Acasă > Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2014)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2014)

3

PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

          Moto: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan, 5:14).

Hristos a înviat!

          Iubiți frați și surori întru Hristos,

Pericopa evanghelică de astăzi ne spune că Iisus a venit într-o Sâmbătă la o scăldătoare care se numea Bethzatha, care înseamnă Casa Măslinului, sau Bethesda, care înseamnă Casa Milei. Acolo, El l-a văzut pe un om care era slăbănog, paralizat, de treizeci și opt de ani. Fiindu-I milă de el, Iisus l-a întrebat: „Voiești să te faci sănătos?” (Ioan, 5:6). „Ce întrebare fără sens?” ar putea spune cineva.  Dar această întrebare nu ar mai fi considerată fără sens dacă țineți în minte că anumiți oameni se glorifică într-o boală care concentrează atenția oamenilor asupra lor.

Totuși, eu cred că întrebarea lui Hristos are un sens mult mai profund, adică, ea ne ajută să înțelegem că Dumnezeu nu vă încălca niciodată voința noastră liberă, nici chiar atunci când El vrea să ne vindece. Altfel, n-ar exista oameni bolnavi pe fața pământului, nici fizic, nici spiritual.

„Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea” (Ioan, 5:7). Ce strigăt teribil este acesta: „Nu am pe nimeni să mă ajute!” În decursul veacurilor, acest strigăt deznădăjduit a fost auzit de pe buzele celor bolnavi, ale bătrânilor, ale celor singuri. Vorbind despre singurătate, s-a spus că aceasta devine o boală națională în mai toate țările lumii. Oamenii se simt însingurați nu numai pentru că sunt singuri, cât mai ales pentru că sunt goi pe dinăuntru! E o singurătate cosmică, o foame de Dumnezeu care pare să copleșească ființele umane contemporane la scară planetară.

După ce Dumnezeu a fost scos în afara legii în piața publică din Uniunea Europeană, mulțimile debusolate de astăzi se simt copleșite de o profundă singurătate, o sete de Dumnezeu, sete care nu poate fi potolită de nimeni altul decât de Hristos. El s-a îngrijit destul de slăbănogul din Evanghelia de astăzi pentru a aduce un sfârșit singurătății sale. El S-a îngrijit destul de singurătatea voastră și a mea, pentru că a spus: „…iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei, 28:20).

Slăbănogul a fost corect să spună că el nu are om, dar în același timp el a fost greșit. El a fost greșit fără să știe, pentru că el n-a știut că Cel Care i-a adresat acea întrebare psihologică profundă era Însuși Hristos. Cine altcineva i-ar fi putut comanda: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”? Cum ar putea cineva să mai fie însingurat, singur după ce a venit Hristos? Aceasta este o întrebare profund teologică! Și totuși, ceea ce cei mai mulți dintre noi nu reușesc să înțeleagă este că, cu Hristos ca Însoțitorul și Companionul nostru, noi trebuie să nu ne simțim niciodată singuri!

„Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” Ce înseamnă această comandă?, e posibil ca slăbănogul să se fi întrebat. El uitase să meargă. „Dar ce se întâmplă cu mine?”, e posibil să se minunat slăbănogul. Deodată, o nouă viață și putere a pulsat prin membrele sale uscate, zbârcite. El a început să facă ceea ce niciodată nu făcuse în viața sa – și-a luat patul și a plecat.

El a uitat total că pentru treizeci și opt de ani patul a fost cel care l-a purtat, ajutat de alții, și că nu avea sens ca cineva să-i ceară să-și ia patul și să umble. Dar unde credeți că a mers? Unde credeți că l-a condus inima lui pentru prima dată după atâția ani? Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan, 5:14).

    Iubiții mei întru Hristos,

Ce loc minunat unde o ființă umană poate fi găsită: în templu, la rugăciune, în locul unde noi venim mai aproape de Dumnezeu! El a mers să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru darul vindecării. Unii pot spune: „Dacă Dumnezeu m-ar fi ridicat pe mine dintr-o asemenea boală care m-a încătușat pentru treizeci și opt de ani, și eu aș fi mers la biserică în fiecare duminică pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu!” Dar, nu vedeți?

Noi, cei care am primit de la Hristos noua fire prin Botez, avem un motiv mult mai puternic decât slăbănogul de a-I mulțumi lui Dumnezeu. În timp ce slăbănogul a fost eliberat de infirmitatea sa trupească, prin moartea și Învierea lui Hristos, în care participăm în mod tainic prin baia Botezului, noi am fost eliberați dintr-o infirmitate spirituală cu consecințe veșnice! Apropos, care dintre noi a trebuit să zacă pentru treizeci și opt de ani?! Cei mai mulți dintre noi am fost binecuvântați cu sănătate și n-am zăcut la pat nici măcar treizeci și opt de ore cu o boală la fel de schiloditoare ca cea a slăbănogului!

Hristos i-a spus slăbănogului să nu mai păcătuiască, „ca să nu-ți fie ție ceva mai rău!” Întrebarea este: Ce poate fi mai rău decât treizeci și opt de ani de paralizie?! Ei, bine, Biserica noastră oferă răspunsul: Există un asemenea lucru precum boala spirituală, boala sufletului. O persoană cufundată în păcat, care va moșteni moartea veșnică dacă nu se va pocăi. Acesta este un lucru incomparabil mai rău! Mi se pare că această societate a noastră ne „ajută” în mod devastator să devenim bolnavi spiritual. În confortul vieții noastre de fiecare zi în raiul pământesc, noi pierdem din vedere faptul că suntem bolnavi spirituali. Se îndoiește vreunul dintre voi despre actualitatea acestei afirmații?

