Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI UNA DUPĂ CINCIZECIME (II) [2014]

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI UNA DUPĂ CINCIZECIME (II) [2014]

semanatorul-_1_1

PREDICĂ LA DUMINICA A DOUĂZECI ȘI UNA DUPĂ RUSALII

Moto: Prin urmare, credința este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Romani, 10:17)

Iubiți frați și surori în Hristos,

Ferm convinsă că cei mai mulți oameni, la adunările sociale nu sunt atenți la ceea ce li se spune, o femeie a decis să probeze această convingere. În timp ce se angaja într-o mică discuție”, la o petrecere, ea i-a spus cu veselie unei alte doamne: Apropos, chiar înainte de a pleca de acasă, l-am împușcat pe soțul meu”. Adevărat?” a întrebat-o cealaltă femeie. Și a continuat: Ce drăguț din partea ta!” Domnul nostru Iisus Hristos are să ne învețe o mulțime de lucruri despre auzit, auzire în pericopa evanghelică de astăzi, în pilda semănătorului. După ce le-a împărtășit mulțimilor această pildă, El le-a spus: ”Cine are urechi de auzit, să audă!” (Luca, 8:8).

Nu este tragic că oamenii nu sunt suficient de atenți la întrunirile sociale. Dar este tragic că oamenii nu sunt atenți când aud cuvântul lui Dumnezeu. Pentru 2000 de ani, cuvintele lui Hristos au fost citite în fiecare duminică și zi de sărbătoare în mii și mii de biserici creștine. Pentru 2000 de ani marile învățături ale mântuirii au fost predicate atât la tineri cât și la bătrâni, fiind trecute din generație în generație.

În pofida acestui întreg timp și efort, în lumea de astăzi există mai mult rău ca niciodată! Există atât de multă ură în loc de iubire, în timp ce păcatul și comportamentul fără Dumnezeu pare să ”ghideze” viețile celor mai mulți dintre contemporanii noștri. Nu cu mulți ani în urmă am citit un rând în care se punea în contrast uriașul progres în domeniul științei cu tulburătorul regres în domeniul moralității. Întrebarea este: De ce s-a întâmplat acest lucru?

Mântuitorul Hristos Însuși ne dă răspunsul la această întrebare în pericopa evanghelică de astăzi. Voi știți parabola. V-o reamintesc foarte pe scurt. Într-o zi, un fermier a mers pe câmp să semene semințe. El a aruncat-o cu mâna peste tot, deasupra pământului. Unele semințe au căzut lângă cale și păsările aerului repede le-au cules și le-au mâncat. Alte semințe au căzut pe pământ pietros, unde era foarte puțin sol, și soarele fierbinte a uscat micuțele plante pentru că rădăcinile lor nu au găsit suficient pământ în care să se dezvolte. A treia parte din semințe a căzut între spini, și spinii au sufocat micuțele plante care au murit. În sfârșit, unele semințe au căzut pe sol bun și au crescut cu rădăcini puternice, s-au dezvoltat și la timpul lor au adus o recoltă bogată.

Pentru a elimina orice neînțelegere, Mântuitorul Hristos a explicat această pildă. Semănătorul este Hristos Însuși, Care lucrează prin preoți și învățători, care predică și învață cuvântul lui Dumnezeu, vestea cea bună a mântuirii. Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Solurile diferite îi reprezintă pe oamenii care răspund în mod diferit la învățăturile pe care le aud. Iisus i-a împărțit pe oamenii care ascultă cuvântul lui Dumnezeu în patru grupe, întocmai celor patru feluri de pământ care au primit sămânța din mâna semănătorului.

Iubiții mei, ca Atoateștiutorul Fiu al lui Dumnezeu, Hristos a știut perfect de bine că cuvântul Său va fi respins de trei pătrimi dintre ascultătorii Săi. Unii din cei care vin la biserică, unde învățăturile lui Hristos sunt citite și explicate, nu acordă nici o atenție la ceea ce se spune. Da, ei sunt precum pământul bătătorit de pe cale, unde nici o sămânță nu poate prinde rădăcini și unde păsările vin și sfâșie sămânța.

Comentând acest verset, Sf. Chiril al Alexandriei spune: ”Toți cei a căror minte este încăpățânată și îndărătnică și, să zicem așa, sunt presați împreună, nu primesc sămânța divină; pentru că avertizarea divină și sacră nu găsește cale de intrare în ei, și ei nu acceptă nici cuvintele care ar produce în ei frica de Dumnezeu prin intermediul căreia ar putea să aducă slava virtuților. Ei s-au făcut pe ei înșiși o cărare călcată și bătătorită pentru demonii necurați, da, pentru Satana însuși, în așa fel încât niciodată să nu poată aduce fructe sfinte.”

Alții îi ascultă pe învățătorii credinței, dar ei uită foarte repede ceea ce au auzit. Aceia sunt reprezentați de pământul pietros care n-a fost în măsură să ofere suficient sol pentru ca sămânța să crească. ”Imediat ce adversitățile încep să-i îngrijoreze,” comentează Sf. Grigorie cel Mare, ”ei abandonează ceea ce au început. Pământul pietros nu are umezeală. El n-a adus la împlinire în fructul perseverenței ceea ce a răsărit din el.”

Încă alții aud și-și amintesc cuvintele lui Hristos, citite și predicate în biserică. Dar mai târziu apar alte interese și sufocă învățăturile , distrugându-le mai înainte ca ele să se poată ”dezvolta” într-o viață creștină. Încercați să vă gândiți la cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu în biserică, dar imediat ce au ieșit pe ușa bisericii și se îndreaptă spre casă, lasă în urmă tot ceea ce au auzit în biserică.

Gândiți-vă la lucrurile care ne împiedică pe cei mai mulți dintre noi să trăim precum Hristos a trăit, gândiți-vă la grijile lumești, la hedonismul care ne înrobește, la egoismul crud care elimină tot ceea ce este bun, altruist în viața voastră: toate acestea sunt spini! Da, ascultăm cuvintele lui Dumnezeu în biserică, chiar răspundem bucuroși la ele, dar imediat ce părăsim biserica și ne întoarcem la viața noastră zilnică, ”spinii” vin și sufocă toate intențiile bune!

În sfârșit, există cei care ascultă învățăturile Domnului despre cum să ne iubim unii pe alții, despre iertare, despre cum să ne rugăm unii pentru alții, cum să ne ajutăm și să ne îngrijim, și ei merg și fac aceste lucruri pe care le-au învățat de la Hristos. Acești oameni sunt reprezentați de pământul bun, unde semințele au căzut, au încolțit, au prins rădăcini și au rodit abundent. Este doar prin mila și providența divină că în lumea fără Dumnezeu de astăzi mai sunt încă unii care răspund cu întreaga lor ființă la cuvintele dătătoare de viață ale lui Hristos.

Permiteți-mi să exemplific adevărul profund al parabolei de astăzi, ilustrând-o cu o posibilă întâmplare din viața noastră creștină. Ați auzit avertizarea lui Hristos către ucenicii Săi adresată cu puțin timp înainte de rugăciunea Sa arhierească: ”Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții…Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul precum v-am iubit Eu” (Ioan, 13:34-35; 15:12). Iubirea lui Hristos față de noi este adevărata măsură pentru felul în care noi trebuie să-l iubim pe aproapele nostru. Totuși, câți dintr-o biserică plină într-o duminică dimineața se vor supune acestei porunci divine?

