Acasă > Cuvinte de folos, ORTODOXIE, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA INTRĂRII MAICII DOMNULUI ÎN TEMPLU (2015)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA INTRĂRII MAICII DOMNULUI ÎN TEMPLU (2015)

p

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA INTRĂRII MAICII DOMNULUI ÎN TEMPLU

          Iubiți frați și surori în Hristos,

În Sfânta Scriptură, mai exact în cartea Pildele lui Solomon, există un verset care spune: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (22:6). Biserica cea adevărată a lui Hristos prăznuiește astăzi o sărbătoare care tocmai subliniază adevărul peren al acestui verset din cartea înțeleptului rege Solomon. Această sărbătoare este Intrarea Maicii Domnului în templu, cunoscută în popor și sub numele de Ovidenia sau Vovidenia.

Sfânta Tradiţie ne spune că Ioachim și Ana au dorit mult să aibă un copil. Când acel copil, Maria, a fost născut, a reprezentat răspunsul la rugăciunile lor. La nașterea ei, dumnezeieştii părinți au făgăduit s-o pună în slujba Dumnezeului Atotputernic. Acum că au trecut trei ani de la nașterea ei, părinții și-au amintit de făgăduința făcută și-au hotărât s-o ducă la împlinire.

Mărețul templu din Ierusalim avea în incinta lui clădiri speciale pentru creșterea și educarea celor dedicați lui Dumnezeu. Știm din tradiția evreilor că fiecare întâi născut copil de parte bărbăteacă era dedicat Domnului printr-un ritual special. Știm, de asemenea, despre văduvele bătrâne, precum proorocița Ana, care-și petreceau viața în slujire deplină închinată Domnului la templu.

Ioachim și Ana au adus prunca lor de trei ani la templu, pentru a arăta că ea este dedicată lui Dumnezeu. Ei au prezentat-o ca pe darul lor oferit lui Dumnezeu, așa cum ea fusese darul lui Dumnezeu pentru ei. Așadar, părinții pruncei de trei ani au decis s-o prezinte Domnului. Înainte de a porni spre templul din Ierusalim, au avut o sărbătoare în Nazaret, orașul în care locuiau, sărbătoare la care au invitat rude și prieteni. Apoi, mulțimea care purta lumânări și candele, în frunte cu fetițe îmbrăcate în alb, au pornit călătoria de la Nazaret spre Ierusalim.

Povestea Intrării Fecioarei Maria în templul din Ierusalim ne este relatată într-o frumoasă simplitate. Mulțimea care-o însoțea pe pruncă s-a rugat și a postit în cetatea sfântă. Apoi, Ioachim și Ana s-au îndreptat către tremplu, ținând de mână frumoasa lor copilă în timp ce imnurile cântate de cei de la templu o însoţeau.

În timp ce ei au ajuns la casa lui Dumnezeu, preoții de la templu au venit în fața sfântului altar, așteptând ca prețiosul dar să le fie oferit. Ana a urcat-o pe pruncă pe prima treaptă și apoi ea, singură, a urcat celelate trepte ale scării și a ajuns la arhiereul Zaharia. Acesta a luat-o și a săvârșit ceremonia intrării. După aceasta, dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, au oferit un dar de mulțumire la templu și încet s-au întors cu celelalte rude și însoțitori la Nazaret.

Iubiții mei, prima întrebare pe care v-o puteți pune este: Ce a făcut Fecioara Maria în templu? Folosindu-mă de expresii contemporane, pot afirma, fără teama de a greși, că ea a frecventat o școală în care copii dedicați lui Dumnezeu erau educați și aduși la vârsta adolescenței de învățătorii templului. Prunca Maria s-a rugat, a învățat să citeacă și a citit Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. Mai mult, cu siguranță, ea a învățat să coasă materiale necesare la templu pentru slujba adusă lui Dumnezeu. Mult mai târziu, ea a meșterit o cămașă fără cusătură (Ioan, 19:23) pentru Fiul ei, și probabil că aici, la templu, a învățat cum s-o facă.

Pe când avea 12 ani, o profundă durere s-a abătut asupra ei; iubiții ei părinți au trecut la Domnul, iar ea a rămas orfană. Nu mai era nimic care s-o lege de lume și copila, care trăia de 9 ani la templu s-a dedicat total lui Dumnezeu. Câțiva ani mai târziu, ea a fost logodită cu un om evlavios, mult mai în vârstă decât ea, pe nume Iosif, care era tâmplar. Au locuit în Nazaret, întru totul dedicați slujirii lui Dumnezeu. La scurt timp după aceea, în viața ei a avut loc evenimentul sfânt al Bunei Vestiri, care face obiectul celei de-a treia sărbători, cronologic vorbind, din viața Fecioarei Maria.

Aceasta este pe scurt povestea Intrării în templu a Fecioarei Maria, a celei care a fost să devină mama Celui Care s-a născut din Tată fără mamă și din mamă fără tată, Mesia Cel făgăduit, Mântuitorul lumii – Domnul nostru Iisus Hristos – Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Iubiții mei întru Hristos: Ce trebuie să învățăm noi din acest eveniment transmis nouă de Sf. Tradiție a Bisericii? De ce sărbătorim noi acest eveniment cu bucurie sacră an de an în calendarul Bisericii noastre? Cu siguranță, facem aceasta tocmai pentru a sublinia în cadrul sublim, liturgic, adevărul afirmat de maxima solomoniană – că educația dată unui copil din fragedă pruncie îl va controla toată viața. Și sărbătorim acest eveniment sfânt pentru a ne aminti nouă, repet, în cadrul sublim, liturgic, că biserica și familia trebuie să-și unească mâinile pentru a oferi adevărata educație creștină copiilor!

Cu vreo două generații în urmă, casa, familia era un mediu foarte eficient pentru educația creștină a copiilor. Din nefericire, după pustiul spiritual adus de o jumătate de secol de comunism – ca religia lui antihrist – multe case și familii și-au pierdut rolul de educatori creștini. Mulți din cei care pretind a fi Ortodocși, dar care intră în biserică doar de câteva ori în viață, au transformat sărbătorile în motive de chefuri, reverența față de sărbători au transformat-o în recreare, iar venirea la biserică, da, intrarea în biserică au înlocuit-o cu destrăbălarea. Cel mai tipic, dar și cel mai tragic exemplu care îmi vine în minte este sărbătorirea Crăciunului fără Hristos! Se oferă daruri, uitându-se cu desăvârșire că Darul darurilor este Hristos născut din cea care astăzi intră în templu!

Totuși, casa, familia, pentru mai bine sau mai rău, este factorul cel mai important în educarea creștină a tinerilor. În fața atacurilor tot mai deschise, tot mai agresive împotriva educației religioase în școală, familia rămâne și trebuie să fie adevărata școală, iar părinții și copiii mai mari sunt învățătorii. Dar pentru ca aceștia să fie adevărați învățători, biserica trebuie să le fie vitală. Nu le poți spune copiilor tăi că biserica e vitală pentru ei, dacă ea nu este vitală pentru tine!

Când părinții cinstesc duminicile și sărbătorile, când frecventarea bisericii devine primordială pentru ei în asemenea zile, când participarea la Sf. Liturghie e considerată de ei ca obligație sacră, când se roagă dimineața și seara, înainte de masă și după masă, când sunt cinstiți în tot ceea ce fac, când au un limbaj creștin în dialogul cu copiii, când arată disciplină față de posturile instituite de Biserică pentru sănătatea trupească și sufletească, când nu caută lucruri murdare la televizor sau pe internet, atunci copiii lor nu au cum să nu fie influențați profund pentru a face binele, pentru a avea un comportament cu adevărat creștin.

Pe lângă casă și familie, biserica este o altă școală în afara școlii, care asigură și pecetluiește educarea creștină a copiilor. Funcția principală a Bisericii, pe lângă aceea de a crea Sfinți, este de a-i face pe oameni să trăiască o viață cu adevărat creștină – de a crea pe pământ Împărăția lui Dumnezeu – o împărăție a iubirii și păcii pe pământ ca un preludiu al Împărăției cerurilor. Biserica, ca Trup tainic al Domnului, ca prelungire peste veacuri a Trupului lui Hristos în care am fost altoiți toți cei care am primit noua fire de la Hristos prin baia Botezului, trebuie să comunice Vestea cea Bună a lui Hristos.

Biserica învață pe multe căi. Slujbele învață, predica învață, cărțile învață, preotul învață în special prin felul în care trăiește ceea ce predică de la amvon, toți credincioșii participând la Sf. Liturghie învață prin ceea ce este subliniat de modul în care ei înșiși își trăiesc credința.

Apoi, există școala, acolo unde, din fericire, încă se mai pune câte o cărămidă la zidirea spirituală a copiilor, viitorii credincioși și, da, viitorii slujitori, preoți, diaconi și episcopi de mâine. De aceea trebuie căutați și selectați cei mai buni învățători și profesori de religie, așa după cum trebuie selectate și pregătite cu înalt simț pedagogic cele mai bune materiale din învățătura de credință creștin-Ortodoxă.

Această treime compusă din familie, biserică și școală poate fi unită mai intim pentru a furniza o adevărată educație creștină pentru copiii poporului nostru dreptcredincios. Ioachim și Ana, binecuvântații părinți ai Fecioarei Maria, i-au oferit acesteia cel mai bun mediu pentru creșterea ei în Dumnezeu. Ea a crescut pentru a ajunge așa cum a numit-o îngerul Gavriil „plină de har” (Luca, 1:28). Ea, care a fost crescută în templul Domnului, a devenit ea însăși Templul Domnului.

Copiii noștri, dragii mei, nu sunt mai puțin daruri ale lui Dumnezeu decât a fost prunca Maria pentru părinții săi. Fie ca Dumnezeu să vă ajute pe toți să-i creșteți și educați în așa fel încât într-o zi, când veți sta înaintea Domnului, să-L întâmpinați cu cuvintele:  ”Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu!” Și pentru că Sf. Părinți au adunat în troparul Intrării Maicii Domnului în biserică esența semnificației învățăturilor acestui mare praznic împărătesc, voi încheia cu el cuvântul meu de astăzi:

„Astăzi înainte însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată și pe Hristos mai înainte Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i cântân: Bucură-te plinirea rânduielii ziditorului!”

Oridecâteori stăm în biserică la Sf. Liturghie să ne rugăm cu cântarea Utreniei de azi: „În biserica slavei tale stând, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușă cerească, deschide nouă ușa milei tale!” Amin.

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Parohia Buna Vestire – Constanța, 21 noiembrie 2015.  

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.