Acasă > Predici > Pr. Dorin-Octavian Picioruş: PREDICĂ LA SF. CUV. PARASCHEVA (2010)

Pr. Dorin-Octavian Picioruş: PREDICĂ LA SF. CUV. PARASCHEVA (2010)

Pr. Dorin-Octavian Picioruş:

PREDICĂ LA SF. CUV. PARASCHEVA

***

Despre viața și slujba Sfintei Prea Cuvioase Parascheva

Iubiți frați și surori întru Domnul,

zilele de pomenire ale Sfinților ar trebui să nască în noi dorința frumoasă, sfântă, neapărată de a le cunoaște viețile, slujbele, Sfintele Icoane, Sfintele Moaște, posteritatea lor până la noi și, mai ales, să intrăm în rugăciune, în intimitate cu ei. Pentru că datele despre ei ne devin interioare și chiar ei înșiși ne devin prieteni șicunoscuți, intimi, dacă prin ceea ce a rămas de la ei stabilim o relație de prietenieprin rugăciunea față de ei, ca Sfinții lui Dumnezeu să fie mijlocitorii noștri în fața Domnului, ei, care sunt prietenii Stăpânului nostru.

Și sunt încredințat de faptul (pentru că experiența ne-o arată din plin), că cei care încep să se împrietenească cu Sfinții lui Dumnezeu ajung să nu se mai sature de dorirea lor, de nevoia de a-i cunoaște și mai mult, și mai propriu, atât prin ceea ce a rămas de la ei cât și prin vorbele de dragoste pe care le spun către ei.

Pentru că rugăciunile către Sfinți nu sunt niște cereri în audiență, ceremonioase și reci, standardizate, ci sunt cuvinte de dragoste, cuvinte de încredere, cuvinte pline de nădejde, cuvinte din conștiință, către conștiința Sfinților lui Dumnezeu, care e foarte atentă la detalii.

Și dacă Domnul ne spune că rugăciunea nu e vorbărie multă și ostentativă, după cum nu e nicio zicere doar din buze, ci rugăciunea e pornire de cuvinte și de doruri din ascunsul inimilor noastre către Domnul și către Maica Sa și către Sfinții Săi, e tocmai pentru aceasta: că rugăciunea și dorul de Sfinți țâșnește din abisul ființei noastre, din străfundurile noastre și sunt una cu noi.

De aceea, adevărata studiere a vieților Sfinților și adevăratele pelerinaje către locurile și Sfintele Moaște ale Sfinților se nasc în inimile care sunt pline de dor de Domnul și de Sfinții Săi, tocmai pentru că s-au apropiat de ei prin rugăciune și studiu. Și când citești mult despre istoria Sfintei Biserici și despre istoriile Sfinților lui Dumnezeu, atunci, fără doar și poate, dorești să mergi și acolo unde au fost ei, unde au trăit, unde au pătimit extrem de dureros, pentru că vrei să retrăiești viața lor sau să o actualizezi în viața ta.

La Iași, în aceste zile, e un pelerinaj maiestuos, Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin Sfintele sale Moaște, fiind lângă Maica noastră, Parascheva, Teologul Bisericii și Nevoitoarea Bisericii, cea prea folositoare românilor fiind împreună…pentru cei care îi caută cu dor. Și, după cum spunea o femeie venerabilă într-un interviu, pelerină la Iași în acest an, pentru o minune de acum 40 de ani, făcută nu în viața ei ci a mamei ei…a venit în fiecare an la sărbătoarea Sfintei Parascheva, ca să mulțumească…

Bineînțeles că putea să îi mulțumească și de acasă…Și din pat…Nu mai trebuia să stea la rând, ore în șir, pe frig și pe transpirație, și cu oboseala pe inimă, ca să se închine și să sărute Sfintele Moaște preț de câteva secunde…

Însă logica divino-umană a pelerinajului sau a închinării la Sfinții lui Dumnezeu începe acasă, la masa de studiu și în timpul rugăciunii, acolo unde aflăm despre Sfinți și unde ne umplem de prezența lor duhovnicească, de unirea cu ei în rugăciune smerită, liniștită, amplă…și devine parcurs, devine drum, cale, interval de conștiință între acasă și Sfinți, închinarea la Sfinți fiind o vizită de sărbătoare.

În viața trecută a românilor, sărbătoarea în general avea două părți constitutive: era, mai întâi, vremea de slujbă, comuniunea la Biserică, dimineața și apoi eravremea de adunare într-un anumit loc sau de vizitare reciprocă.

De aceea, reactivarea și intensificarea acestor mari pelerinaje, după revoluție, la Sfinții cu Sfinte Moaște în România, au drept scop nu numai unirea fiecăruia în rugăciune și la slujbă, ci și coagularea noastră identitară. Dacă cinstim cu toții pe un Sfânt, cu alte cuvinte, trebuie să fim în relații de frățietate unii cu alții, atâta timp cât avem valori și crezuri comune.

Iar aducerea, din diverse părți ale lumii ortodoxe, de alte Sfinte Moaște, care să amplifice bucuria închinării la Sfânta Parascheva sau la Sfântul Dimitrie Basarabov, spre exemplu, au iarăși rolul nu numai de a-i unii pe românii ortodocși cu românii ortodocși, ci și de a-i unii pe românii ortodocși cu rușii, grecii, sârbii, americanii, bulgarii,  francezii etc. ortodocși.

Și astfel înțelegem că sărbătoarea sfântă a Bisericii ne unește și ne fortifică interiorpe toți. Ne oferă cadrul concret de regăsire interioară și comunitară, identitară și de reconvertire și aprofundare continuă.

Pentru că la un hram sau la un pelerinaj sau la o mare sărbătoare nu vin numai credincioși conștienți de ceea ce fac, ci și alții aduși de val…sau de curiozitate. Fapt pentru care, în seara de 12 octombrie 2010, televiziunea Realitatea TV, spre exemplu, a combinat (evident, în mod neprofesionist și rău intenționat) știrea, că la Iași sunt multe târguri, cu mici și bere, în aceste zile (și a ilustrat cu exemplul a doi bărbați, care mâncau mici și beau bere…după care au promis că se vor duce și ei să se închine…dar nu beți)…cu știrea și imaginile de la șirul imens de pelerini…

Însă, lucrul principal e acela, că există un șir de pelerini, care iese cu totul din peisajul secularizat al orașului deși e format tot din cetățeni români, trăitori lângă ceilalți…care poate trezi dorința de reconvertire în alții, care sunt mai mult sau mai puțin pasivi sau indiferenți la manifestarea liturgică a credinței.

Dar pentru a trezi curiozitatea sau entuziasmul în cei din jur, pelerinii trebuie să îmbine cunoașterea Sfintei Parascheva cu evlavia față de ea. Pentru că aceeași televiziune sau o alta sau un post de radio, va veni și o va întreba pe o altă bătrână sau pe un tânăr, despre cine a fost sau este Sfânta Parascheva…și o să știe sau nu o să știe ce să răspundă.

De obicei se caută răspunsurile stereotipe de la pelerini: am venit pentru sănătate, pentru spor în casă, pentru binele familiei și al copiilor și mai puțin teologice. Însă Sfânta Parascheva, când era mică, își împărțea hainele celor săraci și, mai apoi, a devenit monahie/călugăriță și s-a nevoit în toată scurta ei viață (pentru că a murit la 27 de ani, în plină înflorire a tinereții) din motive teologice profunde și nuutilitariste.

Adică a trăit pentru ca să împlinească poruncile lui Dumnezeu și pentru ca Dumnezeu să facă voia Sa întru ea și nu pentru ca să îi fie mai bine, doar azi și mâine, ci pentru ca să se bucure veșnic. Iar confrații noștri acest lucru ar trebui să mărturisească, în fața tuturor și a camerelor de vederi: că ei au venit ca să se bucure și să se veselească împreună cu Sfinții lui Dumnezeu și nu, în mod neapărat, pentru a cere ceva de la ei. Sau că ei nu privesc acest drum spre Sfintele Moaște ca pe un drum al rezolvării utopice a tuturor problemelor.

Pentru că astfel ar motiva, în mod corect, vizita lor de prietenie la Sfinți și nu ar mai da apă la moară celor care văd pelerinajul doar din punct de vedere logistic saufinanciar. Bineînțeles că ne bucură numărul celor care vin și că în urma acestui pelerinaj se strâng importante sume de bani, care folosesc vieții și activității Bisericii. Însă rolul principal al pelerinajului sau al sărbătorii nu este ce sau cât dai, ci cum trăiești sărbătoarea sau pelerinajul și cu ce rămâi în urma lor.

Pentru că atunci când mergi la cumpărături nu te interesează, în primul rând, cât dai pe cumpărături…ci cu ce te alegi după ce îți cheltui banii. Pentru că poți să cumperi, cu mulți bani, lucruri fără valoare sau fără durabilitate…și atunci simți că ai aruncat banii pe fereastră…

De aceea și în cadrul sărbătorii sau al pelerinajului ca și în momentul rugăciunii și al slujirii, dacă te pierzi în detalii și nu te concentrezi asupra trăirii bucuriei și a comuniunii, te întorci mai risipit și mai obosit de la slujbă sau din pelerinaj și dezamăgit de tine sau de cadrul general…cum nu te-ai fi simțit dacă stăteai acasă.

Fapt pentru care ești un pelerin sau un credincios folosit de rugăciune și de comuniune, dacă te bucură și te îngrașă sufletește rugăciunea și vederea altora, și dacă, atunci când te întorci acasă, te întorci cu chef de rugăciune, de citire, de muncă, de nevoință, chef/tragere de inimă/dorință care e harul adevăratului pelerinaj sau adevăratei slujiri.

Să ne simțim bine așadar, slujind și întâlnindu-ne unii cu alții!

Să ne simțim plini de noutatea dorinței de a fi mereu alții, de acest entuziasm dumnezeiesc al lucrării continue pentru a ne curăți interior și pentru a fi proprii dialogului și conlucrării cu semenii noștri!

Iar dacă una dintre minunile Sfintei Parascheva, după mulți ai de la adormirea sa, a fost aceea de a-și ridica capul, pentru a primi o pernă dăruită de către cineva, vă dați seama ce har dă Dumnezeu celor care, pe fiecare zi, au dorința să schimbe în ei ceva esențial.

Și Dumnezeu așteaptă ca noi să ne dăruim, ca și Sfinții Lui, pe fiecare zi mai deplin, în slujirea și bucuria pentru El. Pentru că bucuria aceasta este bucurie sfântă, care vine de la Cel închinat în Treime și preaslăvit, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeul nostru Cel preaveșnic, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Sursa:http://www.teologiepentruazi.ro

Categories: Predici Tags:

%d bloggers like this: