Acasă > Predici > Predică la Duminica a 4-a după Rusalii [2011] – Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Predică la Duminica a 4-a după Rusalii [2011] – Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Evanghelia zilei [Mt. 8, 5-13] este o subliniere faptică a măreției credinței. E o punere în relief a ceea ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu.

Pentru că ecatontarhul/ centurionul nu L-a ispitit pe Domnul, nu L-a pus la încercare ca să vadă dacă poate să facă această vindecare și nici nu a negociat vindecarea slugii lui ci s-a încrezut în cuvântul Domnului, în voia Lui.

De aceea și Domnul a mărturisit credința lui curată, autentică, încredințarea/ lăsarea lui în voia lui Dumnezeu și ne-a dat-o drept paradigmă/ exemplu pentru toți.

Și de ce este paradigmatică încrederea totală în Dumnezeu? Pentru că aceasta nu caută să răstălmăcească cuvintele Tradiției, nu încearcă să-i ridiculizeze pe Sfinți, nu încearcă să scape de greutăți într-un mod necuvios, ci suportă durerile, așteptările, neîmplinirile cu încrederea nețărmurită, fără margini în Dumnezeu, Care este credincios făgăduințelor/ promisiunilor Sale.

Dacă e să îl aducem pe ecatontarh în zilele noastre, el ar fi un ortodox riguros în viața lui, atent la toate detaliile și care în fiecare clipă a vieții lui se simte văzut și condus de Dumnezeu. Motiv pentru care nici nu se necăjește prea mult când e vorbit de rău și nedreptățit și nici nu se bucură când cei care îl nedreptățesc se îmbolnăvesc, sunt făcuți de rușine sau prinși cu matrapazlâcuri.

De ce? Pentru că El știe că istoria și viața cotidiană nu se desfășoară după voia exclusivă a oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu și a oamenilor. Că Dumnezeu punctează clipă de clipă viața noastră, că El nu ne lasă singuri și că dacă Îl simțim pe El cu noi și în noi, atunci nedreptățirea, necazul, durerea, boala, nu sunt o urmare a îndepărtării lui Dumnezeu de noi ci de lămurire și întărire duhovnicească.

Așa se judecă istoria: duhovnicește! Din perspectiva schimbărilor interioare ale oamenilor.

Nu după ce se petrece în afară, în mod exterior…ci după ce se petrece în lăuntrul oamenilor.

Pentru că bucuria poate aduce și infatuare, după cum nefericirea poate aduce și umilință. Iar Dumnezeu potrivește/ îngăduie vremurile, anotimpurile, intemperiile, bucuriile și necazurile pe măsura interiorității oamenilor. Pentru că Dumnezeu caută îndreptarea tuturora, chiar dacă, în mod faptic, doar câțiva înțeleg în mod abisal schimbările istoriei, motivele pentru care se petrec lucrurile și care cer și reconfigurarea/ schimbarea noastră.

Iar Evangheliile se tot repetă în cultul Bisericii pentru ca să ne facă să înțelegem că vorbesc despre lucruri esențiale, care ne sunt proprii și nouă ca și celor de acum 2000 de ani.

Pentru că și ei și noi și urmașii noștri au nevoie de o viață verticală, de o viață trăită în nădejdea făgăduințelor lui Dumnezeu cu Biserica Sa.

Și credința ecatontarhului e credința de care cu toții avem nevoie pentru că măreția ei înseamnă așteptarea și ascultarea necontenită a voii lui Dumnezeu cu noi. Așteptarea luminării de la Dumnezeu, a ajutorului Său, a intuirii a ceea ce trebuie să facem clipă de clipă.

Acesta e motivul pentru care ortodocșii caută sfat la oamenii duhovnicești, la oamenii pe care îi simt mai aproape de Dumnezeu, prin cunoașterea, experiența și curăția vieții lor. Cer cuvinte…după cum ecatontarhul cerea numai cuvântul vindecător al Domnului pentru însănătoșirea slugii lui paralitice.

Și când ceri cuvânt…te ceri pe tine, îți ceri normalitatea, îți ceri așezarea în relația vindecătoare, care te scapă de suferința nevorbirii, a necomunicării, a necomuniunii, a neiubirii.

În mod indubitabil, Domnul cunoștea credința centurionului, pentru că e Dumnezeul tuturor, Care cunoaște toate gândurile și faptele noastre mai înainte ca noi să ne naștem. Însă Sfântul Matei spune că Domnul „S-a minunat”, S-a umplut de uimire pentru frumusețea credinței, a încrederii ecantotarhului în Dumnezeu.

Și s-a spus acest lucru pentru ca să aflăm că Hristos ca om sau după umanitatea Sa S-a minunat de credința lui, pentru că omul cuvios se bucură imens când găsește în altul o viață bogată în credința în Dumnezeu.

Hristos S-a uimit, S-a bucurat mult, pentru că Hristos Dumnezeu a umplut umanitatea Sa și, prin ea, și pe a noastră, de normalitatea trăirilor și a manifestărilor umane trăite în comuniune cu Dumnezeu. El S-a uimit, pentru ca noi să ne uimim, să ne bucurăm când întâlnim un om care trăiește drept, care creează lucruri enorm de frumoase și de înțelepte, care are mult eroism și multă candoare în viața lui.

