά τῷ ΑΓ. ΙΩΑΝΝΗΣ ΔΑΜΑΣΚΗΝΟΣερά Παράλληλα, Στοιχεον Ε, τίτλος ΣΤ΄, PG 95, 1436A.  

[17]Α΄ Τιμ. 3, 15

[18]ΑΓΙΟΣ ΝΕΚΤΑΡΙΟΣΜελέται δύο· Α΄: Περί τς Μις γίας Καθολικς καί ποστολικς κκλησίας. Β΄: Περί τς ερς Παραδόσεως, ἐκδ. Ν. Παναγόπουλος, Ἀθῆναι 1987, σ. 32.

[19]. Πεντηκοστάριον, Ὄρθρος Κυριακῆς τῆς Πεντηκοστῆς, ἰαμβικός κανών, ᾠδή α΄. 

[20]ΑΓ. ΙΩΑΝΝΗΣ ΧΡΥΣΟΣΤΟΜΟΣ,  Ες τόν Ψάλμ. 44, PG 55, 203.

[21]. Ὅτι εἶναι ὁρατή εἶναι ἐμφανές καί στήν Ἁγία Γραφή· βλ. Πράξ. 2, 41 καί 2, 47: «ὁ δέ Κύριος προσετίθει καθ΄ ἡμέραν τούς σῳζομένους τῇ Ἐκκλησίᾳ».

[22]Ματθ. 5, 14 καί ΑΓ. ΚΥΡΙΛΛΟΣ ΑΛΕΞΑΝΔΡΕΙΑΣξήγησις πομνηματική ες τόν Προφήτην σαΐαν 1, 2 PG 70, 69A.B. Βλ. καί ΕΥΣΕΒΙΟΣ ΚΑΙΣΑΡΕΙΑΣ,Εαγγελική προπαρασκευή 6, 18 PG 22, 457D

 

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: http://www.theodromia.gr/

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

  1. Andrei
    decembrie 17th, 2014 la 16:29 | #1

    asta este relativism, toata lumea are adevarul, nimeni nu are adevarul, cine are adevarul? ghici ciuperca ce-i? a avea mila si iubire de cineva prins in mrejele unei erezi, nu inseamna sa ii spui ca si tu practici una, ci ii spui ca greseste, dar nu te certi cu el, ii dai libertatea de a alege, de a se gandi, de a intelege. Dar nu pleci de la premisa ca nici tu nu cunosti care este adevarul, sau ca avem un adevar cumulat. In Noul Testament sunt amintiti cativa sectanti care se rup de Biserica, Sf. Pavel nu ii agreaza. Ca sa nu mai vorbim ca nu noi suntem nici capul nici inima Bisericii, ci Hristos si Duhul Sfant. Deci nu putem spune lucruri de genul… Biserica a cazut, sau s-a divizat sau alte enormitati dintr-astea care Il izoleaza pe Dumnezeu in cer si in carti. Care nu accepta ca El lucreaza in ea, si daca lucreaza nici portile iadului nu o vor birui. Dar conceptia asta cu un Dumnezeu distant este catolica, de aici si loctiitorul. Poate de asta se intelege Patriarhul Ecumenic asa bine cu catolicii, sau cu protestantii care cred ca Biserica poate gresi… o inrudire dubioasa de gandire, o amestecatura care normal ca duce la – relativizare – ecumenism, dar nu la unirea cu Dumnezeu, singurul rol al Bisericii.

  2. Ana Elisabeta
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: