Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2011)

1.1

PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

Moto: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan, 5:14).

         Hristos a înviat!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Aceia dintre voi care ați invitat preotul să vă sfinţească apa acasă, pentru a vă binecuvânta casa, sunteţi familiari cu pericopa evanghelică de astăzi. Trebuie să fiţi familiari, pentru că acest fragment evanghelic este citit la slujba Binecuvântării Apei. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit la Ierusalim la scăldătoarea Vitezda – Poarta Oilor. Acest loc era unul murdar, mizerabil, unde bolnavii, între care erau mulţi păgâni, zăceau. Chiar până în ziua de astăzi pe pereţii scăldătorii se văd inscripţii păgâne prin care se mulţumea zeilor pentru că au fost vindecaţi.

Din timp în timp apa scăldătorii era tulburată de un înger şi slăbănogii se târau spre scăldătoare care cum puteau, blestemând, împingându-se unul pe altul, pentru că cel care ajungea primul în apă devenea sănătos. Cu cât era mai greu să ajungi la apă, cu atât mai mult fiecare făcea mari eforturi pentru a reuşi. Acel loc era un loc infernal – un loc sfâşiat de ură, blestem şi invidie, cu certurile şi gemetele celor suferinzi. De aceea, cei care se bucurau de sănătate căutau să-l evite. Existau acolo cinci pridvoare, săpate adânc în pământ. Erau, de asemenea, scări, care te ajutau să ajungi jos, pe niveluri diferite. Peste tot bolnavii zăceau – gemând, răsuciţi şi încovoiaţi, fiinţe umane care emanau un miros insuportabil, aproape pestilenţial.  Acel loc poate fi descris mai bine ca un microcosm al unei lumi încătuşate şi devastate de păcat, o lume care avea nevoie imperativă de un Mântuitor.

Iată ce are de spus Beda Venerabilul, când comentează acest referat biblic: „Mulţimile oamenilor bolnavi care aşteptau mişcarea apei semnifică pe cei care, la auzul cuvintelor legii, erau îndureraţi pentru că ei nu puteau să le împlinească prin propria lor putere… Orbii sunt cei care încă n-au avut lumina perfectă a credinţei. Şchiopii erau cei care  erau incapabili să împlinească prin paşii lor lucrurile bune pe care ei ştiau că trebuie să le săvârşească. Uscaţii sunt cei cărora, n-are importanţă cât de mult ar fi avut ochii cunoştinţei, le lipsea totuşi bogăţia speranţei şi a iubirii. Asemenea fiinţe zăceau în cele cinci pridvoare… Conştiinţa păcatului are loc prin lege, dar harul iertării vine doar prin Iisus Hristos!” (sublinierea mea).

La această lume căreia îi lipsea bogăţia speranţei şi a iubirii, la această împărăţie a durerii generată de suferinţe insuportabile a venit Domnul nostru Iisus Hristos. El a venit să împărtăşească suferinţele oamenilor cauzate de păcat şi să-i elibereze din moartea veşnică. Astăzi, la scăldătoarea Vitezda, Hristos a privit în jur şi ochii Lui au căzut asupra unui om cu părul încărunţit, paralizat, care zăcea acolo fără să se mişte. Domnul l-a întrebat: „Voieşti să te faci sănătos?” Ce fel de întrebare e aceasta? Aceasta e posibil să fi fost întrebarea tăcută a slăbănogului.

E adevărat, e posibil ca el să fi fost conştient de cuvintele lui Seneca Filosoful, care pretinde că, „E parte a vindecării dorinţa de a fi vindecat!” Dar el zăcea acolo de treizeci şi opt de ani. Iarăşi, e adevărat, i s-a oferit poate mâncare de către fiinţe caritabile întreaga lui viaţă. Altcineva poate l-a întors din când în când de pe o parte pe alta; alte dăţi, el probabil zăcea acolo nemişcat, ca un cadavru. Dar n-a putut găsi pe nimeni să-l care până la scăldătoare. Şi acum iată vine această întrebare ciudată: „Voieşti să te faci sănătos?”

Singura lui speranţă era că va veni o zi când el ar fi putut fi primul care să se arunce în scăldătoare şi boala îl va părăsi. De aceea i-a răspuns lui Iisus: „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (Ioan, 5:7). Prietenii mei: Acesta este strigătul asurzitor, disperat al singurătăţii! În zilele lui Hristos, ca şi astăzi, mari oraşe şi mici localităţi rurale, erau, sunt, locaţii ale profundei singurătăţi! Încercaţi să vă gândiţi la ceea ce cineva a numit „apropiere fără comunitate.” Astăzi, mai mult ca niciodată, în blocurile cu apartamente ce se înalţă semeţ şi se ridică rapid, un individ poate fi scos afară în sicriu, iar observarea morţii sale poate fi prima dovadă pe care vecinii săi o au că acel individ a trăit!

Nu am nici o îndoială că slăbănogul era un singuratic. Singurătatea este plata păcatului care ne înstrăinează de Dumnezeu! Fără grija providenţială, protectoare a lui Dumnezeu, homo homini lupus est, omul este un lup pentru alt om! Bietul om poate să fi încercat de multe ori să se târască în scăldătoare, dar de fiecare dată a fost depăşit de alţii, care poate l-au împins deoparte. El a gustat nivelul cel mai de jos al degradării umane, zăcând acolo ca o piatră, abandonat de toţi, bolnav şi singur. Deodată, el a auzit vocea cerească, vocea lui Iisus, Hristosul, eternul Fiu al lui Dumnezeu, vorbindu-i. El a răspuns că nu are om ca să-l arunce în scăldătoare, totuşi vocea i-a comandat: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” (Marcu, 5:8).

Ce? Despre ce vorbeşte Acest Om? Ce înseamnă această comandă? Ce înseamnă să te scoli? Ce înseamnă să-ţi iei patul? Ce înseamnă să mergi? Totuşi, de parcă ar fi fost într-un vis, el a început să se ridice. A început să simtă viaţa pulsând în braţele sale, să-şi simtă picioarele. S-a ridicat, neînţelegând pe deplin ce se întâmplă, ce i s-a întâmplat lui. Omul care a zăcut paralizat pentru treizeci şi opt de ani, şi-a luat patul pe loc, incapabil să-I mulţumească lui Dumnezeu. Şi-a luat imediat salteaua pe care a zăcut, a înfăşurat-o, şi-a pus-o pe umeri şi a plecat acasă.

Dar Iisus, Fiul lui Dumnezeu Atoateștiutor, ştia ce fel de om era paraliticul. El ştia că sufletul lui nu era dincolo de orice reproş. În timp ce omul vindecat mergea către casă, trăgându-şi salteaua, anumiţi oameni care l-au întâlnit au protestat: „Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul!” (Marcu, 5: 10). Nu intenţionez să contest dreptul lor de a protesta pentru că, conform cu legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, el nu trebuia să-şi ia patul. Dar paraliticul le-a zis: „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul și umblă” (Marcu, 5:11).

Evreii erau puşi în încurcătură! Ce? Cine ar fi putut să încalce legea lui Dumnezeu în zi de sâmbătă? Omul vindecat, împreună cu cei care-l întrebau, nu ştiau ce fel de Om este Cel Care a încălcat legea lui Dumnezeu în zi de sâmbătă. Ei nu puteau să înţeleagă că Acela era Însuşi Dătătorul legii, Însuşi Domnul sâmbetei, Stăpânul Universului! Numai Dătătorul legii putea să facă acest lucru cu autoritate divină! De fapt El a spus într-un anumit punct al activităţii Sale pământeşti: „Sâmbăta a fost făcută pentru om,iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei” (Marcu, 2:27-28). Numai Dumnezeu poate să spună acest lucru!

Acest Dumnezeu, prietenii mei, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om,” l-a întâlnit pe slăbănogul vindecat în templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău!” (Ioan, 5:14). Pentru a-l parafraza pe Beda, Hristos i-a zis lui că, prin apa Botezului te-am curăţat prin anticipare, înainte de a fi fost glorificat, dar luptă-te să nu mai păcătuieşti pentru că tu poţi pierde viaţa veşnică pe care vreau s-o dau fiecăruia care crede cu adevărat în Mine!

După ce l-am parafrazat pe Beda, trebuie să-l citez din nou. Iată cum teologhiseşte el: „În mod tainic, noi suntem instruiţi ca dacă dorim cu adevărat să recunoaştem harul Stăpânului nostru, dacă dorim să fim întăriţi de iubirea Lui, dacă dorim să-L vedem pe El, – noi trebuie cu mare dorinţă să fugim de mulţimi – nu numai de rândurile de gânduri şi sentimente greşite – ci de mulţimile de oameni depravaţi… Să fim gata să ne refugiem în casa de rugăciune. Mai mult, să avem grijă să devenim templul sfânt al lui Dumnezeu, în care El poate să primească să vină şi să-Şi facă locuinţa” (sublinierile mele).

Bătrânul om s-a uitat la Salvatorul său, şi cunoscându-L ca pe Vindecătorul său fizic şi spiritual, în loc să rămână tăcut, a mers să spună oamenilor că Iisus a fost Cel Care i-a spus să încalce legea lui Dumnezeu în ziua sâmbetei. Într-un fel, el L-a trădat pe Binefăcătorul său, pentru că cei care au ochi, dar nu pot să vadă, au continuat să-L condamne şi să-L calomnieze din cauza acestei minuni, respingându-L şi refuzând să creadă că El este eternul Fiu al lui Dumnezeu! Ceea ce este destul de tragic este faptul că ei încă Îl resping la două milenii după ce El a vindecat fiecare fiinţă umană paralizată de păcat în scăldătoarea Crucii din care curg apele regenerării prin Botez!

Iubiţii mei: Încercaţi să vă imaginaţi pe voi înşivă zăcând acolo, în boală şi în păcate. Iată întrebarea mea: Ştiţi cumva că doar Unul Singur e capabil să ne vindece pe noi? Hristos Şi-a întins mâinile pe Cruce pentru a ne îmbrăţişa pe toţi; şi totuşi, cei mai mulţi dintre noi Îi suntem nerecunoscători şi Îi întoarcem spatele! El a devenit un Izvor viu de apă vindecătoare pentru noi! Totuşi, cei mai mulţi dintre noi continuă să bea din apele amare ale acestei lumi fără Dumnezeu, oferite nouă prin viclenia diavolului.

Gândiţi-vă iarăşi la scăldătoarea Vitezda. Apele ei dobândeau  proprietăţi vindecătoare doar din când în când; dar totuşi, oameni disperaţi se aruncau în ele. Noi însă avem o mult mai perfectă „scăldătoare,” ale cărei ape au fost sfinţite de sângele nevinovat vărsat pe Cruce de Cel Care este Domnul sâmbetei. Biserica a devenit scăldătoarea perfectă a Vitezdei, nemuritoarea fântână a vieţii care vindecă suferinţele noastre trupeşti şi sufleteşti, şi ne oferă tot ceea ce ne este necesar pentru a dobândi viaţă veşnică, să scăpăm complet de paraliziile trupeşti şi sufleteşti.

Fântâna nemuritoare a vieţii este Potirul sacru însuşi, la care venim „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.” Dar, spre deosebire de scăldătoarea din Vitezda, care era reînnoită o dată pe an, acest izvor îl reînnoieşte pe fiecare om care îl atinge cu credinţă şi cu sufletul curăţit în apele Pocăinţei, în orice timp. Pe lângă că ei simt puterea lui vindecătoare, el îi transformă pe ei în noi creaţii în Hristos, până la a deveni Hristofori, purtători de Hristos.

Aşa că, după cum un preot contemporan, martirizat de comunişti spune, „când anii ne încovoie spatele, când tot ceea ce ne întunecă vieţile – despărţirile, suferinţele, insultele, dezamăgirile, jignirile – se aşează pe sufletele noastre ca o piatră; când durerea, depresia, şi bătrâneţile goale ale vieţilor noastre ne mănâncă, când noi într-adevăr ne asemănăm celor care mor, slăbănogului şi celor incurabil bolnavi, să ne amintim că avem un Nume – acela al lui Iisus, Care ridică, vindecă şi reînvie.” Iată întrebarea mea de încheiere: Văzând că scăldătoarea mântuirii, adică Biserica, poate să-l cuprindă pe oricine, de ce sunt atât de mulţi și aşa de şovăielnici să se arunce în ea?! De ce? Amin. Hristos a înviat!

15 mai 2011.

 

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.