Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI (2012)

D Orbului

PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI

Moto: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan, 9:4).

Hristos a înviat!

Iubiți frați și surori în Hristos,

Noi știm cu toții că sunt unele dezastre și evenimente în lumea de astăzi care ne uimesc. Întrebăm de ce asemenea lucruri teribile se întâmplă.  Nu numai că nu reușim să înțelegem „de ce,” dar din când în când, copleșiți de durere și suferință, noi spunem anumite lucruri împotriva Providenței divine care dezvelesc impietăți precum cele aflate în această întrebare adeseori auzită: „De ce a lăsat Dumnezeu să se întâmple așa ceva?”

Fostul mitropolit al Florinei din Grecia, Augustinos Kantiotes, de binecuvântată memorie, care a adormit întru Domnul anul trecut, ne cheamă să ne gândim pentru un moment la acest lucru. Iată ce scrie el: „Imaginați-vă o furnică mergând pe pedimentul catedralei Sfântul Petru din Roma și care îl critică pe arhitect! Ceva asemănător se întâmplă atunci când noi oamenii arătăm îndrăzneală lipsită de evlavie pentru a găsi greșeală Proniei divine. Dacă logica noastră ar fi fost fondată nu numai pe logica omului ci și pe ‘logica’ cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, noi am fi găsit răspunsuri la multe din întrebările la care nu se poate răspunde și care ne uluiesc de multe ori!

Datoria noastră primordială ca ființe umane – create după chipul lui Dumnezeu și răscumpărate prin Sângele vărsat de Fiul Său pe Cruce – este de a face voia lui Dumnezeu. Când momentele dificile vin, noi trebuie să lăsăm totul în grija părintească providențială a lui Dumnezeu. Ca Dumnezeul nostru Cel atoateștiutor, El este mult mai înțelept decât poate percepe mintea noastră; gândul Său care preștie totul ghidează și îndreaptă Universul către scopul său final.

Iată ce a spus Mântuitorul Iisus Hristos: „Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru” (Matei, 10:29). Așadar, dacă Dumnezeu Se îngrijește de vrăbii și chiar perii capetelor noastre sunt numărate, de ce sunt unii dintre noi atât de șovăielnici în a avea încredere în puterea Sa de a crea, de a susține și de ne oferi tot ceea ce ne trebuie, chiar până la cele mai mici detalii ale vieților noastre?

Pericopa evanghelică de astăzi ne vorbește despre o circumstanță îngrozitoare – o împrejurare pentru care oamenii din timpul Mântuitorului Hristos nu puteau găsi o explicație: un om a cărui viață a fost o noapte fără sfârșit! El n-a putut cunoaște frumusețea unui răsărit de soare care îți taie respirația sau răsăritul stelelor, înfloritul florilor sau toamna când frunzele părăsesc ramurile copacilor oferind ochilor frumuseți nebănuite.

Mântuitorul lumii mergea pe drumul pe care acest nefericit om, care se născuse orb, stătea cerșind. El nu știa că era foarte aproape de a fi ajutat de Cel Care este singurul Doctor adevărat al trupului și al sufletului. Bazați pe legea iudaică, ucenicii lui Hristos L-au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan, 9:2). Din toate pericopele evanghelice care relatează despre minuni, aceasta este singura în care o persoană a fost oarbă din naștere. Acest om e simbolic pentru toate ființele umane: toți au nevoie de iluminarea lui Hristos, singura Lumină adevărată a lumii!

Este adevărat, suferința și moartea au intrat în lume ca urmare a păcatului protopărinților noștri. Este adevărat, de asemenea, că anumite acțiuni păcătoase cauzează boala și moartea. N-ar fi boală în lume dacă n-ar fi fost păcat, dar sub nici o formă nu sunt toate bolile rezultatul păcatului unuia – așa cum în mod greșit se credea de către iudei! Hristos, cu înțelepciune atoateștiutoare, a aruncat lumină asupra misterului acestei situații! El le-a spus Apostolilor Săi că condiția de orb a acestui om furnizează ocazia pentru ca lucrările puternice ale lui Dumnezeu să fie revelate; Îi oferă Lui oportunitatea de a-Și face cunoscute Atotștiința și Atotputernicia Sa Divină!

Deși orbul a suferit o mare pierdere, aceasta rămâne nesemnificativă când o comparăm cu marea binefacere pe care a primit-o. Nu numai că a fost vindecat într-o clipă și a putut vedea pentru prima dată frumusețea lumii create de Dumnezeu ci – ceea ce este incomparabil mai important! – el a ajuns să-L cunoască pe Hristos, singura Lumină adevărată a lumii! Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că orbul „a primit un beneficiu din condiția de orb – pentru că el și-a recuperat vederea ochilor minții!”

 Sfântul Atanasie cel Mare subliniază același adevăr citând cuvintele celui care a fost vindecat și care a fost capabil să confrunte pe iudeii lipsiți de credință și de pocăință: „Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic!” (Ioan, 9:32-33). Cât de clar condamnatoare este această frază pentru cei care, la două mii de ani după ce aceasta a fost pronunțată, ei încă Îl resping cu obstinație pe Iisus, Mesia, Fiul Dumnezeului Celui viu!

După ce l-a vindecat pe orb, Hristos a continuat prin a revela că această minune a fost unul din multele lucruri pe care El a venit să le facă pe pământ pentru a dovedi că El este Mântuitorul și Răscumpărătorul lumii! El a mai spus că trebuie să se ocupe de lucrurile lui Dumnezeu, Care L-a trimis în lume pentru mântuirea omenirii. „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan, 9:4). El vorbește despre urgența aducerii luminii Adevărului Său în lumea întunecată de păcat, pentru că timpul Său pe pământ este limitat și nimeni nu este în măsură să facă lucrul pentru care El a fost trimis!

Lucrarea lui Hristos pentru mântuirea omenirii a fost realizată perfect, fără greșeală, atunci când, înainte de a-Și da duhul pe Cruce a zis: „Săvârșitu-s-a” (Ioan, 19:30) și a pecetluit-o prin Învierea Sa. Nimeni nu putea realiza aceasta în afară de Fiul lui Dumnezeu! Orbii, surzii, leproșii, cei bolnavi de diferite boli, păcătoșii care s-au pocăit de păcatele lor și toți oamenii care sufereau au venit și s-au bucurat de binecuvântările Lui în timpul vieții Sale pământești. Nimeni altul în lume de-a lungul secolelor nu a binecuvântat umanitatea atât de profund și atât de înalt precum a binecuvântat-o Mântuitorul Iisus Hristos – Mesia Cel făgăduit, prezis de Prooroci!

Zi și noapte El a lucrat pentru mântuirea rasei umane! În timp ce rabinii din Ierusalim cu mintea îngustată scolastic și filosofii Romei și Atenei îmbătați de poliloghii încercau să rezolve problema răului în lume, fiind în măsură să ofere omenirii doar un ajutor infinitezimal de mic în acest sens, Hristos – „Lumina lumii,” (Ioan, 9:5) – a luminat lumea și a realizat mântuirea pentru orice ființă umană. Așa precum soarele nu se oprește din a trimite lumina sa dătătoare de viață pe pământ, Hristos a lucrat fără încetare pentru mântuire lumii nu numai când locuia fizic pe pământ, dar El nu Se oprește din această lucrare nici acum, lucrare pe care o efectuează împreună cu Tatăl Său prin Duhul Sfânt.

Iubiții mei, Iisus le-a spus odată ucenicilor Săi: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan, 14:6). Nu vă amăgiți: În timp ce anumite aspecte de bunătate și adevăr pot fi găsite la toate popoarele, pentru că ele toate au fost create după chipul lui Dumnezeu, mântuirea vine doar prin Iisus Hristos! Ca membri ai Trupului Său tainic, Hristos ne cheamă pe toți la această lucrare de mântuire. Există atâta nefericire în lume! Există atâta nevoie de mântuire! Milioane și milioane de oameni suferă dureri fizice și psihice de nedescris și – nu rareori! – din mâinile unora din semenii noștri care, se pare, au zdrobit chipul lui Dumnezeu din ei! Ei, bine, ei au nevoie de ajutorul nostru!

La sfârșitul pericopei evanghelice de astăzi, Mântuitorul Hristos l-a întrebat pe omul ai cărui ochi i-a deschis El: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan, 9:35). Imediat ce a aflat că Fiul lui Dumnezeu era chiar Cel Care vorbea cu el, omul a răspuns: „Cred, Doamne!” și I s-a închinat Lui. Iar Hristos a zis: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi!” (v. 38-39). Prietenii mei, ceea ce noi nu trebuie să pierdem din vedere e că venirea lui Hristos a adus judecată prin mărirea responsabilității celor care L-au văzut și L-au auzit dar nu L-au crezut!

Strălucirea luminii lui Hristos devine o iluminare pentru unii și o lumină orbitoare pentru alții. Întrebarea noastră trebuie să fie: După ce am văzut și am auzit despre atâtea lucruri săvârșite de Hristos, este strălucirea luminii Lui o iluminare sau orbire pentru noi? Suntem noi cu inima împietrită, departe de pocăință, precum iudeii, care în loc să creadă în Fiul lui Dumnezeu l-au condamnat pe omul care se născuse orb? Dacă încă sunteți satisfăcuți de această stare fără Hristos, iată ce vă spune Însuși Hristos: „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Ioan, 9:41).

Închei, adresându-vă această întrebare: Ca următori ai lui Hristos, de ce uităm și neglijăm să facem lucrurile Celui Care ne-a trimis? De ce nu-i acordăm atenție Celui Care a zis că atunci când vine noaptea nimeni nu mai poate lucra mântuirea? Amin. Hristos a înviat!

20 mai 2012