Acasă > Cuvinte de folos > Pr. Constantin Sturzu: DUMNEZEU NU NE VREA OAMENI

Pr. Constantin Sturzu: DUMNEZEU NU NE VREA OAMENI

Dumnezeu nu ne vrea oameni

pr. Constantin Sturzu

Şi Sfânta Fecioară şi Ioan Botezătorul au avut un rol esenţial la lucrarea de mântuire a omului. Căci două sunt momentele în care Dumnezeu a avut neapărată nevoie (accentuez acest lucru – nevoie!) de acceptul şi de conlucrarea omului spre a putea interveni şi a ajuta neamul omenesc aflat „în latura şi în umbra morţii” (Matei 4, 16): momentul întrupării Sale (al Naşterii), respectiv cel al Botezului Său.

deisis_nou_fixed1

Mâine este praznicul împărătesc al Botezului Domnului, iar în biserici se va citi, din Evanghelie, următorul pasaj: 

În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit» (Matei 3, 13-17)

Uimirea lui Ioan venea, pe de o parte, din aceea că la Iordan veneau doar cei care aveau ceva pe conştiinţă. Ei intrau în apă şi, înfăţişându-se înaintea lui Ioan, îşi mărturiseau păcatele, apoi erau botezaţi cu apă de către marele Prooroc. Iisus era fără de păcat, iar Ioan ştia acest lucru. Ca atare nu avea de ce să intre în Iordan şi de ce să fie botezat. Mai mult, se putea face sminteală între cei care l-ar fi văzut acolo şi care s-ar fi putut întreba cum poate fi acesta „Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii” (cf. Ioan 1, 29 şi 36), aşa cum Îl prezenta chiar Ioan Botezătorul, dacă El Însuşi se arată pe Sine a fi păcătos, venind să fie botezat. Numai că, spre deosebire de cei care intrau în apă şi zăboveau o vreme, mărturisindu-şi păcatele, Iisus a ieşit „îndată” din apă (cf. Marcu 1, 10), neavând nimic de mărturisit.

Pe de altă parte, cel ce era doar Înaintemergătorul Domnului ştia că misiunea lui, aceea de a boteza cu apă, era de fapt o pregătire pentru adevăratul botez. De aceea, el predica zicând:„Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). Şi era oarecum nedumerit de faptul că Iisus nu venea să continue lucrarea aceasta şi să o desăvârşească, ci se înfăţişa ca un om oarecare, primind botezul cu apă. Mai ştia Sf. Ioan şi că, dacă-L va boteza pe Iisus, misiunea lui se va încheia, practic, pentru că el nu putea beneficia, la rândul său, de botezul cu Duh Sfânt. Nu se puteau boteza reciproc. Ceea ce s-a şi întâmplat, prin faptul că Botezătorul a fost întemniţat apoi de Irod şi ucis prin tăierea capului. Aşadar, prin faptul că a acceptat să-l boteze pe Iisus, Ioan nu a primit doar înalta demnitate de a pune mâna pe creştetul Celui ce este Stăpânul cerului şi al pământului, ci a săvârşit şi un act de jertfire a propriei persoane. Se aseamănă, în acest punct, Înaintemergătorul cu Maica Domnului care, la Bunavestire, nu a primit doar cea mai înaltă demnitate pe care o poate primi o femeie, aceea de a deveni „Născătoare de Dumnezeu”, ci şi-a asumat şi multe încercări şi dureri, de la suspiciunea acuzatoare a lui Iosif la naşterea într-o iesle sărăcăcioasă şi fuga în Egipt, sfârşind cu durerea unei inimi ca străpunse de sabie atunci când a văzut pe Fiul său răstignit pe cruce.

Şi Sfânta Fecioară şi Ioan Botezătorul au avut un rol esenţial la lucrarea de mântuire a omului. Căci două sunt momentele în care Dumnezeu a avut neapărată nevoie (accentuez acest lucru – nevoie!) de acceptul şi de conlucrarea omului spre a putea interveni şi a ajuta neamul omenesc aflat „în latura şi în umbra morţii” (Matei 4, 16): momentul întrupării Sale (al Naşterii), respectiv cel al Botezului Său. Celelalte momente esenţiale pentru mântuirea noastră – cum ar fi cel al Învierii şi cel al Înălţării la cer – nu au mai depins de voia şi alegerea vreunui om, ele sunt doar lucrarea dumnezeirii. Dar primele două nici nu se puteau împlini dacă, mai întâi, Fecioara Maria nu spunea: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), respectiv dacă, ulterior, după vreo trei decenii, Ioan Proorocul nu „L-ar fi lăsat” (cf. Matei 3, 15) pe Iisus să fie botezat în Iordan.

Dumnezeu nu putea veni în lume, „chip de rob luând”, dacă nu se găsea o fecioară neprihănită dar care, în plus, să accepte a primi în pântecele său pe Hristos, Noul Adam. Dacă la crearea primului om, totul s-a făcut în urma unui sfat dumnezeiesc – „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26) -, crearea omului cel nou a fost rodul unei conlucrări divino-umane. Luând firea omenească din Preacurata Fecioară, Fiul lui Dumnezeu nu a luat însă decât toate ale acestei naturi a noastre, inclusiv slăbiciunile (foamea, setea, nevoia de somn, putinţa de a suferi în trup etc.), afară însă de păcat. Era nevoie de o a doua lucrare divino-umană, aceea în care Dumnezeu să ia, iar omul să dea„păcatul lumii” (cf. Ioan 1, 29). Domnul S-a „încărcat”, astfel, cu păcatele tuturor oamenilor, de peste tot şi din orice timp, pe care le-a pironit, apoi, pe Cruce. (Text publicat în cadrul rubricii „Acum, după două mii de ani”, în ediția tipărită a Ziarului de Iași.)

De aceea sunt atât de importante aceste două persoane – Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul – şi de aceea tocmai ei sunt cei care sunt înfăţişaţi stând de o parte şi de alta a Mântuitorului, în icoana numită Deisis (însemnând, în greacă, rugăciune). Cei doi sunt cel mai aproape de Fiul lui Dumnezeu şi mijlocesc acolo pentru noi tocmai pentru că au fost cei dintâi colaboratori ai Săi în recrearea lumii. Ei sunt tot ce a putut da mai înalt umanitatea, darul cel mai de preţ pe care l-am putut aduce înaintea lui Dumnezeu. Dar, în acelaşi timp, ei sunt modele pentru fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, arătându-ne cât de sus suntem chemaţi şi cum putem ajunge acolo. Mai întâi, prin acceptarea lui Dumnezeu în inima noastră, primind să Se nască în noi şi să ia chip Hristos, apoi prin acest neobişnuit schimb de daruri: noi să-i dăm păcatele noastre, El să ne trimită nouă, de la Tatăl, focul curăţitor al Duhului Sfânt.

De ce se întoarce Iordanul înapoi

Botezul Domnului în Iordan nu este totuna, aşa cum am văzut, cu botezul celor care intrau acolo spre a pune început bun pocăinţei lor. Cei care intrau, mărturisindu-şi, înaintea Sfântului Ioan, păcatele, „lăsau” cumva în Iordan toată această necurăţie, precum cel ce se spală pe mâini, într-o apă, lasă acolo mizeria şi devine curat. Am mai spus-o şi cu alte prilejuri, ştiinţa modernă a descoperit abia de curând faptul că apa „se încarcă” de toate ale noastre, bune sau rele, experimente făcute de cercetători japonezi (dar nu numai), dovedind că structura apei este influenţată de modul în care vorbim în preajma ei: dacă vorbim frumos sau ne rugăm, atunci când îngheaţă, apa respectivă cristalizează în forme frumoase, armonioase (sesizabile cu microscopul); invers, când vorbim urât sau blestemăm, ea cristalizează în forme neregulate şi dizgraţioase. Încât nu e de mirare că Iordanul, „auzind” atâtea lucruri rele, era plin de toată urâciunea păcatelor şi blestemăţiilor omeneşti, scoase afară din inimile a mii de oameni care se „spovedeau” înaintea Botezătorului. Hristos, intrând în apă, nici nu a întinat, la rându-I, cu vreun păcat Iordanul, dar nici nu a fost „murdărit” de răutatea acumulată, astfel, întrânsul, ci a curăţit El, cu putere dumnezeiască, firea apelor şi le-a făcut, astfel, materie curăţitoare pentru cei care vor veni să se spele şi să se sfinţească în ele.

De atunci şi până în zilele noastre, se petrece minunea ca, la Bobotează, în preajma momentul în care Patriarhul Ierusalimului aruncă o cruce în apă, Iordanul să se întoarcă „înapoi”, într-un soi de bolborosire. Aşa cum se ştie, Iordanul este un râu care coboară de la nord la sud, ieşind, la origine, de pe undeva din muntele Hermonului, trecând prin Marea Galileii (care a văzut multe minuni în vremea Mântuitorului), traversând, apoi, pustiul spre a se vărsa în Marea Moartă (numită aşa pentru că e lipsită de orice formă de viaţă), într-un punct situat la aproximativ 400 de metri sub nivelul mării. Iordanul este simbolul omului care, după ce a fost adus la fiinţă, prin Adam şi Eva (despre Iordan s-a vorbit, mult timp, deloc întâmplător, ca având doar două izvoare), după o vreme în care a vieţuit în rai (adică în Marea Galileii cea plină de viaţă), căzând, prin greşeala protopărinţilor, a ajuns a gusta din durerea şi deşertăciunea acestei vieţi (pustiul pe care-l traversează acest râu), ajungând la moarte în iad sau şeol (după cum Iordanul se varsă în Marea Moartă). Prin izbăvirea adusă de Hristos, omul poate ieşi din moarte şi să se întoarcă în rai – aşa se explică de ce apele Iordanului se întorc în acel moment înapoi, împotriva cursului natural.

Dar nu doar în raiul de odinioară este chemat omul, ci la mai mult decât atât: este chemat a fi moştenitor al Împărăţiei. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne vrea oameni, Dumnezeu ne vrea dumnezei după har. De aceea ne spune psalmistul: „Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca” (Psalmi 81, 1) sau „Dumnezeu sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (Psalmi 81, 6). Iar apoi adaugă: „Dar voi ca nişte oameniţi muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi”(Psalmi 81, 7). A fi om e doar o etapă după care, în funcţie de alegerea şi lucrarea fiecăruia, ori mergem către Dumnezeu şi spre îndumnezeire, ori ne îndreptăm către cele diavoleşti, întunecându-ne fiinţa. Iar dacă alegem a ne înscrie pe drumul spre Dumnezeu, Betleemul şi Iordanul sunt etape obligatorii. Urmează pustiul Carantaniei, Taborul, Golgota şi Muntele Măslinilor. Un pelerinaj pe care-l facem plecând de la noi spre a ajunge la noi înşine, aşa cum am fost chemaţi să fim încă de la început.

Categories: Cuvinte de folos Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.