Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ CINCIZECIME (2013)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ CINCIZECIME (2013)

bogatul-nemilostiv-saracul-lazar-6

PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI DOUA DUPĂ CINCIZECIME

          Moto: „Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți” (Luca, 16: 31)

          Iubiți frați și surori întru Hristos,

Permiteți-mi să subliniez chiar de la început că aceste cuvinte rostite de Avraam către omul bogat, care se afla în chinurile veșnice ale iadului, descriu foarte exact condiția tragică a celor resping pe Hristos din societatea noastră contemporană. Încercați să cugetați: N-a trimis Dumnezeu pe Cineva din morți pentru a ne avertiza, pe Însuși Fiul Său, Care a devenit ”începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,” și cu toate acestea două treimi din populația lumii de astăzi Îl respinge pe Hristos (I Cor., 15:23)? N-a fost Hristos, întocmai ca Lazăr, respins și disprețuit de oameni? Nu a stat El la poarta din dos a lumii, iarăși, întocmai ca Lazăr, când a fost născut în peștera Betleemului?

Nu a fost trupul Lui acoperit cu bube? N-a fost El ”pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat?” (Isaia, 53:5). N-a venit El ca Unul dintre noi – ca un Frate – să ne avertizeze și să ne mântuiască, pe noi, cei cinci frați ai Săi, care viețuim pe cinci continente? Ce alt semn așteptăm noi să ne dea Dumnezeu? El ”așa a iubit lumea, încât pe Fiul său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan, 3:16). Totuși, peste patru miliarde din locuitorii planetei noastre, mai mult sau mai puțin, Îl resping pe Hristos! Ce tragedie!

Există o poveste despre un bărbat care i-a spus soției sale: ”Tu știi, dragă, voi munci din greu și într-o zi vom deveni bogați.” Soția i-a răspuns: ”Noi deja suntem bogați, dragă, pentru că noi ne avem unul pe celălalt și avem copiii. Probabil, într-o anumită zi vom avea și bani.” Acest soț n-a înțeles ideea subliniată de Cristina Onasis, care a spus: ”Fericirea nu depinde de bani. Familia noastră este cea mai bună dovadă pentru acest adevăr!”

Parabola despre omul bogat și săracul Lazăr, pe care ne-a împărtășit-o astăzi Domnul nostru Iisus Hristos, l-a marcat adânc pe Albert Schweitzer. În anul 1913, El s-a dus în Africa și câțiva ani mai târziu al a explicat că această parabolă l-a determinat pe el să-și părăsească poziția de profesor la Universitatea din Strasbourg pentru a merge ca doctor în Africa ecuatorială. Pentru el, omul bogat – cunoscut și ca Dives – care în limba latină înseamnă bogat, era omul alb dotat cu toate beneficiile științei și culturii. De asemenea, el l-a identificat pe Lazăr cu negrii exploatați și  oprimați, cărora le lipsea cel mai elementar tratament medical pentru bolile care le devastau viața. El a văzut Africa ca pe un cerșetor zăcând la poarta Europei. De aceea, Schweitzer a înființat un spital în Africa, spital în care el a servit pentru cincizeci de ani, îngrijindu-i și tratându-i pe toți ”Lazării” care stăteau la ușa lui.

Iubiții mei, să aruncăm o privire mai atentă la această parabolă. Vorbind despre omul bogat, Mântuitorul Iisus Hristos arată luxul în care trăia acesta. El era îmbrăcat în porfiră și în vison. El purta costume de peste două sute de euro într-o singură zi în timp ce câștigul mediu al unui lucrător era de 50 de cenți într-o zi. El sărbătorea somptuos în fiecare zi. Observați că Mântuitorul nu l-a criticat pe acel om pentru că era bogat. El era un individ care se bucura de mari succese, și Hristos nu-l mustră pentru aceasta. Exact lângă palatul bogatului, însă, viețuia un umil cerșetor. Numele lui era Lazăr, forma latină a termenului ebraic Eleazar, care înseamnă Dumnezeu este ajutorul meu. Ceea ce pare extrem de ciudat e faptul că Lazăr este singurul personaj din parabolele Mântuitorului Hristos căruia i se dă un nume. În afară de Dumnezeu, nimeni nu i-a acordat nici o atenție lui Lazăr!

