Acasă > Fără categorie > 22 aprilie: Pomenirea noilor mucenici din Serbia – Sf. Mc. Platon, Ep. de Banja Luka și Sf. Mc. Sava de Gornokarlovatski

22 aprilie: Pomenirea noilor mucenici din Serbia – Sf. Mc. Platon, Ep. de Banja Luka și Sf. Mc. Sava de Gornokarlovatski

Pomenirea noilor mucenici din Serbia – 22 aprilie


Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, 1946, Serbia a trecut sub jugul comuniştilor şi mulţi au fost cei care s-au opus până la sânge la constrângerile ateilor de a dezrădăcina credinţa poporului şi de a o desfiinţa. Unii dintre aceşti mărturisitori sunt cinstiţi deja de către popor.

Aşadar, să conştientizăm astăzi odată în plus şi “iarăşi şi de multe ori” – cum se roagă Biserica – căSfinţii Bisericii noastre nu sunt fiinţe din afara acestei lumi, nu sunt oameni căzuţi din cer, ci au fost oameni supuşi patimilor şi slăbiciunilor ca şi noi. Diferenţa dintre ei şi noi este aceea că ei “s-au zdrobit” prin pocăinţă şi “S-AU SMERIT PE SINE”,  atrăgând harul sfinţitor al lui Dumnezeu, care i-a însufleţit, întărit şi mângâiat şi în cele mai cumplite chinuri muceniceşti.

Oare dacă noi am fi trăit în acele vremuri în care sfinţii martiri din Serbia (la fel ca şi sfinţii închisorilor de la noi) dădeau mărturia cea bună – vremuri contemporane cu cele ale părinţilor şi bunicilor noştri – noi, oare ce-am fi făcut? Sau dacă astfel de vremuri ne vor ajunge pe noi, pe copiii noştri sau pe copiii copiilor noştri – din îngăduinţa şi mântuitoarea Pronie dumnezeiască, ce vom face? Suntem sau vom fi pregătiţi pentru mărturisire şi mucenicie? Ne-am “zdrobit” prin pocăinţă sau mai avem de lucru?

Sau poate că unii nici nu au început, iar alţii nici nu ştiu despre ce este vorba (dar “alţii” dintre cei botezaţi)!… Ne-am smerit pe noi înşine? Ne smerim în viaţa de zi cu zi ca să atragem harul dumnezeiesc?

Fiecare să-şi răspundă singur, iar pentru mântuirea veşnică a sufletelor noastre neîncetat Domnului să ne rugăm! Doamne, miluieşte!

*******

SFÂNTUL MUCENIC PLATON, EPISCOP DE BANJA LUKA


Viaţa.

Sfântul Platon s-a născut în Belgrad pe 29 septembrie 1874. Părinţii săi Ilija Jovanović şi Jelka (numele de fată Sokolović) erau din Herţegovina. A urmat şcoala primară în Vranje şi Niş şi apoi şi-a continuat educaţia la Seminarul Teologic din Belgrad. Milivoje a depus voturile monahale pe când era elev în al treilea an la Seminarul din Belgrad. Absolvind seminarul, el a fost hirotonit diacon şi apoi preot. În 1896, a fost trimis în Misiunea Sârbă din Moscova, unde şi-a continuat educaţia teologică la Academia Teologică din Moscova. Şi-a termiat studiile în 1901. Întorcându-se din Rusia, a fost numit stareţ al mănăstirii Rakovica din Belgrad. La scurt timp după aceasta, a fost numit profesor şi activat ca atare în Aleksinac şi Jagodina, fiind ridicat în această perioadă la rangurile de singhel, protosinghel şi arhimandrit.

În 1912, în timpul războiului, arhimandritul Platon a fost ales ca preot de brigadă. În timpul primului război mondial a fost numit preot militar. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost administratorul Episcopiei Ohridei. Perioada ocupaţiei a petrecut-o în Serbia, iar cu ajutorul cunoştinţelor sale de peste hotare, a reuşit să acorde primul ajutor tuturor oamenilor necăjiţi, în special orfanilor şi văduvelor. Din 1932 până în 1938 a avut grijă de tiparniţa mănăstirii din Sremski Karlovci, fiind şi editorul revistei „Glasnik Srpske Patriaršije”. Arhimandritul Platon a fost şi stareţul mănăstirii Kruşedol. În 1936, a fost ales episcop vicar al Moraviţei. Platon a fost hirotonit episcop de către patriarhul Varnava, mitropolitul Dositei al Zagrebului, mitropolitul Anastasie, întâistătătorul ROCOR, episcopul Irineu de Baćka, episcopul Macarie al Bostonului (tot din cadrul ROCOR) şi episcop vicar de Srem Sava din 4/17 octombrie 1936 în Sremski Karlovci. Pe 22 iunie/5 iulie 1938, a fost ales Episcop de Ohrida şi Bitolj. A fost transferat pentru a avea în grijă pe cei din Banja Luka la 8/21 decembrie 1939. Platon  a fost Episcop de Banja Luka la începutul celui de-al doilea război mondial în Iugoslavia.

