Acasă > Cuvinte de folos, ORTODOXIE, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2011)

1

PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2011)

          Moto: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu, 8:34)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Acest cuvânt adresat nouă de către Mântuitorul Iisus Hristos în pericopa evanghelică de astăzi, mă determină să încep prin a vă întreba: Cât de mult costă să-L urmezi pe Hristos? După ce Petru, fără a înțelege exact ce face, a încercat să-L conducă pe Iisus departe de cărarea suferinței, Mântuitorul lumii introduce un ton nemaiauzit în slujirea Sa răscumpărătoare, vorbind despre suferință și învățându-Și ucenicii întreitul cost al uceniciei: lepădarea de sine, luarea crucii și, mai presus de orice, obediență față de Hristos.

Cu alte cuvinte, cei care-I urmează lui Hristos trebuie să se separe de păcatele lor și de înclinația inimii către rău, răstignindu-și „trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Gal., 5:24). În termeni simpli, prețul calității de ucenic îl costă pe cineva totul!

Dacă ne uităm la contextul kerigmei, al propovăduirii de astăzi, vedem că Iisus întreabă cine spun alții că este El; El face acest lucru doar pentru a crea oportunitatea să-i întrebe pe ucenici cine cred ei că este El. Mulți oameni au avut vederi greșit orientate despre cine era Iisus. Părerile despre El implică roluri pregătitoare. Dar Iisus nu era într-un asemenea rol; El era lucrul real, Hristosul!

Hristos este echivalentul grec pentru cuvântul evreiesc Mesia, care înseamnă „Cel Uns.” Cei care erau unși în Vechiul Testament erau profeții, preoții și regii. Iisus, Unsul Domnului, a fost toate acestea: Profet, Arhiereu, Împărat. Ucenicii au avut cuvântul vernacular, neaoș corect, dar, cu toate acestea, ei nu puteau înțelege pe deplin ce înseamnă cuvântul „Mesia!”   

Cei mai mulți iudei, incluzându-i și pe cei doisprezece ucenici, așteptau un Mesia victorios cu mijloace convenționale. Ei au înțeles că Hristos ar aduce eliberarea prin cucerire. Totuși, Iisus le spune ucenicilor Săi în termeni foarte siguri că El va aduce eliberarea prin Cruce. Nu-i de mirare că ei erau consternați, puși în încurcătură. Era imposibil pentru ei să înțeleagă că El va realiza biruința prin suferință.

Da, El Își va lua Crucea, nu coroana! Astfel, Hristos le cere ascultătorilor Săi să-și ajusteze și să-și ridice așteptările lor față de Mesia! El este cu mult, cu mult mai mult, decât anticipaseră ei! Calea lui Dumnezeu de eliberare era prin suferință și moarte! Doar prin Crucea Sa putea El să elibereze omenirea din blestemul morții veșnice. Acesta este paradoxul răscumpărător al Credinței!

Iisus știa că ucenicii și adepții Săi încă înțelegeau greșit mesianismul Său; de aceea, El Își propune să corecteze înțelegerea lor greșită; dar este întâmpinat cu dezaprobare și admonestat de Petru. Era imposibil ca Petru să poată concepe un Hristos Care suferă, pentru că identitatea și destinul Lui va determina identitatea și destinul următorilor Săi. E posibil ca el să fi cugetat: ”În termeni umani, pământești, ce vor primi ucenicii, în schimb, pentru că-I urmează lui Hristos?”

Dacă El va domni, ei se vor împărtăși de gloria Lui. Dar dacă El va muri, ei se vor împărtăși de suferința Lui! Dacă comandantul tău militar prezice că el va suferi și va muri într-o bătălie viitoare, cât de înclinat ai fi tu să intri în bătălie cu el? Iată de ce, Iisus îi răspunde lui Petru: „Mergi înapoia Mea, Satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Marcu, 8:33). Vedeți, Petru este interesat să-și salveze propriul său gât. Expresia „cele ale lui Dumnezeu” arată că planul lui Dumnezeu include suferința lui Hristos – Crucea Lui trebuie să fie calea către mântuire!

Pentru prima și ultima dată în Evanghelie, Iisus cheamă mulțimile împreună cu ucenicii, pentru că El vrea să le spună ceva care va balansa întreaga Sa lucrare de mântuire: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” Așa că întrebarea revine: Care este prețul condiției de ucenic al lui Hristos? Tu trebuie să te lepezi de sine! Aceasta înseamnă trădarea față de convingerile personale sau dezaprobarea propriilor convingeri.

Cel mai apropiat opus al noțiunii de „lepădare de sine” este „loialitate față de sine” – preocupat în mod fundamental de propriul bine, căutând mereu să fii „numărul unu.” Iisus vrea ca noi să înțelegem că ucenicia costă totul!

Iubiți credincioși: Sunteți voi conștienți de costul personal al condiției de ucenic al lui Hristos? Dacă I-ați urmat lui Hristos până acum, ce v-a costat pe voi personal? Sunteți dispuși să plătiți o asemenea „taxă,” da, totul, pentru a-I urma lui Hristos? Încercați să răspundeți la această întrebare pe cât de cinstit posibil: Există vreo zonă a vieții tale pe care refuzi s-o oferi lui Hristos? Dacă e așa, trebuie să-ți spun că ești un datornic delincvent! Ce nu-I poți oferi tu lui Hristos? El ți-a oferit ție totul! De fapt, El a primit să fie răstignit pentru tine și pentru mine!

Pune pe hârtie tot ceea ce refuzi să-I oferi lui Hristos și vino să îngenunchezi la picioarele Sale pe Cruce! Cere-I iertare. El te va îmbrățișa așa cum a făcut-o tatăl iubitor din parabola fiului risipitor. Nu te amăgi: Nu există nici confort real, nici adevărată pace interioară dacă tu refuzi să-ți aduci păcatele la picioarele lui Hristos. Încearcă să înțelegi că atunci când refuzi să aduci ceva la picioarele Lui, tu faci asta din cauza unei fidelități bolnave față de tine însuți, fidelitate față de un sine străin, ciudat, care te-a „invadat,” un sine care a întunecat chipul lui Dumnezeu din tine! Permite-I lui Hristos să-l curețe pe acesta prin pocăință sinceră, cu inima zdrobită. Ascultă sfatul lui Jim Elliot: „Nu e nebun cel care renunță la ceea ce nu poate reține, pentru a câștiga ceea ce nu poate pierde!”

„Căci cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine își va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu, 8:35-37). Citim în Studiul Ortodox al Bibliei: „A-și scăpa sufletul înseamnă pentru cineva să-și bazeze viața pământească pe sine. Acesta este opusul negării de sine, care, în ultimă instanță rezultă în pierderea vieții veșnice. Pentru cineva a-și pierde viața înseamnă să accepte suferința și jertfa de dragul lui Hristos și al Împărăției Lui, care în ultimă instanță, aduc mântuirea. Ucenicia este costisitoare; ea implică renunțarea la toate pretențiile față de tot ceea ce lumea consideră de valoare.”

Totuși, cineva poate încă întreba: Dacă loialitatea față de noi înșine nu mai poate fi arătată, atunci cui aparține ea în mod corect? Cu alte cuvinte: „Cui i-o arăt?” „Cui i-o arăți?” Cine primește loialitatea ta? Pe cine îl urmezi? În timp ce tu încerci să trăiești această viață de negare de sine, pe cine îl asculți? Sfântul Pavel a înțeles acest lucru mai bine decât oricine; el știa că Mesia, Care suferă, venise și realizase mântuirea care cere ca răspuns negarea de sine și loialitatea față de Hristos. „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!” (Gal., 6:14).

Iarăși, el scrie în Galateni 2:20: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și s-a dat pe Sine Însuși pentru mine!” În sfârșit, în II Corinteni, 5:14-15, cel mai mare Apostol scrie: „Căci dragostea lui Hristos ne stăpânește pe noi, care socotim aceasta, că dacă Unul a murit pentru toți, au murit deci toți. Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia Care pentru ei a murit și a înviat. ”

Dacă citiți capitolul care urmează pericopei evanghelice de astăzi, din Evanghelia Sfântului Marcu, puteți vedea că ucenicii n-au învățat să se nege pe ei și să se bazeze numai pe Hristos.  Ei, pur și simplu, n-au înțeles propria lor limită și puterea nelimitată a lui Hristos. Ei n-au învățat să se lepede de ei, sacrificând propriul lor interes de dragul Crucii. Întrebarea aceasta cere imperios să fie pusă: Vă luptați voi să mențineți perspectiva corectă în ceea ce privește modul în care vă trăiți viața? Ei, bine, această poveste din viața – și moartea – unui om, vă poate ajuta în lupta voastră.

Carol cel Mare, regele francilor și împărat al romanilor, a fost un om care părea să aibă totul. În conformitate cu spusele unuia din cei mai apropiați asistenți ai lui, el a avut întotdeauna o prezență maiestuoasă și demnă. El a mers la Roma în ziua de Crăciun a anului 800. Acolo, îmbrăcat în hainele sale de purpură imperială cele mai bune, într-o biserică, a primit numele de „Carol cel Mare.”

În timp ce îngenunchea în fața altarului, papa a luat coroana imperială și a plasat-o pe capul lui Carol cel Mare, salutându-l ca pe al șaizeci și optulea Împărat al Romei – un imperiu care murise de mai bine de 300 de ani. Regele era așa de măreț, așa de bogat, așa de viteaz și atât de puternic încât influența lui era în mod virtual universală.

Dar el nu s-a supus niciodată tratamentului medical din zilele lui. De aceea, în A.D. 814, când s-a îmbolnăvit, la vârsta de 72 de ani, el a refuzat să fie tratat medical, a refuzat să mănânce, și a murit după o săptămână. Totuși, el se îngrijise de toate aranjamentele ultime într-un mod extrem de meticulos. La cererea sa, el a fost îngropat în cripta catedralei din Aix-la-Chapelle (astăzi orașul Aachen din Germania).

Trupul său a fost îmbrăcat în purpură imperială și așezat înăuntru pe un tron într-un mormânt neobișnuit. Cu o coroană pe cap, un sceptru în mână, o sabie în dreapta sa, și o Biblie deschisă pe genunchii săi, marele Împărat stătea în toată măreția lui; și mormântul a fost închis. Carol cel Mare scrisese toate acestea în testamentul său, și pe lângă aceasta dăduse poruncă ca mormântul lui să nu fie niciodată deschis.

Dar un împărat german, vrând să asigure toate bunurile împărătești, a ordonat ca mormântul să fie deschis în anul 997, aproape 200 de ani mai târziu. Trupul lui Carol cel Mare a fost găsit exact așa cum ceruse el. Osul unui deget arăta către versetul de la Marcu, 8:36-37: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul?Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” Dragii mei, dacă mi-ați fi cerut să găsesc un cuvânt de-al Mântuitorului Hristos mai convingător și mai condamnator decât acesta în ceea ce privește eternitatea noastră, eu v-aș fi spus că mi-ați cerut să fac un lucru de-a dreptul imposibil! 

Așadar, cum răspundeți voi întrebărilor lui Hristos? Cum e posibil ca cineva să-și nege viața proprie de dragul Crucii? Pentru ca cineva să-și ușureze sarcina, el trebuie să înțeleagă că această viață nu e tot ceea ce există! Există mai mult pentru această viață decât să ai cele mai bine plătite servicii, sau cele mai scumpe mașini, sau cei mai mulți bani, ori cea mai mare reputație, sau cea mai atractivă figură. Noi suntem cetățeni ai altei lumi! Nu ne învață Sfântul Apostol Pavel că „cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-și supune Sieși toate?” (Filip., 3:20-21).

Acum, puteți voi spune, cu Sfântul Pavel, „Căci pentru mine viață este Hristos, și moartea un câștig” (Filip., 1:21)? M-ați auzit bine? Moartea este pentru el un câștig! Cu o condiție: „Onorariul” cerut pentru acest drum cu Hristos – taxa pe care trebuie s-o plătiți pentru a intra la școala Lui de ucenicie – este însăși viața voastră! Nu vă amăgiți: Orice altceva mai puțin decât viața ar fi o lovitură peste fața însângerată a Mântuitorului Care a îmbrățișat Crucea pentru voi! Întrebarea încă rămâne: Voiești tu să-I urmezi lui Hristos știind că aceasta te va costa însăși viața ta? Voiești tu? Înțelegi tu că viața cu Hristos face ca moartea să fie un câștig?Amin.

18 septembrie, 2011.

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.