Acasă > Cuvinte de folos, Predici > Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI PROFET ILIE (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI PROFET ILIE (2011)

Sf Ilie

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI PROFET ILIE

          Moto: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca, 4: 18-19).

          Iubiți frați și surori în Hristos,

Acesta este modul în care Evanghelistul Vechiului Testament, marele Profet Isaia, a proorocit despre Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. În pericopa evanghelică de astăzi, după ce a citit cele două versete de la Isaia, 61:1-2, Iisus a subliniat: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca, 4:21). Isaia a vorbit despre ungerea lui Hristos de către Duhul Sfânt, care s-a întâmplat la Botezul Său. Iisus, Hristosul Domnului, a adus binecuvântarea lung așteptată de către poporul evreu, împlinind astfel profeția lui Isaia.

Așa că, El a intrat în sinagogă, și cantorul ei oficial numit Chazzan, I-a dat un sul sacru. Iisus S-a așezat, nu pentru că era obosit, ci pentru că rabinii obișnuiau să învețe stând jos. Ceea ce i-a mâniat pe cei ce participau la serviciul divin din sinagogă n-a fost sublinierea lui Hristos că profeția lui Isaia s-a împlinit în urechile lor; ceea ce i-a mâniat a fost aparentul compliment făcut de Iisus păgânilor. Evreii erau atât de siguri că ei erau poporul ales al lui Dumnezeu încât ei disprețuiau complet pe toate celelalte popoare.

De fapt, ei credeau și – ceea ce este destul de tragic – încă cred, că „Dumnezeu i-a creat pe păgâni pentru a fi combustibil pentru focul iadului.” Cum ar putea ei să fie de acord cu Acest Rabin tânăr numit Iisus, pe Care toți Îl știau, predicând de parcă păgânii erau binecuvântați de Dumnezeu într-un mod special? Începuse să le treacă prin minte că, în acest mesaj nou al lui Iisus erau lucruri noi, lucruri pe care ei nu le concepuseră niciodată. Este și motivul pentru care Iisus a trebuit să vădească lipsa lor de credință. În același timp, prin exemple despre mila lui Dumnezeu față de păgâni, Hristos a vrut ca ei să înțeleagă clar că moștenirea lor etnică nu va fi în măsură să-i mântuiască!

Acum, aș vrea să vă întoarceți atenția către sfântul Ilie, marele Prooroc pe care-l celebrăm astăzi. El a trăit acum circa 2.900 de ani. Trebuie să fiți de acord cu mine că Sfântul Ilie a fost un om mare de vreme ce a fost venerat, cinstit și pomenit pentru atât de multe secole. Unul din imnurile Bisericii noastre îl numește „un înger pământesc și un om ceresc.”

Iubiți credincioși: când auzim cuvântul „Profet” ne gândim la cineva care poate să prezică viitorul; ceea ce nu este prea departe de adevăr, pentru că aceasta este ceea ce Profeții Vechiului Testament au făcut – ei au prezis evenimente viitoare în interiorul unui anumit context. Ei au profețit pedepse pentru oamenii care trăiau în păcat, și binecuvântare pentru un popor care viețuia în dreptate. 

Ca mesageri ai lui Dumnezeu, ei au acționat ca purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu. Dumnezeu a comunicat cu ei prin inspirație. El le-a luminat mințile să vadă o situație în întreaga ei realitate și apoi le-a înflăcărat voința să proclame voia lui Dumnezeu despre o anumită situație. De cele mai multe ori, Profeții făceau aceasta riscându-și viețile lor.

Dumnezeu a trimis zeci de Profeți neînfricați în momente critice din viața evreilor. Ei au denunțat fără intimidare putreziciunea morală și corupția, oriunde le întâlneau. Ei plângeau pentru păcatele poporului ales de Dumnezeu. În numele lui Dumnezeu, ei îi chemau la pocăință; dacă nu se vor pocăi, oamenii vor suferi consecințele. Sfinții Părinți au subliniat adevărul că Profeții au venit să ”mângâie pe cei în suferință și să-i facă să sufere pe cei ce se simțeau confortabil.” Ei erau ceea ce noi putem numi astăzi ”conștiința națiunii!”

