Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A TREIZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2012)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A TREIZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2012)

dregatorul-bogat

PREDICĂ LA DUMINICA A TREIZECEA DUPĂ CINCIZECIME

       „Și L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” (Luca, 18:18).

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Există o poveste adevărată despre o văduvă de 51 de ani căreia i s-a spus de către doctorul ei că mai are doar un an de trăit. Ea a lucrat toată viața ei de adultă și femeie matură reușind să economisească ceva bani. Când a aflat că zilele pe care le mai avea de trăit erau numărate, ea a decis să cheltuiască banii economisiți pentru a găsi bucurie și fericire. A căutat sfaturi la diverse persoane – și a găsit o mulțime – de la sugestia de a-și cumpăra o nouă casă sau mașină până la aceea de a petrece câteva nopți în cluburi de noapte pentru a participa la jocuri de noroc – pentru a trăi câteva emoții puternice. Din cauză că până atunci ea trăise o viață simplă, nu știa ce să facă; așa că se simțea nefericită, pierdută.

Biata femeie avea ceva cu ce să trăiască, dar nu avea nimic pentru care să trăiască! Nu aceasta este greșeala făcută de tânărul dregător din pericopa evanghelică de astăzi? El avea destulă avere care-i permitea să aibă un trai fără lipsuri, dar simțea că ceva esențial îi lipsea în viață. Nu avea pentru ce să trăiască! Nu e asta greșeala pe care-o fac tot mai mulți oameni? Câți dintre noi nu uităm acest avertisment al Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!” (Matei, 4:4)? Desigur, noi toți trebuie să avea ceva care să ne asigure existența zilnică. De fapt, Dumnezeu ne dă talente și îndemânări și așteaptă ca noi să le folosim. Dar o ființă umană are nevoie de mult mai mult. Trebuie să existe un scop mai înalt în viață!

Tânărul dregător din Evanghelia de astăzi era fără îndoială un om bun, dar el simțea în inima sa că ceva îi lipsea în viață. Așa că L-a întrebat pe Iisus: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Și porunca lui Iisus către el a fost că, dacă el vrea să găsească ceea ce caută va trebui să-și vândă averea și s-o împartă la săraci, apoi să-I urmeze Lui. În acel moment tânărul dregător bogat a început să se scarpine în cap pentru că nu i-a plăcut această poruncă.

Cu alte cuvinte, Hristos i-a zis, „De ce spui că ai păzit toate acestea, legea și proorocii? Nu este scris în lege că tu trebuie să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți? Uită-te la tine, sunt mulți frați și surori, ființe umane ca și tine, care mor de foame în timp ce casa ta este plină de multe bunătăți și tu nu le oferi nimic!” Dar pentru că bogatul dregător a devenit foarte trist la auzul unor asemenea cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos S-a adresat celor prezenți, spunându-le : „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu? Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca, 18:24-25).

Aici se afla tragedia acestui dregător bogat. El trăia o viață de egoism total. Era bogat, dar n-a făcut milostenie cu nimeni! Adevăratul dumnezeu al lui era confortul și posesiile sale erau obiectul adevăratei sale închinăciuni. El dorea ceva pentru care să trăiască și Hristos Cel atoateștiutor i-a dat sfatul perfect; dar în loc să-l urmeze, s-a întristat. El nu și-a folosit bogăția pentru nimeni; doar pentru sine! Dacă dumnezeul unui om este cel căruia el îi oferă tot timpul, tot devotamentul său, atunci dumnezeul acestui dregător era bogăția sa! El nu putea înțelege că dacă voia să găsească adevăratul sens al vieții, va trebui să trăiască pentru alții cu aceeași intensitate cu care trăia pentru sine însuși.

          Iubiții mei în Hristos,

Avem noi ceva pentru care trăim? Știm cu toții că Dumnezeu a plasat un minunat instinct de locuință în animale. Spre exemplu, măcăleandrul va zbura către clima blândă pe timpul iernii. Dar în primăvara următoare, el se va întoarce în același copac din aceeași curte pentru a-și zidi cuibul. Dar ce se poate spune despre noi? N-a plasat Dumnezeu un adânc, persistent, de neșters instinct de locuință în inima oricărei ființe umane?

Nu ne îndoim de aceasta! Iată ce-a avut de spus despre asta Psalmistul din vechime: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește pe Tine sufletul meu, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel viu; când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu?” (Psalmi, 41:1-2). Iar Fericitul Augustin a exprimat același dor neostoit de ”acasă” când a scris: „Dumnezeule, ne-ai creat pentru Tine Însuți și inimile noastre sunt neodihnite până ce-și vor găsi odihna în Tine!”

Cât despre Sfântul Apostol Pavel, iată ce a scris el: „Avem încredere și voim mai bine să plecăm din trup și să petrecem la Domnul” (II Cor., 5:8). Marcați aceste cuvinte: și să petrecem la Domnul! Nu asta era ceea ce îi lipsea tânărului dregător bogat? Nu este Dumnezeu într-adevăr adevărata noastră casă?  Nu i s-a oferit tânărului dregător exact acest lucru atunci când a fost chemat să-L urmeze pe Hristos?     

Spune Sfântul Isaac Sirianul: „Însetează pentru Hristos, pentru ca El să te poată inunda cu dragostea Sa!” Când cineva devine inundat de dragostea lui Hristos, el poate fi atins de o boală mintală, fizică și spirituală care nu-l va devasta niciodată! Foamea pentru Dumnezeu este atât cea mai bună cât și cea mai rea foame și până când nu este satisfăcută, nimic altceva nu poate satisface o ființă umană! Marele teolog, Sfântul Maxim Mărturisitorul, a scris că, „Dumnezeu a pus în inima omului dorul pentru El.” Pe lângă mintea cu care Îl putem cunoaște și inima cu care Îl dorim, ca parte a chipului Său din noi, Dumnezeu ne-a dat și voința liberă ca să putem alege în mod liber să-L iubim și să venim „acasă” la El.

Noi am fost creați să trăim cu Dumnezeu și nimic altceva nu ne poate satisface! Există ceva insațiabil în om, ceva care ne împinge mereu către Dumnezeu. Așa precum a spus cineva, „Omul a fost făcut pentru Dumnezeu și fără Dumnezeu el este singur chiar în mijlocul mulțimii, în mijlocul prietenilor!” Când noi permitem ca Dumnezeu să fie scos din viața noastră de către lucrurile acestei lumi, atunci plictiseala, frica și celelalte asemenea acestora ne stăpânesc.

Avem tot ceea ce ne trebuie pentru a trăi, dar nu avem nimic pentru care să trăim și ne simțim goi pe dinăuntru! Blaise Pascal a exprimat acest adevăr atunci când a afirmat: „Există un gol format de Dumnezeu în inima fiecărei ființe umane care nu poate fi umplut de nici un lucru creat, decât numai de Dumnezeu Creatorul, făcut cunoscut nouă de Iisus Hristos.” Dumnezeu a lăsat un loc în inima noastră umană pe care numai El îl poate umple!

   Iubiți credincioși,

Avem noi ceva pentru care să trăim? Avem o familie? Da, această întrebare retorică e o parte a răspunsului. Avem o țară? Da, și aceasta e o altă parte a răspunsului. Dar noi credem cu tărie că avem o Biserică, Biserica, pentru care trăim! N-are importanță ce altceva putem avea, fără a-L avea pe Dumnezeu pentru Care trăim nimic nu are sens! El trebuie să fie centrul vieții noastre! N-are importanță unde ne ia călătoria noastră prin viață, n-are importanță cât de netrecut sunt munții pe care trebuie să-i urcăm, fără Dumnezeu acestea toate înseamnă nimic! Putem pierde familia și țara și averea, și toate celelalte, dar încă există Dumnezeu și asta este mai mult decât dacă am avea întregul Univers!

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Eu am venit ca [lumea] viață să aibă și să aibă din belșug” (Ioan, 10:10). Această viață, cu belșug și plină de sens i-a fost oferită tânărului dregător bogat în pericopa evanghelică de astăzi. Dar era ceva care îi stătea în cale, ceva care stătea între el și Hristos și din cauza aceasta el n-a vrut să aibă parte de-o asemenea viață. Ceea ce-i stătea lui în cale s-a întâmplat să fie bogăția.

Aceeași viață cu belșug, plină de sens ne este oferită și nouă de Hristos. Există ceva care stă în calea primirii ei, ceva care blochează curgerea vieții celei adevărate în noi? E cumva bogăția, or gelozia, ura, indiferența, egoismul, beția, iubirea de plăceri, desfrânarea? Să le “vindem” pe toate, să ne eliberăm de toate păcatele, de toate obstacolele ce stau în calea noastră împiedicându-ne să accedem la viața cea adevărată!

Noi Îl avem pe Hristos, „darul de nedescris”, avem tot ce ne trebuie pentru a trăi viața cea adevărată! În timpul fiecărei Dumnezeiești Liturghii, Mântuitorul Hristos ne cheamă acasă. Acasă la El unde ne este locul. Sfântul Apostol Pavel l-a citat pe Isaia Proorocul care a spus: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor., 2:9; Isaia, 64:3). Veniți, așadar, la Hristos căci El singur poate satisface dorințele profunde ale sufletelor voastre, dându-vă viață veșnică! Da, viață veșnică, bucurie veșnică, fericire veșnică! Pentru acestea să trăim, pentru acestea să murim! Amin.

25 Noiembrie 2012

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.