El era flămând; el era bolnav. Trupul său era acoperit cu urâte coji de bube și de răni. Lazăr era atât de slab și de neajutorat încât nu se putea apăra de câinii care îi lingeau bubele. În timp ce omul bogat avea tot felul de slujitori care-i satisfăceau orice capriciu, Lazăr avea doar câinii pentru a se îngriji de rănile sale insuportabile. Mai mult decât atât, el se hrănea cu pâinea care era aruncată la gunoi. În timpul lui Hristos, nu existau nici cuțite nici furculițe pentru șervețele. Alimentele erau mâncate cu mâinile și, în casele foarte bogate, mâinile erau curățate prin a fi șterse de bucăți de pâine, care după aceea erau aruncate la gunoi. Ei, bine, cu astfel de pâine se hrănea Lazăr, aceasta era pâinea pe care o aștepta el.

Dar ambii oameni s-au întâlnit într-o zi cu moartea. Slăbit, bolnav și flămând, Lazăr a murit. N-a existat slujbă de înmormântare pentru el. Era prea sărac pentru a fi capabil să-și permită așa ceva. Nu avea nici prieteni. Nimeni nu-l iubea pe Lazăr, în afară de Dumnezeu. Pentru că Lazăr, după ce a suferit și ultima infamie, aceea de a-i fi negată o înmormântare decentă, Lazăr, care n-a avut prieteni, în afară de câini, este ridicat acum în rai de către îngerii lui Dumnezeu. El ”a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam.” În ceea ce îl privește pe omul bogat, el ”a murit și a fost înmormântat” (Luca, 16:22). Da, el a avut parte de slujba înmormântării. Trupul lui a fost tot timpul foarte important pentru el. Așa că, nu avem nici o îndoială, lui i s-a oferit o înmormântare fastuoasă! El chiar a trăit mai mult decât Lazăr, ceea ce ne spune nouă că, în mila Sa infinită, Dumnezeu i-a permis să trăiască mai mult pentru a avea mai mult timp să se pocăiască.

Partea a treia a acestei parabole ne descoperă soarta celor doi oameni după moarte. Omul bogat, ”în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui” (Luca, 16: 23). ”Astfel este scena în această lume,” spune cunoscutul exeget biblic protestant W. Barclay, ”și apoi, brusc, aceasta se schimbă în lumea viitoare, iar acolo Lazăr este în slavă iar Dives în chinuri.” Se pune întrebarea: Care a fost păcatul omului bogat? În cuvintele aceluiași exeget, ”El nu a poruncit ca Lazăr să fie îndepărtat de la poarta sa. El nu a obiectat pentru faptul că pâinea aruncată de la masa sa era primită de Lazăr. El nu l-a lovit pe Lazăr când trecea pe lângă el. El n-a fost în mod decis crud cu el.

”Păcatul lui Dives a fost că el nu l-a observat niciodată pe Lazăr, că el l-a acceptat pe Lazăr ca parte a peisajului său, că a considerat perfect de normal și inevitabil ca Lazăr să zacă în durere și în foame în timp ce el se lăfăia în lux.” Așa după cum a spus cineva, ”Nu ceea ce a făcut omul bogat l-a băgat pe el în închisoare; ci ceea ce el n-a făcut a fost ceea ce l-a trimis pe el în iad!” El l-a văzut pe aproapele său, flămând și în durere, și n-a făcut nimic pentru el!

Iubiții mei întru Hristos, această parabolă nu va avea nici o importanță pentru noi dacă nu ne vedem pe noi înșine în ea, așa cum s-a văzut Albert Schweitzer. Nu numai asta, dar va fi imposibil pentru noi să ne plasăm în alt loc decât în latura omului bogat. Cineva dintre voi poate protesta: ”Eu nu sunt bogat!” Da, tu ești! Încearcă să te compari cu miliardele de oameni care au mult mai puțin decât tine! Totdeauna există atât de mulți oameni mult mai săraci decât tine!Când tu îți servești prânzul, circa cinci sute de oameni mor de foamete în jurul lumii! Asta înseamnă că sunt 8 morți la fiecare minut. 500 de morți în fiecare oră! 12.000 de moți în fiecare zi, și cei mai mulți dintre ei sunt copii!

