Acasă > Predici > PREDICĂ LA BOTEZUL DOMNULUI: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

PREDICĂ LA BOTEZUL DOMNULUI: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

PREDICĂ LA BOTEZUL DOMNULUI

(5 ianuarie 2011, priveghere)

BD2

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

„Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

Iubiţi credincioşi, ne aflăm la sfârşitul perioadei de 12 zile de sărbătoare, la sfârşitul perioadei denumite „dodekaimeron”. Astăzi prăznuim Botezul Domnului, Teofania sau arătarea lui Dumnezeu, pentru că „A Treimii arătare la Iordan s-a făcut”.
La această sărbătoare, contemplăm cu ochii minţii şi ai inimii cerurile deschizându-se, pe Sfântul Duh coborându-Se în chip de porumbel şi arătându-Se lumii, prin urmare propovăduindu-se întreaga Sfântă Treime; contemplăm şi pe Iisus în apele Iordanului arătat lumii cu degetul: arătat de Ioan Botezătorul, care spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”; dar arătat şi cu „degetul” dumnezeiesc al Tatălui, Care a spus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. Aceste cuvinte şi aceste minuni ni-L indică pe Domnul Hristos ca singur conducător al omenirii.
Hristos S-a botezat la Iordan şi acest adevăr şi act mântuitor are multe laturi; nu le vom analiza aici. Din toate temele sărbătorii vă rog să vă opriţi atenţia asupra acelui element material – la loc de mare cinste astăzi – apa. „Astăzi, firea apelor se sfinţeşte…”, am cântat azi dimineaţă când am sfinţit prima oară aghiasma mare. Aşadar, despre apă vă voi spune câteva cuvinte.
Lumea, iubiţilor, e alcătuită din elemente materiale. Nu ştim la ce număr le estimează ştiinţa de astăzi. Înţelepţii antici, printre care şi Democrit, spuneau că sunt 4; dar şi azi putem spune că natura e alcătuită din 4 elemente principale. În frumoasele rugăciuni ale agheasmei mari auzim: „Tu din patru stihii ai întocmit făptura”. Care e elementul cel dintâi? Cel mai dispreţuit. Cel mai nebăgat în seamă. Care? Pământul. Cine-i dă importanţă? Şi totuşi, ce valoare nepreţuită are! Cine bagă în seamă pământul? Toţi îl calcă în picioare, dar din el venim, din el ne hrănim, în el ne întoarcem. Ce importanţă şi ce valoare nepreţuită are pământul! A zis Dumnezeu: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!”; şi vai, dacă suprafaţa pământului n-ar fi din sol roditor, din humă fertilă, am fi murit de foame, am fi murit ca Midas din mitologie, care îşi dorea ca tot ce atinge să se transforme în aur şi în felul acesta a murit de foame. Ce am spus e o poveste, un mit, dar un mit care ne învaţă un mare adevăr: Suntem în pericol de a muri în mijlocul bogăţiei pe care am zeificat-o, pe care am transformat-o într-un dumnezeu şi la care ne închinăm, pentru că atenţia noastră, mintea noastră, inima noastră sunt concentrate pe… şi aservite bogăţiilor pământeşti.
Al doilea element material, superior pământului, mai subtil, mai subţire – apa; despre care vom şi vorbi. Apa, compusă din hidrogen şi din oxigen. Un al treilea element, superior şi apei, e aerul. Şi el, mai subtil, dar are şi aerul o oarecare greutate, cântăreşte şi el ceva; e drept, mult mai puţin decât apa. Şi al patrulea element este focul. Toate combinate alcătuiesc lumea.
Dar şi corpul omenesc e alcătuit din elemente materiale, are propria compoziţie chimică: atâta apă, atâta fosfor, atâta fier, atâta magneziu, atâta carbon, atâta calciu, atâta etc.; dar principalul element care este? Bine a zis cineva că omul este un râu care curge fără oprire. Apă suntem! Sinteza sau îmbinarea armonioasă a acestui element în trup se numeşte sănătate. Nearmonizarea, perturbarea, dizarmonia înseamnă boală şi înseamnă moarte. Aşadar, câteva cuvinte despre apă.
Există, iubiţilor, trei feluri de apă: apa naturală, apa termală şi apa sfinţită.
Apă naturală pe planeta noastră există din belşug. Porneşte din izvoare şi ştiţi de la geografie circuitul apei în natură: râuleţe, fluvii, lacuri, mări, oceane. Dar se naşte întrebarea: Cum sunt ţinute şi nu alunecă în spaţiu aceste cantităţi uriaşe de apă? Le ţine atracţia pământului – zic oamenii de ştiinţă, dar lucrul acesta în profunzime este ceva inexplicabil. În Sfânta şi Marea Vineri auzim cântându-se: „Astăzi este spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”.
Aşadar, apa e un bun nepreţuit, dar noi suntem nerecunoscători. Uitaţi-vă la o vrăbiuţă: Bea apă şi îşi înalţă cioculeţul în sus, ca şi cum ar zice: Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru darul Tău. Omul? Omul arată nemulţumire şi nerecunoştinţă. Am devenit pământeşti, trupeşti, fără idealuri, fără năzuinţe, fără aspiraţii metafizice. Mai demult, omul nu ştia foarte multă carte, dar era recunoscător, avea virtutea recunoştinţei, a mulţumirii faţă de binefăcătorul său: ceresc sau pământesc. Am cunoscut bunici care înainte de a bea un pahar cu apă îşi făceau cruce. Aţi văzut azi pe cineva care să facă aşa? Astăzi, Dumnezeu este înjurat la tot pasul şi chiar şi de copiii de grădiniţă şi de şcoală primară! Astăzi, cel care a întins pâinea cu tine în blid, acela a ridicat împotriva ta călcâiul; cel, pe care nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Astăzi binele e răsplătit cu răul. În asemenea hal au ajuns oamenii. Să deznădăjduim? Nu!, ci dimpotrivă: tocmai pentru că recunoştinţa e o floare foarte rară, am mai spus aceasta, trebuie cultivată foarte des. Tocmai pentru că recunoştinţa e pe cale de dispariţie, tocmai de aceea să tragem un semnal de alarmă şi să o cultivăm. Va veni vremea, şi acum este, mai ales la noi, când vei plăti mulţi bani pentru un pahar cu apă. Dar va veni şi vremea când vei avea bani, dar nu vei afla apă. Abia atunci vom preţui valoarea apei, apa care e dar şi binecuvântare a lui Dumnezeu. Se ştie că absenţa apei duce la deshidratare şi la moarte. Omul nu poate trăi fără apă.
Dar să mergem mai departe: de la apele naturale la apele termale. De toate s-a îngrijit, fraţilor, Bunul Dumnezeu. Există apă – şi asta o ştiu minerii – apă care, înainte de a ieşi la suprafaţă, trece acolo, în măruntaiele pământului, prin straturi ce o îmbogăţesc cu diferite minerale, în special radioactive. Sunt renumite diferitele izvoare, care alimentează cu apă potabilă, precum şi alte izvoare termale sau curative – calzi sau reci, cu numeroase însuşiri terapeutice şi mii de oameni aleargă la ele. Sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru ţara noastră. De toate S-a îngrijit Bunul Dumnezeu.
Şi acum să ne oprim la apa cea mai presus de toate apele, la apa ce este pe cea mai înaltă treaptă, la apa sfinţită. Am cântat azi dimineaţă: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”. Ca cineva să primească agheasmă trebuie să creadă. Nu vrei să crezi, dreptul tău; dar în cazul acesta, chiar dacă aş aduce mii de argumente, chiar dacă m-aş transforma în Cicero, Demostene, Platon, Aristotel, eu nu te-aş putea convinge că apa sfinţită e făcătoare de minuni, că e superioară apei comune, că e superioară apei termale. E nevoie de credinţă, trebuie să crezi, şi credinţa e o taină. Unul crede, altul nu crede. Şi care e apa sfinţită? Apa sfinţită e agheasma mică care se face în toate zilele anului bisericesc, mai puţin în aceste zile de la 5 ianuarie până la Odovania Praznicului Bobotezei, când facem agheasma mare, sfinţirea mare a apei. Deci, avem aghiazma mică şi aghiazma mare. Şi care mai este apa sfinţită? Apa Sfântului Botez, apa colimvitrei noastre, apa cristelniţei noastre, de care de atât de multe ori uităm. Înainte ca preotul să binecuvinteze apa cristelniţei în care ne-am botezat, ea era o apă comună ca toate celelalte, dar, din clipa în care preotul a spus, însemnând cu semnul crucii şi cu Sfânta Evanghelie apa Botezului: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…”, apoi: „Se botează robul lui Dumnezeu…”, din aceste momente sfinte ale tainei, potrivit credinţei noastre, apa primeşte radioactivitate duhovnicească, primeşte har, primeşte putere spirituală, devine înfricoşătoare pentru diavoli şi pentru demoni. Şi care este lucrarea acestei ape sfinţite? Dacă apa comună spală trupul de murdăria fizică, apa sfinţită de ce ne spală? Ne spală de păcatul strămoşesc, de alunecarea lui Adam, dar şi de păcatele personale, atunci când Botezul este primit de o persoană matură; aceasta este lucrarea apei sfinţite la Botez. Omul din negru ca cioara, ca diavolul, devine alb ca aripile porumbelului în chipul căruia S-a arătat Sfântul Duh, zburând deasupra Iordanului şi şezând peste creştetul cel de văpaie al Stăpânului Hristos.
Iubiţii mei, şi despre acestea ne dă prilej a vorbi Botezul Domnului Iisus. Dar poate că unii vor spune: Ne botezăm, bine, că suntem păcătoşi, dar Hristos de ce se botează, că El e fără de păcat, nu a avut nici păcatul strămoşesc, nici păcate personale, aşa spune Isaia, aşa spune şi Apostolul Petru – „Nelegiuire, păcat n-a săvârşit”, de aceea am şi cântat la vecernie: „O, Hristoase, Cel fără de păcat …”; deci, de ce, cum se poate una ca asta, ca Cel fără de păcat să Se boteze?
Şi în acest punct ar trebui mult timp, aici ar fi nevoie de o lungă explicaţie teologică. Dar un singur lucru zic: Potrivit Sfinţilor Părinţi, Hristos S-a botezat nu pentru că a avut nevoie, ci ca să fie arătat şi confirmat drept cine este. Şi a fost arătat lumii de Ioan Botezătorul ca Miel al lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii, dar a fost arătat şi confirmat şi de glasul lui Dumnezeu Tatăl şi de prezenţa Sfântului Duh în chip de porumbel. Anonimul dulgher din Nazaret, necunoscut multora, trebuia să fie făcut cunoscut omenirii, trebuia să fie arătat ca Mesia şi Izbăvitorul lumii. Şi la botez a fost acel moment deosebit, acel moment, în care cerurile au adresat cel mai important anunţ, cel mai important mesaj, mesaj universal, în faţa căruia mesajele conducătorilor pământeşti sunt umbre. Dumnezeu-Tatăl a proclamat: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”. Pe Tabor, acest mesaj va fi reluat la Schimbarea la Faţă şi atunci Tatăl va adăuga: „Pe Acesta să-L ascultaţi!”. Acest mesaj ni-l transmite la Bobotează cerul, nu cerul neînsufleţit, ci Tatăl nostru Care e în ceruri: că Iisus Hristos este singurul nostru conducător.
Vă rog, iubitorilor de praznic, vă rog să vă răspundeţi – şi la spovedanie, cei care vă spovediţi la mine, să-mi răspundeţi şi mie, dar cu sinceritate, cu mâna pe inimă – la următoarea întrebare: Pe cine aveţi conducător al vieţii voastre personale? O, dacă L-am lăsa pe Hristos să conducă viaţa noastră personală! Şi vai, şi de trei ori vai şi a-tot-vai, dacă vom lăsa pe oricare altul să ne conducă viaţa. Ce-a zis Domnul? „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Cuvinte cu anevoie de crezut, cuvinte cu anevoie de primit de-a lungul secolelor şi mileniilor, dar, dacă Hristos ar fi devenit conducătorul personal al fiecăruia, conducătorul familiilor noastre, conducătorul societăţii noastre, conducătorul ţării noastre, conducătorul poporului nostru, conducătorul lumii întregi, o, binecuvântare! Lumea aceasta ştiţi în ce s-ar fi transformat? S-ar fi transformat în rai.
Acum avem alţi conducători, alţi dumnezei pământeşti, idoli pe care i-am mitizat, ca, după o vreme, şi aceştia să ne dezamăgească şi să ne părăsească, să ne abandoneze în cel mai mizerabil mod. Tocmai pentru asta, în loc de binecuvântare, avem ne-binecuvântare, am moştenit ne-binecuvântarea; lipsa binecuvântării înseamnă blestem, dezbinarea tuturor şi haos naţional şi mondial. O să spuneţi iarăşi: „Pesimist predicator şi mai ales la o aşa sărbătoare, sărbătoare luminoasă, sărbătoare a luminilor. Ce să facem, să deznădăjduim?” Nu, nu, nu. De mii de ori să păcătuieşti şi să cazi, să nu deznădăjduieşti; ridică-te din nou, pentru că există şi un alt botez prin care ne reunim cu Capul nostru, Hristos, prin care ne reaşezăm sub conducerea Domnului nostru.
Şi care este acest alt botez? E lacrima de spovedanie, e lacrima de pocăinţă, sunt lacrimile lui Petru, lacrimile femeii păcătoase, lacrimile a mii de oameni, care s-au împăcat cu Dumnezeu prin Spovedanie şi Pocăinţă. Multe sunt lacrimile în lume. Vă întreb: Există vreun om care să nu fi încercat plânsul? „Valea plângerii” se numeşte pământul. Există – am mai spus, opt feluri de lacrimi: şapte sunt deşarte, nefolositoare, păcătoase – pentru că, de exemplu, oricât ai plânge pentru un mort, acolo lângă el, şi să nu dormi trei zile şi trei nopţi şi să plângi lângă el, mortul n-o să învie, n-o să-l învii tu cu lacrimile tale. Dar există şi lacrimi preţioase, există lacrimi rare, există lacrimi care coboară cerul pe pământ, iar aceste lacrimi sunt lacrimile de pocăinţă.
O, păcătoşilor asemenea mie, daţi-mi, daţi-mi o astfel de lacrimă, una singură, daţi-mi o astfel de lacrimă! Această lacrimă pe care o verşi pentru păcatele tale are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în Iordan, devine ocean în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor. Daţi-mi, daţi-mi o astfel de lacrimă preţioasă care va schimba faţa sufletului şi a lumii! Şi atunci ce staţi? N-auziţi pe Domnul? „Fericiţi cei ce plâng…!”. Există lacrimi aducătoare de bucurie! Bucuraţi-vă întru acestea! Botezaţi-vă în baia lor! Pe Domnul lăudaţi-L pentru un aşa mare dar, pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L nu numai acum, nu numai la această priveghere, nu numai la acest praznic, pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L în toate zilele vieţii voastre, întru toţi vecii.
Sfânta Treime să vă păzească întru mulţi şi binecuvântaţi ani, dăruindu-vă un praznic luminos. Amin.

