Acasă > Predici > PREDICĂ LA DUMINICA A 25-A DUPĂ RUSALII – Pr. Dorin Picioruş

PREDICĂ LA DUMINICA A 25-A DUPĂ RUSALII – Pr. Dorin Picioruş

 Pr. Dorin Picioruş

PREDICĂ LA DUMINICA A 25-A DUPĂ RUSALII 

Iubiți frați și surori întru Domnul,

cine este departele nostru? Cine este cel de care, apropiindu-ne prin înțelegerea lui, ni-l facem aproape?

Pentru că aproapele nostru real nu este cel pe care noi îl alegem la vot dar el nu ne cunoaște, nu e cel care stă lângă noi în tren sau la Biserică și cu care nu schimbăm două vorbe, nu e cel pe care îl vedem la față la TV sau într-o reclamă stradală dar care nu ne vorbește intim, personal…ci aproapele nostru real…e cel care are nevoieinterioară enormă de noi, care are nevoie să ne vadă și să ne vorbească și să ne audă, și să ne îmbrățișeze…și care nu vrea să se mai despartă de noi vreodată.

Aproapele nostru este departele care s-a apropiat de noi.

Aproapele nostru este întotdeauna cel care ne-a fost departe…dar care ne-a văzutși ne-a înțeles…și s-a lipit de noi, reînvigorându-ne amândoi prin această relație.

Și Evangheliile duminicale recente ne pregătesc pentru venirea în lume a Departeluicare S-a apropiat de noi…A celui departe și mai presus de toate după ființa Lui, Care S-a făcut om, ca noi, afară de păcat…și a locuit cu noi…și a mers printre noi…și a trăit toate bucuriile și dramele noastre împreună cu noi.

El l-a făcut pe demonizat om întreg la minte (duminica a 23-a după Rusalii)…pentru că S-a făcut aproapele lui…venind la el și făcând ceva concret și mântuitor pentru el.

El a devenit aproapele femeii cu scurgerea de sânge pentru că S-a lăsat atins și aproapele lui Iairos pentru că S-a făcut ascultător cererii lui și a înviat-o pe fiica acestuia (duminica a 24-a după Rusalii).

În duminica de astăzi însă, Samariteanul care a făcut milă cu cel căzut între tâlhari (a se vedea Evanghelia zilei conform GNT), e același Departe care S-a apropiat de noi, pentru că Fiul lui Dumnezeu întrupat a venit după noi, după noi cei căzuți, ca să ne reintroducă în comuniune cu Dumnezeul treimic, cu Dumnezeul întregii creații.

Așa că întrebarea rămâne statornică: cine este departele nostru? Tot cel față de care nu manifestăm niciun interes. Iar interesul real e interesul cunoașterii dezinteresate, al prieteniei, al simpatiei, al uimirii față de ceea ce face, al milei, al responsabilității față de el…adică al intrării într-o relație/ raportare cu el.

Da, nu putem să salvăm toată lumea de la sărăcie, boală, neputință, moarte! Da, nu putem să ne împrietenim cu întreg mapamondul!

Însă predica Domnului din această zi nu ne impută că nu am făcut imposibilul…ci că nu am făcut posibilul. Pentru că viața noastră e plină de posibil, adică de întâlniri cu tot felul de oameni și situații…și în aceste momente concrete de viață…ni se cere să nu fim impasibili, să nu ne căutăm interesul îngust…ci interesul frumos, acela al relației ortodoxe cu alți oameni, al prieteniilor de suflet, de conștiință.

Trecerea pe lângă altul…e trecerea pe lângă tine.

Tu ieși în pierdere dacă nu citești și cartea lui, dacă nu vezi și creația lui, dacă nu vrei să afli și drama vieții lui, dacă nu vrei să afli ce îl bucură și ce îl necăjește.

Interviurile reale sunt strigăte spre departele nostru…pentru ca el să ne fie aproape.

Cărțile reale sunt mâini întinse spre inima departelui și spre conștiința lui…prin care îl îmbrățișăm pe cel departe…și îl facem să se simtă aproape de inima și de adevărurile expuse de noi.

