Acasă > Cuvinte de folos, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A ŞASEA DUPĂ CINCIZECIME – HRISTOS VINDECĂ PE UN PARALITIC

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A ŞASEA DUPĂ CINCIZECIME – HRISTOS VINDECĂ PE UN PARALITIC

Capernaum_vindecarea slabanogului

PREDICĂ LA DUMINICA A ŞASEA DUPĂ CINCIZECIME:

HRISTOS VINDECĂ PE UN PARALITIC

          Moto: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te şi umblă” (Matei, 9: 6)

          Iubiți frați şi surori în Hristos,

După ce a vindecat pe cei doi demonizați din Gherghese, Iisus S-a urcat într-o corabie pentru a veni în orășelul său – Capernaum – care în acel timp era centrul activității Sale pământești. Un slăbănog, care era purtat de patru prieteni pe un pat, a fost adus la El. Credința celor patru prieteni l-a salvat pe acest om. Dacă n-ar fi fost credința prietenilor săi, acest om n-ar fi ajuns niciodată în prezența vindecătoare a lui Hristos! Apropos, nu e foarte caracteristic pentru un adevărat Creștin ca el să se țină de un om fără Dumnezeu până când reușește să-l aducă pe acela în prezența lui Hristos?

Vă rog să reflectați: Dacă vreo unul din următorii lui Hristos are un prieten care nu-L cunoaște pe Acesta, or nu se îngrijește de viața lui în Hristos, sau care este chiar ostil lui Hristos, nu este datoria sacră a acelui Creştin să nu-l lase pe prietenul său să plece până când nu-l aduce în prezența lui Hristos? Este adevărat, noi nu putem forța pe nimeni să-L accepte pe Hristos împotriva voinței lui; dar putem și trebuie să-i arătăm o cale prin care el însuși să-L găsească pe Hristos. Pentru a-l cita pe W. Barclay, „Noi nu-l putem face Creştin pe un om, dar putem face tot ceea ce este posibil pentru a-l aduce pe acel om în prezența lui Iisus Hristos”. Tocmai pentru că El este Calea, cea mai sigură cale către Tatăl!

Vindecarea slăbănogului subliniază adevărul că, credinţa este o condiție absolut necesară pentru mântuire. Și mai subliniază faptul că, credința este atât colectivă cât și personală. Credința prietenilor slăbănogului este necesară pentru vindecare, dar credința slăbănogului este la fel de necesară pentru mântuire. Vindecându-l pe paralitic, Iisus arată trei semne ale divinității Sale. Întâi, El știe tainele inimii. În al doilea rând, vindecarea este realizată doar prin puterea cuvântului Său; dar, cel mai important, e al treilea semn – El acordă iertarea păcatelor, o putere care aparține numai lui Dumnezeu!

Să privim mai atent la cărturari. În exterior, ei păreau sfinți, interpreți autoritari și predicatori ai legii divine; dar, în interior ei erau plini de ipocrizie. Ei, bine, Hristos, atotștiutorul Fiu al lui Dumnezeu, le-a demascat fățărnicia, întrebându-i: „Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?…Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta” (Matei, 9:4,6). Prietenii mei, această frază constituie culmea confruntării dintre Mântuitorul Hristos și cărturari. Ei erau cei care predicau legătura indisolubilă dintre păcat și suferință. Iată ce a spus unul dintre rabinii lor, Chija ben Abba: „Nici o persoană bolnavă nu este curățită de boală, până când păcatele acelei persoane nu sunt iertate!”

 Dar ceea ce i-a ofensat extrem de mult pe cărturari a fost maniera în care Iisus l-a vindecat pe paralitic – pentru că El „a îndrăznit” să-i ierte păcatele! Ei știau foarte bine că iertarea păcatelor este prerogativa exclusivă a lui Dumnezeu; de aceea ei gândeau că Hristos L-a ofensat pe Dumnezeu! El i-a redus la tăcere pe baza propriului lor argument: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!”

Vă reamintesc că, cărturarii credeau și predicau faptul că nimeni nu se poate ridica să meargă dacă păcatele sale n-au fost iertate! De aceea, vă spun încă odată că, Mântuitorul Hristos le-a dat proba ce nu poate fi negată despre divinitatea Sa! În pofida acestei extrem de convingătoare probe, 2000 de ani mai târziu ei încă refuză să creadă în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, ca Cel Care ne-a descoperit nouă perfect pe Singurul Dumnezeu adevărat Care guvernează întregul Univers!

Iubiții mei, noi, ca următori ai lui Hristos, credem fără nici o umbră de îndoială că orice autoritate purcede de la Dumnezeu și că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu! Nu-L numim noi pe El Domn din acest motiv? Amintiți-vă, oamenii s-au mirat de autoritatea pe care o exercita Iisus asupra vântului și a valurilor mării. Ei erau uimiți de controlul pe care Îl avea El asupra duhurilor necurate! El a vorbit cu autoritate divină, „Că îi învăţa pe ei ca Unul Care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei, 7:29). De fapt, după ce a înviat din morți, El le-a spus ucenicilor săi: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei, 28:18).

El i-a chemat pe oameni să-L urmeze cu autoritate divină! El a cerut primul loc în viețile celor ce-L urmează. El a făgăduit că într-o zi Se va întoarce cu autoritate divină să judece viii și morții: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei, 24:35). Cuvintele Sale nu vor trece pentru că El este Creatorul, Atotțiitorul, Însuși Stăpânul Universului. În Predica de pe Munte, Mântuitorul spune: „Ați auzit că s-a zis celor de demult,’Să nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de osândă.’ Eu însă vă spun vouă, Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă” (Matei, 5:21-22). El a vorbit cu autoritate Finală, adică, cu autoritatea lui Dumnezeu!

Dar, mai presus de orice, Hristos Își arată autoritatea divină prin Învierea Sa. Cine altcineva ar fi putut să biruie moartea, fără a fi atins de corupție? Cine altcineva n-a mai fost atins de păcat? Cine altcineva a învins puterea, tenebrele întunericului? Cine altcineva și-a arătat puterea de a ierta păcatele la fel de mult în pericopa evanghelică de astăzi ca și atunci când era răstignit pe Cruce? Așa precum a spus cineva, „Învierea este dovada că El este Domnul Universului, Cel viu și înviat, Care stăpânește cu autoritate supremă în cer și pe pământ!”

Oamenii erau uimiți de învățătura Sa și au recunoscut că nimeni nu a vorbit vreodată ca Hristos! Cine altcineva a spus vreodată: „Eu sunt Pâinea vieții?” (Ioan, 6:35); „Eu sunt Lumina lumii!”(Ioan, 8:12); „Eu sunt ușa oilor!”(Ioan, 10:7); „Eu sunt Păstorul cel bun!”(Ioan, 10:11); „Eu sunt Învierea și viața!”(Ioan, 11:25); „Eu sunt Calea, Adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin Mine”(Ioan, 14:6)? Cine ar fi putut spune asemenea lucruri cu autoritate divină? Nimeni, în afară de Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, Care a primit să devină Unul dintre noi pentru a ne aduce pe noi înapoi la Tatăl!

Iubiții mei, cărturarii și fariseii s-au îndoit de autoritatea Sa divină atunci și acum. „Cu ce putere faci acestea?Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci?” L-au întrebat ei (Marcu, 11:28). Ceea ce este extrem de tragic, în pofida faptului că Iisus Hristos le-a dat o mulțime de dovezi că orice face El, le face cu propria Sa autoritate și cu autoritatea Tatălui Său, ei au ales să rămână „cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi…[să stea] împotriva Duhului Sfânt, precum părinții [lor], așa și ei” (Fapte, 7:51) și n-au vrut să se supună autorității Lui divine!

Aceasta este o probă irefutabilă că ei cred într-un Dumnezeu fictiv, nu în Singurul Dumnezeu adevărat descoperit nouă de Însuși Fiul lui Dumnezeu. Dacă minunile lui Hristos, învățătura Sa și, mai presus de orice, Învierea Sa, nu i-a convins pe ei de autoritatea Sa divină, nu e nimic altceva de conceput care i-ar putea convinge!

Comentând atitudinea cărturarilor, extrem de prompți să-L acuze pe Hristos de blasfemie, Fer. Ieronim interpretează: „Domnul, citindu-le gândurile Se arată pe Sine a fi Dumnezeul Care cunoaște cele ascunse ale inimii. El rupe liniștea: Cu aceeași maiestate și putere cu care Eu percep gândurile lor, sunt capabil să le iert păcatele; vedeți pentru voi înșivă ceea ce a primit slăbănogul”. Dar ei n-au vrut să vadă, așa cum au refuzat să vadă mormântul gol, și în loc să accepte acest adevăr istoric, indeniabil, au ales să-i mituiască pe soldați și să le ceară să mărturisească că, pe când ei dormeau (!) ucenicii lui Hristos au venit noaptea și L-au furat! Ceea ce copleșește mintea e faptul că ei încă își bazează respingerea lui Hristos pe această minciună izbitoare!

 Iubiții mei, Dumnezeul nostru, Care n-a cruțat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru a ne aduce pe noi înapoi la El, exercită puterea Sa divină într-un asemenea mod încât El nu-l forțează pe nimeni să meargă pe calea Sa. El ne-a dat darul voinței libere și ne permite iadul, dacă așa dorim. Cineva poate întreba: „De ce nu ne dă Dumnezeu o dovadă clară, demonstrabilă despre existența Sa, așa încât noi toți ne-am simți obligați să credem în El?”

Răspunsul este că Dumnezeu nu-l va obliga niciodată pe nimeni să creadă în El! Vă rog să cugetați: Ce-ar fi dacă unii din cei mai buni prieteni ai noștri nu s-ar încrede în buna noastră credință, ci în mod intransigent ne-ar cere dovezi demonstrabile că noi suntem demni de încredere? Dacă noi vrem ca oamenii să aibă încredere în noi și să aibă credință în noi fără a fi necesar ca mereu să le oferim probe despre credincioșia noastră, ce-am putea spune despre Dumnezeu? El nu ne va copleși niciodată cu autoritatea Sa divină! El lasă mereu loc pentru credință, ca virtute teologică, prin care noi Îl acceptăm cu voință deplină!

În pericopa evanghelică de astăzi, Hristos le arată cărturarilor că El are puterea să vindece și să ierte. După Învierea Sa, El le-a dat ucenicilor Săi însăși puterea de a aduce ființe umane ”moarte” înapoi la viață: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă!” (Matei, 28:18-20).

Nu vă amăgiți: Hristos Cel înviat, Care trăiește în noi și ne însuflețește, nu este un despot autoritar! Autoritatea lui Hristos este temperată de umilință și de  iubire jertfelnică. El a trăit în mijlocul nostru ca Unul Care slujește. El nu-l va forța pe nimeni să-L urmeze. El nu Se va impune asupra noastră, chiar dacă El ne-a creat și ne-a binecuvântat cu chipul Său. Dar când ne supunem autorității Lui divine, venind la El cu credință și cu teamă sacră, noi găsim adevărata libertate și „pacea lui Dumnezeu care depășește orice înțelegere!”

Așa cum a spus cineva, dacă noi vrem să fim liberi, trebuie să devenim sclavii lui Hristos. El va face pentru noi ceea ce nimeni altcineva nu poate face, ceea ce i-a făcut slăbănogului astăzi – El ne va șterge păcatele, pentru că este Fiul lui Dumnezeu. „Slăbănogul este un urmaș al omului originar, Adam,” scrie Sf. Ilarie de Poitiers. Și tot el continuă: „Într-o Persoană, Hristos, toate păcatele lui Adam sunt iertate…E înfricoșător ca cineva să înfrunte moartea fără a avea păcatele iertate de Hristos, pentru că nimeni nu se întoarce la locuința veșnică dacă nu i-a fost acordată iertarea păcatelor.”

Iubiții mei, cele mai multe din mulțimile de astăzi – amăgite de diavol – resping orbește autoritatea mântuitoare a lui Hristos și inventează alte autorități care-i ajută să se înstrăineze tot mai mult de Dumnezeu. Și toate astea se întâmplă pentru că ele au ales să asculte vocea Șarpelui care i-a sfătuit să respingă singura Autoritate adevărată, pe Iisus Hristosul, singurul Care are puterea să ne elibereze și să ne ajute să devenim ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim „împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni, 2:19). Iată întrebarea cu care închei: Observând credința prietenilor slăbănogului, câți oameni „slăbănogi” din punct de vedere spiritual ați adus la Hristos din cauza credinței voastre lucrătoare? Câți?! Amin.

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire – Constanța, 20 iulie, 2014.

Categories: Cuvinte de folos, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.