Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2012)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2012)

2

PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

Moto: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (Ioan, 5:7).

Hristos a înviat!

    Iubiți frați și surori în Hristos,

O femeie care devenise văduvă de puțin timp i-a spus preotului ei: „Mă simt în închisoare și nu pot ieși din ea. Sunt în închisoarea singurătății. Zilele trec greu. Cel mai rău timp al zilei este ora 6:00 seara când soțul meu obișnuia să vină acasă de la birou. Obișnuiam să aștept auzirea sunetului făcut de cheie în ușa apartamentului. Acum ora șase vine și cheia nu se mai aude în încuietoare, nici fața lui cu care eram așa de familiarizată, nimeni pentru care să pregătesc masa. Deschid televizorul pentru a urmări știrile de la ora șase dar, practic, nu le aud pentru că sunt atât de singură. Vreau doar să mor!”

Slăbănogul din pericopa evanghelică de astăzi știa foarte bine ce înseamnă să fii singur. Pentru treizeci și opt de ani lungi el a așteptat lângă scăldătoarea Vitezda. E adevărat, el era înconjurat de o mulțime de oameni, dar era singur. Până în ziua de astăzi, inscripții păgâne – mulțumind zeilor pentru vindecările lor – sunt păstrate pe pereții acestei scăldătoare. Din când în când, apa scăldătoarei era tulburată și oamenii se târau în ea, blestemând, împingându-se și îmbrâncindu-se unii pe alții, pentru că cel care ajungea primul după tulburare beneficia de puterea vindecătoare a apei. Cu cât era mai greu să ajungi în apă, cu atât mai mult fiecare făcea un efort mai mare pentru a reuși să facă acest lucru!

Scăldătoarea Vitezda era un loc teribil, un loc sfâșiat de invidie și ură, cu certuri și lamentări ale bolnavilor care emanau un miros extrem de respingător. Nu e de mirare că slăbănogul aștepta pentru ca cineva să-l ridice și să-l ajute să meargă în apă pentru a fi vindecat. Când Hristos l-a întrebat, „Voiești să te faci sănătos?” el I-a răspuns: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (Ioan, 5:6-7). Da, el nu avea om care să-l pună în scăldătoare. De fapt, el a trăit acolo treizeci și opt de ani fără a avea pe cineva pe care să-l poată numi ”prieten.”

Studiile au arătat că cele mai singuratice ființe umane sunt studenții, urmați de persoane divorțate, mame singure, elevii de la liceele rurale, persoane care au rămas necăsătorite și în urma acestora soțiile casnice. Mulți din cei care au încercat să se sinucidă au spus că singurătatea le-a devenit insuportabilă. Cineva a creat această frază extrem de perceptivă: „Dacă ești singur, mori câte puțin în fiecare zi!”

S-a spus că singurătatea este pe punctul de a deveni o „boală” endemică în întreaga lume, în special în țările super-dezvoltate. Oamenii se simt singuratici nu pentru că sunt singuri, ci pentru că ei sunt goi pe dinăuntru. După ce în Uniunea Europeană Dumnezeul creștin – singurul Dumnezeu adevărat, revelat de Însuși Fiul lui Dumnezeu – a fost practic scos în afara legii, mulțimile de astăzi se simt copleșite de o profundă singurătate, de o sete de Dumnezeu care nu poate fi stinsă de nimeni altcineva decât de Hristos.

Ei, bine, Hristos S-a îngrijit destul de mult de slăbănogul din Evanghelia de astăzi pentru că El ne-a zis: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Amin” (Matei, 28:20). Dacă ne simțim singuratici, Mântuitorul nu este vinovat din cauza aceasta pentru că El nu va intra niciodată neinvitat în inimile noastre! Noi putem fi singuri, dar nu singuratici, atâta timp cât El ne-a asigurat că va fi Prietenul și Însoțitorul nostru perpetuu!

