Acasă > Predici > PREASFINTITUL SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI: PREDICĂ LA DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII

PREASFINTITUL SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI: PREDICĂ LA DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII

PREASFINTITUL SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI:

PREDICĂ DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII

Umblarea şi potolirea furtunii pe mare
Mt. 14,22-34

VIAŢA CA O MARE

Dreptmăritori creştini,

Faptele relatate în evanghelia de astăzi se petrec în noaptea imediat următoare minunii înmulţirii pâinilor de pe malul lacului Ghenizaret (Mt.14,14-22). După ce a hrănit mulţimile în pustie, Mântuitorul Hristos i-a silit pe ucenici să urce în corabie şi să plece din locul acela, iar El a mers în munte să se roage, în singurătate. Peste noapte însă, valurile au început să se agite cu putere şi furtună mare s-a pornit, încât corabia în care se aflau ucenicii era gata-gata să se scufunde. Şi, strigând de groază, la un moment dat L-au zărit pe Iisus mergând pe apă, dar, gândind că este nălucă, s-au înfricoşat şi mai tare. Domnul însă i-a liniştit şi i-a îmbărbătat, zicându-le:,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!(…) Doamne, dacă eşti Tu, a zis Petru, porunceşte să vin la Tine pe apă. Vino…’’, i-a zis Hristos. Şi a sărit Petru din corabie şi a mers pe mare ca pe uscat, dar, văzând vântul, spune evanghelia, s-a temut. Iar în clipa în care s-a îndoit, apa a încetat să-l mai ţină şi el a început să se afunde. Şi îngrozit a strigat: ,,Doamne, scapă-mă’’! Atunci Iisus l-a luat de mână şi, reproşându-i ,,Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?’’, l-a adus în corabie iar vânturile s-au oprit.

Iubiţi credincioşi,
La prima vedere evanghelia aceasta pare doar o minune oarecare. Una din multele minuni dumnezeieşti săvârşite de Mântuitorul Hristos de-a lungul a trei ani şi jumătate, cât timp a durat predica Sa pe pământ. Vă spun, însă, că nu trebuie să vedem în pericopa aceasta doar minunea ca atare, ci vă invit să privim împreună la minunea de astăzi ca la o adevărată pildă de viaţă, pildă plină de învăţătură, pe de o parte, şi de speranţă, pe de alta.
Care este învăţătura demnă de evidenţiat?

Am spus că avem de-a face cu o pildă! Marea este lumea aceasta care, de multe ori, aşa cum s-a întâmplat să le fie potrivnică ucenicilor, ne stă adeseori şi nouă împotrivă. Valurile ei înspumate sunt împrejurările grele prin care trecem cu anevoie şi noi uneori, şi din care, de cele mai multe ori, nu ştim cum să facem să scăpăm. Iar vânturile, care l-au înspăimântat pe Petru mai mult decât marea însăşi, sunt greutăţile şi ispitele care se năpustesc câteodată nemiloase asupra noastră, îngrozindu-ne până la moarte. Uitaţi-vă la Petru: deşi se îndoieşte într-o primă fază, căci spune: ,,Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă’’, găseşte totuşi curajul necesar de a înfrunta valurile şi, pentru aceasta, reuşeşte să păşească pe mare ca pe uscat. Vânturile însă îl fac să se clatine şi să se scufunde pentru câteva momente, dar chemarea în ajutor a Domnului îi aduce, până la urmă, salvarea.

Ei bine, noi suntem Petru, cei care, aflaţi în corabia acestei vieţi, ne simţim adeseori clătinaţi şi în pericol şi, asemenea lui, ne îndoim: vom mai putea oare scăpa din asta? Oare ce ar fi de făcut? Cum ar trebui să procedăm? Întrebări pe care şi le-a pus şi Apostolul, şi la care Mântuitorul Hristos i-a răspuns invitându-l ,,să calce pe apă ca pe uscat’’. Adică, să străbată lumea aceasta, aşa cum este ea, cu bărbăţie şi încredere. Ce îl înfricoşează pe Petru? Clipele grele ale vieţii ca valurile înspumate, pe care văzându-le şi nemaiputându-le înfrunta, se îndoieşte şi, devenind ,,greu’’, se afundă. Găseşte în sine, totuşi puterea să strige la Dumenzeu, iar Acesta se dovedeşte ,,Mântuitor’’.

Care este speranţa?

Speranţa pildei acesteia este Dumnezeu Care, deşi într-o primă fază Se arată a fi prea departe parcă, în larg, necunoscut, străin sau confundabil cu o fantomă, până la urmă Se arată atât de apropiat de Petru, încât îl prinde efectiv de mână şi îl salvează din valuri. Aşadar, speranţa noastră, ascultând evanghelia de astăzi, este că Dumnezeu nu Se izolează undeva ,,în larg’’, după cum cred unii, că Se află undeva departe, neinteresându-L prea mult viaţa noastră personală, cu faptele ei bune sau rele, ori neveghind asupra fiecăruia dintre noi. Evanghelia de astăzi contrazice pe toţi aceia care văd în El un Dumnezeu ,,îndepărtat’’, ,,necunoscut’’ ori ,,impersonal’’. Nălucă li s-a părut ucenicilor! Himeră li se pare unora! ,,Entitate’’ indefinită ori ,,simplă energie’’ altora. Ba chiar o utopie, zic unii, în pesimismul lor!…

Dragii mei,
Astăzi suntem siliţi, o dată în plus, să recunoaştem cu toţii că nu este aşa. Hristos Dumnezeu este aproape, este Fiinţă şi Persoană şi, pentru aceasta, este gata să ne întindă mâna şi să ne salveze de acolo de unde ne este greu în viaţă. Pentru faptul că a ştiut să intre în dialog cu El, prin rugăciune, Domnul i-a răspuns lui Petru ca Persoană. Ce ne-am face dacă El ar fi o entitate sau energie impersonală, nălucă, himeră, ori dacă ar fi o fiinţă inabordabilă? El însă este Fiinţă care ne aude, ne vede, ne ascultă şi, mai ales, ne ajută fiecăruia atunci când ştim să I-o cerem! Astfel, dacă Apostolul a reuşit şi s-a salvat, este pentru că L-a abordat pe Dumnezeu ca pe o Persoană, ca pe un Părinte, ca pe un învăţător şi prieten, iar nu ca pe o forţă impersonală. Numai aceia dintre noi care vom vedea pe Dumnezeu ca pe o Persoană apropiată şi capabilă de dialog, şi-L vom aborda în acest chip personal , vom putea dobândi ajutorul şi binecuvântarea Lui. Nu cei care vorbesc despre El, iar nu cu El, pentru că vedem pe mulţi vorbind frumos despre Dumnezeu, dar haideţi să vedem câţi se şi roagă Lui, pentru că aceasta înseamnă dialog cu El! Haideţi să vedem câţi ştiu să intre în comuniune cu El?

Câţi se spovedesc? Câţi se împărtăşesc? Câţi caută să-L ,,cucerească’’, aşa cum ne străduim să cucerim o persoană dragă? Nu izolându-L pe Dumnezeu undeva şi vorbind foarte frumos despre El. Acela nu este dialog şi, prin urmare, nu ne va putea niciodată aduce ajutorul şi binecuvântarea Lui.

Iată învăţăturile şi speranţa pe care le putem trage din evanghelia de astăzi! Şi noi călătorim pe valurile lumii acesteia, uneori foarte agitată sau chiar potrivnică. Şi noi ne îndoim adeseori, ca Petru! Ne e teamă să înfruntăm viaţa şi să ,,păşim’’ cu încredere, aşa cum a călcat el pe valurile mării ca pe uscat. Ne este teamă să străbatem ,,furtunile’’ vieţii acesteia. Aţi văzut: în ultima vreme auzim parcă, mai mult ca oricând, de persoane care, nemaiputând să înfrunte viaţa, să se lupte cu greutăţile şi necazurile ei, depun ,,armele’’! Oameni care îşi iau viaţa, uneori tineri chiar! Apostolul Petru din evanghelia de astăzi ne invită pe fiecare dintre noi să fim ,,luptători’’, chiar dacă viaţa pare grea la un moment dat; chiar dacă valurile ei sunt năprasnice uneori, încât simţim că ni se ,,sparge corabia’’ şi suntem în primejdie să ne înnecăm; chiar dacă vânturile şi furtunile ne înspăimântă, aşa cum l-au înspăimântat pe Petru, încât era gata să se scufunde. Apostolul, exemplul său şi, mai ales, ajutorul primit din partea lui Dumnezeu, ne arată tuturor că trebuie să ştim să cerem ajutor. Să întindem mâna, aşa cum a făcut-o Petru, şi milostiv şi bun va fi Domnul ca să răspundă acestei chemări a noastră, să ne asculte, să ne ridice de acolo de unde, poate, la un moment dat în viaţă, ni se pare că nu ne mai putem ridica.

Să rugăm aşadar pe Bunul Dumnezeu, să fie şi pentru noi, pentru fiecare, în clipele mai puţin plăcute ale vieţii, mâna cea de ajutorr pe care a întins-o lui Petru! Să ne ridice! Să ne înalţe! Să ne binecuvinteze! Să ne mântuiască, pentru că de aceea ne străduim fiecare şi căutăm să-I plăcem Lui, ca, în viaţa aceasta petrecând împreună cu El, să putem dobândi şi veşnica fericire a vieţii de dincolo, Amin.

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.