Sursa: e-mail

Categories: Predici Tags:
  1. Mihail si Zoe
    ianuarie 7th, 2011 la 14:30 | #1

    Astazi s-a aratat Mantuirea lumii!Astazi s-a descoperit Dumnezeu in cele trei Ipostasuri : Tatal, Fiul si Sfantul Duh! Astazi, cand Sfantul Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul, a savarsit Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, cel desavarsit, cel fara vina, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatal sa ridice pacatele lumii, nu putem decat sa ne rugam in genunchi, cu umilinta si cu lacrimi fierbinti :
    ” Doamne! Intru pocainta da-mi inima infranta si primeste-ma cand ma rog, da-mi lacrimi de umilinta, lacrimi de pocainta ca sa plang mai fierbinte rautatile si faptele mele cele pierzatoare cu care sufletul mi l-am intinat si Preacinstitul Sange al Legamantului Tau l-am batjocorit!”
    „Cu tanguire si lacrimi de pocainta fara de masura cadem la picioarele Dumnezeiestii Tale milostiviri: curateste-ne, Dumnezeul nostru, cu harul Tau cel dumnezeiesc, pe noi, pe toti, de toate nedreptatile si faradelegile vietii noastre – ca intru sfintenia iubirii Tale de oameni sa laudam atotsfant numele Tau, dimpreuna cu al Tatalui, si al Preabunului si de viata Facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!” ( din „Rugaciuni de pocainta” ).
    Multumim pentru postarea acestei exceptionale predici, pe care o vom avea drept calauza in viata noastra duhovniceasca, alaturi de celelalte predici ale Sfintilor Parintilor nostri!
    Miluieste-ne, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, pacatosii, si ne mantuieste si ne pomeneste intru imparatia Ta! Amin !

  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: