Acasă > Cuvinte de folos, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ CINCIZECIME: HRISTOS – DOCTORUL CEL ADEVĂRAT

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ CINCIZECIME: HRISTOS – DOCTORUL CEL ADEVĂRAT

D 7

PREDICĂ LA DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ CINCIZECIME: HRISTOS – DOCTORUL CEL ADEVĂRAT

Moto: „Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!” (Matei, 9:28)

Iubiți frați și surori în Hristos,

Unul din numele cele mai unice și cele mai potrivite date Mântuitorului nostru este acela de Mare și Adevărat Doctor. I S-a dat acest nume minunat pentru că El a vindecat atât de multe ființe umane în timpul vieții Sale pământești! În timpul ultimelor trei duminici am auzit despre câteva din minunile Sale vindecătoare. Am auzit cum Iisus a vindecat doi oameni posedați de demon, apoi cum a vindecat un slăbănog, și pericopa evanghelică de astăzi ne spune despre doi orbi și alți bolnavi care au fost vindecați de Iisus.

Toate aceste minuni ridică întrebarea vindecării divine și locul ei în credința noastră. Există câteva grupări eterodoxe care subliniază puternic vindecările săvârșite de Mântuitorul. De aceea este bine ca noi să știm ce importanță au ele pentru noi ca și ortodocși, și să le găsim locul exact în teologia creștină. Totuși, noi trebuie să avem mereu în minte faptul că săvârșirea de minuni n-a constituit principala lucrare pe pământ a lui Hristos, chiar dacă El a săvârșit și alte nenumărate vindecări minunate, multe din ele neconsemnate în Sfânta Scriptură.

El a venit să izbăvească oamenii de păcatele lor, să-i mântuiască de cel mai teribil dintre toate lucrurile – moartea veșnică – adică, separarea veșnică de Dumnezeu! Căderea protopărinților noștri a implicat un act de voință liberă. Tot astfel, salvarea noastră din moartea veșnică putea fi realizată numai printr-un alt act de voință liberă, care a fost să fie ”făcut” de Însuși Fiul Omului, Care nu putea fi atins de corupție.

Întrebarea este: De ce a vindecat Iisus? Noi știm că El n-a vindecat pe toți oamenii bolnavi din vremea Sa. El n-a vindecat nici pe toți oamenii bolnavi care au crezut în El și au fost aproape de El. Așa cum știți, Lazăr a fost un prieten drag lui Iisus, și totuși el s-a îmbolnăvit și a murit. Sfântul Pavel adesea I-a cerut Domnului să-i ia acel „ghimpe din trup” (II Cor., 12:7), care i-a fost dat, dar Dumnezeu i-a spus lui: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Cor., 12:9). Pentru Sfântul Pavel, slăbiciunea lui este calea prin care puterea lui Hristos rămâne în el.

Dumnezeu, în înțelepciune Sa, nu îndepărtează întotdeauna slăbiciunea noastră de la noi. Încercați să reflectați: Ce slăbănogi am fi noi dacă ar face-o! Slăbiciunile trebuie să fie depășite pentru ca noi să creștem duhovnicește. În slăbiciunea noastră, noi descoperim puterea lui Dumnezeu care e mai mult decât suficientă. Nu pot să nu vă împărtășesc acest frumos paradox: Când noi nu-l avem pe nimeni de partea noastră în afară de Dumnezeu, pentru prima dată devenim conștienți că Dumnezeu e suficient!

Totuși, întrebarea rămâne încă: De ce a vindecat Hristos bolnavii? O parte a răspunsului este acela că, El i-a vindecat pe bolnavi pentru a dovedi fiecăruia care are ochi să vadă și urechi să audă că El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Cel promis, Mesia! Nici o altă religie nu poate să arate miracolele săvârșite de întemeietorul ei! Ei bine, aceasta e probă suficientă că toate sunt religii false, născocite de oameni! Mohamed n-a săvârșit nici un miracol, nici Buddha, și nici un alt auto-creat întemeietor de religii n-a săvârșit minuni adevărate, generate de puterea divină, așa cum a săvârșit Iisus, Fiul Omului!

Hristos Însuși se referă la acest adevăr ce nu poate fi negat! Ascultați cuvintele Lui: „De nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au și văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu” (Ioan, 15:24). Fiindcă veni vorba, spre deosebire de contemporanii Mântuitorului Hristos, înțelegem noi că ura față de El nu poate avea nici o cauză legitimă? Înțelegem noi că Hristos este Singurul Care aduce iubirea lui Dumnezeu și adevărul mântuitor în lume, tocmai pentru că El este Adevărul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși, singurul Dumnezeu adevărat?

Cineva poate să întrebe: Cum ar fi putut oamenii obișnuiți din Țara Sfântă să știe, acum două mii de ani, că Hristos era într-adevăr Dumnezeu? Nimeni nu putea spune aceasta doar privindu-L. El nu purta nimb în jurul capului și S-a schimbat la față doar odată, pe Tabor, în prezența a doar trei Apostoli, când S-a descoperit în toată măreția divinității Sale. Dar în tot restul timpului El a fost doar Iisus din Nazaret – după toate aparențele. În pofida acestui lucru, El a putut să arate Cine este prin faptele Sale, așa că a săvârșit mari minuni.

Iubiți credincioși: Am o întrebare pentru voi: Care a fost chestiunea esențială care a controlat mintea celor pe care Iisus i-a vindecat? Dacă ați răspuns că aceasta a fost credința lor, ați pus punctul pe i! Când Hristos a vrut să-i convingă pe oameni de identitatea Sa divino-umană, El a ales ”mijloace” care îi includea pe cei care aveau mare credință în El. De fapt, legătura dintre credință și ajutor a fost de multe ori subliniată de Hristos: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!” (Luca, 8:48). ”O femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești!” (Matei, 15:28). ”De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu, 9:23).

Credința noastră este ceea ce-L face pe Dumnezeu să-Și reverse puterea Sa peste noi! În pericopa evanghelică de astăzi, Iisus i-a întrebat pe cei doi orbi: „Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă!” (Matei 9: 28-29). Cineva a spus: ”Un lucru esențial pentru minune e credința. Nu e nimic misterios sau teologic despre asta. Nici un doctor nu poate vindeca o persoană bolnavă , dacă ea merge la doctor într-o stare de deznădejde. Nici un medicament nu-i va face bine unui om dacă omul crede că el poate să bea doar apă, în loc de medicament. Calea către minune constă în a-ți plasa viața în mâinile lui Iisus și să spui, ”Eu știu că Tu mă poți face pe mine ceea ce trebuie să fiu!”

E lucru știut că Mântuitorul n-a săvârșit minuni în Nazaretul copilăriei Sale din cauza necredinței locuitorilor de acolo. Ei L-au văzut pe El ca pe un Copil, Îi cunoșteau familia, și n-au vrut să recunoască că El este Fiul lui Dumnezeu. Așa că acolo unde n-a găsit credință, nici măcar o dorință sau o înclinație pentru credință, Hristos a săvârșit puține lucrări de vindecare.

Cineva ar putea argumenta că asemenea locuri ar avea nevoie de cele mai mari minuni pentru ca Hristos să-Și dovedească divinitatea, și să-i determine pe oameni să creadă. Dar cei care sunt „tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi” (Fapte, 7:51) totdeauna stau împotrivă Duhului Sfânt, și nu vor crede indiferent de ceea ce se va întâmpla!

Iată iarăși cuvintele infailibile ale lui Hristos subliniind acest adevăr tragic: „Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți” (Luca, 16:31). Citim în una din exegezele ortodoxe din Studiul Ortodox al Bibliei că „Israelul s-a împotrivit Duhului Sfânt prin aceea că ei n-au acordat atenție ghidării oferite de Dumnezeu prin Profeți, ci s-au răzvrătit împotriva Lui. Prin implicare, [arhidiaconul] Ștefan [în timp ce era martirizat] spunea că, conducătorii iudei contemporani, și urmașii lor, încă se împotrivesc Duhului Sfânt, respingând misiunea lui Hristos și a Bisericii.” Cei care au fost ofensați de Hristos, L-au luat în derâdere, L-au disprețuit și L-au respins în timp ce El Își trăia viața pământească răscumpărătoare, încă se simt ofensați de Hristos, Îl iau în derâdere, Îl disprețuiesc și Îl resping după două mii de ani de istorie creștină! Ce tragedie!

Iubiții mei, permiteți-mi să subliniez, de asemenea, că oamenii au nevoie astăzi de credință și încredere în Dumnezeu dacă vor să fie cu adevărat sănătoși la trup și la minte, sau chiar dacă vor să suporte cu demnitate sacră tribulațiile bolilor. Credința încă vindecă, credința încă ajută! Biserica noastră ortodoxă a învățat întotdeauna despre locul credinței și al rugăciunii pe timp de boală și de necaz. Una din cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii este în mod exclusiv pentru bolnavi.

Iată sfatul sfântului Iacov care străbate veacurile cu aceeași prospețime: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii, și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov, 5:14-15). Sfânta Taină este pentru bolnavi și este desemnată să ajute și să vindece pe bolnavi, nu numai trupește ci și sufletește. Astfel, Biserica face ceea ce Hristos a făcut în timpul vieții Sale pământești. Nu ne-a promis El că, „Cel ce crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu, și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl?” (Ioan, 14:12).

Sfântul Irineu, care a trăit acum optsprezece secole, scrie despre minuni în timpul lui: „Unii scot diavoli…alții vindecă bolnavi punându-și mâinile pe ei…și chiar morți au fost înviați în anii trecuți, care au rămas cu noi pentru mulți ani.” De asemenea, foarte bine cunoscute sunt minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos prin sfântul Serafim de Sarov, un călugăr rus din prima jumătate a secolului nouăsprezece. El a fost foarte binecuvântat cu darul vindecărilor în timpul vieții sale, și chiar după moartea sa oamenii au fost vindecați la mormântul său de către Hristos, pe Care el L-a slujit ca o „slugă credincioasă” (Matei 25:23).

Noi nu trebuie să pierdem din vedere că boala, durerea, tragedia, moartea, accidentele, care ne turmentează viețile, nu vin de la Dumnezeu. Dumnezeu le permite, dar El nu le voiește! Ele vin din lume, așa cum este ea, căzută prin păcatul strămoșilor noștri. Ele vin din zona infinită a lumii materiale, murdărite de păcatele omenirii de-a lungul mileniilor. De aceea, noi trebuie să ne punem trupul și sufletul în mâinile lui Dumnezeu! Lumea poate erupe într-o uriașă flacără de distrugere cauzată de necredința oamenilor, poate să explodeze într-un foc cosmic catastrofal, dar creștinul iubitor, care crede cu adevărat, va fi sigur în mâinile Dumnezeului nostru veșnic, adevăratul Doctor!

   „Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor zicând: După credința voastră fie vouă!” Credința voastră, adică, credința noastră! Întrebarea este: Dacă noi avem o asemenea putere prin credința noastră, de ce pierdem atât de mult timp căutând mai mici feluri de „putere,” puteri efemere, puteri fără putere? Gândiți-vă la acest lucru: Așa cum nervii, care ne conduc de la cap, când nu mai sunt conectați cu picioarele, fac ca acestea să devină paralizate, la fel se întâmplă cu unii dintre noi.

Noi permitem să fim tăiați spiritual de la Capul nostru, Care este Hristos. Ne deconectăm de trupul lui Hristos, Biserica. Rezultatul este o viață paralizată, fără putere. Iată de ce, închei cu aceste întrebări: De ce nu facem noi legătura cu Hristos printr-o credință vie și o Euharistie dătătoare de viață, care va revărsa puterea lui Dumnezeu ce va aduce vindecare vieților noastre? De ce suntem atât de șovăielnici și ezităm să zicem, Da, Doamne, cred! Ajută necredinței mele! De ce? Amin.

31 iulie, 2011.

Categories: Cuvinte de folos, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.