Martiriul.

Teritoriul Episcopiei Sfântului Platon a intrat în cadrul aşa-numitului stat independent Croaţia. Dat fiind că el era un sârb născut în Serbia, iar nu în Bosnia, i s-a spus să părăsească Banja Luka. Dar el a scris ca răspuns: „Autorităţile m-au numit episcop de Banja Luka în mod legal, în acord cu prevederile legale; fiind pus în această situaţie, mi-am luat angajamentul înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii şi a oamenilor, ca în chip nedespărţit să-mi leg viaţa şi soarta mea de viaţa şi soarta turmei mele duhovniceşti, să am permanent şi ferm grijă de turma mea duhovnicească, indiferent de întâmplări şi să o menţin pe calea ei duhovnicească în toate zilele vieţii mele dăruite de Dumnezeu, rămânând alături de turmă, asemenea unui bun păstor care îşi pune sufletul pentru oile sale…”

A cerut unui episcop romano-catolic, Dr. Jozo Garić (care era ca ustaş un croat) să intervină pe lângă oficiul militar autorizat să îl mai lase să rămână încă două, trei zile pentru a se putea pregăti pentru plecare. Acest episcop i-a spus că poate rămâne liniştit şi în pace. Cu toate acestea, ustaşii romano-catolici l-au arestat pe episcopul Platon chiar în următoarea noapte, pe 5 mai 1941, reţinându-l împreună cu preotul Dušan Subotić, care era administrator eparhial în Bosanska Gradiska, undeva în apropierea Episcopiei Banja Luka. Amândoi au fost omorâţi acolo, iar trupurile lor au fost aruncate în râul Vrbanja. Ustaşul romano-catolic Asim Celic a fost cel care a comis aceste fapte. Trupul episcopului, care era rănit şi desfigurat, a fost găsit în satul Kumsale în 23 mai 1941. A fost înmormântat într-un cimitir militar în Banja Luka. Apoi, în 1973, moaştele lui au fost transportate în Catedrala din Banja Luka, unde au fost reîngropate.

La şedinţa ordinară a Sfântului Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă a Serbiei din 1998, Episcopul Platon de Banja Luka a fost canonizat şi înscris în Aghiologhionul Sfinţilor Bisericii Ortodoxe Sârbe. Este sărbătorit pe 22 aprilie/ 5 mai.

*******

Sfântul Sfinţit Mucenic SAVA  (Trlaich),  Episcop  de Gornokarlovaţky

GORNOKARLOVATSKY, eparhie a Bisericii din Serbia este situată pe teritoriul contemporan al Croaţiei şi include zona cea mai vestică a sârbilor ortodocşi din secolul al XV-lea. Evoluţia populaţiei ortodoxe a fost accelerată la începutul secolului al XVI-lea, când sârbii de la învecinarea Dalmaţiei cu Bosnia s-au stabilit   acolo, fugind de opresiunea turcilor. Peste timp, regiunea militară, aşa-numită a Krainei, a fost formată, servind ca aripă protectoare de expansiunea turcilor  pentru Imperiul Austro-Ungar. Sârbii care trăiau în Kraina serveau în armata Austriei şi primeau privilegii speciale de la împăraţi şi la acel timp Kraina a fost una dintre cele mai mari şi prospere Episcopii a Bisericii.

Totuşi, prozelitismul romano-catolic şi răspândirea  uniatismului de-a lungul secolelor a fost o constantă primejdie pentru sârbi şi, mai mult decât atât, au fost nevoiţi să lupte pentru privilegiile şi puritatea credinţei lor. În secolul al XX-lea, nici Biserica nu a făcut excepţie de la aceasta, fiind supusă la numeroase încercări. În timpul celui de-al II-lea război mondial, eparhia Gornokarlovaţky s-a regăsit pe teritoriu ca marionetă a statului independent croat, suferind aşa cum nu s-a mai văzut până atunci. Se pare că cel mai mare şi mai diabolic rău asupra Croaţiei fasciste este destinul crud pe care îl are. Evident, tragedia a fost aceea că eparhia se situa în centrul noului stat format, foarte aproape de capitala Croaţiei – Zagreb. În timpul genocidului care a avut loc între 1941 şi 1945, 65 preoţi ortodocşi au fost ucişi de către ustaşi, 116 biserici au fost complet distruse, alte 39 deteriorate şi peste 160 biblioteci parohiale şi mănăstireşti au fost complet sau parţial distruse.

