Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A OPTSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A OPTSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

duminica_a_xviii-a_dupa_rusalii_-_pescuirea_minunata_1

PREDICĂ LA DUMINICA A OPTSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

          Moto: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” (Luca, 5:8)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Imediat ce Petru a realizat că el se afla în prezența lui Dumnezeu Cel Prea Sfânt, a strigat: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” Mărturisindu-L pe Iisus ca fiind Domnul, Petru arată că e profund conștient atât de divinitatea lui Hristos cât și de propria lui păcătoșenie. Nu există ură sau regret în cuvintele lui Petru. Era vocea agoniei care a ieșit la suprafață din adâncurile sufletului său: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” Cu alte cuvinte, el a spus: „Cum pot eu fi unde ești Tu, Cel fără de păcat, Însuși Fiul lui Dumnezeu? Cum e posibil ca Tu și cu mine să fim în aceeași barcă? Cum pot eu, păcătosul, să stau în prezența Celui Preaînalt?”

Întrebarea este:  Este acest strigăt al lui Petru singur? Cum ar putea fi? El este, sau, mai degrabă ar trebui să fie, strigătul cathartic, genuin al fiecăruia care Îl întâlnește astăzi, într-adevăr, pe adevăratul, nu pe răstălmăcitul Hristos, și se știe judecat de copleșitoarea viziune a sfințeniei lui Dumnezeu în Hristos Cel întrupat! În una din predicile mele recente am subliniat că nu mă mai mir de ce unii credincioși refuză să înnegrească ușa bisericii.

Unii dintre aceștia pretind, într-un mod foarte fals, că au dreptul de a se îndoi. Unii spun că Creștinismul nu este relevant. Dacă prin creștinism ei înțeleg cele peste treizeci de mii de denominații creștine protestante, pot avea un punct valid. Dar nu pot avea un asemenea punct dacă vorbesc despre Biserica Ortodoxă, care este Biserica, stabilită de Duhul Sfânt, nu de către o ființă umană păcătoasă, în ziua Cincizecimii.

Oricum, ei aleg să stea în afara Bisericii, pentru că în acest mod nimic nu le va tulbura viețile păcătoase! În afara Bisericii, ei își pot trăi viețile fără a fi  examinate. În Biserică, confruntați cu majestatea eternă a lui Hristos, ei vor ști că au păcătuit și au căzut departe de slava Lui. Mai mult decât atât, văzând că Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-Și verse sângele Său total nevinovat, pe Cruce, pentru a-i mântui, ei vor înțelege profunzimea și enormitatea păcatului lor. Dar ce s-ar putea spune despre cei care sunt în Biserică, dar care trăiesc ca și cei care sunt în afara ei, cei care nu-și practică credința? Nu este comportarea lor similară cu cea a celor care rămân în afara Bisericii?

Adevărul problemei este că Iisus n-a plecat de la Petru. Nu numai că n-a plecat, dar El S-a întors imediat către Petru și i-a promis pe loc ceea ce nici o ființă umană nu i-ar fi putut promite vreodată: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca, 5:10). De acum înainte tu vei fi un împreună- lucrător cu Mine în via Mea, tu Mă vei ajuta să-i aduc pe alții ”la cunoștința adevărului” (I Tim., 2:4), „certând cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului” (II Tim., 2:25).

Iubiți credincioși: când strămoșii noștri, Adam și Eva, au păcătuit, ei au plecat din prezența lui Dumnezeu. De fapt, aceasta este ceea ce înseamnă păcatul! Prin rebeliunea lor, ei au distrus apropierea care exista între om și Dumnezeu în Paradis. O prăpastie de netrecut s-a creat. Fiul lui Dumnezeu a venit tocmai pentru a construi podul peste prăpastie!

El a zidit podul care a anulat separarea omului față de Dumnezeu și L-a adus pe Dumnezeu înapoi pentru fiecare ființă umană. Numele acelui pod este Crucea. Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu, n-are importanță cât de religios pretinde că este, dacă refuză să meargă peste acest pod! Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeul Cel adevărat dacă respinge chemarea Celui Care încă stă pe acel pod și-l cheamă pe fiecare să se apropie de Dumnezeu!

  Frumusețea mersului peste pod este că noi niciodată nu vom fi singuri. Hristos va fi Cel Care ne va însoți în călătorie. N-a promis El că va fi cu fiecare care crede în El cu adevărat „în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei, 28:20)? Hristos nu Se mută niciodată din partea noastră; noi suntem cei care ne mutăm departe de El. Tragedia este că atunci când noi ne mutăm departe de El experimentăm ceva comparabil cu iadul! Ascultați mărturia unui om care s-a îndepărtat de Dumnezeu:

„Sunt obosit să fiu un adult singuratic care se bizuie pe sine. Sunt plictisit de eliberare. Sunt sătul până în gât de libertatea sexuală și bolnav de moarte de viața fără angajament. Aș fi vrut să fi avut pe cineva care să aibă grijă de mine când mă simt putred. Cineva care mi-ar da independență când am nevoie de ea… Urăsc să trăiesc într-o lume unde iubirea durează doar pentru o oră și viitorul este un cuvânt murdar. Nu mai sunt capabil să trăiesc după regulile vechi, dar nu pot găsi vreo regulă nouă care să fie eficientă. Încep să mă simt foarte înfricoșat să mai iubesc din nou. Sunt un adult singuratic, eliberat, care se bizuie pe sine și, vă spun destul de sincer, urăsc acest lucru!”

Problema cu această persoană era că el I-a cerut lui Hristos să plece de la el, așa după cum fac astăzi cei mai mulți creștini doar cu numele, unii dintre ei chiar creștini ortodocși! Dar El nu pleacă; El stă! Așa că, dacă Dumnezeu nu este prezent în viața cuiva într-un mod pozitiv, El este prezent într-unul negativ. Și această experiență este ca o pregustare a focului iadului.

Prezența negativă a lui Dumnezeu poate fi descrisă ca fiind piscul lipsei de sens, al vidului spiritual, al disperării. Persoana „plictisită de eliberare”, „sătulă până în gât de libertatea sexuală”, „bolnavă de moarte de viața fără angajament”, „putredă,” „foarte înfricoșată ca să mai iubească din nou”, a simțit profund prezența negativă a lui Dumnezeu! Dumnezeu este Cel Care niciodată nu va pleca de la noi și Care căuta să-i spună acelui individ bolnav și obosit de viață că adevărata fericire nu poate fi găsită departe de Dumnezeu, ci întotdeauna în El prin Hristos!

Iubiții mei, cea mai sigură cale de schimbare a prezenței negative a lui Dumnezeu într-una pozitivă este prin rugăciune și pocăință. „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei, 5:8). Cel „curat cu inima” este devotat închinării și slujirii lui Dumnezeu. Prin harul Sfântului Duh, el va practica orice virtute, și nu va fi conștient de vreun rău în el însuși. Când sufletul nu este dominat de patimi păcătoase și energia lui nu este risipită pentru lucrurile acestei lumi, singura lui dorință este Dumnezeu. Într-un asemenea individ, Dumnezeu este prezent într-un mod pozitiv.  

Dacă cineva trăiește ca un păcătos nepocăit, nu e posibil ca el să-L vadă pe Dumnezeu, sau să-L cunoască pe Dumnezeu, sau să fie folosit de Dumnezeu. Sfântul Ioan Scărarul spune: „Puritatea îl face pe ucenicul său un teolog care înțelege singur dogma Sfintei Treimi”. Curăția inimii prin pocăință zilnică și prin pocăință sacramentală! Iată ce spune sfântul Isaac Sirianul: „Cel care voiește să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice altceva trebuie să aibă grijă de puritatea sufletului său!” În timp ce sfântul Ioan Casianul subliniază: „Puritatea inimii este un dar, nu o realizare. Totuși tu trebuie să încerci!” Trebuie să te disciplinezi pe tine însuți. Tu trebuie să continui să închizi ușa minții și a inimii tale la gânduri impure și rele!