Sfântul Ilie este unul din cei mai mari Profeți ai Vechiului Testament, care a trăit cu circa 900 de ani înainte de nașterea Mântuitorului. În acel timp, Israelul avea un rege rău numit Ahab. Cât despre femeia sa, Isabela, aceasta era și mai rea decât el! Cel mai mare păcat al lor era că nu se închinau Dumnezeului cel adevărat! Ei se închinau unui dumnezeu fals, unui idol, identificat de Sfinții Părinți cu diavolul, numit Baal. Dar ceea ce este și mai rău este faptul că întreaga națiune a început să meargă pe urmele lor. Ei au construit un templu luxos, pentru închinăciunea lor falsă, și chiar aduceau sacrificii umane falsului dumnezeu! Lucrurile au alunecat de la rău spre mai rău și păcatul era extrem de răspândit în Israel!

Într-o zi, un străin a venit la ușa lui Ahab. Era Profetul Ilie. El l-a privit pe rege direct în ochi și i-a spus că, din cauză că el a făcut lucruri rele, și s-a îndepărtat de Dumnezeul cel adevărat al lui Israel, „În acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!” (III Regi, 17:1). Ahab și Izabela au fost cuprinși de mânie. Ilie a scăpat cu viață, dar familia regală l-a urmărit zi și noapte, căutând să-l omoare. Însă Dumnezeu l-a ocrotit pe Ilie.

Întâi, el s-a ascuns lângă un pârâiaș, și mai târziu, corbii veneau și-i aduceau mâncare în fiecare dimineață și seară. După aceea, el a trăit la o văduvă în Sarepta Sidonului. Tot ceea ce avea ea era o mână de făină și un ulcior cu ulei cu porția. Dar Dumnezeu a înmulțit acestea în chip minunat, așa că ele au fost folosite în fiecare zi și rezerva era umplută la loc. 

Comentând asupra acestui episod din viața Sfântului Ilie, episod ce este menționat și în pericopa evanghelică de astăzi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos spune că nici Ilie n-a venit la ai săi, ci la o văduvă străină, și că niciun alt lepros n-a fost vindecat, ci doar străinul Naaman, și izraeliții n-au primit nicio binefacere, nici nu li s-a dăruit vreun beneficiu, dar străinilor li s-a dăruit. Și El spune aceste lucruri, semnificând prin orice exemplu dispoziția lor spre rău, și că, în cazul Lui [al lui Iisus], nimic nou nu se întâmplă.” „…Nici un profet nu este bine primit în patria sa” (Luca, 4:24).

Profeția lui Ilie s-a adeverit. Nici un strop de ploaie n-a căzut pe pământ. Râurile și pâraiele au secat, recoltele au fost extrem de sărace. Foametea a pus stăpânire pe pământul lui Israel. Seceta a continuat timp de trei ani. Apoi Ilie s-a întors la rege, care l-a întâmpinat cu următoarea întrebare: „Tu ești oare cel ce aduci nenorociri peste Israel?” Ilie i-a răspuns fără frică: „Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și mergeți după baali!” (III Regi, 18:17-18).

Apoi, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu a propus o întrecere. Preoții lui Baal trebuiau să construiască un altar, pe care să pună lemne și peste lemne un animal pentru jertfă, dar nu trebuiau să dea foc la lemne. Sfântul Ilie urma să facă același lucru. După aceea, Profetul nostru le-a zis: „Apoi voi să chemați numele Dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Şi Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu.” (III Regi, 18:24).

Ei au fost de acord cu propunerea lui Ilie, și scena a fost pusă pentru această dramă. Patru sute cincizeci de preoți ai lui Baal s-au „rugat” și au strigat, dar nu s-a întâmplat nimic. Chiar s-au tăiat cu cuțitele unii pe alții. Şi așa s-au „rugat” toată dimineața și toată după amiaza. Dar, nici un foc n-a venit să aprindă lemnele.