Totuși, altcineva poate întreba: Ce pot eu să fac?Ascultă sfatul Sf. Ioan Gură de Aur: ”Să ne împodobim cu preferință sufletele mai mult decât casele. Pentru că, nu este rușinos să ne îmbrăcăm pereții cu marmură, un lucru zadarnic și fără scop, și să-L neglijăm pe Hristos care merge gol pe lângă noi? Ce profit îți aduce casa ta, omule? O vei lua cu tine când vei pleca din lumea asta? Dar tu știi că sufletul tău va merge cu tine… Tu ești un străin și un pelerin cu privire la lucrurile de aici. Dar tu ai o țară care este propria ta țară în ceruri. Transferă acolo tot ceea ce ai! Vrei să fii bogat? Să-L ai pe Dumnezeu de prieten și vei fi mai bogat decât toți oamenii!… Dumnezeu te-a făcut bogat; de ce te faci tu însuți sărac? El ți-a dat bani, nu să-i închizi pentru a-ți hrăni propria distrugere, ci dăruiește-i, pentru a-i ajuta pe alții și pentru propria-ți mântuire!”

Dar bogățiile, prietenii mei, nu sunt limitate nicidecum doar la posesii materiale. Noi putem fi bogați în iubire jertfelnică, în înțelegere, în simpatie, în compasiune, în iertare. Peste tot în jurul nostru – chiar în pragul ușii noastre – se află o lume flămândă de a fi mângâiată, o lume ale cărei dureri trebuie ușurate, o lume în nevoie disperată de iubire, nădejde, credință, înțelegere, iertare, o lume care are nevoie disperată să ajungă la cunoașterea lui Hristos Cel adevărat, nerăstălmăcit!

Cine poate pretinde, cu mâna pe conștiință, că nu are un Lazăr la ușa sa? Nimeni! Gândiți-vă la cei care nu sunt doriți, la neprivilegiați, înfometați, goi, fără slujbe, la cei aflați în necazuri, la cei bolnavi în spitale și azile, la cei care n-au siguranța materială a zilei de mâine, singuraticii sinucigași, la cei neiubiți, la cei care nu pot fi iubiți. Aceștia toți zac la ușile noastre, având nevoie de dragostea noastră jertfelnică. Ei au nevoie nu doar de fărâmiturile care cad de la masa noastră. Ei au nevoie să-L vedem pe Hristos în ei! Nu ne-a spus El aceasta: ”Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut?” (Matei, 25:40).

Nu, Dives n-a sfârșit în iad din cauză că era bogat! Avraam, în al cărui sân era purtat Lazăr, a fost unul din cei mai bogați oameni ai timpului său! Dar el era bogat și în credință și iubire. Nu e un păcat să fii bogat, dar e un păcat să fii bogat și să nu ai grijă de aproapele, să nu iubești, să nu fii preocupat de cei din jur, să nu fii conștient, să nu observi, să nu ajuți!

De ce era Lazăr lângă pragul ușii omului bogat din toate locurile posibile? Răspunsul este că Dumnezeu l-a plasat acolo cu scopul de a-l mântui pe omul bogat! Închei cu cuvintele marelui predicator care a fost Sf. Ioan Gură de Aur: ”L-am trimis pe săracul Lazăr la poarta ta pentru a te învăța virtutea și pentru a primi dragostea ta; tu ai ignorat acest beneficiu și ai refuzat să folosești asistența lui pentru propria ta mântuire…”

Deschide ochii tăi să-l vezi, pentru că mântuirea ta veșnică depinde de faptul dacă l-ai văzut și l-ai ajutat. Ajutându-l, tu devii cu adevărat bogat! Și Sf. Ioan continuă: ”Dacă el este singur, el este o ființă umană pentru care cerul s-a întins, soarele răsare, luna se schimbă, aerul a fost revărsat, izvoarele țâșnesc, marea s-a extins, profeții au fost trimiși, Legea a fost dată – și de ce trebuie să menționez eu toate astea? – pentru care Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu s-a făcut om! Stăpânul meu a fost ucis și Și-a vărsat sângele pentru (acest)om. Îl voi disprețui? Ce iertare aș avea?” Într-adevăr, ce iertare am avea dacă noi nu-i observăm pe Lazării acestei lumi? Întrebarea este: Am devenit noi bogați observându-l și ajutându-l pe Lazăr? Am devenit? Amin.

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, 3 noiembrie, 2013.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.