Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA FEMEII SAMARINENCE – VENIŢI, BEŢI DIN FÂNTÂNA VIEŢII!

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA FEMEII SAMARINENCE – VENIŢI, BEŢI DIN FÂNTÂNA VIEŢII!

PREDICĂ LA DUMINICA FEMEII SAMARINENCE:

VENIŢI, BEŢI DIN FÂNTÂNA VIEŢII!

          Moto: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac!” (Ioan, 4:13-14)

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Fiecare din noi a experimentat bucuria stingerii setei într-o zi călduroasă de vară bând o cană cu apă rece. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, a experiat o asemenea bucurie. În timp ce călătorea cu ucenicii Săi, Domnul nostru Iisus Hristos a ajuns la o fântână de lângă un oraș samaritean numit Sihar. I-a trimis pe ucenici în oraș să cumpere ceva alimente și, între timp, s-a așezat lângă fântână sperând să bea din apa ei rece. Da, Stăpânul Universului – Fiul lui Dumnezeu Care nu poate fi cuprins de Univers – a vrut să-Și stingă setea fizică lângă acea fântână din Samaria.

O femeie samariteană care purta un urcior tradițional s-a apropiat de fântână. Iisus era așa de fericit s-o vadă venind cu urciorul și i-a zis: „Dă-Mi să beau!” (v. 7). Femeia s-a arătat șovăielnică, pentru că iudeii și samaritenii trăiau în dușmănie. Atunci, Mântuitorul Hristos i-a zis: „Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie” (v. 10), pentru că „…oricine va bea din apa aceasta va înseta iarăși; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică” (v. 13-14).

Să aruncăm o privire mai apropiată asupra acestor cuvinte. „Oricine va bea din apa aceasta va înseta iarăși!” Cât de adevărată este această afirmație! Bem apă acum și după o oră ne e sete din nou! Mâncăm o masă copioasă  și în jur de câteva ore ne este foame din nou! Un om bogat ne se mulțumește cu un milion de euro, el vrea două milioane! Vă amintesc o vorbă de duh: Destul este un pic mai mult decât ceea ce am!” Femeia samariteană bea din apa” sexului ilicit! Și ca ea – milioane și milioane din cei care sunt înstrăinați de Dumnezeu din lumea fără Dumnezeu de astăzi încearcă să-și satisfacă setea de viață adevărată trăind în desfrâu!

Nu vă amăgiți: Ei toți sfârșesc precum un artist faimos care, înainte de a se sinucide, a scris o scurtă notă explicativă despre viața lui infernală. Ascultați mărturisirea lui: Am alergat de la o soție la alta, de la o casă la alta, dintr-o țară în altă țară într-un efort ridicol de a scăpa de mine însumi. Făcând așa… am cauzat multă nefericire celor care mă iubeau… Nimeni nu este responsabil de sinuciderea mea în afară de mine. Am făcut aceasta pentru că m-am săturat să inventez scheme care să mă ajute să trec neatins douăzeci și patru de ore în fiecare zi!” „Oricine va bea din apa aceasta va înseta iarăși!”

Iubiții mei, lumea aceasta cu toate bunurile, bogățiile, deliciile și bucuriile ei nu poate satisface dorul profund al inimii omenești! Este un adevăr banal faptul că unii din cei mai nefericiți oameni din lume sunt cei cărora nu le lipsește nimic din ceea ce le poate oferi lumea! Tot așa, unii din cei mai fericiți oameni din lume sunt cei care au puțin din bogățiile lumii! Aceasta este o realitate fundamentală care subliniază un adevăr nepieritor – acela că noi nu suntem creați doar pentru această lume – noi suntem creați pentru a moșteni viața veșnică!