Să privim mai îndeaproape această boală. Gândiți-vă la limbă: vorbește ea, în rugăciune sinceră, afirmă ea adevărul atunci când spune, Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri?” (Matei, 6:12). Fac mâinile noastre lucrarea lui Dumnezeu, sau sunt ele paralizate spiritual? Ce-am putea spune despre picioarele noastre – ne duc ele spre biserică duminica și sărbătoarea, unde venim pentru a ne închina lui Dumnezeu, în prezența lui Hristos, nu pentru a socializa, sau ca la un spectacol? Ne conduc picioarele noastre către cei bolnavi, către cei nefericiți și suferinzi, sau către bordeluri, case de perdiție și abatoarele de avort ale acestei țări?

Sunt ochii noștri sănătoși din punct de vedere spiritual, pentru că în urmă cu trei săptămâni am văzut lumina necreată, din altă lume, a Învierii lui Hristos? Văd ei, așa cum ochii lui Hristos au văzut, inimile îndurerate și lacrimile altora? Ce-am putea spune despre urechi? Pot ele auzi strigătele și plânsetele celor în suferință, ale celor însingurați, nevoiași și neprivilegiați și, mai presus de orice, aud ele Cuvântul lui Dumnezeu?

Iubiții mei întru Hristos, încercați să cugetați: Dacă noi, ca și Creștini Ortodocși, moștenitori ai Credinței celei adevărate, nu suntem în măsură să oferim răspunsuri pozitive ferme la aceste întrebări, ce putem spune despre societatea noastră? Ce putem spune despre societatea noastră contemporană care nu crede în Hristos în termeni Ortodocși și care devine cu fiecare zi într-un mod tot mai deschis și mai agresiv anti-creștină?

Vă îndoiți de această realitatea tristă, chiar tragică? Gândiți-vă la modul în care această societate apoteozează eul personal fără Hristos, lepădat de Hristos, în loc să I se închine lui Dumnezeu! Așadar, dacă noi nu putem spune, cu mâna pe conștiință, că suntem sănătoși din punct de vedere spiritual, nu înseamnă că societatea noastră, la două mii de ani după ce Hristos a înviat din morți pentru a ne vindeca de paralizia noastră adamică, este paralizată spiritual?

Dacă încă vă îndoiți de acest adevăr, vreau să vă ajut să înțelegeți ceea ce vreau să subliniez. Vedeți că o ființă umană trăiește, respiră, vorbește, vede, aude, merge, și totuși poate fi bolnavă spiritual, sau chiar moartă spiritual. Cineva poate fi mort pentru Dumnezeu pentru că trăiește fără Dumnezeu. Hristos Însuși a vorbit despre oameni care au ochi, dar „nu văd,” și care au urechi, dar „nu aud, nici nu înțeleg” (Matei, 13:13). E nevoie de un miracol pentru ca societatea noastră să fie vindecată! Tragedia e aceea că societatea nu e dispusă să-și recunoască paralizia spirituală! Dacă n-ar fi așa, societatea fără Dumnezeu de astăzi s-ar agăța de scăldătoarea Bethesda care a devenit mormântul gol al lui Hristos, pentru a bea apa cea vie din fântâna nemuririi, pentru a se vindeca de paralizie!

Mi se pare că societatea contemporană anti-creștină nu e în măsură să înțeleagă propria ei neajutorare. Aceasta este esența problemei. Dacă este adevărat că într-un sens real o minune se întâmplă când voința noastră cooperează cu harul lui Dumnezeu, pentru ca minunea să se întâmple noi trebuie să fim conștienți de neajutorarea noastră. De multe ori noi nu înțelegem acest lucru din cauza „solzilor” plasați pe nous-ul nostru, pe puterea noastră de cugetare, pe ochiul minții noastre, de către confortul material în care ne răsfățăm!

Spune Sf. Beda Venerabilul: „În chip tainic, noi suntem instruiți că dacă dorim cu adevărat să recunoaștem harul Creatorului, dacă dorim să fim întăriți de iubirea Sa, dacă vrem să ajungem la vederea Lui, noi trebuie să dorim să fugim de mulțimi – nu numai rândurile de cugetări și simțăminte greșite – ci și de mulțimile de oameni depravați. Să fim gata să ne refugiem în casa de rugăciune. Mai mult decât atât, să avem grijă să fim templu sfânt al lui Dumnezeu în care El poate primi să vină să-Și facă locuința.” (Sublinierea mea).

Ori de câte ori venim la scăldătoarea Bethesda, adică la biserică, Hristos ne întreabă: „Vrei să te schimbi?Ridică-te din patul necredinței tale, al credinței căldicele, al indiferenței, al iubirii de sine! Ridică-te și vino și urmează-Mi!” Spune iarăși Sf. Beda: „Recunoașterea păcatului se întâmplă prin lege, dar harul iertării vine numai prin Iisus Hristos!”

Spre deosebire de slăbănog, noi știm cine ne întreabă! Noi știm că Acesta este Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care prin Învierea Sa a re-creat firea noastră umană și ne-a deschis drumul către Tatăl. Așadar, să îndepărtăm solzii răsfățului și plăcerii materiale din viețile noastre, să fugim de satisfacțiile seculare băgate pe gâtul nostru de mizeria socială fără Dumnezeu și să-L lăsăm pe Hristos să le schimbe, să le vindece, pentru ca noi să fim în măsură să ne bucurăm de binecuvântare veșnică în Împărăția Sa. Amin. Hristos a înviat!

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire, Constanța – 11 mai, 2014.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.