La puțin timp după aceea, i-a venit rândul lui Ilie. El s-a așezat lângă altar singur. De fapt, el nu era singur, pentru că Dumnezeu era cu el! El s-a rugat fierbinte Dumnezeului cel adevărat, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov: „Auzi-Mă, Doamne, auzi-Mă,” a început el să se roage, „ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și că Tu le întorci inima la Tine!” Și imediat, focul a coborât din cer și a aprins altarul, arzând jertfa! Oamenii au îngenuncheat și, acoperindu-și fețele, au strigat: „Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!” (III Regi, 18:37; 39).

Curând după aceea, a venit și ploaia, aducând sfârșitul secetei. Cei prezenți s-au întors către Dumnezeul Cel adevărat, și l-au venerat pe Ilie ca pe un mare Profet al lui Dumnezeu printre oameni. După ce a îmbătrânit, el și-a instruit un ucenic, pe Elisei, pentru a-i lua locul. Într-o zi, după ce au trecut râul Iordan ca pe pământ uscat, o căruță de foc l-a luat pe Ilie în lumea de dincolo. El i-a aruncat mantia sa lui Elisei, care din acel moment a știut că el este Profetul lui Dumnezeu în pământul Israelului.

Iubiți credincioși, așa după cum vă amintiți, Domnul nostru Iisus Hristos l-a comparat pe Ilie și lucrarea sa cu cea a Sfântului Ioan Botezătorul. De fapt, imnurile Bisericii noastre îl numesc pe Ilie „al doilea mergător-înainte al celei de-a doua Veniri a lui Hristos”. El a apărut la Schimbarea la Față a lui Hristos, pe Muntele Tabor. De multe ori, când Mântuitorul Hristos a săvârșit minunile Sale, oamenii credeau că El este Ilie, care s-a întors cu trupul pe pământ.

Pomenirea acestui om al lui Dumnezeu a venit până la noi, prin secole. Noi îl venerăm pe el în rugăciunile noastre: „Tu, care ai legat cerul prin cuvântul tău, dezleagă nedreptățile noastre prin rugăciunile tale înaintea Domnului, ca să mântuiască sufletele noastre!” 

Inutil să spunem că, lumea noastră contemporană are nevoie disperată de lucrarea lui Ilie. Zelul lui nediminuat, ardent, este, astăzi, mai imperativ ca niciodată! Cât de mare nevoie are societate noastră, cu fundul în sus, de Sfântul Ilie! Cât de mare nevoie au de Ilie toți cei care îl venerează pe modernul Baal, – ascuns în mod viclean în mii și mii de denominații creștine protestante, una mai „apostolică” decât alta, precum și în diverse religii păgâne – și care au permis inginerilor sociali ai corectitudinii politice să le spele creierul pentru a-i face să creadă că toate religiile sunt egal de adevărate!

Și totuși, cât de necesar este ca aceia ce sunt creștini ortodocși, dar care Îl slujesc pe Dumnezeul Cel adevărat doar cu buzele, să-l asculte pe Ilie, predicând cuvântul lui Dumnezeu cu autoritate, vorbindu-le despre păcatele lor și despre judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra lor! Prietenii mei, noi trăim timpuri de putreziciune spirituală, de corupție morală și faliment spiritual!

Timpul devine scurt pentru rasa umană! Chiar și câteva voci seculare insistă în a cere o regenerare morală pentru a salva lumea de haosul cauzat de păcat! În noaptea sfântă a Învierii, lumina necreată a lui Hristos luminează candela Pascală din Sfântul Mormânt. Întrebarea mea este: De ce mulțimile de astăzi nu spun, precum oamenii din timpul lui Ilie, după ce focul a coborât din cer și a mistuit jertfa, „Domnul este Dumnezeu?!” De ce ei se închină încă la falși dumnezei? De ce? Amin.

20 iulie 2011.  

Categories: Cuvinte de folos, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.