Matei Săracul scrie: „Cea mai mică impuritate, chiar dacă ar fi un gând trecător, e suficientă pentru a ascunde fața lui Dumnezeu, pentru că impuritatea e întuneric, și este lucrarea diavolului. De aceea, este imposibil pentru cineva să intre în prezența lui Dumnezeu prin rugăciune și meditație dacă există cea mai mică înclinație spre impuritate în inima, mintea și trupul lui. Această stare de puritate poate fi realizată doar… prin rugăciuni fervente, și agățându-te de har prin sângele lui Hristos”. Da, prin sângele lui Hristos vărsat pe Cruce, Podul prin care el a acoperit prăpastia dinte Dumnezeu și om. Astăzi, voi puteți găsi prea sfântul Sânge al lui Hristos în Sfântul Potir. Dacă vrei să te împărtășești din el cu vrednicie, menține-ți plasa minții, a inimii și a trupului tău curată, spălând-o cu lacrimile adevăratei pocăințe, și făcând-o disponibilă pentru Stăpânul tău în orice moment!

Unii dintre noi spun: „Rugăciune? Liturghie? Biserică? Scriptură? Cine are nevoie de acestea?” Așa că noi „izbim” podul care ne ține în legătură cu Dumnezeu. De fapt, noi îi cerem Lui să plece de la noi! La puțin timp după aceea, nu încetăm să ne întrebăm de ce universul nostru pare să se sfărâme în jurul nostru; de ce sunt atât de multe războaie; de ce există ură, lipsă de sens, confuzie în societatea de astăzi! Nu vă amăgiți: Omul este liber să plece de la fața lui Dumnezeu, dar când o face, creează iadul! Şi totuși, Dumnezeu este prezent chiar în acel iad, luptându-Se cu omul, încercând să-l ajute să-și „vină în sine,” (Luca, 15:17), așa după cum l-a ajutat pe fiul cel risipitor.

„Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” a spus Petru către Iisus în pericopa evanghelică de astăzi. Dar, în loc să plece, Iisus i-a spus lui ceva cam așa: „De trebuie să plec, Petru? Eu am venit la tine tocmai pentru că tu ești un păcătos. Am venit să „mănânc cu vameșii și cu păcătoșii” (Matei, 9:11). Eu am venit acum nu ca un Judecător, ci ca un Doctor, să te vindec! N-am venit să-ți dau vreo sarcină, să te înrobesc; ci am venit ca un Eliberator, să te eliberez! „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3.17).

Nu, Domnul nu va pleca niciodată, în special când noi spunem cuvintele lui Petru cu aceeași umilință și penitență pe care le-a arătat Petru. El ne va spune: ”Tocmai pentru că tu mărturisești că nu ești vrednic de Mine, Eu Mă voi arăta ție. Este exact pentru că tu ai venit la Mine aducând nimic, Eu îți voi aduce ție totul. Este tocmai pentru că tu te simți nevrednic să stai în prezența Mea, că Eu Mă ofer ție în Euharistie ca o pregustare a Zilei când îți voi spune: „Intră întru bucuria Domnului tău!” (Matei, 25:21). Acum tu poți vedea față către față ceea ce înainte ai crezut de departe!”

Să ne rugăm: „Doamne, noi nu vrem ca Tu să pleci de la noi. Rămâi cu noi. Fără Tine, noi ne-am străduit toată noaptea și n-am prin nimic în această viață. Fără tine, viața noastră este goală, stătută, fără sens. Vino, iubite Doamne! Ia plasele noastre goale și le umple cu abundența harului Tău! Ia viețile noastre goale și le umple cu bucurie adevărată și scop real. Tu ești bucuria și scopul nostru adevărat! Ajută-ne să curățim plasele vieților noastre prin pocăința genuină, adevărată, și când timpul va veni, fă-ne gata să ne lansăm întru adâncul Împărăției Tale veșnice!” Amin.

29 septembrie 2011.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.