Acasă > Diverse > Pr. Ştefan Zaharia: Lume, lume…

Pr. Ştefan Zaharia: Lume, lume…

Lume, lume…

Pr. Ştefan Zaharia

 

 

Toată lumea scrie peste tot şi în mod continuu despre ceva. Unii pe o anumită temă, alţii aiurea. Unii îşi manifestă frustrările, alţii lecţiile pentru care sunt plătiţi. Unii vorbesc în van, alţii cu folos. Lumea vorbeşte. Şi eu vorbesc. Uneori, îmi e greu să mă limitez la un subpunct, la o subtemă, la un subcapitol, la o sublucrare, la o sublicenţă de subdisertaţie de subdoctorat… totul e un sub la ceva. Noi suntem eminamente un subhristos care face sublucruri şi are subgândiri. Până şi muzica e uneori sub (under).

Freamăt, sentimente, linişte împletită cu gălăgie. În linişte surâs, ochi limpezi, guri sfătuind, stomac mistuind pe Hristos. În gălăgie de toate, în amestec, dificil de categorisit, că doar e gălăgie.

Toamna se mai numeşte şi anotimpul doldora, sau anotimpul complet, sau timpul îndestulării. Chiar şi cu câţiva fulgi, toamna tot reuşeşte să păstreze în albul proiectat de ochii noştri firavi urme de frunze, de fructe, de legume, de speranţe şi de te-deum-uri.

Am observat, printre unduiri de zugrăviri de istorie un zâmbet atât de frumos, încât toată dezinvoltura culţilor sărutând coifuri de celţi e nimic. O mie de paşi printre sute de feluri de copaci, un dangăt de clopot nădăjduind, genunchi coborând în lumină de lumânări, pâlpâind în urcuşul fumului bine înmiresmat al cădelniţei. Sunet de ulei sfinţit, mirosind a lăcrămioare pe frunţile sfinţite de mâna binecuvântând a ierarhului revelator de Dumnezeu.

E început de mijloc de toamnă. Grădiniţele şi şcolile vajnicilor români europenizaţi de americanism, britanism, franţuzism, germanism şi, în fine, de mondialism se pregătesc de sărbătorile tradiţionale cu măşti ursuze şi plăcinte umplute cu dovleac!?

E o ţară hristificată de tradiţii vechi de ani, de câţiva ani, de prea puţini ani. Aproape nu găseşti unitate şcolară fără un simbol plăpând al morţii. Ţi-e mai mare dragul (vorba românului!) să vezi copiii – viitorul ţării – costumaţi în anticul veşmânt al morţii, zâmbind cu dinţi lungi de vampir şi având capete izvorând sânge, că doar e început de noiembrie, cum am putea rata aşa ceva!? Ca să nu mai amintim de plăcuţii adolescenţi care se amestecă trupeşte într-o horă săltândă a spiritelor scăpânde, dintr-o lume din care nici ele parcă nu mai fac parte. Senzualitate, halucinaţii, vis, schizofrenie, depresie amestecată cu dependenţă.

E o trăire de moment, care se potriveşte cu schiţa mea de castel. Dincolo de liniştea mea şi a câtorva prieteni dragi trăindu-şi efemeritatea în casa Macrinei mai stau încă puţine alte repere de normalitate. Pionul verde cu rătăciţii de pe cărări, ştiuţi şi neştiuţi, marea bătând-spălând păcatele din vremea lui Andrei, avatarul Anei din zidul lui Manole sfinţit de Neagoe, umbra lui Mircea la Cozia, Brâncovenii răsărind peste alutuşi, turle de lemn muşcând albastrul cerului, cruci purtând cruci de vieţi de vechi români, ştefaniene altare mistuind tămâie de brad chemând glas de tei de toacă.

Mulţi dintre voi cunosc aceste gânduri. Alţii, nu. Eu scriu pentru primii, că doar nu merită să îţi baţi gura pentru toţi, chiar dacă sămânţa se înfige şi în loc pustiu, şi în piatră, şi în spini. Să încercaţi să mă înţelegeţi citind, păşind, plângând în scrisul pomelnicului luminat de candelabrul de sub Apostol.

Am un amestec de scrâşnete de dinţi biruite de potir. Nu-i drac în creaţie nebiruit. Şi nici înstrăinare neîndreptată de tradiţia mea. Şi a voastră. De ce am avea nevoie de altceva? Nu frica, ci dizolvarea în absolutul lumii mă terifiează. E interesant să mănânci broaşte, dar e mai plăcut, mai familiar şi esenţial să guşti poale-n brâu. E drăguţ să te joci cu bostani goliţi de sâmburii care se prăjesc pe plita sobei, după străbunul obicei dac. E mai mult decât plăcut să colinzi lumea întrebând: vă pot ajuta cu ceva?

E atât de liniştitor să cunoşti moşii de toamnă. E original şi originar.

În noi există mistic şi nu magie. În noi există Hristos şi nu antihrist. În noi e viaţă şi nu moarte. În noi e veşnicie şi nu trecere în nefiinţă. În noi e dragoste şi nu lipsa ei.

Urmează zile de doliu, dar nu pentru cei iubiţi, ci pentru cei rătăciţi, conform lumii care ne dictează mersul. Urmează strigoi şi nu Andrei binecuvântat, propovăduind, conform lumii care ne resetează fiinţial. Urmează clopoţei veseli cu moşi de criză şi nu dragoste familială care iartă şi împlineşte, conform lumii care renaşte divinităţi falsificate. Urmează multe şi repetate sentimente. Transformate pe alocuri, mai mult sau mai puţin în funcţie de ceea ce reuşim să mai oferim cu bunul nostru simţ, răstignit pe altarul noii ordini mondiale.

Poate vom rămâne măcar câţiva cu sufletele înnobilate de românism, fără a fi jertfiţi inutil. Români şi creştini.

Sursa: doxologia.ro

Categories: Diverse Tags:
  1. Scurtu sorin Izvoraș
    noiembrie 2nd, 2014 la 09:07 | #1

    Superb , scris cu talentul sufletului mâhnit , cu înțelepciunea zilelor de studiu și al celor dăruite , cu existența peste veacuri , a gândului transmis direct sau/și indirect , cu obiectivitatea ADEVĂRULUI pe buze ! Poate că nuanța de tristețe dezamăgită ar fi de îndulcit puțin , căci , un mirean încearcă să aducă la cunoștința închisă a lumii un adevăr ! Anii aceia fatidici 2000 și 2012 și-au exercitat rolul , au fost cu adevărat fatidici , dar pentru cel rău , ce a ajuns cu făptuirile la marginea suportabilității DIVINE , fapt ce a determinat exilul său ! A rămas ce-i drept , pentru ceva vreme , ”învățătura sa” în ”minți înfierbântate” , mai ales în cele înfierate prin acceptul ”contractului ” semnat cu sânge ! De unde ”certurile acestea de cuvinte” ce parcă nu mai sfârșesc …..și totuși , ele au un final și o finalitate ! Eu sunt doar un pocal gânditor în care curge dulceața informațională ce trebuie , la prea plin , dăruită aproapelui , FRAȚILOR ÎNTR`U DOMNUL , Omenirii , speriate de zvonurile nihiliste , negativiste , prăpăstioase ale celor speriați sau de ”speriat” ! Am acest derpt au ba ?! Este dreaptă constatarea că nu este crezut și acceptat cel ce aduce ADEVĂRUL în Țara sa ?! Vom vedea , doar că , eu trebuie , vrând-nevrând să-l spun ! DUMNEZEU ne dă semne , ne vorbește , ne LUMINEAZĂ prin mijloacele SALE bine , sau mai ouțin bine știute ! Noi să-l primim , pe DOMNIA SA așa cum se cuvine , pentru a scurta perioada aceasta încă neagră dar absolut necesară a DEVENIRII !!!!! DOAMNE AJUTĂ !

  2. anca valeanu
    noiembrie 6th, 2014 la 17:18 | #2

    DUMNEZEU ne da semne ,noi trebuie sa le vedem si sa tinem cont de ele

  1. Nici un trackbacks momentan.