Acasă > Cuvinte de folos, ORTODOXIE, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2012)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2012)

1luarea_crucii-720x540

PREDICĂ LA DUMINICA DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI (2012)

          Moto: „Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu, 8:35)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

E un truism faptul că anumite lucruri sunt pierdute prin păstrare și salvate prin folosire. Orice talent pe care îl posedă o ființă umană este așa. Dacă cel talentat îl folosește, acesta se dezvoltă în ceva mult superior. Dacă cel dăruit cu talent refuză să-l folosească, în cele din urmă îl va pierde. Într-un plan absolut, tot așa este și viața. Tocmai aceasta ne-a spus Mântuitorul Hristos în pericopa evanghelică de astăzi: „Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” Acesta este paradoxul mântuitor al credinței noastre! În predica de astăzi vom căuta să aruncăm o privire mai atentă la această afirmație cristică.

Știm cu toții că în societatea materialistă de astăzi nimănui nu-i place cel care pierde. Ceea ce este și mai tragic e faptul că această afirmație e adevărată nu numai când vorbim de societatea fără Dumnezeu – ea e adevărată și atunci când vorbim de cei mai mulți dintre noi! Există ceva ce putem spune despre o ființă umană care e mai rău decât afirmația că el sau ea sunt niște pierzători? Nu-i venerăm noi pe învingători? De fapt, cei mai mulți dintre noi vor să fie învingători cu orice preț! Cei mai mulți dintre noi sunt gata să justifice orice fel de comportament atâta timp cât acesta conduce la câștig.

Proferarea de minciuni, înșelarea, „junghierea” pe la spate în drumul cuiva către vârf au devenit moduri normale de viață pentru extrem de mulți oameni care nu vor fi opriți de nimic în dorința lor de a câștiga. Dar, pentru a-l cita pe cineva, „Văzând existența relativ mică de locuri întâi disponibile, unde ne lasă asta pe noi toți ceilalți care nu avem șansa, priceperea, sau chiar norocul orb de a câștiga ceva vreodată?”

E adevărat, noi spunem că ne plac pierzătorii buni, dar în realitate nu le acordăm prea mult spațiu de afecțiune. Aceasta este marea noastră problemă, aceasta este problema generației noastre, a generațiilor noastre, pentru că există mult mai multe pierderi decât câștiguri în viață și cel care nu înțelege acest adevăr va avea mari frustrări și amărăciuni! Cei mai mulți dintre noi nu câștigă; pierd! Se pune întrebarea: Cum tratăm eșecul, pierderea? Ei, bine, aici vin cuvintele Mântuitorului Hristos să ne scoată din încurcătură: „Căci cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. Istoria Bisericii noastre e plină de exemple de oameni și femei, chiar copii, care, pierzându-și viețile au dobândit viață veșnică.

Încercați să reflectați: Cei mai mulți dintre noi cred puternic că a câștiga e totul. Iată ce spune Hristos: A câștiga nu este totul! Asta este exact așa pentru că câștigul se schimbă în pierdere și pierderea se schimbă în câștig! Priviți viața lui Iisus: El a fost abandonat de ucenicii Săi, a fost batjocorit, disprețuit, biciuit, și condamnat la o moarte extrem de crudă pe Cruce, în pofida faptului că era Cel fără de păcat!

Apropo, până astăzi, mahomedanii refuză să creadă în Hristos pentru că, spun ei, dacă Hristos ar fi fost cu adevărat Mesia, Dumnezeu nu I-ar fi permis unui Om nevinovat să fie răstignit. El L-ar fi salvat. Și această credință falsă este conformă și cu ceea ce cei mai mulți dintre iudei cred, iudei care au așteptat – și așteaptă încă – un Mesia războinic, nu pe Dumnezeu-Omul, Ebed Iahve, Robul lui Dumnezeu profețit de Isaia. Pentru islamici – ca și pentru iudei – Crucea, simbolul pierderii este un semn că Iisus Hristos nu este Mesia. Ce amăgire!   

Acesta este modul de gândire a omului căzut, fără Hristos, nu al lui Dumnezeu! Iată ce spune Sfântul Pavel despre asta: „Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor., 1:18). „Aceasta este taina Întrupării”, teologhisește Sfântul Chiril din Alexandria, „slava Lui a fost ascunsă în suferința Lui trupească și a început să fie revelată deplin în mod progresiv prin Învierea Sa.”

Pentru Dumnezeu a pierde înseamnă a câștiga. Hristos a trebuit să-Și piardă viața pentru a câștiga viața veșnică pentru noi. El a devenit Unul dintre noi fără păcat, dar Dumnezeu L-a ridicat din mormânt la cel mai înalt loc din Univers, „Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt” (Filipeni, 2:10). Cea mai mare pierdere a lui Hristos a devenit cel mai mare câștig al Lui și al nostru! Dar n-ar fi fost posibilă Învierea fără Cruce, nici slavă fără suferință, nici câștig fără pierdere!

Acesta este sensul esențial al vieții noastre, a spus Mântuitorul:”Cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa!” A pierde devine totul atunci când aceasta implică  să te pierzi pentru Hristos, să te pierzi pe tine în iubirea lui jertfelnică, să te pierzi pe tine slujindu-L, contopindu-ți voința cu voința Lui. Acest fel de pierdere este câștig!

„Această lume vorbește despre adulter, corupție, iubire de arginți și înșelăciune, dar lumea văzută din punctul de vedere al credinței spune adio acestor lucruri,” afirmă tranșant Sfântul Clement. Și continuă același Părinte: „Deci noi nu putem fi prieteni în mod egal cu ambele, ci trebuie să spunem adio acestora pentru a poseda credința… Noi trebuie să iubim lucrurile care există într-adevăr – bune și neperisabile!”

„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie,” spune de asemenea Hristos în pericopa evanghelică de astăzi (v. 34). Dacă cineva vrea să-L urmeze pe Hristos, el trebuie să-I spună da lui Hristos și nu sie însuși, nu dragostei lui firești pentru lucruri ușoare și confort, nu oricărui curs de acțiune care este bazat pe căutarea de sine și pe voința de sine. El trebuie fără șovăire să spună „DA glasului și poruncii lui Hristos!”

„Când cineva a început să-Mi urmeze”, interpretează Sfântul Cezar din Arles, „el va întâlni mulți oameni care-l contrazic și stau în calea lui, mulți care nu numai îl iau în derâdere, dar chiar îl vor persecuta. Mai mult decât atât, aceasta e adevărat nu numai despre păgâni care sunt în afara Bisericii, ci și pentru cei ce par a fi în ea în mod vizibil, dar care sunt în afara Bisericii din cauza perversității faptelor lor. Deși aceștia se fălesc doar prin titlul de Creștin, ei în continuu persecută pe Creștinii credincioși. Asemenea indivizi aparțin Bisericii lui Hristos în același mod în care sângele rău aparține trupului. De aceea, dacă dorești să-i urmezi lui Hristos, nu întârzia în a-I purta crucea; tolerează-i pe păcătoși, dar nu ceda în fața lor. Nu permite falsei fericiri a răului să te corupă!”

Cel care Îi urmează lui Hristos cu adevărat trebuie să fie pregătit să spună cu Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe sine Însuși pentru mine” (Galateni, 2:20). El nu mai trăiește pentru a-și urma  propria voință, ci voința lui Hristos, și în acel serviciu, el își găsește perfecta libertate! Mântuitorul a fost Cel Care ne-a dat exemplul suprem fiindcă, în timpe ce Se afla pe Cruce, deși era Dumnezeu și Om, S-a rugat Tatălui ca voința Aceluia să fie împlinită!

Iubiți credincioși, în cazul în care m-ați „pierdut,” vă rog  să ascultați ceea ce Hristos a avut de zis altă dată despre pierderea vieții cuiva: “Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică” (Ioan, 12:24-25). Viața noastră trebuie să fie ca bobul de grâu care cade în pământul acestei lumi și moare, dar din moartea lui se naște o nouă viață și un nou rod. Nu trebuie să uităm niciodată că Hristos nu ne-a promis niciodată învierea fără răstignire, o coroană fără o cruce, un nou eu fără moartea vechiului eu, câștig fără a ne pierde pe noi înșine în slujba Lui!

Peste tot, astăzi omul încearcă să se găsească pe sine prin cunoașterea de sine. Dar Hristos ne spune că modul prin care putem afla adevăratul sine nu este acela de a-l căuta în noi înșine, ci prin renunțarea la sinele nostru, prin pierderea lui în angajamentul și supunerea sacră față de El. Noi pierdem pentru a câștiga! Aceasta este punctul culminant al problemei – paradoxul mântuitor al vieții noastre!

Iubiții mei în Hristos,

Drumul către succes e plin de oameni care eșuează. Ei nu știu că eșecul este o posibilitate în orice străduință. Ei nu iubesc eșecul; de fapt, îl detestă, dar nu se tem de el. E prețul pe care îl plătesc pentru a încerca. Dar acești oameni nu sunt eșecuri permanente. Ei se ridică cu ajutorul lui Dumnezeu și încearcă iar ori de câte ori eșuează. Aceștia știu că atâta timp cât se ridică o dată mai mult decât eșuează, ei n-au eșuat! Drumul către succes e plin cu oameni care eșuează, dar care nu rămân imobilizați de eșec!

Mântuitorul Hristos este Maestrul neegalat în convertirea eșecurilor. Priviți-l pe Petru. S-a lepădat de Hristos de trei ori, dar Hristos l-a făcut corifeul Apostolilor. Tâlharului de pe cruce – un cert pierzător – i-a spus: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!” (Luca, 23:43). Parabola fiului risipitor – cu adevărat risipitor și pierzător – care și-a venit în sine” ne arată clar cum prin pocăință noi ne putem întoarce în brațele Părintelui ceresc. Hristos a fost Cel Care l-a luat pe Saul, care ucidea pe Creștini și persecuta Biserica primară care se năștea, și l-a transformat în cel mai mare Apostol și misionar care a existat în Biserica lui Hristos!

„Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” Cu alte cuvinte, Hristos îți pune o altă întrebare însemnată: „Câștigi tu ceva dacă dobândești întreaga lume și-ți pierzi sufletul?” Dacă ești atent într-adevăr la întrebarea lui Hristos, răspunsul tău trebuie să fie: Nimic! Nimic, pentru că dacă tu vei pune întregul Univers material de-o parte a cântarului și pe cealaltă parte a lui un singur suflet, sufletul omului va fi mult mai greu, mult mai important, mult mai valoros, prin prisma eternității, decât Universul! Tu poți dobândi întregul Univers, dar dacă în acel proces îți pierzi sufletul, tu pierzi totul! Dacă pentru tine a câștiga înseamnă totul, atunci tu trebuie să vii la Hristos! Să te pierzi în iubirea față de El și în slujba Lui și atunci vei câștiga cel mai mare premiu al vieții: viața veșnică!

„Tăticule, ți-ai asigurat sufletul?” l-a întrebat un băiețel pe tatăl lui într-o seară. „De ce mă întrebi acest lucru,” i-a răspuns întrebător tatăl lui. „Ei, bine,” i-a răspuns băiețelul, „te-am auzit spunându-i unchiului David că ți-ai asigurat casa, mașina și viața, și mă întrebam dacă ți-ai asigurat și sufletul”. Așadar, întrebarea rămâne: V-ați asigurat sufletele? Veniți la Hristos să le asigurăm cu iubirea jertfelnică în slujba Lui. El ne va face capabili să spunem împreună cu Sfântul Pavel: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!” Nu există altă cale către Împărăție! Amin.

16 septembrie 2012      

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.