Și predicăm mereu, și ne zbatem la nivel online…în ciuda singurătății vii din jurul nostru…și a necomunicării comunicate…tocmai pentru a ne arăta disponibilitatea spre normalitate…care înseamnă dialogintercunoașterebucurie

Și cine se expune privirii altora prin scris, prin imagine, prin creația lui nu este decâtaproapele lor…pentru că el iese din sine spre alții, aduce departele lui în apropierea lor…pentru ca să îl cunoască și să se cunoască.

Cine e departele nostru însă, în primul rând…mai mult decât noi înșine? Cât timp ne ia ca să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne explorăm pas cu pas? Dar oare devenim vreodată, noi pentru noi, mai aproape ca la începutul căutării de sine?

Necunoscutul nostru, cu alte cuvinte, trebuie să se întâlnească cu necunoscutul altora.

Preconcepțiile sunt cele care ne opresc din așteptare, din căutări, din descoperirile noastre.

Pentru că, uneori, ni se pare că unul e necomunicativ și răutăcios…și îl găsim, mai apoi, că e tocmai contrariul a ceea ce credeam noi că ar fi…pe când altădată mergem la altul, cu faimă de om care ți se lipește la inimă…și simțim tocmai invers: că nu neîncălzește cu nimic…

Însă relația nu e fără suspansuri. Relația presupune și dialog dar și ceartă, dovezi dar și muncă, conștiință dar și valoare, experiență dar și statornicie.

Și cei care vor o relație autentică de prietenie, de duhovnicie, de căsătorie, de camaraderie sau una profesională știu să treacă peste suspansuri, pentru cămizează pe celălalt.

Și atunci când doar unul mizează pe celălalt iar celălalt nu mai mizează pe primul…relația se autodesființează pentru că unul a abdicat în mod laș.

Și în această situație vorbim de lipsă de caracter, de lipsă de fidelitate, de lipsă de încredere și de perspectivă.

Atunci când treci de partea cealaltă a drumului…într-o prietenie…arăți că nu ai avut niciodată ceva sfânt în inima ta. Sau dacă totuși ai rătăcit un timp…și ți-ai dat seama de ce oroare ai făcut aproapelui tău…întoarcerea în prietenie e o dovadă demult caracter și nu de lașitate.

Și nu trebuie să uităm faptul că minunea de parabolă a Evangheliei de astăzi s-a născut pentru posteritate din cauza unui nomicos/ a unui învățător de Lege, care a vrut să Îl ispitească pe Domnul.

De-a lungul timpului, mulți Sfinți Părinți au scris cărți din cauza unor astfel deispitiri sau din cauza unor acuze nefondate la adresa lor sau din cauza unor prostii cu carul, pe care anumiți eretici sau păgâni le inventau și își făceau adepți pe baza lor.

Cărțile au rămas…unele dintre ele…și au rămas tocmai pentru că sunt contrariulmotivației lor. Motivul era să se răspundă mojiciei, imposturii și ateismului cuadevărul experențial.

Și adevărul acesta experențial, trăit în mod deplin, care a țâșnit din întreaga ființă a celui care l-a scris, se dovedește iluminativ, mântuitor, descoperitor de sine pentru secole la rând…pentru că adevărul nu e doar subiectiv…ci și obiectiv în același timp, și el face parte din nevoia universală, din nevoia întregii umanității.

Cine e aproapele nostru…și cum ne apropiem departele sunt nevoi universale, obiective…dar sunt nevoi, în același timp, ale fiecăruia dintre noi. După cum toți avem nevoie de mâncare și de somn…tot la fel toți avem nevoie de adevăr și defrumusețe, de pace și de bucurie duhovnicească, chiar dacă nu toți am conștientizat acest lucru.

Neîmplinirile noastre au de-a face cu lipsa virtuților din noi și a cunoștințelor și a experiențelor de care suntem avizi.

Pentru că noi avem nevoie și de har și de literatură, și de știri din actualitate dar și de filosofie, de post dar și de paza gândurilor, de bani dar și de iubire, de loc de muncă dar și de liniște conjugală, de aer proaspăt dar și de clipe de relaxare, de lucruri incitante dar și de epuizarea care ne împlinește, de epuizarea căutătoare și iluminativă.

Chiar dacă nu ne-ar lipsi nimic ca să trăim decent…ne lipsesc relațiile dacă nu le avem. Ne lipsește prietenia dezinteresată. Ne lipsește naturalețea vieții și a căutărilor.

Studiile și creațiile noastre au nevoie și de iubirea și aprecierea altora.

