Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA DE DINAINTEA TEOFANIEI – HRISTOS – SINGURUL SENS ADEVĂRAT ÎN VIAŢĂ (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA DE DINAINTEA TEOFANIEI – HRISTOS – SINGURUL SENS ADEVĂRAT ÎN VIAŢĂ (2011)

Ap Pavle

PREDICĂ LA DUMINICA DE DINAINTEA TEOFANIEI:

HRISTOS – SINGURUL SENS ADEVĂRAT ÎN VIAŢĂ

„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De-acum mi s-a gătit cununa dreptăţii pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, Dreptul Judecător, şi nu numai mie ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Tim. 4:7-8)

   Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Există un vechi proverb islamic care sună cam aşa: „Dacă auzi că un munte s-a mutat, să crezi; dar dacă auzi că un om şi-a schimbat caracterul, să nu crezi!” Acest proverb poate fi valabil pentru religia fatalistă islamică, dar nu poate fi în nici un caz potrivit cu viziunea creştin-ortodoxă despre oameni. Credinţa noastră învaţă, fără vreo umbră de dubiu, că harul lui Dumnezeu, lucrând împreună cu voinţa noastră – lucrare ce se numeşte sinergie – face posibile atât mutarea munţilor – chiar a munţilor necredinţei – cât şi transfigurarea fiinţelor umane. 

          De fapt, Sfântul Vasile cel Mare, pe care l-am sărbătorit în prima zi a acestui Nou An, a spus că „omul este o creatură care a primit porunca de a deveni dumnezeu.” Această poruncă se adresează libertăţii umane pe care nici n-o ciunteşte nici n-o abrogă. Totuşi, în darul harului divin, oferit gratuit, şi care poate fi însuşit în mod liber, se află ceva implicit, ceva care face posibilă restaurarea firii umane mutilate de lipsa de obedienţă faţă de porunca divină edenică, desfigurată de păcat şi sfâşiată de lupta cu propriile-i dorinţe. Cum începe această restaurare ni se arată în prima Teofanie la râul Iordan!

          Cineva a spus: „Ceea ce cei mai mulţi oameni doresc nu este doar securitate sau confort sau o viaţă de lux; ei vor un sens pentru viaţa lor. Dacă era în care trăiesc, cultura în care vieţuiesc, şi liderii lor nu le pot oferi sensuri măreţe, durabile, atunci ei vor alege să fie ghidaţi de sensuri triviale, lipsite de profunzime.” Ei vor recurge la aceste ‘alegeri’ tocmai pentru că nu găsesc nici un sens într-o societate pierdută, debusolată, fără motive reale de bucurie. Iată ce a spus altcineva: „Viaţa trebuie să continue. Doar că am uitat, de ce!” Aceasta e problema unor fiinţe umane: nu au nici un sens, nici un plan, nici un scop! Unii nu ştiu nici cine sunt ei, nici încotro merg. Aşa că simt că viaţa e fără direcţie, iraţională, fără punct, fără sens.

          Acum, vă rog să contrastaţi acest depresiv mod de a privi viaţa cu viziunea înaltă, sublimă, exprimată de sfântul Apostol Pavel în pericopa apostolică de astăzi: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (II Tim. 4:7). Locul unde se poate găsi scop pentru vieţile noastre – de altfel, singurul loc adevărat – este încă la picioarele lui Iisus, acolo unde l-a găsit marele Apostol. După o întâlnire cu Hristos, noi ştim că viaţa are un plan tainic care trebuie îndeplinit pentru un anumit scop. Viaţa e o misiune. Ea conduce undeva şi poate rezulta în pacea care covârşeşte orice înţelegere umană!

          Un rabin i-a spus odată unui pastor creştin: „Voi creştinii aveţi un avantaj clar asupra noastră. Când eu menţionez numele lui Dumnezeu într-o predică, mulţi dintre ascultătorii mei au o vagă idee despre Cineva acolo departe, la Care le vine foarte greu să se raporteze. Dar când tu pomeneşti numele lui Dumnezeu, oamenii tăi Îl pot vizualiza pe Iisus. El este Cineva pe Care ei pot sa-L înţeleagă.” Mă întreb de ce acest rabin nu crede în singurul adevăratul Dumnezeu descoperit de Iisus, Care este Mesia și despre Care au vorbit Proorocii! Ar putea fi ajutat şi de aceste cuvinte, inspirate de Dumnezeu, ale sfântului Apostol Pavel adresate Corintenilor: „De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! – tot aşa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfânt” (I Cor. 12:3).

          Întrebarea este: Înţelegem noi, într-adevăr, că Iisus n-a fost doar o parte din adevăr, ci întregul Adevăr? Înţelegem noi că El nu este doar Cuvântul lui Dumnezeu, ci că El este singurul Dumnezeu adevărat? El nu doar proclamă şi promite mântuirea, El e Cel Care o dă! În timpul primei Teofanii, petrecută în timpul Botezului Său, chiar la începutul activităţii Sale publice, Iisus este autentificat ca Mesia! Vocea Tatălui  şi pogorârea Duhului Sfânt confirmă că Omul Iisus este în acelaşi timp şi Fiul lui Dumnezeu, Una din Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi.

          Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Hristos a flămânzit ca om şi i-a hrănit pe cei flămânzi ca Dumnezeu. El a flămânzit ca om, şi cu toate acestea El e Pâinea Vieţii. El a însetat ca om, şi totuşi El spune ’Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea…’” (Ioan 7:37). Problema noastră constă în aceea că din când în când, atunci când flămânzim, ne hrănim cu roşcovele oferite de o lume desacralizată şi fără Dumnezeu, o lume agresiv, făţiş anticreştină, în loc să ne hrănim cu Pâinea Vieţii. La fel, când suntem însetaţi, bem din apele înşelătoare ale lumii secularizate în loc să bem din Apa Vieţii.

          Ascultaţi ce a spus Blaise Pascal despre Cel Care a primit să fie botezat de către Ioan în râul Iordan: „Cel ce nu-L cunoaşte pe Iisus nu cunoaşte nimic nici în ceea ce priveşte lumea, nici despre sine. Pentru că nu doar că nu cunoaştem nimic despre Dumnezeu decât prin Iisus Hristos; dar noi nu cunoaştem nimic despre noi înşine decât doar prin Iisus… În El e fericirea noastră, virtutea noastră, viaţa noastră, lumina noastră, speranţa noastră.” Şi, aş adăuga eu, în El găsim singurul sens etern al vieţii noastre! Înainte de a încheia acest paragraf, aş mai adăuga o întrebare: A citit vreodată acel rabin aceste cuvinte, extrem de clare, ale unuia din marii filosofi ai omenirii?

          Amintiţi-vă, fariseii au zis despre Iisus: „Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” Pilat a zis: „Nici o vină n-am găsit în acest Om!” Sutaşul roman a spus: “Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta.” Tâlharul însuşi s-a rugat Lui în timp ce împărtăşea aceleaşi dureri sfâşietoare în agonia crucii: „Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!” În noaptea sacră a Naşterii Domnului, îngerii au spus despre El, adresându-se păstorilor: „Că vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” Ioan Botezătorul a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!” La Teofanie, Arătarea Domnului, Dumnezeu Tatăl a spus despre El: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit… Pe Acesta să-L ascultaţi!” Da, “pe Acesta să-L ascultaţi!” “Eu ascult,” a scris Fericitul Augustin. “El e Cel Care vorbeşte. Eu sunt iluminat. El este Lumina. Eu sunt urechea. El este Cuvântul.”

          Iubiţilor în Hristos,

Pentru mulţi mari gânditori, care n-au fost iluminaţi de adevărul lui Dumnezeu, viaţa a fost fie o băşică goală, fie o peregrinare de nicăieri către nicăieri. Unii se văd pe ei înşişi ca fiind nişte muşte bolnave călătorind ameţite pe o roată uriaşă. În contrast total cu o asemenea vedere depresivă, ce proaspete şi pline de viaţă sună cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De-acum mi s-a gătit cununa dreptăţii…” Este acelaşi Apostol fără pereche, care a spus: “Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate, şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc şi să mă aflu întru El…” (Filip. 3:8-9). Această cunoaştere a lui Dumnezeu i-a dat lui Pavel o aşa de profundă relaţie cu Hristos în inima lui, încât el a putut doar să spună că Hristos a fost viaţa lui!

A exista este dat oricărei fiinţe umane care s-a născut pe acest pământ, dar – căutaţi să nu greşiţi – viaţa în toată plinătatea ei aparţine doar celor ce s-au unit cu Hristos. El este Cel Care a zis: „Eu am venit ca [lumea] viaţă să aibă, şi să aibă din belşug” (Ioan 10:10). Fără Hristos, viaţa e un sfârşit fără speranţă, da, o băşică goală, o muscă bolnavă, o peregrinare de nicăieri către nicăieri! Cu Hristos, viaţa este o speranţă fără sfârşit! Cu Hristos, cele mai josnice caractere pot fi schimbate. S-a spus că prietenul perfect este cel care ştie cel mai rău lucru despre tine şi te iubeşte ca şi cum n-ar şti, la fel de mult. Există doar Unul Care iubeşte astfel, şi numele Lui este Iisus, Hristosul lui Dumnezeu!

          Mitropolitul rus Anthony Bloom a fost întrebat despre natura intensă a experienţei lui personale cu Dumnezeu. Iată răspunsul dat de el: “În termeni marxişti, în termenii oricărui necredincios, eu sunt un caz mintal. Mi s-a spus acest lucru mai mult decât odată, şi sunt destul de pregătit pentru a fi considerat aşa. Singura mea problemă e că, nebun cum sunt, eu am un sens în viaţă… Eu am o bucurie pe care nimic nu mi-a luat-o vreodată de la mine, iar oamenii care sunt sănătoşi la cap vin la mine să vadă cum cineva poate să devină nebun.” Permiteţi-mi să subliniez acum ceea ce voi poate aţi înţeles deja, că ceea ce lumea fără Dumnezeu numeşte nebunie este singurul fel de sănătate mintală!

          Cine ştie, poate secolul douăzeci şi unu are puţină nevoie de nebunia primului secol creştin: să-i tulbure pe cei liniştiţi, să le ia satisfacţia celor satisfăcuţi, chiar să-i şocheze pe cei respectabili. Acea nebunie trebuie să ne amintească faptul că, prin har, noi participăm la puterea divină a lui Hristos şi că, prin aceasta, noi suntem capabili nu numai să ne eliberăm pe noi înşine din această lume anticreştină aflată într-o stare de putrefacţie morală, dar să arătăm lumii că Hristos este singurul sens perfect al vieţii!

          Dumnezeu nu construieşte drumuri care duc nicăieri! Toate drumurile lui Dumnezeu conduc undeva. Iată din nou cuvântul Sfântului Pavel: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Rom. 8:18). Fiindcă veni vorba, dacă cineva ţi-ar cere să scrii care este sensul vieţii tale, care ar fi răspunsul tău? Eu ştiu cum ar fi răspuns sfântul Apostol Pavel: „Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea câştig” (Filip. 1:21). Fiindcă a-L iubi pe Hristos şi a-I sluji Lui a fost misiunea lui atotmistuitoare în viaţă, viaţa lui a dobândit un sens atât de minunat că el aştepta cu mare speranţă la cununa dreptăţii pe care o va primi din mâna Stăpânului său.

          Să ne rugăm: O, Hristoase, Cel prin Care cerurile s-au deschis pentru a ne aduce nouă darul înnoirii şi, iarăşi, pentru a ne arăta perfecţiunea către care trebuie să tindem, ia-ne puterile, ia-ne talentele, memoriile noastre, viziunile noastre, voinţele noastre, ia-ne inimile şi gândurile noastre şi, prin harul Tău, creează şi fă totul nou. Şi în ziua aceea despre care ne-a vorbit astăzi marele tău Apostol Pavel, învredniceşte-ne să primim din mâna Ta cununa dreptăţii, după ce vom fi luptat lupta cea bună, după ce vom fi păstrat neatinsă de vreo erezie credinţa cea adevărată, cea mântuitoare în Tine. Că a Ta este mărirea în vecii vecilor, Amin.

2 ianuarie 2011.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.