Da, Hristos este Prietenul nostru perpetuu, pentru că El a venit astăzi la scăldătoarea Vitezda ca la un domeniu al durerii pentru a împărtăși suferințele zdrobitoare ale oamenilor. S-a uitat în jur și ochii I s-au oprit asupra acestui om paralizat cu părul gri care zăcea acolo fără a se mișca. Hristos l-a întrebat: „Voiești să te faci sănătos?” și slăbănogul a recunoscut că sursa primară a devastării sale e singurătatea. S-a plâns că nu are pe nimeni! Fără a mai adăuga nimic, Mântuitorul i-a poruncit: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” (v. 8).

Este adevărat, altcineva trebuie să-l fi întors pe slăbănog de pe o parte pe cealaltă în treizeci și opt de ani uneori. Alteori, probabil el zăcea acolo ca un cadavru. Dar acum nu-și poate crede urechilor: „Scoală-te…și umblă!” Care este sensul acestor cuvinte? Ce trebuie să facă el la auzul lor? Evanghelia ne spune că „îndată omul s-a făcut sănătos și și-a luat patul și umbla” (v. 9). Singura lui speranță era că va veni o zi când el va putea fi primul care-și va arunca trupul în apă și boala îl va părăsi. Dar acum este el capabil să meargă fără să fi atins apa?!

   Iubiții mei Creștini Ortodocși,

Condiția în care slăbănogul a trăit în cei treizeci și opt de ani este cel mai de jos nivel al degradării umane. Uneori poate el arăta ca o piatră în acel loc urât mirositor, abandonat de toți, bolnav și singuratic. Deodată, el a auzit vocea lui Iisus Hristosul vorbindu-i. Nu știa cine îl întreabă și poate a răspuns ca un om doar pe jumătate conștient. Dar aceeași voce i-a poruncit: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” Fără a înțelege complet comanda, slăbănogul a început să-și adune patul, salteaua ruptă pe care zăcuse, a pus-o pe umeri și a început să se îndrepte spre casă.

Ca Fiul lui Dumnezeu atoateștiutor, Hristos știa ce fel de om era slăbănogul. El știa că era păcătos. Dacă păcatul este marele distrugător al omului asta e așa tocmai pentru că îl face pe om singuratic, separându-l de Părintele său Ceresc, de sinea sa cea mai bună și de semenii săi. Hristos a venit să distrugă dezastrul cauzat de păcat, să fie Izbăvitorul nostru din moartea veșnică, să ne reunească pe noi cu Tatăl, precum și cu eul nostru cel mai bun și cu semenii noștri umani. El continuă să ne șoptească: „V-am creat pentru Mine Însumi și voi nu veți fi niciodată compleți fără Mine!”

După ce l-a vindecat pe paralitic, Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie ceva mai rău” (v. 14). Așa cum subliniază Barclay, la iudei păcatul și suferința erau legate în mod inextricabil: dacă un om suferea, el trebuie să fi păcătuit! El nu putea să fie vindecat vreodată fără ca mai întâi păcatul să-i fie iertat! „Totuși, Mântuitorul nu ratifică această credință ca pe un principiu absolut! Vindecarea slăbănogului trebuie să-l ducă la convertire și la o viață dreaptă!”

Unii credincioși continuă să păcătuiască încrezători că harul va abunda. Alții au folosit iubirea și iertarea și harul lui Dumnezeu ca o scuză pentru păcat.  Singura problemă pe care o au asemenea credincioși este că ei nu iau în serios conceptul de „iertare.” De fapt, aceia pierd din vedere cât a costat iertarea lui Dumnezeu. Ei trebuie să privească din nou la Crucea Calvarului pentru a înțelege odată pentru totdeauna că trebuie „să urască păcatul pentru totdeauna cu o ură perfectă!”

Iubiții mei, slăbănogul I-a zis lui Hristos, „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (v. 7). Acesta este strigătul disperat de durere, suferință și singurătate. Același strigăt este auzit astăzi de la cele mai mari orașe până la cele mai mici cătunuri. Vă ofer un paradox tragic: Cele mai aglomerate locuri sunt locații ale profundei singurătăți! Mulțimile fără Dumnezeu de astăzi experiază ceea ce cineva a numit „proximitate fără comunitate!”

În complexele cu apartament foarte înalte care se construiesc în mare viteză, un individ poate fi purtat în sicriu și observarea morții lui poate fi prima aluzie” pe care vecinii lui o au că el a trăit vreodată! Cei mai mulți dintre slăbănogii fără Dumnezeu de astăzi așteaptă pe cineva să le adreseze un cuvânt amabil care să-i ajute să intre în apele vindecătoare ale scăldătoarei care este adevărata Biserică a lui Hristos!

 Ești tu însingurat, zăcând la scăldătoarea Vitezda, paralizat de păcat, incapabil să cobori în apă? Tu știi că este doar Unul Care este în măsură să te vindece de infirmitatea ta. Tu nu ai nevoie să aștepți treizeci și opt de ani pentru o oportunitate care se ivește pe neașteptate doar odată pe an! Slăbănogul a zis: „Doamne, nu am om!” Tu nu te poți plânge de acest lucru! Hristos a venit pentru a fi Omul fiecăruia, Ajutătorul nostru Ceresc, și El a devenit un izvor de apă vindecătoare țâșnind spre viața veșnică.

În timp ce scăldătoarea Vitezda dobândea putere vindecătoare doar odată pe an, scăldătoarea pe care ne-a cumpărat-o Hristos cu scump Sângele Său are putere vindecătoare perpetuă și oricine poate intra în ea oricând. Fântâna noastră este Sfântul Potir. Nouă ne trebuie doar să-l primim cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” pentru a-i simți puterea divină vindecătoare!

Există o poveste despre doi marinari americani care au fost întrebați despre ceea ce au făcut ei la aflarea veștii despre cedarea Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Unul din ei a spus că s-a urcat pe un stâlp de iluminat din Piața Timpului din metropola New York și a anunțat și el vestea strigând din toate puterile. Celălalt a răspuns că el a intrat într-o biserică să se roage, să fie cu Dumnezeu.

Atunci, ziaristul care îi intervieva a comentat: Vă sugerez că sunt mulți oameni care încearcă să se vindece de singurătate sau de paralizie spirituală urcându-se pe stâlpi de iluminat sau mergând în cluburi de noapte și țipând din toate puterile. În mod obișnuit ei se trezesc cu dureri de cap și răgușeli teribile, mai însingurați și mai mizerabili decât erau înainte. Dar sunt ceilalți care au învățat că singura vindecare adevărată de singurătate vine din comuniunea cu Dumnezeu.”

Așadar, când anii îți înclină coloana vertebrală, când tot ceea ce întunecă viețile noastre stă pe sufletele noastre ca o piatră; când durerea, suferințele, insultele, rănirile, dezamăgirile, depresiile și griul gol al vieților noastre ne rod; când noi ne asemănăm cu cei ce sunt adevărate cadavre vii precum slăbănogul din pericopa evanghelică de astăzi; să ne amintim că avem atât o scăldătoare – Biserica, cât și un Om – Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Care este gata în orice moment să fie Prietenul și Însoțitorul nostru, să ne facă puternici când noi ne simțim slabi, să ne dea curaj când suntem descurajați, să infuzeze, să inoculeze în noi făgăduința Prezenței Sale când prin noi înșine am rămâne pierduți în singurătate.

Noi avem un nume „Care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt” (Filipeni, 2:9-10). Noi avem cel mai scump nume, Care ridică, vindecă și reînvie! Cunoscând aceasta, de ce sunt atât de mulți atât de șovăielnici să vină către El și către Scăldătoarea lui perpetuă – Biserica? De ce atât de mulți se complac în paralizia lor spirituală? De ce? Amin. Hristos a înviat!

6 mai 2012

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.