Suferinţele clerului şi ale poporului au fost împărtăşite şi de către episcopul de Gornokarlovaţky, episcopul Sava (Trlaici). În anul 2000 a fost proslăvit de către Sinodul Episcopal al Bisericii Ortodoxe din Serbia ca sfinţit mucenic. Un fiu adevărat al acestui popor, s-a dovedit în toate păstor al turmei sale, dându-şi chiar şi viaţa, iar slujirea lui a fost  încununată cu martiriul.

Vlădica Sava s-a născut pe 6 iulie 1884 în Mol, în familia lui Ştefan şi Elisabeta Trlaici, fiind botezat Svetozar. După ce a studiat şcoala primară, a urmat apoi Seminarul în Sremski Karlovtsy, urmând apoi Facultatea de Drept la Universitatea din Belgrad. A fost hirotonit diacon şi apoi preot în anul 1909. Din 1909 până în 1927, Svetozar  a slujit ca preot de parohie. De timpuriu, în 1927, a fost numit într-un post administrativ la Sfântul Sinod şi apoi a devenit secretarul Sinodului. Văduv în 1929, el a îmbrăţişat viaţa monahală cu numele de Sava şi a devenit stareţ şi arhimandrit al Mănăstirii Kruşedol. A slujit acolo până în 1934 , când a fost numit episcop-vicar de Sremski. A fost hirotonit episcop în Sremski Karloviţ pe 30 septembrie 1930 de către patriarhul Varnava al Serbiei. Înscăunat ca vicar patriarhal de către Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei din Belgrad-Karloviţ până în noiembrie 1936, iar de atunci şi până în 1937,  vlădica Sava a condus Consistoriul bisericesc. Apoi, pe 4 septembrie1938, a fost numit episcop de Gornokarlovtsky cu reşedinţa în Plaşkom.

Invazia germană în Iugoslavia şi urmarea proclamării independenţei statului croat, a dus la ocuparea Plaşkom-lui de către italieni, dar la sfârşitul lui 1941 el a fost predat ustaşilor croaţi. Episcopul Sava şi 9 preoţi au fost luaţi ca ostateci. Pe 23 mai 1941, ustaşii ocupă reşedinţa episcopală. La 8 iunie renumitul executor Iosif Tomlenovici s-a arătat la reşedinţă şi ordonă fiecărei eparhii să predea ustaşilor banii şi documentele. Episcopul Sava a fost obligat să părăsească oraşul şi Serbia. Totuşi, el a refuzat să facă aceasta şi a rămas acolo, neputând abandona eparhia şi oamenii săi.

Pe 17 iunie 1941, vlădica a fost arestat împreună cu alţi binecunoscuţi preoţi sârbi care nu au vrut să părăsească locul slujirii lor. Ustaşii au închis prizonierii într-un grajd şi a pus pază armată. Pentru o lună toţi cei arestaţi şi, în special, episcopul Sava, au fost supuşi zilnic la umilinţă şi tortură. Ei au fost apoi expediaţi în cunoscutul lagăr al Gospici-lui. Prizonierii au fost preluaţi de la staţia de tren la Gospici şi duşi către o închisoare locală, fiind din nou supuşi la umilinţă şi tortură.

În prima jumătate a lunii august 1941, aproximativ 2 000 de sârbi au fost duşi de la Gospici la Velebita, printre care şi episcopul Sava. Se presupune că el a fost ucis acolo, în acelaşi timp, cu alţi 8 000 de sârbi în august 1941. Sfântul Sinod al Bisericii Serbiei a apelat fără succes la forţele de ocupaţie să explice ce s-a întâmplat cu episcopul Sava şi alţi episcopi sârbi de pe teritoriul statului independent croat, încercând să obţină eliberarea lor.

Din păcate, noi nu avem informaţii exacte despre circumstanţele martiriului episcopului Sava. Totuşi, istoricul sârb Velibor Giomici în cartea lui: „Crimele ustaşilor împotriva preoţilor sârbi”- menţionează o mărturie ce poate aduce lumină în chestiunea aceasta. Referitor la ea, Pr. Iovan Silaşki a scris în publicaţia “Vestitorul Banatului”:

În anul 1941, eparhia Gornokarlovatsky a fost sub controlul regimului îngrozitor al ustaşilor. Episcopul şi preoţii au fost supuşi la presiuni şi obligaţi să-şi abandoneze slujirile lor. Arhiepiscopul romano-catolic al Zagrebului, Aloysius Stepinac, concluzionând, i-a spus vlădicăi Sava să părăsească Karlovaţ-ul croat, altfel urmează să fie lichidat. Vlădica i-a răspuns: „Chiar dacă mă costă capul meu, eu nu voi abandona poporul meu”.