Unii nici măcar nu vor asculta. Alții vor auzi, dar nu vor reacționa în nici un fel la învățătură. Totuși, alții vor răspunde și chiar se vor gândi la cei pe care trebuie să-i ierte. Vor intenționa să-i ierte, dar în momentul în care îi întâlnesc, vechile dușmănii și uri izvorăsc în inimile lor și le sugrumă intențiile bune. Slavă Domnului, unii vor auzi învățăturile lui Hristos și apoi vor merge și vor ierta altora greșelile de o sută de dinari, așa precum Stăpânul le-a iertat lor cei zece mii de talanți de păcate. Iată ce are de spus Sf. Apostol Iacob celor pentru care pământul inimii este fie o cărare bătătorită, fie pământ pietros, fie este copleșit de ”spinii” acestei lumi fără Dumnezeu: ”Faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă” (Iacob, 1:22).

Aș vrea să vă împărtășesc o poveste despre un serviciu al unei misiuni din timpul Postului Paștelui ținut în una din bisericile americane. Un tânăr a adus-o pe mama sa la biserică, a lăsat-o acolo, apoi a ieșit și s-a urcat în mașina sa. O oră mai târziu, el s-a întors și a luat-o pe mama sa. În drum spre casă, a întrebat-o pe mama sa: ”S-a terminat predica, mamă?” Auzind această întrebare, mama sa a făcut o mică pauză, apoi a spus: ”O, nu fiul meu, predica nu s-a terminat!”

Destul de surprins de cuvintele mamei sale, tânărul a continuat întrebând-o dacă ei i s-a făcut rău și a plecat de la slujbă. ”Nu, sunt perfect sănătoasă,” l-a asigurat mama sa, ”dar chiar dacă preotul a plecat din amvon, asta nu înseamnă că predica s-a încheiat! E datoria noastră acum să punem în practică cuvintele, să dăm viața la ceea ce a spus el, să începem să facem ceea ce am auzit că ne poruncește cuvântul lui Dumnezeu!” Tânărul a dat din cap aprobator. Se pare că el a învățat o lecție importantă de la mama sa în acea seară – pământul plin de spini al inimii sale a fost curățit de fermitatea credinței mamei sale.

Cât de mult avem noi nevoie să ascultăm așa cum tânărul din această poveste adevărată a făcut! Dacă noi ascultăm cuvântul lui Dumnezeu citit și predicat în biserică, vocea lui Hristos ne va spune să ascultăm cu dragoste durerile poporului său. Atât de mulți oameni sunt răniți și adesea ei încearcă să ne spună unde este durerea. Noi nu-i putem ajuta dacă nu-i ascultăm. Putem noi auzi drogatul care încearcă să ne spună unde îi este durerea? Putem noi să-l auzim pe adolescentul singuratic căruia i se pare că lumea, viața însăși nu i se potrivește și încearcă să se sinucidă? Putem să-l auzim pe bătrânul care simte că lumea a fugit de lângă el, lăsându-l singur, nedorit, neajutorat?

Iubiții mei, astăzi, încă odată, Semănătorul a ieșit să semene sămânța. L-ați auzit pe Sf. Pavel și pe Hristos Însuși vorbindu-vă în timp ce pericopele apostolică și evanghelică au fost citite. Acum vreau să fac ceea ce fac în fiecare duminică și sărbătoare când predic, să încerc să vă ajut să înțelegeți mai bine vestea bună răscumpărătoare a lui Hristos. Ați ascultat, de asemenea, cuvintele Domnului în imnurile cântate de cântăreți la strană ca și în rugăciunile sublim de frumoase ale Sf. Liturghii.

Rămâne ca voi să răspundeți în așa fel încât să arătați că sunteți pământul cel bun în care sămânța divină va prinde rădăcini, va crește și va aduce rod într-o viață trăită așa cum ne poruncește Hristos. Nu fiți ca cei care, deși sunt ”văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă” (Luca, 8:10). Puneți la inimă sfatul Sf. Apostol Iacob: Fiți împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu numai auzitori ai lui! Și pe cel al Sf. Apostol Pavel: ”Credința vine din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos!” (Rom., 10:17). ”Cine are urechi de auzit să audă!”(Luca, 8:8). Amin.

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 12 octombrie, 2014  

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.