Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI – LUMINA LUMII VĂZUTĂ PRIN OCHII ORBULUI

Κυριακή-Τυφλού

PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI – LUMINA LUMII VĂZUTĂ PRIN OCHII ORBULUI

          Moto: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt!” (Ioan, 9:5)

Hristos a înviat!

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Într-o zi, pe când părăsea templul, Iisus a văzut un om orb. Compasiunea a izvorât în inima Mântuitorului Iisus Hristos știind că omul fusese orb din naștere. Apostolii L-au întrebat pe Hristos: „Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan, 9:2). Această întrebare a fost generată de faptul că întotdeauna oamenii au legat păcatul de suferință. Pentru a fi siguri, există o legătură profundă între păcat și suferință. Dar în acest caz, atotștiutorul Fiu al lui Dumnezeu a fost foarte clar spunând că nici omul orb și nici părinții lui n-au cauzat boala celui care se născuse orb.

Din milă față de nefericitul om, Domnul a făcut tină din scuipat cu care a uns ochii orbului și l-a trimis la scăldătoarea Siloamului pentru a și-i spăla. Dar orbul se întoarce de la scăldătoare văzând. Ce minune! Această minune a creat o mare zarvă în comunitatea iudaică. Fariseii s-au opus violent lui Hristos, pentru că minunea s-a întâmplat într-o zi de sâmbătă. Ei l-au chestionat agresiv pe omul ce fusese orb și pe părinții lui și în cele din urmă l-au scos afară din sinagogă, așa după cum mai târziu Îl vor pune pe Hristos nu numai afară din sinagogă, dar Îl vor și răstigni pe dealul Golgotei.

De fapt, Iisus le-a spus fariseilor că însuși faptul că El L-a vindecat pe cel orb din naștere este o probă puternică că Dumnezeu Îl ascultă pe El. Pentru că aceasta era credința lor – că Dumnezeu niciodată nu ascultă rugăciunile uni om rău, așa că Hristos nu avea cum să fie un om rău. Psalmistul a exprimat aceeași credință: „Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor” (Psalmi, 33:14). În timp ce erau confruntați cu un asemenea argument, fariseii au recurs la abuz. După aceea, ei au recurs la insulte. L-au acuzat pe omul ce fusese orb că s-a născut în păcat, chiar dacă Hristos a subliniat adevărul că trebuie să „se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan, 9:3).

Dar fariseii nu s-au oprit aici. Fiind încăpățânați și netăiați împrejur la inimă și la urechi, ei s-au opus Duhului Sfânt, așa precum Sf. Ștefan le-a spus pe când îl ucideau cu pietre (Fapte, 7:51). Ei au recurs chiar la forță amenințătoare și l-au alungat afară din sinagogă. Când observăm cât de violent s-au opus lui Hristos fariseii, și cât de violent I Se opun încă după 2000 de ani, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu ei erau cei orbi în pericopa evanghelică de astăzi! N-a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre ei că au ochi și nu văd și urechi au dar nu aud (Matei, 13.13)?

Când Iisus a aflat că omul pe care El îl vindecase de orbire a fost alungat din sinagogă, a mers să-l găsească și l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan, 9:35). Și când Hristos Și-a descoperit propria identitate față de om, spunându-i că El este Fiul lui Dumnezeu, omul a izbucnit într-o înflăcărată mărturisire: „Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui” (Ioan, 9:38).

Iubiții mei, sunt atâtea lucruri de învățat pentru viața noastră în Hristos în timp ce contemplăm și cugetăm asupra pericopei evanghelice de astăzi. Cu toate că orbirea sa fizică n-a fost cauzată de păcat, omul născut orb avea o îndoită orbire. Da, el a fost născut orb, dar era și orb spiritual, pentru că nu crezuse în Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. După ce i-a vindecat vederea, făcându-l capabil pentru prima dată să vadă frumusețea lumii care-ți taie respirația, Hristos, atotștiutorul Doctor al sufletelor și al trupurilor noastre, l-a vindecat pe omul născut orb, și i-a deschis ochii sufletului, iar el a ajuns să creadă în Hristos!

Apropos, ce înseamnă într-adevăr să crezi în Hristos? Nu ne învață Biserica noastră că credința în Dumnezeul care a lucrat mântuirea ”îmbrățișând” suferința insuportabilă de pe Cruce este absolut necesară pentru mântuirea noastră? Autorul epistolei către evrei a spus cu claritate că, „Fără credință dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei, 11:6). Mai mult decât atât, Hristos Însuși a spus: „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu, 9:23). Totuși, ce este implicată în adevărata credință în Hristos?

Credința adevărată, prietenii mei, înseamnă mult mai mult decât să crezi pur și simplu că Iisus Hristos a trăit pe pământ în urmă cu 2000 de ani. Până și cei care-L neagă pe Hristos acceptă adevărul istoric că El a trăit în Țara Sfântă, la fel de mult cât ei acceptă că Regele David sau Iuliu Caesar sau Napoleon au trăit, fără ca să se fi întâlnit cu ei vreodată și fără ca această acceptare să afecteze în vreun fel viața lor de zi cu zi.

Dar Credința adevărată, Ortodoxia, înseamnă mult mai mult decât să crezi pur și simplu că Iisus Hristos a fost Cel mai mare Învățător Care a trăit vreodată. Ascultați ce-au raportat cei care au fost trimiși să-L investigheze pe Iisus: „Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om” (Ioan, 7:46). Ei au văzut doar o frântură care i-a ajutat să înțeleagă că învățătura Lui nu este din această lume! Și totuși, chiar crezând aceasta, nu este suficient pentru ca, credința noastră să fie adevărată, genuină, necontrafăcută, nu înseamnă să crezi în sensul Credinței Ortodoxe!

Adevărata Credință în Hristos înseamnă să crezi în El ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, să I te închini cu întreaga ființă, și să trăiești așa cum El a trăit – singura Cale de a ajunge la viață, la viață veșnică! Noi ne numim „drept-credincioși” Creștini, pentru că Biserica noastră a păstrat „depozitul” sacru al Credinței adevărate, nepătate de erezii! Ceea ce cei mai mulți dintre noi pierdem din vedere este faptul că dreapta Credință trebuie făcută vizibilă printr-un mod de viață cu adevărat Ortodox!

Temnicerul le-a cerut lui Pavel și Sila în pericopa apostolică de astăzi: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?” Iată răspunsul pe care l-a primit: „Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta” (Fapte, 16:30-31). Nu vă amăgiți: Doar certificatul de Botez nu e suficient să-l facă pe cineva un Creștin adevărat! Fiind un membru care și-a achitat contribuția la biserică nu te face un Creștin adevărat! Frecventarea ocazională a bisericii, când propriul calendar social îți permite, nu este suficientă!

Pentru a crede cu adevărat în Hristos înseamnă să-ți lași toată greutatea vieții, să-ți oferi întreaga viață lui Iisus Hristos! Înseamnă să devii atât de implicat cu Hristos, chiar „îmbrăcat cu El,” așa cum se exprimă una din cântările Bisericii noastre, încât tot ceea ce faci tu poartă marca, pecetea lui Hristos! Aceasta este Credința adevărată!

Cât de greu este pentru unii dintre noi să observăm că, în pericopa evanghelică de astăzi, Hristos spune: „Cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt!”El a vrut ca noi, ca următorii Săi adevărați, să înțelegem că posibilitatea noastră de a trăi viața adevărată, viața care ne duce la viața veșnică, este arătată de către Evanghelia Luminii lui Hristos! Vine un timp pentru orice ființă umană să decidă să fie cu Hristos, să-și dea viața pentru Hristos, să-L accepte pe El ca pe singura Lumină adevărată, ca pe Stăpânul și Domnul său! Pentru cei care au auzit de Hristos, inclusiv voi și cu mine, timpul este acum!

Acum, timpul prezent, timpul lui Dumnezeu! El este Prezentul Veșnic! El nu este o lumină, o lumină fizică, El este Lumina care nu apune a lumii „care luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o!”(Ioan, 1:5). Nu făgăduim noi prin nașii noștri să fim următorii lui Hristos la Botez? Atunci de ce atât de puțini dintre noi doresc să meargă în Lumina Lui, și atât de mulți în întunericul păcatului?

Nu vă amăgiți: Dacă aveți ochi pentru a vedea și urechi pentru a auzi, trebuie să înțelegeți că orice alte „lumini” oferite de lumea desacralizată și agresiv de anti-Creștină conduc spre pierzare, sunt distrugătoare de suflet! Ascultați iarăși cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor., 2:9). Asta e ceea ce ne așteaptă pe noi când credem cu adevărat în Hristos!

Aș vrea să închei, împărtășindu-vă povestea unui pastor din Statele Unite ale Americii în propriile lui cuvinte. „Cred că, probabil, cea mai grea sarcină pe care am avut-o vreodată a fost aceea de a-i spune soției mele știrea neașteptată că are cancer. M-am uitat la ea pe când încă dormea, știind că se aștepta să se scoale și să meargă acasă după câteva minute. ‘E tumoare benignă, nu? a întrebat ea.’ ‘Nu, dragă, mi-e teamă că e malignă.’ Niciodată n-am trăit experiența de a rosti asemenea cuvinte cu lamă de cuțit! M-am simțit ca Avraam – de parcă eu am împins acel cuvânt în inima ei.

„Dar cuțitul era împins în însăși inima mea. El a pătruns adânc în sufletul meu. În timp ce mergeam pe holuri în acea zi, fără a vorbi cu cineva, un gând continua să-mi revină în minte. Erau cuvintele lui Lincoln rostite în miezul războiului, după decesul fiului său, când i-a spus lui Henry Ward Beecher, ‘Cred că niciodată nu voi mai fi bucuros.’ În acea zi, eu nu am văzut cum voi mai putea fi vreodată din nou bucuros. Nu mi s-a părut că voi mai putea sta din nou în amvon pentru a predica. Am plonjat în noaptea neagră a sufletului.

„Dar Domnul oferă cântece în noapte. La scurt timp după aceea, când conduceam mașina proprie, cuvintele Doxologiei au explodat spontan de pe buzele mele: ‘Lăudați pe Domnul, de la Care vin toate binecuvântările! Lăudați-L pe El toate făpturile!’ Și apoi, Gloria Patri: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Acesta este cântecul pe care numai Dumnezeu îl poate da! Cuvântul lui Dumnezeu ne spune sigur că Dumnezeu ne dă într-adevăr cântece în noaptea [sufletului]!”

Nu voi uita niciodată cum am auzit-o atunci pe soția mea rugându-se cu aceste cuvinte: „Îți mulțumesc, Doamne, pentru ceea ce mi s-a întâmplat în această vară!” Iată întrebarea mea: Câți dintre noi avem o asemenea clară viziune, o asemenea credință puternică încât să-I mulțumim lui Dumnezeu după ce am fost loviți de cancer terminal? ți? Amin. Hristos a înviat!

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 25 mai 2014.