Acasă > Predici > Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: PREDICĂ LA DUMINICA A 31-A DUPĂ RUSALII [2012]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: PREDICĂ LA DUMINICA A 31-A DUPĂ RUSALII [2012]

Predică la Duminica a 31-a după Rusalii [2012]

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 

Iubiții mei,

în vechime, zidurile Ierihonului au căzut prin puterea lui Dumnezeu [Iis. Nav./ Iosua 6, 20,cf. LXX], pe când în Evanghelia de azi [Lc. 18, 35-43], orbul din Ierihon, tot prin puterea Lui, a văzut [v. 43].

Pentru că Dumnezeu și când ne privează de ceva…și când ne umple de daruri…e bun!

foarte bun cu noi…

De aceea și orbul a cerut mila Lui [v. 38]…care ne dă viață, care ne dă sănătate, care ne dă bucurie, care ne dă vedere…

Și observăm din atitudinea orbului că vindecarea e milă dumnezeiască…și că adevărata vedere vine din mila lui Dumnezeu, e darul Lui…și nu ceva primit prin naștere.

Da, vederea fizică, a ochilor, e darul Lui primit la naștere…dacă ne naștem fără traume fizice…

Dar vederea duhovnicească, vederea de sine…adică pocăința…și, mai apoi, vederea lui Dumnezeu…sunt darurile Lui în urma curățirii noastre de patimi.

Adică vin în urma efortului nostru smerit, plin de umilință…ca daruri ale iubirii Sale de oameni.

Și când tot ne rugăm…și cerem…ca Domnul să ne miluiască…cerem, de fapt, ca Dumnezeu să ne dea să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne vedem adevărul faptelor noastre, adevărulontologic, care e pasul spre intimitatea cu El.

De aceea nu sporim…duhovnicește…pentru că nu începem cu începutul!

Iar începutul nu e să așteptăm…vedenii, minuni, înțelegeri dumnezeiești…ci să ne vedem păcatele în adâncimea urâțeniei și a nebuniei lor.

Începutul e să stăm aproape de Ieriho…de mireasmă sau de cale…adică de frumusețeaslavei Lui.

Să stăm aproape de El…văzându-ne orbirea, întunecarea, întunericul din lăuntru…

Începutul e să te conștientizezi prin rugăciune, prin faptă bună, prin asceză…să te conștientizezi pe tine…prin ceea ce faci.

Pentru că Ortodoxia gândește rugându-se…sau gândește muncind…sau gândește pocăindu-se…și nu gândește psihologist…gând după gând…fără să intre în viața practică…

Adică aidoma orbului, care așteaptă milă rugându-se…care iese în stradă pentru viața lui…care nu tace pentru sănătatea lui pentru că vrea să trăiască, să fie viu!

Iar cei care nu știu cum sunt ortodocșii…cred că ei sunt niște indolenți în viața reală, niștevisători

Însă rugăciunea neîncetată, pe care o lucrăm în adâncul ființei noastre…e plină de vioiciune, de așteptare, de atenție, de încordare, de luptă pentru…viața noastră duhovnicească.

Noi luptăm cu demonii în adâncul nostru, cu zgomotele de tot felul, cu prostia altora și cu patimile noastre, cu răutatea altora și a noastră, cu diverse bariere ideologice, cu cutumelipsite de evlavie.

Noi nu dormim niciodată!

Nici când dormim…nu dormim…ci priveghem

Pentru că a dormi înseamnă să nu ai așteptări…să nu ai griji reale…să nu ai iubiri.

Însă noi avem iubiri…și avem așteptări…și multe proiecte vizibile și invizibile…pentru noi și cei din jurul nostru.

Pentru că e nevăzută încordarea, grija, rugăciunea, iubirea noastră…seriozitatea noastră…

Ea se vede din apropiere…când analizezi faptele noastre.

Dar de la depărtare se vede…numai ceea ce se vede

De aceea, pentru a fi aproape…de mila Lui…trebuie să nu îți pese…de cei care îți spun…să taci!

Să nu taci…câtă viață vei avea…ci să strigi spre El!

O strigare din toată ființa…o strigare cu toată ființa…o strigare care ajunge la El, la Dumnezeul nostru.

Pentru că orbul a știut ce să ceară…tocmai pentru că a știut de ce suferă.

Și Domnul ne arată în v. 42 că pistiscredința, cf. GNT, vede mântuitor…vede bine…vede profund…pentru că Îl vede pe Cel singur de dorit.

Și când Îl vezi pe El, când Îl simți pe El, când I te închini Lui prin tot ceea ce faci și spui…atunci Îl lauzi pe El [v. 43].

„Doxazon ton Teon” [v. 43, cf. GNT], spune textul grecesc, adică „doxologind/ lăudând pe Dumnezeu”.

Pentru că spui cuvinte despre El…numai când ești plin de slava Lui.

Și când ești plin de slava Lui ești plin de vedere, de discernere reală a lucrurilor.

Ai minte clară…frumoasă…cuvioasă…

Tocmai de aceea nu e de încurajat credinciosul sau asociația religioasă…care nevăzândlucrurile Bisericii în profundul lor…iscă tot felul de tulburări neavenite/ inutile.

Pentru lucrurile de finețe ale vieții duhovnicești și sociale…e nevoie nu doar de citiri, derepetitori din cărți…ci de oameni care întrupează cărțile la modul personalizat.

Și se observă că unde e discernământ…nu se nasc facțiuni extremiste, foarte pline de „adevărurile lor” dar lipsite de adevărurile tuturor.

Spre exemplu, mai ieri, unii militau pentru „guvern naționalist-militar”, adică pentrudictatură, Mihail Neamțu asimilează „inima” din Mt. 6, 21 cu sloganul coaliției sale, aceeașicoaliție își pune sigla politică pe calendarul nostru, ortodox, mulți politicieni se fotografiază lângă oameni ai Biserici, în Biserici și la Sfintele Moaște…dar apoi uită „cu ce” sau „prin cine” au câștigat încrederea oamenilor.

Însă când vezi…lucrurile nu te mai lași manipulat.

Știi să alegi pentru viitorul tău…și al copiilor tăi.

Iar în ianuarie-februarie 2012 și în vară, la Referendum…românii au spus răspicat ceea ce vor.

Pentru că românii, de 2.000 de ani, sunt un popor care a știut ce vrea.

Și ceea ce vrea poporul român e să trăiască pașnic în țara lui, fără să fie mințit, fără să fie escrocat, fără să fie umilit…să trăiască și să iubească și să creadă în valorile sale…și nu în te miri ce fantasme.

Astăzi, în prima duminică a lui decembrie 2012…și după ziua unirii tuturor românilor…avem tricolorul și tot ceea ce reprezintă el în lacrimile noastre…în speranțele noastre, în rugăciunile noastre…fără ca prin asta să fim disprețuitori față de valorile fundamentale ale altora.

Și am dovedit-o și o dovedim, de secole, prin ospitalitatea noastră, prin bunul nostru simț, prin munca și dăruirea de care suntem capabili.

Iar dacă, în anii din urmă, câteva decenii de comunism ne-a schilodit fața sufletului…eu văd…și vedem foarte mulți dintre noi…cum se limpezește lăuntrul nostru, cum începem să ne unificăm interior, să ne redescoperim identitatea…

Și asta înseamnă maturizare!

Suferințele, sărăcia, credința, așteptările, munca, ne maturizează în mod constant…

Și de aceea mă bucur pentru noi ca nație…și pentru fiecare în parte…când dovedim că știmcine suntem…și ceea ce vrem.

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne întărească în toate zilele vieții noastre, pentru ca să vedem ceea ce e bun, ceea ce e frumos și unificator pentru noi toți. Amin!

Sursa: TPA

Categories: Predici Tags:

%d bloggers like this: