Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA FEMEII SAMARINENCE (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA FEMEII SAMARINENCE (2011)

samaritan-woman-31 PREDICĂ LA DUMINICA FEMEII SAMARINENCE

          Moto: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac…” (Ioan, 4:13-14)

          Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Apa oferită de Iisus Hristos este darul Duhului Sfânt pe care credincioşii îl primesc pentru a-i face capabili să trăiască o viaţă adevărată. Darul Duhului Sfânt devine fântână de apă care izvorăşte viaţă veşnică. Aceasta este singura cale prin care noi putem trăi viaţa adevărată care vine de la Dumnezeu şi care ne face pe noi să moştenim viaţa veşnică. Apele acestei lumi nu pot satisface! Apele acestei lumi – sexul, plăcerea, banii, faima, numiţi-le voi – au condamnarea însetării în ele! Le aveţi şi apoi înţelegeţi că ele nu sunt ceea ce voi voiţi în realitate!

Freddie Prinze, un actor renumit, care s-a sinucis acum câţiva ani, părea să aibă totul. La vârsta de 22 de ani, el a atins una din cotele celei mai impresionante staturi în arta actoriei. Totuşi, ceva nu era în regulă cu el, pentru că era extrem de nefericit. După ce s-a sinucis, comiţând un păcat de moarte, păcat împotriva Duhului Sfânt, care aduce moartea veşnică, unul din prietenii săi le-a împărtăşit admiratorilor lui Freddie cauza deznădejdii sale. El a subliniat că însuşi faptul că Freddie era o stea printre actori, nu mai era un motiv de fericire pentru el. Faima nu-l satisfăcea. Niciodată nu o face. Aşa precum a spus cineva: „Când ajungi acolo la ea, descoperi că faima nu există!” Setea lui Freddie Prinze a fost pentru ceva mai adânc: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi!”

O bună parte din populaţia lumii încearcă să-şi satisfacă setea inerentă a sufletului prin alcool. Cineva a scris despre o asemenea persoană: „El a băut pentru fericire şi a devenit nefericit. A băut pentru bucurie şi a devenit mizerabil… A băut pentru prietenie şi şi-a făcut duşmani… El a băut ‚medical’ şi şi-a creat probleme de sănătate. A băut pentru relaxare şi a dobândit tremurături… A băut să uite şi a devenit obsedat pentru totdeauna. A băut să se simtă ca în ceruri şi a sfârşit prin a se simţi în iad. A băut pentru libertate şi a devenit sclav. A băut să se lupte cu viaţa şi a invitat moartea.” „Oricine bea din apa acesta va înseta iarăşi!”

Femeia samarineană din pericopa evanghelică de astăzi a căutat să-şi satisfacă setea ei prin sex nepermis. Ea a avut cinci „bărbaţi” care, aşa precum Mântuitorul Hristos a subliniat, nu-i erau de loc bărbaţi. Poate noi nu suntem ca ea în ceea ce îi priveşte pe cei cinci bărbaţi – deşi sunt milioane astăzi care sunt aşa, şi mai rău – dar sub multe aspecte noi suntem ca ea. Da, noi putem avea alte cinci căi prin care căutăm satisfacţii în viaţă. Dacă o cale nu se dovedeşte satisfăcătoare, noi încercăm o alta, şi aşa mai departe.

Este exact ceea ce un renumit artist a făcut. Ascultaţi mărturisirea lui scrisă pe o foiţă de hârtie chiar înainte de a se sinucide: „Am alergat de la o soţie la alta, dintr-o casă în alta, şi dintr-o ţară în alta, într-un efort ridicol de a scăpa de mine însumi. Făcând aşa, mi-e tare teamă că am adus extrem de multă nefericire celor care m-au iubit… Nimeni nu e responsabil de sinuciderea mea în afară de mine. Am făcut aceasta pentru că m-am săturat să tot inventez devize pentru a izbuti timp de 24 de ore în fiecare zi.” „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi!”

Iubiţii mei: Sunt cei care caută să-şi satisfacă această sete interioară prin bogăţie. Aceia ar trebui să acorde atenţie mărită cuvintelor unuia dintre cei mai bogaţi oameni care au trăit vreodată, John Jacob Astor: „Banii nu-mi aduc nimic,” a spus el, „ci o anumită nelinişte plictisitoare.” „Cel care tânjeşte după bogăţie,” spune un proverb, „este ca un om care bea apă din mare; cu cât bea mai mult, cu atât mai mult îşi măreşte setea, şi nu se opreşte din băut până ce moare.” Ceea ce nu înţeleg asemenea oameni este că bogăţia creează un vacuum, nu îl umple pe unul! Acest adevăr a fost subliniat de Dr. Karl Jung, cunoscutul eminent psihiatru, care a scris că cei mai mulţi dintre pacienţii săi erau oameni care au avut succes in afaceri, dar care au fost dezamăgiţi de modul lor de viaţă. „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi!”

În piesa lui de teatru Fără ieşire, Jean-Paul Sartre se imaginează aflându-se într-o cameră care are tot ceea ce trebuie să-l satisfacă pe omul modern, precum: sex, băutură, droguri, bani, plăcere, divertisment – dar nimic nu-l satisface. Sartre nu are nici un răspuns. Ca filosof ateu, care neagă existenţa lui Dumnezeu, el sugerează că viaţa nu are nici o importanţă, nici o coerenţă, nici o integritate, nici un sens, şi că nu există ieşire din această condiţie absurdă.

Într-un fel, el a fost corect, pentru că nu există ieşire fără Hristos! Iisus Hristosul est Uşa. Dacă cineva intră prin El, acela va fi mântuit. El „va intra şi va ieşi şi păşune va afla” (Ioan 10:9). El va găsi apa vie care satisface total. Femeia samarineană a încercat să-şi astâmpere setea cu apele acestei lumi, dar Iisus i-a spus: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie!”(Ioan, 4:10).

          Iubiţii mei,

Un judecător l-a întrebat odată pe un beţiv dacă el poate să ofere ceva în apărarea sa. Omul a răspuns: „Doar un singur lucru, onoarea voastră – setea obişnuită!” Karl Marx, fondatorul comunismului, – ideologia lui antihrist, – a învăţat că setea de bază a omului este pentru bunurile materiale. Freud, un alt individ, – care a fost unul din cele mai anti-creştine caractere care au existat, – a învăţat că cea mai mare sete a omului este sexul. De aceea el n-a ezitat să aibă relaţii incestuoase cu propria lui fiică!

Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură ne învaţă că setea fundamentală a omului e setea de Dumnezeu! Ascultaţi cuvintele Psalmistului: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!”(Psalm, 41:1). Fericitul Augustin a spus: „Inimile noastre au fost făcute pentru Tine, Doamne, şi ele sunt neliniştite până ce se vor odihni în Tine!”

Odată ce nevoile noastre fizice sunt satisfăcute, noi însetăm după cunoaşterea preocupărilor fundamentale ale vieţii. Însetăm să ştim cine suntem, şi care este scopul vieţii noastre. Însetăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Însetăm să ştim dacă există viaţă după moarte. Fără răspunsuri la aceste întrebări, setea internă devine dureroasă precum devine setea fizică neostoită. Ea cauzează suferinţă şi agonie. Această sete dureroasă a sufletului este ceea ce cauzează extrem de multă nelinişte îngrozitoare în lumea de astăzi.

Nimic nu va satisface setea arzătoare a sufletelor turmentate; doar aducerea lor la fântâna cu apă vie, la Hristos! „Cel care bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac!” (Ioan, 4:14) a spus Iisus femeii samarinene. Pentru a clarifica unde pot fi găsite aceste ape dătătoare de viaţă, Hristos face invitaţia: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei, 11:28). Această apă a vieţii, din care dacă cineva bea, nu va mai înseta în veac, curge din Hristos de la însuşi tronul Dumnezeirii: „Şi mi-a arătat apoi râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul, şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului,” citim în Apocalipsă, 22:1.

Ascultaţi cuvintele înţelepte ale ilustrului Mitropolit ortodox Anthony Bloom: „Orbiţi de lumea lucrurilor, noi uităm că aceasta nu se potriveşte adâncimilor de care omul este capabil. Omul este atât mic, cât şi mare. Când ne gândim la noi într-un univers continuu expansiv – nemăsurat de mare sau infinit de  mic – ne vedem pe noi înşine ca pe nişte mici particule de praf, trecătoare, fragile, de nici o importanţă; dar când ne întoarcem înăuntru descoperim că nimic din această imensitate nu este destul de mare ca să ne umple până le refuz – întreaga lume creată cade ca un bob de nisip în adâncimile fiinţei noastre: noi suntem prea vaşti pentru ea pentru a ne umple sau împlini. Singur Dumnezeu, Care ne-a făcut pentru El Însuşi…poate face acest lucru!”

Cineva a parafrazat acest adevăr aşa: „Am căutat fericirea; n-am putut-o găsi. Am căutat pacea; n-am putut-o găsi. Am căutat virtutea; n-am putut-o găsi. Dar L-am găsit pe Dumnezeu şi le-am găsit pe toate trei!”

Cugetaţi puţin la acest lucru: De ce se întâmplă că plăcerile vieţii sunt atât de temporare, aşa de scurte? Cât de mult durează ele? Toate sunt atât de scurte şi efemere! Într-un moment s-au dus! Nu cumva Dumnezeu încearcă să ne comunice ceva prin aceasta? Nu cumva El încearcă să ne arate că satisfacţia noastră care durează, completă, trebuie găsită în altă parte, adică, în relaţia noastră cu Dumnezeu prin Hristos? „Oricine bea din apa aceasta, va înseta iarăşi. Dar cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac!” (Ioan, 4:13-14), a spus Iisus. Mai mult decât atât, dar apa însăşi va deveni un izvor intern care se revarsă în afară pentru a oferi reînvigorare unei lumi avare, lacome, o lume care se sufocă!

„Pasiunea foamei de Dumnezeu vine de la Dumnezeu şi Dumnezeu răspunde acestei foamete prin Hristos,” a spus cineva. Hristos trimite Duhul Sfânt Care ne umple cu prezenţa lui Dumnezeu. Acelaşi Duh transformă darurile noastre de pâine şi vin în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos în timpul fiecărei Sfinte şi Dumnezeieşti Liturghii, umplându-ne cu prezenţa lui Hristos.

Iubiţii mei, permiteţi-mi să închei cu o poveste extrem de tulburătoare care ne parvine din cel de-al Doilea Război Mondial. O lucrătoare de pe salvare relatează cum a mers într-o zonă de război şi la un moment dat s-a trezit ţinând un pahar de lapte în faţa unui copil, ai cărui ochi păreau cu mult mai mari din cauza feţei lui mici, extrem de osoase. Gândindu-se la anii războiului când el putea să bea doar o gură de lapte dintr-o cupă din care mulţi trebuiau să bea, copilul a întrebat: „Cât de adânc aş putea bea, doamnă?” Asistenta, profund mişcată de o întrebare atât de simplă, dar atât de relevantă, i-a răspuns: „Bea atât cât poţi de adânc, fiule, cât poţi de adânc!”

Această poveste mă determină să subliniez că, ceea ce pierdem din vedere în călătoria vieţii noastre e că noi nu trebuie să-L întrebăm pe Iisus cât de adânc putem bea din apa vieţii. Pentru că răspunsul Lui ar fi acelaşi: Beţi, beţi atât cât puteţi de adânc! „Căci îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Cor., 12:9). Aşa că, veniţi la fiecare Sfântă Liturghie şi, pregătiţi fiind, beţi din apa vie a Sfântului Potir! Veniţi şi beţi atât de adânc cât credinţa voastră vă permite să beţi! Veniţi! Amin. Hristos a înviat!

22 mai 2011.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.