Acasă > Cuvinte de folos > Pr. Constantin Sturzu: ATENŢIE, SE ÎNCHID UŞILE ÎMPĂRĂŢIEI!?

Pr. Constantin Sturzu: ATENŢIE, SE ÎNCHID UŞILE ÎMPĂRĂŢIEI!?

 ATENŢIE, SE ÎNCHID UŞILE ÎMPĂRĂŢIEI!?

AUTOR: PR. CONSTANTIN STURZU

Problema impartasirii dese sau rare a credinciosilor preocupa de multa vreme Biserica. Este reluata de fiecare generatie in parte si fiecare contribuie, cumva, la inmultirea argumentelor care sa sustina una sau alta dintre cele doua pozitii. Nu voi zabovi asupra acestor argumente, ele se regasesc in cele peste 500 de pagini ale volumului publicat la Editura Deisis, „Impartasirea continua cu Sfintele Taine (dosarul unei controverse  marturiile Traditiei)”, care il are ca traducator pe parintele Ioan I. Ica jr, autor si al unui consistent studiu introductiv. Indraznesc insa a ma deschide catre o perspectiva asupra pricinilor care pot opri de la impartasire, respectiv asupra nevoii omului de Euharistie, plecand de la unele incredintari nascute la scaunul de spovedanie.

Asadar, ce ar putea opri de la impartasanie un om? Raspunsul poate fi lesne aflat de cei care au acces la canoanele Bisericii si la alte reglementari ce vizeaza acest aspect. In afara insa de aceste elemente cu referire explicita la Taina Euharistiei, exista un intreg tezaur de invataturi care pot avea, de asemenea, o relevanta care sa intareasca si mai mult si sa nuanteze textele consacrate deja. Spre exemplu, pornind de la talcuirea, unanim acceptata, a Mantuitorului Iisus Hristos ca fiind, in starea de jertfa de pe cruce, noul pom al vietii, si de la intelegerea sangelui ce a tasnit din coasta Sa ca fiind rodul acestui pom, ajungem sa deslusim si dintr-un alt unghi motivele pentru care un om este oprit sau, dimpotriva, este indemnat sa se apropie de sfantul potir. Ne intoarcem, pentru aceasta, privirile spre cartea Facerii, la capitolul 3, acolo de unde aflam ca Adam si Eva, la sugestia sarpelui/ diavolului, au gustat din pomul cunostintei binelui si raului, incalcand porunca lui Dumnezeu, fiind apoi izgoniti din gradina Edenului. Motivul pentru care au fost alungati – „nu cumva sa-si intinda mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance si sa traiasca in veci!…” (Facerea 3, 22) – ne dezvaluie faptul ca Dumnezeu nu a vrut sa lase omul sa se chinuie la nesfarsit in starea de cadere (adica la nivelul unei vieti biologice, aducatoare de boala si suferinta), ci a ingaduit ca trupul sa fie dat mortii. Insa inainte de a fi scos din rai, omul a avut sansa de a indrepta lucrurile.

Gustand din fructul oprit, Adam si Eva au cunoscut ca sunt goi si, desi si-au acoperit goliciunea cu frunze de smochin, s-au ascuns de Domnul Dumnezeu, „Care umbla prin rai, in racoarea serii” (Facerea 3, 8). Iar cand au fost intrebati de ce s-au ascuns, ei nu au marturisit ca au mancat din fructul oprit, ci numai dupa ce au fost intrebati despre aceasta au recunoscut. Dar chiar si asa, au cautat indreptatire pentru gestul lor: Adam a invinovatit-o pe Eva (si, implicit, pe Dumnezeu, Care i-a dat femeie), iar Eva a dat vina pe sarpe, care a amagit-o de a mancat. Intreaga aceasta atitudine a lor a avut drept consecinta scoaterea din rai si oprirea lor de la a lua roade din pomul vietii. Revenind in zilele noastre, nici un credincios nu se poate apropia de Trupul si Sangele lui Hristos – noul pom al vietii, daca are aceeasi atitudine ca si protoparintii nostri, constituita din a te ascundea nu marturisia da vina pe altii si a nu te cai.

Asa cum Adam si Eva s-au ascuns de Dumnezeu dupa ce au comis ceea ce numim pacatul originar, tot asa exista o tendinta si in noi de a ne ascunde pacatele noastre, ca si cum am putea ascunde ceva de Hristos (v. Ioan 2, 23-25). Daca cineva se ascunde de Dumnezeu, fie nemarturisind la spovedanie pacate savarsite, fie nechemandu-L pe Domnul in viata de zi cu zi, in toate ale sale, atunci nu este vrednic a se impartasi. Apoi, chiar si daca se marturiseste, isi recunoaste pacatosenia si isi pune viata inaintea lui Dumnezeu fara a se ascunde in vreun fel, dar da vina pe altii pentru cele savarsite (pe mediul in care a crescut, pe influenta familiei, pe contextul social etc.), atunci tot nu este vrednic a se impartasi. Dupa cum nu se poate impartasi cel care nu se caieste pentru pacatele savarsite, care nu arata ca vrea sa-si schimbe viata, care nu alege sa traiasca in Hristos. Asa cum Dumnezeu i-a scos din rai pe primii oameni, nu din nemilostivire sau din neiubire, ci pentru ca stia ca nu le mai este de folos, ba chiar le-ar face rau sa manance din rodul pomului vietii, tot asa nu-i este de folos cuiva sa se apropie de impartasanie avand o atitudine asemanatoare cu aceea, de dupa cadere, a protoparintilor.

Inca ne rugam pentru cei care doar asista?

Daca sunt indeplinite aceste conditii de catre un credincios – nu se ascunde de Dumnezeuse marturisestenu da vina pe altii si se caieste (vrea sa-si traiasca viata in Hristos) – atunci duhovnicul il poate lasa sa se apropie de sfantul potir. Momentul  apropierii – ca e imediat sau dupa o anumita perioada de timp – e un lucru pe care numai duhovnicul il poate decide, ghidat de canoane, dar si avand in vedere pogoramintele care se pot face. Nu ne putem ghida aici insa la modul absolut dupa soroace (ca e post, ca au trecut sau nu 40 de zile de la ultima impartasire), caci, cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur, nu timpul ne face vrednici, ci pregatirea si o constiinta curata. Calauza ne este cuvantul Mantuitorului, care ne spune: „Daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi” (Ioan 6, 53). Daca nu sunt motive temeinice de a opri pe cineva de la impartasire, dar totusi il oprim, nu cumva suntem in postura celui care atenteaza tocmai la aceasta viata? Este dureros pentru un credincios sa fie oprit de la a se impartasi doar pentru ca s-a mai impartasit si cu cateva zile inainte (fara a exista motive opritoare). Dupa cum la fel de nefiresc este a lasa sa se apropie de potir o persoana, cum vin multe, mai ales in Postul Mare, care spovedeste mai mult pacatele altora decat pe cele ale sale (ca din Tara lui rasu’-plansu’, mi-aduc aminte de un parinte care, dupa ce a spovedit toti credinciosii dintr-un sat, venind la urma o femeie, i-a zis acesteia:„Matusa, nu stiu daca mai are rost sa-mi spui ceva despre pacatele matale, cred ca deja mi-au spus ceilalti totul”).

Prin modul vazut – al painii si al vinului – a ales Domnul sa ne impartaseasca cu Trupul si Sangele Sau, adica de insasi viata Sa. Nu putem sa ne vindecam rana pricinuita de pacat fara acest dumnezeiesc medicament si nu putem creste fara aceasta hrana cereasca. Se amagesc cei care cred ca se poate si fara Sfanta Impartasanie, ca e suficient a asista la Liturghie. Asa cum nu poti trai daca te tot asezi la masa, dar nu mananci, ci doar asisti cum mananca ceilalti, tot asa nu poti trai duhovniceste daca nu te straduiesti a te apropia, pe cat se poate de des, de Sfintele Taine. Cel mai simplu si mai comod ne este a inchide usile imparatesti celor care au dorinta de a se cumineca (repet, pentru care nu avem motive opritoare de la aceasta!), invocand, de-a valma, canoane si traditii locale drept scuza. Ce-ar fi daca, fiind consecventi pana la capat cu aceasta viziune, am scoate afara din biserica pe toti credinciosii care nu se impartasesc? Caci, dupa cum ne spun canoanelor 9 Apostolic si 2 Antiohia, cei care participa la Liturghie trebuie sa se si impartaseasca – de aceea nici nu exista vreo ectenie de genul: „Inca ne rugam pentru cei care asista la aceasta sfanta slujba, pentru cei care nu vor sau nu pot a se impartasi, pentru sanatatea si mantuirea lor”, ci toate ale Liturghiei ne arata ca Sfintele urmeaza a fi date „la tot poporul”.

Asadar, deasa sau rara impartasanie? Raspunsul meu ar fi: deasa spovedanie. De aici incolo, fiecare duhovnic raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru decizia luata. Si sa dea Domnul sa nu auzim, la judecata, mustratoarele cuvinte: „De ce, slujitorule al altarului, tu ai mancat Trupul Meu si ai baut Sangele Meu, dar pe cei pe care ti i-am incredintat i-ai tinut flamanzi sau nu te-ai ingrijit sa-i apropii de Mine?”

Sursa: Ziarul de Iaşi

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.