Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME (2011)

Agnomon-doylos

PREDICĂ LA DUMINICA A UNSPREZECEA DUPĂ CINCIZECIME

          Moto: „Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre” (Matei, 18:35)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Petru a venit odată la Hristos și I-a zis: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori?” (Matei, 18:21). El se aștepta să fie flatat în mod călduros pentru sugestia sa. Dar, în loc să fie lăudat, Petru aude că el trebuie să ierte de șaptezeci de ori câte șapte, adică, de fapt, i s-a spus că nu este o limită calculabilă pentru iertare. De câte ori trebuie să-și iubească un părinte copilul? Mereu! De câte ori trebuie să ne rugăm? Mereu! De câte ori trebuie să iertăm? Întotdeauna!

Apoi Hristos a continuat prin a le împărtăși parabola slujitorului căruia i s-a iertat o datorie uriașă în bani și care, după ce a fost iertat, a ieșit afară și l-a tratat nemilos pe un slujitor ca și el și care îi datora  o sumă care era o fracție infinit de mică față de cea pe care el o datora și care îi fusese iertată. Ca o consecință a acestei comportări, el a fost condamnat așa cum se cuvenea. Încheindu-ș parabola, Iisus a subliniat: „Tot așa și Tatăl Meu Cel Ceresc vă va face vouă dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre!”

Iubiți credincioși, pericopa evanghelică de astăzi ne învață acea lecție care se găsește în fiecare pagină a Noului Testament; aceea că – noi trebuie să iertăm pentru a fi iertați. Împăratul din Evanghelie este Dumnezeu Însuși. Noi suntem slujitorii. Noi suntem marii datornici, sau păcătoși, înaintea lui Dumnezeu. Marea datorie a păcatului este așa de uriașă că este imposibil pentru o ființă umană să și-o plătească. Amintiți-vă că orice păcat pe care îl facem nu e numai un lucru greșit împotriva aproapelui, este un lucru greșit săvârșit împotriva unui a toate-iubitor și atotputernic Dumnezeu, Care e mai presus de sfințenie.

Această uriașă datorie a păcatului se adună de-a lungul vieții încât persoana care a săvârșit-o devine ca un pitic pe lângă ea. Totuși Dumnezeu ne iubește atât de mult încât prin pocăința și remușcarea noastră, el ne anulează datoria păcatului. El a făcut acest lucru posibil prin trimiterea Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos, Care a luat datoria păcatelor noastre asupra Sa, și a îmbrățișat Jertfa insuportabilă de pe Cruce pentru a ne mântui!   

Nu pot sublinia îndeajuns că, nici o ființă umană nu va fi iertată de Dumnezeu dacă mai întâi el nu iartă orice ființă umană. Alteori, Hristos a fost chiar mai direct în exprimarea acestui mesaj răscumpărător imperativ. „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru cel ceresc. Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”(Matei, 6:14-15). Ați înțeles exact? Da, iertarea divină și umană trebuie să meargă mână în mână! Este exact din cauză că Dumnezeu ne iartă nouă datoria uriașă de păcate săvârșite împotriva Lui, că și noi trebuie să le iertăm altora greșelile lor împotriva noastră. Dacă noi refuzăm să arătăm compasiune asupra aproapelui nostru și să-l iertăm, atunci nici Dumnezeu nu ne va ierta.

Cineva poate întreba: De ce trebuie ca noi să iertăm altora când ei ne rănesc? Sau, de ce trebuie să-i iertăm pe vrăjmașii noștri? Ei bine, sunt câteva motive care ne obligă să facem acest lucru! În primul rând, noi trebuie să-i iertăm pe alții pentru că Dumnezeu ne-a poruncit să facem acest lucru. Iată cuvintele lui Hristos: „Iar Eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc!” (Matei, 5:44).

În al doilea rând, noi trebuie să-i iertăm pe alții pentru că Hristos ne-a dat un exemplu de iertare. Voi știți, e una să vorbești și alta să acționezi. În timpul Mântuitorului Hristos, fariseii și cărturarii vorbeau mult despre pietate și bunătate, și pretindeau că sunt sfinți, dar, în fapt, ei nu făceau faptele bune despre care vorbeau. Ei nu practicau ceea ce predicau. Dar acest lucru nu era așa cu Mântuitorul; El practica ceea ce învăța! Cuvintele Lui de pe Cruce răsună prin secole: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” (Luca, 23:34). Hristos ne-a dat nouă un exemplu sublim de iertare!

În al treilea rând, noi îi iertăm pe alții pentru că avem nevoie de iertare de la ei și de la Dumnezeu. Cei mai mulți dintre noi pierdem din vedere faptul că, refuzând să-i iertăm pe alții, în realitate noi Îi cerem lui Dumnezeu să nu ne ierte! Acest lucru este limpede ca și cristalul din Rugăciunea Domnească, când noi ne rugăm: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.”

Nimeni nu spune că este uşor să-l ierţi pe duşman! Este extrem de dificil să atingi acel punct de negare de sine, de iubire combinată cu sacrificarea sinelui. Când cineva ne rănește într-un anumit mod, primul nostru impuls este să ne răzbunăm. Suntem chiar gata să facem orice altceva: să ne rugăm, să mergem la biserică, să facem o mare donaţie în bani, dar nu să iertăm! 

În cele din urmă, a ierta pe alții este un lucru necesar, care trebuie făcut pentru propria noastră pace a minţii, pentru sănătatea noastră spirituală. Răzbunarea și ura ne otrăvesc viețile; iertarea și iubirea sunt miresmele vieții. Mark Twain a spus: „Iertarea este mireasma pe care floarea le lasă pe călcâiele celui care a zdrobit-o!” Iertarea este Dumnezeu Care ne îmbrățișează, tratându-ne nu aşa precum merităm, ci precum El ne iubește.

Să ne întoarcem pentru câteva momente la parabola de astăzi: contrastul dintre datoriile avute de cei doi slujitori este uluitor! Mai mult decât atât, nimic din ceea ce oamenii ne pot face nouă nu se poate compara în vreun fel cu ceea ce noi am făcut împotriva lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu ne-a iertat datoria pe care-o avem către El, noi trebuie să iertăm ființelor umane apropiate nouă datoriile pe care le au față de noi!

Iarăși, nimic din ceea ce noi trebuie să iertăm, nu poate în nici un fel să se compare cu ceea ce ne-a fost iertat nouă. Așa cum spunea cineva, nouă ni s-a iertat o datorie care n-ar fi putut să fie plătită în nici un fel – pentru că păcatele noastre au cauzat moartea Fiului lui Dumnezeu – și dacă acest lucru e așa, noi trebuie să iertăm pe alții așa cum Dumnezeu ne-a iertat nouă, sau nu putem spera să găsim milă!

Dacă suntem plini de ură, Dumnezeu nu ne poate umple cu iubire, pentru că Însuși Dumnezeu nu poate umple ceea ce este deja plin! Iată de ce trebuie să ne pocăim: trebuie să-I îngăduim lui Dumnezeu să ne golească de ură!Apoi, El ne poate umple cu El Însuși, cu dragostea și iertarea Lui, pentru a ne face capabili să-i iertăm pe alții. Datoria pe care i-a iertat-o Stăpânul slujitorului era de 1.250.000 ori mai mare decât datoria pe care i-o datora lui aproapele său. În această mare disproporție se revelă cu cât sunt mai mari păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu decât sunt păcatele semenilor noștri împotriva noastră. Hristos a plătit prețul iertării noastre pe dealul Golgotei. Iată unde a plătit El cei „zece mii de talanți„ pentru a ne ierta și a ne răscumpăra pe tine și pe mine. Iată unde ne-a iubit El pe noi dincolo de orice închipuire a noastră.

Există o povestioară despre un om care a murit și după serviciul funerar, preotul l-a întrebat pe doctor care a fost cauza morții celui decedat. „Pentru a-ți spune adevărul,” a răspuns doctorul, „eu cred că acest om a murit din ură, chiar dacă eu nu pot scrie aceasta pe certificatul de deces. Acest om a refuzat să-l ierte pe fratele său. I-am fost doctor pentru douăzeci de ani și adesea i-am spus să ierte și să se împace cu fratele său, dar el a refuzat. În sfârșit, această dușmănie și amărăciune l-a ucis.”

Iubiți credincioși: Simbolul Credinței noastre este iubirea: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. O parte a acestei iubiri față de aproapele implică un spirit de iertare. Să punem, așadar, la inimă acest sfat al sfântului Apostol Pavel: „Orice amărăciune și supărare și mânie și izbucnire și defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă în Hristos”(Efes., 4:31-32).

Comentând acest verset, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Retează strigătul și vei tăia aripile mâniei… Există doar un singur lucru  în care e folositor să strigi cu voce puternică – predicând și învățând.” Mai mult, noi nu trebuie să fim mulțumiți doar să smulgem rădăcinile răului, noi trebuie, de asemenea, să plantăm fructe bune.

Există o poveste despre un tânăr creștin, care după ce fusese mahomedan, s-a convertit la Hristos. Dar el a fost tratat cu mare opoziție și persecuție din partea familiei sale și a foștilor prieteni din cauză că și-a schimbat religia. După un timp, cineva l-a întrebat: „Ce primești tu din partea acestei religii creștine, din cauza căreia suferi atât de mult? Ce a făcut aceasta pentru tine?” Tânărul om a răspuns: „Mi-a dat capacitatea să iert!” Da, Biserica noastră a fost descrisă foarte exact ca și comunitatea celor iertați, și a celor care iartă! Iată de ce vă las cu această întrebare: Am devenit noi familiari cu capacitatea de a ierta, așa cum a devenit tânărul mahomedan convertit la Hristos? Am devenit noi? Amin.

28 august, 2011.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.