Căsătoriile nu trăiesc prin sine ci și prin alții.

Închiderea în sine, căderea din dialog, fuga din fața greului nu sunt soluții…cidescurajări, teritorii deschise pentru frustrare, pentru angoase de tot felul.

Trebuie să mergi și să vezi…și să nu rămâi indiferent!

Trebuie să porți în tine dramele și bucuriile lumii, să faci din ele rugăciune, dor, nevoie de schimbare continuă…pentru ca să fii aproapele lor, al tuturor!

Să punem din uleiul și din vinul nostru peste rănile altora! Pentru că uleiul și vinulnostru pentru alții e tot ce putem să facem, cu slabele noastre puteri sau cu mai marile noastre puteri, pentru ca oamenii să se simtă altfel.

Să dăm exemple de umanitate ortodoxă, adică de simțire plină de har, de grijă plină de har, de atenție plină de har!

Pentru că ne îndreptăm spre Postul Nașterii Domnului, care începe marți, 15 noiembrie 2011…și mergem astfel spre întâlnirea cu Necunoscutul din peșteră, spreNecunoscutul care ne iubește și ni se oferă vederii ca Prunc înfășat și culcat în iesle.

Și ca să fii sensibil trebuie să te sensibilizezi de la Hristos!

Ca să plângi ortodox…trebuie ca iubirea Lui să se reverse peste ochii inimii tale.

Căci altfel cum să facem cadouri…dacă nu știm cu ce inimă să le facem? Și cum să știm ce să dăruim…dacă nu învățăm de la Hristos, de la Cel neapropiat care S-a apropiat de noi, ce și cum se dăruie ceva cuiva?

Și cine e departele nostru? Cel care nu intră niciodată sub privirea atenției noastre.

Și cine e aproapele nostru? Cel pentru care ne-am ostenit, cel pe care l-am căutatși l-am descoperit, cel pe care l-am cunoscut și ni s-a spus, cel care s-a amestecatcu rugăciunile și speranțele noastre, cel față de care nu suntem niciodată indiferenți.

Eu îl am pe aproapele meu, ca și dumneavoastră, nu numai departe de mine…dar și în viața cealaltă.

Sfinți, scriitori, eroi, diverși oameni…sunt apropiații mei, deși sunt adormiți…după cum aproapele meu nu stă neapărat lângă ușa mea…ci la mulți, uneori foarte mulți kilometri de mine.

Și e dramatic ca vecinul meu să nici nu știe cum mă cheamă…și să mă cunoască cineva de la mii de kilometri distanță de mine, care palpită pentru mine…și care vorbește cu mine, în ciuda distanței…

Vecinul meu îmi este departele…deși e proximul meu…iar cel din depărtare eaproapele meu, pentru că mă cunoaște…și mă dorește, pentru că mă descoperă zilnic.

Da, și dumneavoastră ne descoperiți zilnic!

Și dacă atunci când ați venit prima dată la noi credeați că ne știți…că putețiaproxima deciziile noastre editoriale, articolele, proiectele nostre ulterioare…ați înțeles că aveați preconcepții față de noi…pentru că nu puteți aproxima ce nucunoașteți.

Vă bucurați mereu de noul nostru…vă revizuiți mereu opiniile în fața a ceea ce e viuși creator…pentru că necunoscutul nostru vă devine prieten, pentru că vă devine cunoscut.

De aceea vă mulțumim că veniți…și că plecați alții!

Că fiecare venire înseamnă o altfel de plecare.

Și această plecare altfel constă în faptul că, pe fiecare zi, cu harul lui Dumnezeu, încercăm să fim cei care nu trecem strada…când vă vedem nevoia de nou…ci vă venim în întâmpinare.

Dumnezeu să vă lumineze și să ne lumineze cu pacea și iubirea Sa, ca să știm să neîntâmpinăm frumos unii pe alții!

Întoarcerea feței când ne întâlnim…întoarcerea cu fundul…uitarea la nori…trecerea pe partea cealaltă e o carte de vizită depersonalizantă. Aceste gesturi spun ceea ce nu suntem…nu ceea ce suntem.

Pentru că ceea ce suntem se spune luminos, frumos, cu zâmbet, cu delicatețe, cu moderație, cu întindere de brațe…Amin!

Sursa: http://www.teologiepentruazi.ro

Categories: Predici Tags:

%d bloggers like this: