Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2012)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2012)

d’écran

PREDICĂ LA DUMINICA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME

          Moto: „Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt” (Luca, 6:35)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Nici o altă poruncă dată de Mântuitorul Iisus Hristos n-a cauzat atât de multă discuție precum a făcut-o porunca de a iubi pe vrăjmași. S-a spus că cele mai dificile trei sarcini pentru orice ființă umană nu sunt nici isprăvile psihice, nici realizările intelectuale; acestea sunt actele morale: să oferi iubire pentru ură, să-l incluzi pe cel exclus de societate și să spui, „Am greșit!” Tertulian – unul din scriitorii Bisericii primare – a spus că, pentru a-i iubi pe vrăjmași este necesar un contraintuitiv act de voință, un act pe care doar Creștinii sunt în măsură să-l realizeze.

Dar mai înainte ca noi să ne putem supune acestei porunci, trebuie să înțelegem ce înseamnă ea. În limba greacă există trei cuvinte pentru verbul “a iubi”. Există eran – eran – care înseamnă a iubi pasional – iubirea soțului pentru soție. Există apoi verbul filein – philein – care descrie iubirea pentru prieteni, afecțiunea caldă a inimii.  Ei, bine, nici unul din aceste două verbe nu este folosit aici; cuvântul folosit aici este agapan – agapan. Acest cuvânt are nevoie de un întreg paragraf pentru a fi tradus.

Agapan descrie un sentiment activ de bunăvoință către celălalt. Înseamnă că, indiferent de ceea ce ne face o persoană, noi nu ne vom permite niciodată să dorim altceva decât tot ceea ce este mai bun pentru  acel individ, pentru acea persoană. În consecință, noi vom merge în afara obișnuinței noastre pentru a face bine și a fi buni față de acea persoană. Să fim siguri, noi nu putem iubi pe vrăjmași așa cum îi iubim pe cei dragi ai noștri. Dar putem să înțelegem că, indiferent de ceea ce ne face un om, noi nu vom vrea nimic altceva pentru el decât cel mai înalt bine. În timp ce era pe Cruce, Hristos s-a rugat pentru cei care Îl răstigniseră: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” (Luca, 23:34). Cel mai mare bine pentru cei care Îl răstigniseră pe Hristos era acela de a fi iertați!

          Iubiți credincioși,

Iubirea pe care le-o purtăm celor dragi nouă este ceva fără de care noi nu putem exista. Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți aștepta? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei” (Luca, 6:32). Noi vorbim, de asemenea, despre îndrăgostire. Aceasta este ceea ce ni se întâmplă. Dar iubirea – agape – față de vrăjmași nu implică doar inimile noastre, aceasta implică și voința noastră. Este ceva ce noi nu putem face singuri fără a fi ajutați de harul lui Dumnezeu.

Cineva a spus odată că i-a luat mult timp până a înțeles că Dumnezeu nu este dușmanul vrăjmașilor lui. Cum ar putea El să fie, din moment ce El nu este nici dușmanul vrăjmașilor Săi – al păcătoșilor? Ascultați cuvintele Sfântului apostol Pavel: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși” (Rom., 5:8). Hristos, Fiul lui Dumnezeu, moare pentru cei necredincioși, pentru cei cărora le lipsește capacitatea de a fi drepți din cauza înstrăinării lor față de Creator.

Punctul de întoarcere, al „venirii în sine,” constă din recunoașterea acestui eșec; doar după recunoașterea necredinței lor își pot ei însuși iubirea lui Dumnezeu. În Hristos, Dumnezeu a murit pentru a-i mântui pe păcătoși. Tocmai iubirea lui jertfelnică este ceea ce vrea El să oferim vrăjmașilor noștri. El vrea ca noi să iubim ceea ce societatea fără Hristos consideră că nu poate fi iubit, da!, să iubim pe cei care ne „răstignesc” pe noi prin ura lor!

Trăirea noastră creștină, iubiții mei, este pozitivă, nu negativă. Când Confucius a fost întrebat, „Există vreun cuvânt care ar putea sluji ca o regulă de practică pentru întreaga viață a cuiva?”, el a răspuns: „Nu este cumva ‘reciprocitate’ un asemenea cuvânt? Ceea ce nu vrei să ți se facă ție, nu fă altora!” Problema acestei reguli constă în faptul că e negativă.

Nu e prea dificil să te abții de la o asemenea acțiune, chiar dacă această regulă s-a dovedit a fi imposibil de respectat de către strămoșii noștri. Dar e un lucru total diferit să faci altora ceea ce ai vrea ca ei să-ți facă ție. „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca, 6:31). Esența însăși a trăirii creștine e aceea că ea nu constă în a nu face lucruri rele, ci în a face lucruri bune!

Hristos Și-a „anihilat”  dușmanii iubindu-i. Exact acest lucru ne-a învățat și pe noi să facem în Predica de pe Munte. El ne-a spus că dacă vrem să oprim ura dușmanilor noștri și să-i „ștergem” de pe fața pământului, există doar un mod de a face acest lucru: să-i iubim! Dacă ne numim următori ai lui Hristos, înseamnă că prin Botez El ne-a „re-născut” dându-ne o nouă fire pe care El a câștigat-o pentru noi prin moartea și Învierea Sa.

Acea nouă fire este firea lui Hristos în noi! Ceea ce înseamnă că noi trebuie să iubim pe cel care pare de neiubit, așa precum El Însuși a făcut! „A-i iubi pe prieteni e obișnuit la toți oamenii, dar a-i iubi pe vrăjmași e obișnuit doar pentru Creștini,” scrie din nou Tertulian. Porunca de a-i iubi pe vrăjmași aparține în mod exclusiv Credinței creștine!

Permiteți-mi să vă împărtășesc o poveste adevărată. La mai mult de patru decade după cel de-al Doilea Război Mondial, Berlinul de Est era încă sub jugul comunist. Berlinul de Vest era liber. Pentru ca comuniștii să hărțuiască partea cealaltă, ei au încărcat o mașină mare cu gunoi și au aruncat-o pe malul de vest. Berlinezii din Vest s-ar fi putut răzbuna în aceeași manieră. Dar, în loc să se răzbune, ei au încărcat o mașină mare cu alimente neperisabile, plus ceva pâine și lapte și le-au așezat într-o manieră foarte ordonată în interiorul frontierei Berlinului de Est. În vârful stivei au pus un semn pe care scria: „Fiecare dă ceea ce are!” Așadar, dacă Hristos trăiește în noi, nu trebuie să oferim altora gunoiul urii, ci iubirea Lui jertfelnică, iertarea Lui.

Da, fiecare oferă ceea ce are el! „Cum îi veți iubi pe vrăjmașii voștri și vă veți ruga pentru cei care vă persecută?”, întreabă Sfântul Ciprian. Și tot el răspunde la această întrebare, amintindu-ne de Arhidiaconul Ștefan, primul martir al Bisericii creștine. Iată cuvintele lui: „Când Ștefan era ucis de violența și pietrele iudeilor, el n-a cerut răzbunare ci iertare pentru ucigașii săi, spunând, ‘Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!’Astfel, era cel mai potrivit ca primul martir pentru Hristos care, precedându-i prin moartea sa glorioasă pe martirii care l-au urmat, să fie nu numai un predicator al suferințelor Domnului, ci și un imitator al celei mai răbdătoare bunătăți a Sa”. De fapt, cuvintele lui Ștefan ne aduc aminte de cuvintele Mântuitorului de pe Cruce. El le-a dat ucigașilor săi ceea ce avea în inima sa, pe Hristos Care locuia în el.

