Acasă > Predici > Pr. Cleopa Ilie: Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului – Despre chipul omului desăvârșit

Pr. Cleopa Ilie: Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului – Despre chipul omului desăvârșit

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Despre chipul omului desăvârșit   

„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și îngereasca viață a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului „Este cel mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult decât prooroc” (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvârșit, voi vorbi astăzi despre desăvârșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mulți sunt cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Deci, mângâindu-mă cu mărturiile de mai sus și nădăjduind la mila și puterea cea fără margine a Preabunului nostru Dumnezeu, am îndrăznit să vorbesc puțin despre desăvârșirea omului, măcar că eu nici cu vârful degetului nu m-am atins prin lucrare de aceasta. Mai întâi, o întrebare: ce este desăvârșirea? La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfinților Părinți. Astfel Sfinții Calistrat și Ignatie zic: „Desăvârșirea omului sau nepătimirea este același lucru” (Filocalia, vol. VIII, București, 1979, p. 191-192). Iar Sfântul Ioan Scărarul, zice: „Desăvârșirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului și a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoștința cea desăvârșită a lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. IX, București, 1980, p. 418-419). Sfântul Simion Noul Teolog arată că desăvârșirea este a patra treaptă duhovnicească, zicând: „La aceasta se adaugă a patra treaptă și schimbare de vârstă duhovnicească. Ea este a bătrânului și a celui albit la păr și constă în ațintirea neabătută a privirii către cele dumnezeiești„ (Filocalia, vol. VI, București, 1979, p. 538).

Sfântul Vasile cel Mare, zice: „Cel ce s-a făcut iubitor de Dumnezeu și dorește să aibă cât de puțin nepătimirea Lui, și poftește să guste cât de puțin din sfințenia Lui, precum și din bucuria și veselia ce se naște din aceasta, să se străduiască să-și depărteze gândul de la toată patima materială care îi tulbură sufletul; să privească cu ochi curați, neumbriți, la cele dumnezeiești și să se facă locaș nesăturat al luminii de acolo. Adică, omul desăvârșit este locaș al Bunului Dumnezeu care dorește să cuprindă cât mai mult pe Dumnezeu.”

Iar Sfântul Isaac Sirul spune despre nepătimire: „Nepătimirea nu înseamnă a nu mai simți patimile, ci a nu le mai primi” (Idem, p. 189). Sfântul Diadoh al Foticeei zice: „Nepătimirea înseamnă nu a fi fără de patimi, căci așa ar trebui, după Sfântul Apostol Pavel, să ieșim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind războiți, să fim și să rămânem nebiruiți” (Idem, p. 191).

Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: „Nepătimirea este starea pașnică a sufletului, datorită căreia este greu mișcată spre păcat” (Idem, p. 192).

Sfinții Părinți ne mai arată că prin „îndumnezeire” sau desăvârșire, încetează lucrarea naturii umane și este înlocuită cu lucrările dumnezeiești, atributele naturale fiind copleșite de slava dumnezeiască. Astfel Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Sufletul devine ca un dumnezeu, odihnindu-se prin participarea la harul dumnezeiesc de toate lucrările sale mintale și sensibile și odihnind deodată cu sine toate lucrările naturale ale trupului care se îndumnezeiește împreună cu sufletul în proporție cu participarea lui la îndumnezeire, așa încât, atunci se va arăta numai Dumnezeu, atât prin suflet cât și prin trup, atributele naturale fiind biruite de prisosința slavei!” (Pr. Prof. D. Stăniloae, Morala creștină, vol. 3, 1981, 313-314).

A doua întrebare: oare desăvârșirea omului drept pe pământ este cu totul desăvârșită? Și la această întrebare ne răspund Sfinții Părinți, zicând: „Cei nepătimitori întinzându-se peste ei fără să se sature, urmăresc desăvârșirea fără sfârșit (nedesăvârșită) ca una ce se ridică pururea peste sine însăși prin adaosurile neostenite ce se înalță neîncetat prin suișurile spre Dumnezeu” (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p. 192-193). Sfântul Nil Sinaitul, arătând că sunt două desăvârșiri, zice: „Trebuie să înțelegem două desăvârșiri: Una vremelnică și alta veșnică.” Despre cea dintâi zice Sfântul Apostol Pavel: Iar când va veni desăvârșirea atunci ceea ce este în parte se va desființa (I Corinteni 13, 10).

Când va veni desăvârșirea, înseamnă că aici pe pământ nu putem cuprinde desăvârșirea dumnezeiască. Și iarăși, două desăvârșiri cunoaște Sfântul Apostol Pavel și știe pe același om desăvârșit. Pentru viața de față îl numește desăvârșit, iar față de cel cu adevărat desăvârșit îl numește nedesăvârșit. De aceea zice: „Nu că am luat răsplată ori sunt desăvârșit” (Filipeni 3, 12). După puțin zice: „Câți suntem desăvârșiți aceasta să gândim” (Filipeni 3, 15). Sfântul Ioan Scărarul zice: „Desăvârșirea celor desăvârșiți este nedesăvârșită” (Filocalia, vol. IX, 419). Încă și Sfântul Macarie cel Mare zice: „Nimeni nu ajunge desăvârșit în veacul de acum că atunci n-ar fi arvună ceea ce se dă aici.” Și iarăși: „Știu pe mulți, și mă număr și eu printre aceștia, prin experiență, și știu bine că nimeni nu este desăvârșit aici; chiar de ar ajunge cu totul nematerial și s-ar uni aproape cu Bunul Dumnezeu, păcatul merge în urma lui și niciodată nu piere cu desăvârșire înainte de moarte” (Filocalia, vol. V, p. 227-228).

Iubiți credincioși,

Dacă ați ascultat cu atenție cele ce s-au vorbit până aici, ați înțeles ce este desăvârșirea omului pe pământ și că toată desăvârșirea omului în această viață își are nedesăvârșirea ei. Dar cum se poate una ca asta, ca să fie cineva desăvârșit și în același timp să fie și nedesăvârșit? Iată cum. Desăvârșirea oamenilor, mai ales în fața Ziditorului, este prea neînsemnată desăvârșire. Pentru că oricât s-ar desăvârși cineva prin darul lui Dumnezeu în viața aceasta, el pururea se află la început de desăvârșire, în creștere în cele duhovnicești. Deoarece omul drept și sfânt, după ce a trecut din viața aceasta în veacul viitor, el merge pururea spre o desăvârșire mai înaltă. Căci în veacul viitor și sfinții și îngerii merg dintr-o măsură de cunoaștere a slavei lui Dumnezeu în alta, după mărturia Duhului Sfânt care zice: „Merge-vor din putere în putere” (Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340). Așa merg din slavă în slavă sfinții lui Dumnezeu, până la măsura plinirii lui Hristos, după cum arată Sfântul Apostol Pavel: „Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).

În acest fel stând lucrurile, trebuie să înțelegem clar, că desăvârșirea omului în viața de acum își are nedesăvârșirea ei, deoarece cel desăvârșit pururea însetează după mai multă desăvârșire, pentru că cei nepătimitori pururea se întind spre vârful cel dorit al desăvârșirii fără să se mai sature. Prin aceasta ei fac desăvârșirea lor nedesăvârșită, deoarece bunătățile veșnice, după cum am zis, n-au hotar. „Omul duhovnicesc se desăvârșește în veacul de acum, pe măsura puterii omenești, iar față de oceanul cel fără de margini al desăvârșirii dumnezeiești el pururea este la început de desăvârșire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin nemărginirea desăvârșirii” (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota 933).

Iată dar pentru care pricină și Marele Apostol Pavel zice că: „desăvârșirea noastră este în ceruri” (I Corinteni 13, 10; Evrei 11, 40; 12, 23). De aceea, în această viață, oricât de sporit ar fi omul în cele duhovnicești, este numai la început de desăvârșire.

Dar oare desăvârșirea omului pe pământ este obligatorie tuturor? Și oare numai cei desăvârșiți se pot mântui? La această întrebare vom putea răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tânărul bogat care L-a întrebat: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” (Matei 19, 16). La această întrebare Mântuitorul i-a răspuns: „De vrei să intri în viață, păzește poruncile lui Dumnezeu” (Matei 19, 17). „Iar de vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile tale și dă-le săracilor, apoi ia-ți Crucea și urmează Mie” (Matei 19, 21). De aici înțelegem destul de clar că porunca Mântuitorului pentru desăvârșire este lăsată la voia omului.

În alt loc zice Domnul: „Eu am venit ca viață să aibă și mai mult să aibă”, adică cel ce vrea să se mântuiască, să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă și mai multă viață, adică să fie desăvârșit, acela trebuie să părăsească toate ale lumii și să urmeze lui Hristos cu multă răbdare și lepădare de sine până la sfârșit. De se va urca cineva la treapta cea mai înaltă a desăvârșirii rămâne la voia lui. Așadar să înțelegem că desăvârșirea este lăsată la voia și silința omului, spre a lui mai mare răsplată și a avea răsplata în cer!

Acum să ne întrebăm prin ce virtute poate ajunge omul la desăvârșire și care sunt virtuțile de temelie ale celor ce vor să fie desăvârșiți? La această întrebare ne răspunde preaândumnezeitul la minte, Sfântul Grigorie Palama care, în această privință, zice: „Virtutea rugăciunii curate este începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raționale cu Făcătorul. Dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvârșirea, este mai presus de rugăciunea curată. Desăvârșirea înseamnă dragoste desăvârșită și aceasta nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu.”

Așadar dragostea desăvârșită către Bunul Dumnezeu este temelia celor desăvârșiți. Însă nimeni nu ajunge la această dragoste, decât prin curăția cea curată. Acest lucru îl arată și Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: „Toate virtuțile ajută minții să urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate ajută rugăciunea curată, căci prin aceasta zburând către Bunul Dumnezeu iese afară din toate cele ce sunt” (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).

Rugăciunea curată ajută foarte mult omului să câștige dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desăvârșirea.” Despre aceasta spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cel desăvârșit în iubire și ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod sau, peste tot, între bărbat și între femeie. Ci este ridicat mai presus de tirania patimilor și, cugetând la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste. Căci nu mai este în el elin sau iudeu, nici bărbat sau femeie, nici rob sau slobod ci în toate și în toți este Hristos” (Idem, p. 615).

Încă și Isaac Sirul arătând că prin rugăciune câștigă omul dragostea de Dumnezeu, zice: „Dragostea este din rugăciune.”

Care sunt semnele prin care putem cunoaște pe cei ce au ajuns la desăvârșire? Iată ce ne răspunde Sfântul Isaac Sirul: „Semnele celor ce au ajuns la desăvârșire sunt acestea: De vor fi pedepsiți de zece ori să fie arși pentru dragostea oamenilor, nu se vor înlătura de ei” (Filocalia, vol. X, p. 395). Așa a zis Moise către Dumnezeu: „De le ierți lor păcatul, iartă-l; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta în care m-ai scris” (Ieșirea 32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: „M-aș ruga să fiu anatema de la Hristos pentru frații mei.”

– Deci primul semn al desăvârșirii este să aibă creștinul dragoste desăvârșită către oameni, după cuvântul: Cine iubește pe Dumnezeu, acela iubește și pe aproapele său (I Ioan 4, 21).

– Al doilea semn al celor desăvârșiți este să iubească la fel pe toți oamenii, atât pe dușmani, cât și pe prieteni (Matei 5, 44; 10, 37).

– Al treilea semn al celor desăvârșiți este să-și pună cineva sufletul pentru alții (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8).

– Al patrulea semn al celui desăvârșit este a ști cineva să-și stăpânească cu desăvârșire limba (Iacov 3, 2).

– Al cincilea semn al celor desăvârșiți este a nu se rezema cineva pe puterea sa duhovnicească (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12).

– Al șaselea semn al celor desăvârșiți este a nu avea frică de moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvârșit frica (I Ioan 4, 18).

– Al șaptelea semn al desăvârșirii este a avea cineva desăvârșită smerenie și a se socoti pe sine cel mai păcătos (Luca 17, 10: I Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29).

– Al optulea semn al celor desăvârșiți este a se cunoaște omul pe sine și a avea în el roadele Duhului Sfânt care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare și toate celelalte (Galateni 15, 23).

– Al nouălea semn al celor desăvârșiți este să aibă în inima lor totdeauna numai înțelesurile simple ale lucrurilor, fie în vreme de veghe a trupului, fie în somn (Filocalia, vol. II, p. 52).

Iubiți credincioși,

Duminica de astăzi dinaintea Botezului Domnului este cea dintâi Duminică a Anului Nou pe care l-am început. Tocmai de aceea am vorbit astăzi despre desăvârșirea creștină în Hristos, care este scopul suprem al fiecărui credincios ortodox pe pământ. Ați auzit ce ne învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți despre desăvârșire. Începutul desăvârșirii este curățirea de patimi sau despătimirea, care se face prin pocăință, spovedanie, rugăciune și post. Mijlocul desăvârșirii este iluminarea, adică plantarea virtuților în locul patimilor cu ajutorul harului Sfântului Duh. Iar sfârșitul sau cununa desăvârșirii este dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu și de oameni. Toate faptele bune ne ajută la desăvârșire, dar cel mai mult rugăciunea, postul, fecioria sau curăția, smerenia, milostenia și dumnezeiasca dragoste care este Însuși Dumnezeu.

În sărbătorile de la Nașterea și Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă ne-a pus în față două modele ale sfințeniei și desăvârșirii creștine, pe cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, adică pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Preasfânta Fecioară Maria este model al desăvârșirii pentru noi toți, dar mai ales pentru femeile creștine, prin cele mai mari virtuți ale ei: credința puternică în Dumnezeu, ascultare, feciorie (curăție), rugăciune neîncetată, smerenie, care au făcut-o vrednică să nască în trup omenesc pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Sfântul Ioan Botezătorul este modelul desăvârșirii creștine mai ales pentru bărbați, prin marile sale virtuți: viață îngerească în post, rugăciune, feciorie și liniște și apoi mărturisirea Evangheliei lui Hristos în lume prin cuvânt, prin exemplul personal și prin propria jertfă a vieții pământești.

Acum, la început de an nou să luăm de model pentru mântuire și desăvârșire a vieții noastre în Hristos, atât pe Maica Domnului, cât și pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca și pe toți sfinții Bisericii noastre. Femeile să râvnească mai ales virtuțile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la biserică, rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia și nașterea de copii. Iar bărbații să râvnească a urca pe scara desăvârșirii, urmând virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul: rugăciunea, postul, înfrânarea trupului, tăcerea, liniștea, mărturisirea credinței ortodoxe prin viața proprie, prin cuvânt și, la nevoie, prin jertfa propriei vieți.

Să ne silim, frații mei, a urma lui Hristos și sfinților Lui. Să punem început bun de pocăință, de împăcare, de înnoire duhovnicească a vieții noastre, prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugăciune și iubire care formează cea mai scurtă cale a desăvârșirii noastre în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Căruia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

(Arhimandrit Cleopa Ilie)

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.