Și asta pentru că noi nu suntem doar trup – suntem trup și suflet care sunt croșetate” împreună! De fapt, există ceva în noi care se extinde dincolo de noi înșine către Dumnezeu și inimile noastre nu vor fi satisfăcute cu adevărat până când nu vom atinge Obiectul dorului nostru ontologic, până ce nu-L vom atinge pe Hristos! Fericitul Augustin a spus același adevăr foarte exact: Inimile noastre sunt făcute pentru Tine, Doamne, și ele vor fi neliniștite până ce își vor găsi odihna în Tine!” Ei, bine, W. Barclay parafrazează extrem de frumos același adevăr: Noi nu suntem niciodată eliberați de dorul pentru eternitate pe care Dumnezeu l-a pus în sufletul omului. Există o sete pe care numai apele veșniciei o pot stinge și pe care doar Iisus Hristos o poate satisface!”

„Cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac!” Ce este această apă? Femeia samariteană credea că aceasta este apă curgătoare, apă proaspătă, ca cea de la izvor. Dar Hristos a identificat-o cu harul Duhului Sfânt care este primit de cei ce-și deschid inimile pentru El și care cred cu adevărat în El! Acesta îi face pe cei care-l primesc să trăiască o viață adevărată care vine de la Dumnezeu – Izvorul Vieții! „Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieții,” a promis Mântuitorul Hristos (Apocalipsa, 21:6).

Harul Duhului Sfânt este cel care devine un izvor de apă care curge spre viață veșnică. Încercați să observați cât de similar este harul lui Dumnezeu cu apa. Apa este folosită pentru curățirea lucrurilor; harul lui Dumnezeu ne curăță de toate păcatele. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că una din proprietățile harului este aceea de a ne da puterea să distrugem păcatele.” De asemenea, apa este folosită pentru a stinge focul; harul lui Dumnezeu stinge focul ispitelor de a păcătui care revin și care fără încetare izvorăsc” în firea umană. Apa este absolut necesară pentru viață; harul lui Dumnezeu este mai mult decât absolut necesar pentru ca o ființă umană să dobândească viața veșnică!

Cineva poate întreba: Cum poate cineva bea din această apă? Cum putem noi primi harul Sfântului Duh? Prietenii mei, am să subliniez un paradox: Harul lui Dumnezeu este la fel de accesibil ca și aerul pe care-l respirăm! Dacă încetăm să respirăm, ne sufocăm; tot așa e și cu harul, fără el trăim o viață sufocată – fără Dumnezeu! Iată cum exprimă acest adevăr paradoxal Sfântul Grigorie Palamas: Fiind necorporal, Dumnezeu nu e nicăieri; dar ca Dumnezeu, El este pretutindeni. El este nelimitat. Pentru că El susține și conține întregul Univers, El este în El Însuși atât pretutindeni cât și dincolo de Univers!”

Da, Dumnezeu nu este nicăieri; dar El este prezent pretutindeni! Cu alte cuvinte, El este miliarde de ani lumină departe de noi; și totuși, El este la fel de aproape de noi ca și o rugăciune! „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea!” a spus Mântuitorul (Ioan, 7:37). Apa cea vie este darul Sfântului Duh și viața nouă care izvorăște prin puterea Duhului. Hristos ne dă Duhul Sfânt și în inima celui ce crede curge viața adevărată, viața neîmpovărată de păcat! Dar Hristos nu ne forțează; și totuși, El este totdeauna disponibil dacă Îl dorim cu adevărat!

…Să vină la Mine și să bea!” Venind la El, ne împrospătăm sufletele însetate cu Apa care satisface spre viață veșnică! „Nu le va fi nici foame, nici sete,” a profețit Isaia (Isaia, 49:10). Doar în Dumnezeu și în nimeni altcineva există apa Izvorului Viu care stinge toată setea! Psalmistul din vechime striga: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmi, 35:9). Doar în era mesianică pământul scorojit va deveni o scăldătoare și cel însetat va avea izvoare de apă! Când Hristos le-a spus ascultătorilor Săi că El le aduce oamenilor Apa care stinge setea pentru totdeauna, El a vrut ca ei să înțeleagă că El este Unsul lui Dumnezeu – Mesia, Hristos – Care aduce noua eră, era reconcilierii omului cu Dumnezeu!

Și totuși, un altul poate să întrebe: Cum vine cineva la Hristos? Răspunsul este: Pur și simplu, venind la El! El stă lângă fântână” așteptându-ne. Fântâna e Biserica. De câte ori Sfânta Liturghie este săvârșită, El le întinde celor ce cred în El cu adevărat Apa Cea Vie a Trupului și Sângelui său din Sfântul Potir. Împărtășindu-ne cu vrednicie cu Trupul și Sângele lui Hristos suntem aduși în însăși Prezența lui Dumnezeu! Hristos este Cel Care a zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el… Aceasta este Pâinea care S-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac” (Ioan, 6:56; 58).

Hristos stă lângă fântână așteptând să ne întâlnească personal așa cum a întâlnit-o pe femeia samariteană – prin pocăință și mărturisire. Întrebarea mea este: De ce insistăm noi în a ne săpa propriile noastre fântâni – fântâni care nu pot ține apa?! Iată ce ne spune Domnul prin Profetul Său: „Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, Izvorul apei celei vii, M-au părăsit și și-au săpat fântâni sparte care nu pot ține apă!” (Ieremia, 2:13).

Așadar, veniți la Hristos, veniți la Cel Care stă lângă fântâna dătătoare de viață! Femeia samariteană a venit și s-a simțit deodată obligată să se întâlnească cu ea însăși și cu libertinajul, imoralitatea și depravarea vieții ei. Venind la Hristos ca păcătoși care se pocăiesc noi ne confruntăm cu noi înșine și realizăm zădărnicia, lipsa de sens a vieților noastre fără Hristos!

Există două revelații în Creștinism, spune W. Barclay. Există revelația lui Dumnezeu și revelația noastră. Nici un om nu se vede cu adevărat pe el însuși până ce nu se vede pe sine în prezența lui Hristos; și atunci, el este îngrozit la vederea sinelui său.” Și el continuă, scriind: Există un alt mod de a spune aceasta. Creștinismul începe cu sensul păcatului. El începe cu realizarea rapidă că viața așa cum o trăim noi nu va însemna nimic. Ne trezim pe noi înșine și ne conștientizăm de nevoia noastră de Dumnezeu.” Nu există cale de a realiza aceasta decât prin reîntoarcerea noastră la Hristos cu lacrimi de pocăință pentru a-I spune că viața noastră fără El nu are sens!

Femeia samariteană trăia o viață fără sens când s-a întâlnit cu Fântâna Vieții! Așteptările ei în viață s-au veștejit. Nemaiașteptând, ne mai sperând nimic diferit, ea își trăia aceeași rutină fără sens! Fusese căsătorită de cinci ori și în timpul întâlnirii cu Hristos ea trăia cu un om care nu-i era bărbat. După ce încercase aproape totul, ea se simțea mizerabil, nefericită, însetată de viața adevărată. Dar după ce a gustat Apa Cea Vie, ea s-a văzut în Prezența lui Hristos și realizând lipsa de sens a vieții ei nu L-a mai părăsit niciodată!

Iubiți credincioși, râurile harului care izvorăsc din Fântâna Vieții sunt multe. Harul lui Dumnezeu este încă revărsat peste cei care îl caută. Întrebarea este: Intenționați voi să părăsiți biserica astăzi fără să fi băut din Hristos – Fântâna Vieții? Pentru a vă ajuta să răspundeți la această întrebare, voi încheia cu această frumoasă rugăciune:

Doamne, realizez adânca lipsă de sens a vieții mele fără Tine. Ca și femeia samariteană Îți cer să-mi dai Apa Cea Vie ca să nu mai însetez din nou. Iartă-mă, Doamne. Dă-mi o nouă viață, o nouă bucurie, o nouă pace cu tine și cu semenii mei prin Sfânta Taină a Mărturisirii. Sunt obosit de viața mea veche pe care am trăit-o până acum. Sunt obosit de această rutină care-mi dă un sentiment fals de fericire. Vreau Apa Vieții, Mântuitorul meu! Dă-mi această Apă prin lacrimi de pocăință, chiar dacă trebuie să sap din nou vechile izvoare pentru a o face să izvorască!” Amin. Hristos a înviat!

13 mai 2012

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.