„Oricui îți cere, dă-i; și de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi!” (v. 30), ne poruncește Hristos cu autoritate divină. „Ce fel de împrumut este acesta,” întreabă Sfântul Vasile cel Mare, “la care nu este atașată speranța de returnare?” Și tot el răspunde la întrebare, teologhisind frumos: „Consideră forța declarației”, spune el, „și tu vei admira bunătatea Dătătorului de lege. Când tu intenționezi să-i dai ceva unui individ sărac în numele Domnului, aceasta este în același timp dar și împrumut. Este un dar din cauza așteptării de a nu fi plătit înapoi, dar este și un împrumut din cauza marelui dar al Stăpânului Care îți plătește în locul celui sărac și Care, primind lucruri modeste prin mijlocirea unei persoane sărace, îți va da mari lucruri pentru ele ca răsplată!” (Italice adăugate).

Nu are importanță cât de mult bine i-am făcut aproapelui nostru, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că nu cu el trebuie să ne comparăm noi! E adevărat, noi putem arăta bine în acea comparație cu oameni obișnuiți. Putem fi chiar mai buni decât ei. Dar Cel cu Care trebuie să ne comparăm noi este Hristos! În acea comparație noi toți suntem în lipsă! Trebuie să ne comparăm cu Hristos pentru că aceasta este cea mai sigură cale care ne face pe noi ca Hristos! Și asta pentru că în Hristos ne-a arătat Dumnezeu calea perfectă pe care ne putem întoarce la Tatăl!

Îmi plac aceste cuvinte scrise de Origen, un alt scriitor din Biserica primară: „Urmele chipului divin sunt recunoscute în mod clar nu prin asemănarea trupului, care suferă corupție, ci prin inteligența sufletului. Noi vedem chipul divin în înțelepciunea lui, în dreptate, în cumpătare, curaj, disciplină și prin întreaga gamă de virtuți care sunt prezente în mod esențial în Dumnezeu. Acestea pot fi în oameni prin efort și imitarea lui Dumnezeu, așa precum Însuși Domnul subliniază când spune, ‘Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv,’ și ‘Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este’” (Luca, 6:36; Matei, 5:48).

Sfântul Chiril din Alexandria subliniază: „Poate fi suficient pentru noi să ne imprimăm în minte faptul că compasiunea este o însușire a firii divine.” Având compasiune ne face pe noi să acționăm ca Dumnezeu. Dumnezeu trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. El este bun cu unul care-I aduce bucurie și la fel de bun cu cel care-L întristează. Iubirea lui Dumnezeu îmbrățișează atât pe Sfinți cât și pe păcătoși. Tocmai acea iubire trebuie s-o arătăm noi. Dacă nu căutăm nimic altceva decât cel mai mare bine pentru vrăjmașii noștri, atunci noi vom fi într-adevăr copii ai lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Există în Credința noastră creștină ceva care ne ridică deasupra celui mai bun ne-creștin. Hristos a spus: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei, 5:20). Cineva poate protesta spunând: „Aceasta este imposibil!” Nu, nu este imposibil, dacă tu Îi permiți lui Hristos să intre în viața ta! El te va ajuta să excelezi în toate! El te va ajuta să-ți depășești toate slăbiciunile. „Căci am judecat să nu știu între voi altceva decât pe Iisus Hristos și pe Acesta răstignit” (I Cor., 2:2).

          Și Sfântul Apostol Pavel merge mai departe spunând: „Și eu întru slăbiciune și cu frică și cu cutremur mare am fost la voi. Iar cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii, pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (I Cor., 2:3-5).

N-a fost imposibil pentru Sfântul Pavel să-și îndeplinească lucrarea sa Apostolică așa cum nimeni altul n-a făcut-o, pentru că Hristos trăia în el și avea ungere de la Duhul Sfânt și dinamica puterii lui Dumnezeu. „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac”(v. 32). Închei, adresându-vă această întrebare: Ce faci tu mai mult decât cei care-L resping pe Hristos, cei în care Hristos nu poate găsi un loc să locuiască? Ce faci tu în plus față de ei? Amin.

30 septembrie 2012

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.