În curând s-a adeverit că arhiepiscopul catolic nu a glumit. Vlădica Sava fost arestat şi torturat oribil. În timpul torturilor şi bătăilor în Plaşkom, ustaşii au pus gramofonul să cînte imnul: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi  îmbrăcat”.

Când era dus la locul execuţiei, mama lui stătea în faţa bisericii şi îl aştepta. Ea aştepta să-l vadă pe fiul ei pentru ultima oară şi să-şi ia rămas bun. Cu toate acestea, executorii nu i-au permis. Vlădica însă a binecuvântat-o pe mama lui, fiind cu picioarele legate şi mergând spre moarte.

La câţiva ani după cele întâmplate, un străin a intrat în biserica din Basaida unde slujea vlădica. A vorbit cu Sava Saravoleţ.

“L-aţi cunoscut pe vlădica Sava Trlaich? –  a întrebat străinul. Am auzit că el a fost preot aici.”

“Desigur, vlădica a fost  profesorul meu. Îi sunt recunoscător pentru fiecare lucru reuşit în viaţă. Cum l-ai cunoscut pe vlădica?”

“Am fost martor ocular la suferinţele lui, a răspuns străinul. Ustaşii măcelari l-au luat pe vlădica şi au continuat a-l tortura acolo. I-au jupuit pielea şi l-au presărat cu sare. L-au îngropat de viu, lăsându-I doar capul afară; apoi aducând o grapă de fier, au tras-o cruciş peste capul lui până când şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat după aceea, nu ştiu. Poate ustaşii l-au aruncat într-o prăpastie pe care au folosit-o ca groapă comună pentru sârbi. Chiar şi în moarte, el nu s-a despărţit de poporul său.”

Aceasta este aproape tot ce ştim despre moartea martirică a episcopului Sava.  Din păcate au fost multe pierderi care niciodată nu vor putea fi recuperate. După război eparhia Gornokarlovaţky nu a putut fi restaurată pentru a deveni prosperă ca odinioară. Distrugerea sfintelor locaşuri şi altare au continuat şi sub regimul comunist, astfel încât bisericile deteriorate s-au ruinat complet.

Îngrozitor, dar necazurile asupra acestei eparhii aveau să înceapă din nou în timpul războiului din 1991-1995. După prima jumătate a secolului, un al doilea act de genocid  spiritual s-a comis asupra sârbilor. În 1992, de Crăciunul ortodox, Catedrala Sf. Nicolae – construită în secolul al XVIII-lea, a fost spulberată în urma unei explozii puse la cale de către noii ustaşi. Supuse unui nou bombardament de artilerie, reşedinţa episcopilor din Karlovţky, biblioteca, arhiva şi muzeul au fost prădate. Reşedinţa episcopilor din Gornokarlovţky a fost distrusă de Crăciunul catolic din 1993. După atacul croat în Kraina Serbiei, în vremea asaltului din august 1995, poporul sârb a fost expulzat din vechile ţinuturi şi, în plus, sfintele locaşuri au fost profanate şi distruse. În timpul războiului din 1991-1995, 11 biserici au fost distruse şi 45 avariate. După expulzarea sârbilor, mai multe biserici şi case parohiale au fost abandonate şi neglijate.

În ciuda dificultăţilor, eparhia a supravieţuit şi acum situaţia este adusă la normal. Biserica a prins viaţă, a renăscut, bisericile vechi au fost restaurate sau au fost construite  altele. În 2005, după o lungă perioadă de timp, un nou episcop  a fost numit la eparhia Gornokarlovaţky. El este Gherasim Popovici, absolvent al Academiei Teologice din Moscova.  Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Sava este păstrată cu o grijă specială în eparhie şi adesea trecutul său este evocat în jurnalele locale.

Restaurarea vieţii bisericeşti în eparhie se confruntă  cu foarte multe probleme, iar   turma cuvântătoare întâmpină multe crize. Ocupaţi în două rânduri în secolul XX, “purificaţi” etnic şi expulzaţi, este dificil pentru sârbi să se întoarcă acolo unde au trăit de veacuri. Noi sperăm şi credem că în ciuda tuturor dificultăţilor, cu rugăciunile Sfântului Sfinţitului Mucenic Sava, în timp, viaţa acestei eparhii venerabile care a avut de suferit atât de mult, va redeveni puternică şi nu se va stinge nicicând până la sfârşitul veacurilor.


Categories: Fără categorie Tags: