Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DIN POST – PIERDE-ȚI SINELE FALS PENTRU A GĂSI SINELE TĂU ADEVĂRAT

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DIN POST – PIERDE-ȚI SINELE FALS PENTRU A GĂSI SINELE TĂU ADEVĂRAT

PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DIN POST:

PIERDE-ȚI SINELE FALS PENTRU A GĂSI SINELE TĂU ADEVĂRAT

 

          Moto: ”Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu, 8:34).

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Există două cruci implicate în credința fiecărui adevărat următor al lui Hristos. Una este o cruce grea de lemn, Crucea lui Hristos, simbolul durerii, suferinței și al morții. Cealaltă este o cruce spirituală, cruce pe care fiecare Creștin trebuie s-o poarte, simbolul dragostei și al fidelității față de Hristos. Dacă medităm profund asupra acestor două cruci ale Credinței noastre, atunci această perioadă a Postului Mare va fi una binecuvântată, un sezon care va schimba viețile noastre în timp și în veșnicie.

          Astăzi, Biserica noastră Ortodoxă de două ori milenară sărbătorește Duminica Sfintei Cruci. În această zi, noi punem o cruce pe tetrapod în mijlocul bisericii pentru a arăta cât de mult ne-a iubit Dumnezeu. Înainte ca Hristos să fi murit pe ea, crucea era unul din cele mai urâte și mai disprețuite semne; acum, după moartea răscumpărătoare a Mântuitorului nostru pe ea, crucea a devenit cel mai iubit și mai prețuit simbol pentru adevăratul următor al lui Hristos.

          Adesea, noi auzim oamenii comentând despre înaltul cost al vieții în zilele noastre; nu? E foarte scump să te naști și foarte scump să mori! Dar în timp ce privim Crucea lui Hristos, noi înțelegem altceva ce a fost extrem de scump, și aceasta a fost mântuirea noastră din păcat și din moartea veșnică. Mântuirea noastră L-a costat pe Însuși Fiul lui Dumnezeu în-omenit viața Sa. Nu-i de mirare că Sfântul Pavel a subliniat acest adevăr ce nu poate fi negat despre mântuirea noastră: ”Nu știți că …voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț!” (I Corinteni, 6:19-20). Și încă cu ce preț! Cu suferința care nu poate fi descrisă în cuvinte și cu moartea Celui fără de păcat!

Răstignirea era cea mai insuportabilă formă de moarte a acelui timp; ea era folosită pentru cei mai răi criminali. Orele care preced moartea pe cruce sunt ore de agonie ce nu pot fi descrise! Este imposibil ca cineva să poată descrie moartea fizică pe cruce! Dar este de două ori mai imposibil pentru mine să încerc să descriu durerea psihică îndurată de Mântuitorul Hristos în timp ce purta păcatele noastre și suferea durerile iadului pentru a deveni Jertfa supremă pentru noi! Da, El a murit pentru ca noi să devenim capabili să trăim! Iar acest lucru este posibil pentru noi cu o singură condiție: să ne luăm crucea și să-I urmăm lui Hristos!

Iubiții mei, nu e adevărat că ori de câte ori încercăm să câștigăm oameni în sprijinul unei cauze, noi facem tot ceea ce putem pentru a ne atinge scopul? Ei bine, acest lucru nu e adevărat despre Hristos! Când a vrut ca oamenii să-L urmeze, El n-a folosit asemenea momeli. Dimpotrivă, invitația Sa a fost: ”Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” Să se nege pe sine?! Da! Unul din cele mai mari necazuri pe care le avem noi e acela că sinele nostru este mereu cu noi. Putem noi vreodată să ne mutăm din noi înșine? Anumiți oameni se amăgesc mergând în locuri exotice, îndepărtate pentru a fugi de ei înșiși; și totuși, ei se simt mizerabil pentru că sinele lor îi însoțește constant.

Pentru a fugi de ei înșiși, anumiți oameni se apucă de băutură sau de desfrânare. Necazul lor constă în faptul că ”scăparea” lor e doar temporară și ajung să se urască pe ei înșiși. Ce trebuie atunci să facă cineva cu sinele său? Hedonistul spune: ”Bucură-te de viață!” Umanistul secular spune: ”Educă-te!” Filosoful spune: ”Cunoaște-te pe tine însuți!” Și totuși, Hristos spune: ”Leapădă-te de tine însuți!” Să te negi pe tine?! Unii pot întreba: Nu e aceasta un fel de sinucidere spirituală?! Cum poate fi aceasta voia lui Dumnezeu ca noi să ne distrugem sinele pe care El Însuși ni l-a dat? Dacă Dumnezeu ne-a dat personalitatea, de ce vrea El ca noi s-o negăm? N-ar trebui ca Dumnezeu să vrea mai curând ca noi să dezvoltăm darul pe care El ni l-a dat?

Nu, iubiții mei întru Hristos, Dumnezeu nu vrea ca noi să ne distrugem individualitatea, nici darul pe care ni l-a dat, și nici nu vrea ca noi să devenim bolnavi mintali încercând să devenim ceea ce noi nu suntem și n-am fost creați să fim. Dar numai negându-ne sinele noi găsim sinele nostru cel adevărat. Numai luându-ne crucea vieții noastre, noi ne vom afla călcând în pașii lui Hristos. ”Să-și ia crucea sa!” Este limpede ca cristalul că înțelesul acestei porunci e acela că fiecare Creștin are de purtat o cruce. Trebuie să fiți de acord cu mine că pe noi nu prea ne interesează prea mult Crucea lui Hristos! În egoismul nostru distrugător de sine noi gândim că este suferința  Lui, durerea Lui, agonia Lui, chinul Lui, moartea Lui! Dar când menționăm propria noastră cruce, o cruce pe care fiecare trebuie s-o poarte, ei bine, sincer, sunt unii care nu vor să aibă parte de ea. Și totuși, din cuvintele Mântuitorului Hristos este evident că noi trebuie să fim și purtători de cruce!

”Să se lepede de sine!” Negare de sine! Iarăși, trebuie să fiți de acord cu mine că acest sfat este unul din cele mai nepopulare pentru societatea noastră centrată pe sine! Noi nu vrem să ne lepădăm de nimic; dar vrem să ne răsfățăm în toate. Cu toate acestea, ar fi mai bine pentru destinul nostru veșnic să acordăm atenție sfatului lui Hristos de a ne lepăda de noi înșine, pentru că fără lepădarea de sine e imposibil să ne controlăm toate înclinațiile noastre rele și să scăpăm de tot ceea ce ne determină să păcătuim. Carl Sandburg a scris cândva: ”Există un lup în mine, cu colții îndreptați spre a sfâșia tăieturi adânci, cu limba roșie de carne crudă. Îl țin pe acest lup, pentru că mi l-a dat pustiul; și pustiul nu-l va lăsa să plece. Există o vulpe în mine…Vai, am dobândit o grădină zoologică; am o menajerie înlăuntrul coastelor mele, sub capul meu osos.”

Acesta este sinele rău pe care trebuie să-l negăm, de care trebuie să ne lepădăm pentru a găsi sinele bun! Amintiți-vă de fiul risipitor: După ce a lovit ”pragul de jos” al vieții în țara păcatului, el și-a ”venit în sine.” La momentul când a zis: ”Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu,” atunci și-a găsit el sinele cel adevărat. Sinele cel bun este sinele firesc, natural în fiecare dintre noi. Acesta este chipul lui Dumnezeu din noi, nemurdărit de păcat! Sinele păcătos este un străin, un intrus, ceea ce nu aparține intimității noastre create, ci ceea ce caută să ne invadeze și să preia controlul destinului nostru veșnic. Este diavolul, cel mai mare dușman al nostru, care caută să desfigureze sinele nostru adevărat.

Nu, Hristos nu vrea ca noi să ne distrugem sinele dat nouă de Dumnezeu care ne duce la semănarea cu Dumnezeu când ne cere să ne lepădăm de noi înșine. El vrea mai degrabă ca noi să scăpăm de crustaceele egotismului și ale păcatului care ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să fim.

Iubiții mei, am o întrebare pentru voi: Care este unul dintre cele mai importante versete din Sfânta Scriptură? Nu vă îngrijorați; vă voi ajuta eu cu răspunsul. Vă rog să vă întoarceți la pericopa evanghelică de astăzi. Iată întrebarea Mântuitorului Hristos: ”Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul?” (Marcu, 8:36). Ei bine, această întrebare cristică este răspunsul la întrebarea pe care v-am adresat-o! Da, ați auzit bine, adică, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat, adresându-ne această întrebare, că întregul univers material are o valoare mai mică decât un suflet uman! Sau, ca să parafrazez această afirmație divină, câștigând întregul univers material nu ne va face nici un bine dacă ne-am pierdut sufletul!

Comentând acest verset, cunoscutul teolog biblic occidental, W. Barclay, spune: ”Întrebarea reală, întrebarea la care mai devreme sau mai târziu va trebui să răspundem este, Cum arată cartea cu balanța vieții noastre în ochii lui Dumnezeu? După toate, Dumnezeu este controlorul în fața Căruia toți oamenii se vor înfățișa.” Și continuă: ”Întrebarea reală, întrebarea la care fiecare om va trebui să răspundă, nu este, Ce cred oamenii despre acest lucru ci, Ce crede Dumnezeu despre acest lucru? Nu verdictul opiniei publice, ci verdictul lui Dumnezeu e cel care stabilește destinul nostru!” Mă văd nevoit să adaug: Verdictul lui Dumnezeu este cel care stabilește destinul nostru veșnic! N-a spus Hristos: ”Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena?” (Matei, 10:28).

Iată de ce, dacă noi I-am spus ”Da” lui Hristos, trebuie să continuăm să-i spunem ”Nu” răului și păcatului. Altfel, riscăm să jertfim veșnicia pentru ”clipa” care este această viață. Pentru a fi salvat din acest tragic sfârșit, e necesar ca noi să privim totdeauna totul prim prisma veșniciei. Există o infinitate de lucruri plăcute pentru moment care sunt păcate, lucruri care devin devastatoare în lumina veșniciei. Testul eternității, testul prin care căutăm să vedem lucrurile așa cum le vede Dumnezeu este cel mai greu test. Este imposibil ca noi să trecem acest test fără a ne lepăda de noi înșine, fără a ne pocăi, a veni la picioarele lui Hristos pentru păcatele noastre, fără a ne veni în sine, către noi înșine!

Vorbind despre lepădarea de sine, un indian a spus: ”Există doi câini care locuiesc în mine, unul alb și altul negru. Câinele alb vrea ca eu să trăiesc pentru Hristos. Câinele negru vrea ca eu să păcătuiesc. Și ei se luptă unul cu altul tot timpul. Dar eu știu ce trebuie să fac! Îl hrănesc pe câinele alb și-l flămânzesc pe cel negru!”

Aceasta e ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă ca noi să facem – să-l flămânzim pe câinele negru, pe cel rău, sinele păcătos din noi: ”Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine!” Aceasta, dragii mei, este exact ceea ce a făcut Sf. Apostol Pavel când a zis: ”M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni, 2:20).

Nu, Sf. Apostol Pavel nu și-a răstignit firea umană, el și-a răstignit patimile și dorințele păcătoase și I-a permis lui Hristos să locuiască în el, să-i facă vizibil sinele său cel adevărat. El și-a țintuit pe cruce sinele său păcătos și din acea răstignire și moarte a înviat în el un nou sine, sinele cel adevărat, centrat pe Hristos.

Iubiții mei în Hristos: Cu destui ani în urmă, zidurile catedralei Sf. Sophia din Constantinopol au fost curățate și sub multe straturi de var pe care le aplicaseră păgânii musulmani de la căderea ultimei rămășițe a Imperiului bizantin sub turci la 1453, s-a găsit un frumos mozaic al lui Hristos. O asemenea icoană, ”pictată” de Duhul Sfânt, există în fiecare ființă umană. Este chipul lui Dumnezeu în sufletele noastre, care a fost înnoit prin baia Botezului, dar numai Dumnezeu știe cum putem noi să-l acoperim și să-l ascundem cu păcatele noastre. De aceea, Hristos ne spune astăzi: ”Aruncă-ți sinele fals, sinele păcătos! Permite-i sinelui tău adevărat, chipul lui Dumnezeu în tine, să înflorească în întreaga lui splendoare!”

Întrebarea este: De ce unii dintre noi, cei mai mulți de fapt, ezită să acorde atenție chemării? De ce vrem noi să pierdem veșnicia pentru o clipă plăcută, înșelătoare? De ce? Amin.

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 15 martie, 2015.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.