Acasă > Fără categorie, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

04_Нагорная_Проповедь

PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DUPĂ CINCIZECIME

          Moto: Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona… Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 6:24; 33)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

În urmă cu câțiva ani, un grup de turiști a vizitat cascada Niagara. Li s-a oferit un tur al noii dezvoltări hidroelectrice de pe fluviul Niagara. Ghidul le-a explicat turiștilor că în uriașa turbină există patru sute de milioane de piese care produc curentul electric cu ajutorul apelor care curg violent. După aceea, spre uimirea turiștilor, el a adăugat: „Inginerul rezident știe unde merge fiecare din cele patru sute de milioane de piese și ce trebuie să facă.” Dacă un inginer specialist în hidrocentrale poate ști toate aceste lucruri, de ce am fi noi surprinși că Dumnezeu știe absolut totul despre fiecare ființă umană?!

Dumnezeul nostru, revelat de Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este atotștiutorul Dumnezeu. El ne cunoaște pe noi mult mai profund decât suntem noi capabili să ne cunoaștem pe noi înșine. El ne cunoaște perfect, fiindcă El a împărtășit perfect umanitatea noastră, fără păcat. Ascultați ceea ce cineva a scris despre Hristos – Dumnezeu făcut Om:

„Iisus n-a scris niciodată o carte, dar nici o bibliotecă din lume n-ar putea să conțină volumul cărților care au fost scrise despre El. El n-a mers niciodată la o școală de medicină, dar El a vindecat mulțimi, fără medicamente, și fără a fi plătit pentru serviciile Sale. El n-a fost niciodată bucătar, dar a hrănit cinci mii de oameni cu doar cinci pâini și doi pești… El n-a fost niciodată antreprenor de pompe funebre, dar a înviat din morți cel puțin trei ființe umane cât a fost pe pământ. El Însuși a înviat din morți și va veni timpul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor învia; cei care au făcut cele bune spre învierea vieții; iar cei care au făcut cele rele spre învierea judecății.

„Iisus niciodată n-a comandat o armată, n-a instruit vreun soldat, n-a tras cu arma, dar niciodată vreun lider militar n-a avut mai mulți următori care să-i ofere atâta iubire și devoțiune, și să-și dea viața în mod voluntar pentru el așa cum și-au dat-o pentru Iisus. Iisus n-a devenit niciodată bogat în bunurile acestei lumi. (El chiar a fost înmormântat într-un mormânt împrumutat). Totuși, El deține tot aurul și argintul acestei lumi, și toate animalele de pe mii de dealuri sunt ale Lui, fiindcă toate au fost create de El. El Și-a lăsat bogățiile în ceruri și a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui noi să devenim bogați.

„Fiul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu umanitatea, pentru ca fii oamenilor să se poată îmbrăca cu divinitatea. Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Omului pentru ca oamenii să poată deveni fiii lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a venit din cer pe pământ, pentru ca fiii oamenilor să poată merge de pe pământ la cer. Fiul lui Dumnezeu a suferit, a sângerat și a murit pe cruce, pentru ca fiii oamenilor să poată trăi; pentru ca ei să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Ce Hristos minunat! Ce Mântuitor minunat!

„Este un adevăr absolut când afirm că toate armatele care au mărșăluit vreodată, toate navele care au fost construite vreodată, și toate Parlamentele și Congresele care au existat, toți judecătorii care au judecat vreodată, și toți oamenii de stat care au cuvântat vreodată, și toți regii care au domnit vreodată; toți aceștia împreună n-au afectat viața unui om pe pământ atât de puternic precum a afectat-o Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!”

Ei, bine, cu această autoritate unică, testată de două mii de ani de istorie creștină, Hristos ne spune astăzi: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni… nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona!” (Matei, 6:24). El vrea ca noi să înțelegem că acest lucru este omenește imposibil! Acest lucru e imposibil, în primul rând,  pentru că toate lucrurile aparțin lui Dumnezeu. Oamenii pot cumpăra și vinde lucruri, și, într-o anumită măsură, schimbă și rearanjează lucrurile; dar ei nu pot crea lucruri. Proprietatea ultimă aparține lui Dumnezeu. Nu există nimic în această lume despre care un om poate să spună, „Acesta este al meu!”

În al doilea rând, oamenii sunt întotdeauna mai importanți decât lucrurile. E adevărat, nu acest lucru ți-l va spune societatea desacralizată, cu fundul în sus, de astăzi! În societatea noastră fără Dumnezeu, cineva ucide două ființe umane și rămâne nepedepsit, în timp ce altcineva merge la închisoare doar pentru că n-a arătat milă față de un câine! Totuși, toate animalele de pe fața pământului puse pe un taler, sunt mult mai „ușoare” decât o ființă umană, da, chiar atunci când este „slăbită” de boala numită sindromul Down. Și acest lucru e adevărat pentru că numai o ființă umană a fost creată după chipul lui Dumnezeu. Dar în societatea noastră tot mai agresiv anti-creștină, nu după multă vreme va fi o crimă socială să menționezi pur și simplu că ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu, pentru a ajunge la asemănare cu Dumnezeu!

În al treilea rând, mulțimile fără Dumnezeu de astăzi – amăgite de Mamona acestei lumi – pierd din vedere faptul că bogăția este întotdeauna un bun secundar. Sfântul Pavel i-a scris ucenicului său, Timotei, „că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (I Tim., 6:10). Observați că Apostolul n-a scris că ”Banii sunt rădăcina tuturor relelor!” Este un lucru să trăiești onorabil, să-ți ajuți familia și aproapele. Dar este un lucru complet diferit să-ți faci un idol din bani, să aduni plăcere peste plăcere, și lux peste lux!

Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona!” sună vocea lui Hristos limpede ca și cristalul în pericopa evanghelică de astăzi. Un teolog scrie că Mamona era un termen ebraic pentru posesii materiale. La origine, el n-a fost un cuvânt rău. Dar acest cuvânt a avut o foarte ciudată și revelatoare istorie. Mamona vine dintr-o rădăcină care înseamnă a încredința; iar Mamona a fost ceea ce un om încredința unui bancher sau unui depozit pentru siguranță. Mamona era bogăția pe care un om o încredința cuiva pentru a o ține în siguranță pentru el. Dar cu trecerea anilor, Mamona a început să semnifice nu ceea ce era încredințat, ci lucrul în care omul își pune încrederea! Sfârșitul procesului era că Mamona a început să fie scris cu literă mare și să fie considerat cu nimic mai prejos decât ca un dumnezeu!

Marele om de stat Winston Churchill a împărtășit o întâmplare care i-a marcat tinerețea. Într-o seară, el se plimba pe malul Tamisei când a văzut pe un tânăr căzând în apă. În pofida unei mari inconveniențe și cu mare risc, Churchill a ajutat ca tânărul să fie salvat și s-a asigurat că va ajunge sigur acasă. A doua zi, mama băiatului l-a chemat pe Churchill. Dar, în loc să-i mulțumească pentru că i-a salvat viața fiului ei, ea l-a întrebat poruncitor: „Unde este pălăria lui?” Ea era mai preocupată de o ”pălărie” decât de viața fiului ei!

Întrebarea este: Cine îi face pe oameni să se atașeze de Mamona în loc să se atașeze de Dumnezeu? Cine altcineva, dacă nu cel care vrea să fie slujit ca un dumnezeu, diavolul însuși? El ne face să ne zbatem pentru „pălăriile” acestei vieți, să ne luăm ochii de pe „băieții” pe care trebuie să-i salvăm din râurile tulburi ale acestei vieți! C. S. Lewis, îndeobște recunoscut drept cel mai mare scriitor creștin al secolului trecut, poate să ne ajute să înțelegem această „tehnică” a diavolului. În una din cărțile sale, el scrie despre o femeie care venea la biserică pentru a se întâlni cu Hristos, dar care era distrasă de pălăria pe care o purta o altă femeie. Nu putea să-și abată gândul de la pălăria vecinei sale. Ea a venit pentru a fi în prezența lui Dumnezeu, dar a neglijat total Prezența Lui!

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă,” (Matei 6:33) este sfatul lui Hristos pentru noi în ultima frază a cuvântului Său de astăzi. Amintiți-vă cât de vehement le-a reproșat El fariseilor care erau așa de minuțioși despre câte zile posteau într-o săptămână, dar care, „au lăsat părțile mai grele ale legii: judecata, mila și credința” (Matei, 23:23).

Permiteți-mi să vă împărtășesc o mărturie a unei surori medicale. Iată cuvintele ei: „Sunt o soră medicală de la secția de oncologie, ceea ce adeseori a însemnat să îngrijesc și să mă îngrijesc de oameni care sunt pe moarte. Diferite persoane m-au întrebat cum pot sta să lucrez cu oameni care sunt pe moarte, spunându-mi: Trebuie să fie foarte depresiv. Le răspund onest că aproape întotdeauna simt acest lucru ca pe un privilegiu și că sunt norocoasă să fiu capabilă să lucrez cu oameni în agonie.

„Sunt norocoasă pentru că ei sunt, într-adevăr, cei care trăiesc. Foarte rar discută ei despre situația de la bursă, sau despre repararea mașinii, ori despre  rufele care trebuie spălate, sau despre oricare alte nenumărate frustrări cu care cei ”sănătoși” dintre noi ne petrecem timpul făcând atâta zgomot și iritându-ne inutil. Vorbim despre perspectivă! Aceste ființe umane sunt preocupate doar cu problemele fundamentale ale existenței umane, și nu au timp sau energie pentru lucruri banale!”

Ați pierdut cumva firul poveștii surorii medicale? Dacă asta e ceea ce vi s-a întâmplat, trebuie să repet aici că ea mărturisește unul dintre cele mai frumoase paradoxuri pe care le-am auzit vreodată: „Oamenii care sunt pe moarte sunt cei care trăiesc cu adevărat!” Vestea cea bună e aceea că, dacă voi Îl urmați cu adevărat pe Hristos, nu e neapărată nevoie ca să fiți pe moarte pentru a trăi cu adevărat! Amintiți-vă: Hristos a murit pentru noi, tocmai pentru ca noi să putem trăi cu adevărat! Ascultați cuvintele Lui: „Eu am venit ca [lumea] viață să aibă, și din belșug să aibă” (Ioan, 10:10). Întrebarea este: Sunteți voi printre cei care trăiesc cu adevărat?

Știe doar Tatăl vostru Cel Ceresc că aveți nevoie de ele!” (Matei, 6:32). E posibil ca noi să nu știm. Din nefericire, unii dintre noi cred că știu mai mult decât El! Spre exemplu, ne uităm la popoarele altor țări care sunt încă ținute în sclavie de comunism, – ideologia lui antihrist, – care a încătușat poporul nostru pentru aproape jumătate de veac. Ne pare rău pentru ei, pentru lipsa lor de reală libertate. Acesta este totalitarismul cel mai tiranic!

Dar, ceea ce noi nu putem înțelege este că noi, în „lumea liberă,” suferim la fel de mult ca și ei. Dacă sunteți tentați să nu agreați cu mine, vă rog să ascultați acest paradox: Noi suferim din cauza libertății noastre, pentru că, cu fiecare zi ce trece, societatea noastră devine tot mai fără Dumnezeu! Și, dragii mei frați și surori întru credință: Libertatea fără Dumnezeu este cea mai rea sclavie pentru că-i „furnizează” celui dominat de ea cătușele veșnice ale iadului!

Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona!” Iată cum comentează Sfântul Ioan Gură de Aur verset: „Gândiți-vă la pierderea de nedescris! Pentru că rănirea pe care o primești nu e doar bogăția; mai mult, rana este făcută în partea cea mai vitală, ea este subminarea mântuirii tale, aruncându-te, așa cum o face, departe de Dumnezeu Care te-a creat, Se îngrijește de tine și te iubește.”

Ați înțeles punctul cheie al exegezei marelui predicator? Da, Sfântul Ioan Gură de Aur vrea ca noi să înțelegem că, atunci când încercăm să-I slujim lui Dumnezeu și lui Mamona, sfârșim prin a pierde mântuirea noastră, prin a fi veșnic departe de Dumnezeu! Închei, cu această ultimă întrebare: Sunteți preocupați de propria mântuire? Atunci, „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă!” Amin.

3 iulie, 2011

Categories: Fără categorie, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.