Așa înțelegem cât de dezastruos este pentru noi păcatul împotriva harului lui Dumnezeu. Pentru că atunci când nu sprijinim pe omul care gândește și acționează cuvios, pe cel care are proiecte mari și înălțătoare pentru toți, când nu-l călăuzim cu frică și cu cutremur pe cel care Îl caută cu înfocare pe Dumnezeu, luptăm împotriva harului lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu Însuși, Care îi sprijină pe toți aceștia.

Măreția credinței e măreția conștiinței curate.

Însă până acolo, până la această imensă credință, trebuie să încurajăm pe oricine caută adevărata și dreapta credință și să-l călăuzim la izvoarele/ sursele credinței noastre. Și trebuie să Îl ducem pe fiecare ortodox și pe fiecare om care caută adevărul îndumnezeitor al Ortodoxiei la Sfinții Părinți ai Ortodoxiei, care tălmăcesc Scriptura, cultul, viața ortodoxă și la teologii care caută să cuprindă cât mai mult din autenticul vieții cu Dumnezeu.

Și dacă începem să citim pe secole pe Sfinții lui Dumnezeu și pe teologii Bisericii vedem grija lor constantă pentru păstrarea credinței și a modului autentic de viețuire ortodoxă, care e în Biserică, prin participarea la slujbe și la o viață de frățietate și de curăție virtuoasă.

Pentru că derapajele morale vin din derapajele religioase.

Obiceiurile și faptele rele vin dintr-o nealtoire frumoasă, autentică, la tot modul de a gândi și de a trăi al Ortodoxiei.

Însă numai dacă îți asumi greșelile și vrei să le îndrepți în mod coerent ajungi să te pui, tot mai mult, în palmele lui Dumnezeu, pentru ca El să te poarte spre Sine.

Pentru că asta a făcut, iubiții mei, ecatontarhul/ centurionul Evangheliei de azi: s-a lăsat la cuvântul lui Dumnezeu, la voia Lui, la decizia Lui. A lăsat viața și ieșirea din durerea imensă a slugii lui la latitudinea lui Dumnezeu.

Însă această lăsare a noastră în voia lui Dumnezeu nu înseamnă pasivitate! Ci, dimpotrivă, înseamnă un tot mai mare dinamism. Pentru că noi ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu, în voia Lui pe măsură ce devenim tot mai proprii Lui, tot mai curați, tot mai atenți, tot mai profunzi în citirea cuvintelor Lui.

Ecatontarhul credea în vindecarea slugii prin cuvântul Domnului dar a venit și I-a și spus-o Domnului. El a venit atât de convins de vindecarea slugii lui încât privea lucrurile ca și când vindecarea se produsese deja.

Pentru că asta înseamnă să te rogi lui Dumnezeu: să nu te îndoiești nicio clipă de împlinirea rugăciunii tale. Să crezi că Dumnezeu va asculta și împlini rugăciunea ta așa cum El va dori și când va dori…dar o va împlini.

Și știți ce se petrece interior cu un astfel de om, care se încrede cu totul în rugăciunea sa către Prea Curata Treime? Nu mai e apăsat de grijă și nici de o încordare păcătoasă pentru ziua de mâine, pentru că El așteaptă voia Lui.

Și când Îl aștepți pe Dumnezeu cu adevărat, El nu întârzie prea mult!

El nu te lasă să aștepți prea mult…pentru că El e credincios făgăduințelor Sale și e binevoitor cu cei care Îl primesc cu toată inima.

Cu alte cuvinte: nu vă stresați peste fire cu griji păcătoase, ci lăsați-vă conduși de eliberarea interioară pe care ți-o dă viața trăită în așteptarea voii lui Dumnezeu cu noi!

El va veni și nu va întârzia! Domnul Se va arăta prea minunat în viața noastră și nu ne va ocoli!

Însă El Se va arăta în viața noastră, în primul rând, ca Dumnezeul Care ne curățește de păcate, Care ne iartă, Care ne luminează asupra vieții noastre, Care ne îndrumă, Care ne sfătuiește, Care ne întărește, Care ne simplifică, Care ne înfrumusețează, Care ne bucură, Care ne eliberează de fricile obsedante.

Și prin asta observăm perena actualitate a Evangheliei de astăzi, pentru că ea ne vorbește despre neabdicarea de la voia lui Dumnezeu.

Pentru că demonii ne sugerează continuu că tocmai viața noastră religioasă și dreptatea noastră sunt motive de stagnare și de neîmplinire socială.

Însă Evanghelia de azi vine și ne spune contrariul: că împlinirea reală e împlinirea interioară, e simțirea faptului că Dumnezeu e cu noi…și nu prosperitatea socială! Fără prosperitatea duhovnicească, fără simțirea prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, prosperitatea socială e un chin, o dezolare, o traumă continuă.

Pentru că omul nu trăiește numai prin prisma banilor, a divertismentului și exceselor de tot felul ci, în primul rând, din liniștea conștiinței și din bucuriile credinței, dintr-o educație sănătoasă și complexă, dintr-un mod echilibrat și duhovnicesc de împreună viețuire cu Dumnezeu și cu oamenii. Amin!

sursa: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/07/07/predica-la-duminica-a-4-a-dupa-rusalii-2011/

Categories: Predici Tags: