Acasă > ORTODOXIE, Predici > Predică la Duminica a VI-a dupa Paști (a orbului din naștere)

Predică la Duminica a VI-a dupa Paști (a orbului din naștere)

La Duminica Orbului

Cuvine-se să fac, pînă este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea cînd nimeni nu poate să lucreze. Cîtă vreme sunt în lume, Eu sunt lumina lumii

(Ioan IX, 4, 5)

Mîntuitorul, în lucrarea Sa pe pămînt ne-a descoperit multe adevăruri şi s-a arătat a fi nu om de rînd, nu numai Profet mare în cuvînt şi în faptă, ci şi „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, născut mai înainte de veci.

S-a născut din Lumină, a trăit în lumină, a murit şi s-a umplut pe Sine şi pe noi de slava şi lumina Învierii Sale.

Apăsătoarea noapte a veacurilor a fost înlăturată de „Răsăritul cel de Sus”, de Soarele dreptăţii, răsărit în miez de iarnă din Fecioară, pentru a topi gheaţa păcatului, noianul patimilor, din timpurile Sale şi de peste veacuri.

Lumina sfinţitoare a lucrării Sale pămînteşti, zguduitoarea dramă de pe Golgota — muntele nelegiuirii neamului omenesc, unde s-a rupt zapisul păcatelor noastre — şi prea mărita Înviere, care ne-a adus din moarte la viaţă, din întunerec la lumină, au covîrşit pe toţi şi pe toate.

Toţi şi toate s-au umplut de lumină şi de slavă: cerul şi pămîntul, min­tea filosofilor şi inima păstorilor, firea întreagă cea cuvîntătoare şi necuvîntătoare, afară doar de fariseii cei pismătăreţi şi ucigaşi.

În cer şi pe pămînt toţi doxologesc puterea şi lucrarea Sa, care a adus în lume pacea şi biruinţa peste cei morţi şi peste cei vii. Pe morţi i-a înviat, pe cei slăbănogi i-a vindecat, celor fără de grai le-a dat cuvînt, surzilor le-a dat auz şi orbilor lumină.

Căci, însuşi Iisus a mărturisit: „Cuvine-se să fac, pînă este ziuă, lucru­rile Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea cînd nimeni nu poate să lucreze.

Cîtă vreme sunt în lume, Eu sunt lumina lumii” (Ioan IX, 4—5).

Mîntuitorul este lumina noastră, aşa precum grăieşte Proorocul Isaia; „Poporul cel ce şedea întru întunerec a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi umbra morţii, lumină le-a strălucit” (Isaia IX, l—2).

El este lumina noastră care a răsărit peste toată lumea ca să nu apună niciodată.

S-a arătat neamului omenesc din Fecioară, ca să gonească întunerecul nopţii, să lumineze cu lumina Sa toate năzuinţele nevolnice, toate frămîntările şi toate ostenelile care din veac de veac chinuiau pe om prin nepriceperea lui.

A luminat zăbavnica minte omenească şi a făcut-o să găsească, cu drep­tate, adevărul.

A întărit pe cei slabi, a înălţat pe cei smeriţi şi a înjosit pe cei mîndri, pe fariseii habotnici şi rău nărăviţi.

Cu milă, cu duioşie şi dragoste divină, „Sfetnicul Luminii” a căutat spre norodul căzut în întunerec, i-a zvîntat lacrimile, i-a uşurat suferinţele, i-a tă­măduit bolile, l-a vindecat de patimi, i-a tăiat pîrtii de lumină în negura întunerecului şi i-a deschis cu putere drum luminos spre mîntuire, ca Unul ce mărturisea despre Sine:

„Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii” (Ioan VIII, 12).

Pe toţi i-a umplut de daruri din nezgîrcita Sa vistierie, tuturor le-a îm­plinit voia şi mulţumire le-a dăruit.

Doar fariseii ucigaşi şi zavistnici îl urau şi vroiau să-L omoare, fiindcă „le strica legea”, fiindcă „e satana” şi „are demon” (Ioan VIII, 48).

Mai ales se turburau şi se umpleau de mînie, cînd Mîntuitorul grăia astfel poporului:

„Amin, amin grăiesc vouă : Mai înainte de a fi fost Avraam sunt Eu” (Ioan VIII, 58).

Auzind acestea că întocmai pre Sine cu Tată se arăta, atunci „ei au luat pietre ca să arunce în El” (Ioan VIII, 59).

Iar, Mîntuitorul, ducîndu-se de acolo, a aflat pe un orb împiedicîndu-se, că aşa se născuse, numai chipul şi semnele ochilor avînd.

Permanent, orbul acesta a socotit viaţa sa noapte. El nu s-a putut bucura de lumina zilei şi n-a putut simţi cît de plăcut este să trăieşti în desfătarea ei.

N-a putut întîlni privirea duioasă şi ocrotitoare a părinţilor lui şi nici pe cea compătimitoare a celor ce-i strecurau în mînă bănuţul: rod al milei.

Lipsit de vedere a trăit fără să admire splendoarea unui răsărit de soare, într-o zi plăcută de vară şi farmecul nopţilor cu cer înstelat, cu clar de lună, ce uşor îşi despleteşte şuviţele de lumină peste pămîntul adormit şi pulberea argintie peste firea somnoroasă.

Fiind fără ochi plini de lumină, el n-a văzut bogăţiile şi rodul îmbelşugat al pămîntului: lanurile aurii de grîu, legănate de bătaia vîntului răcoritor; munţii pleşuvi, scăldaţi în ploaia razelor de soare ; pădurile seculare cu izvoare cristaline; ce poartă tainic şoapta doinelor şi a legendelor; poienile odihnitoare, alintate de trilurile fermecătoare ale privighetorii şi de ciripitul zglobiu al me­lodioaselor păsări cîntătoare; cîmpiile, mănoase, alintate de rîuri ce îmbel­şugat îşi mişcă unda căruntă.

El nu le-a văzut, nu şi-a încîntat ochii de aceste privelişti, fiindcă nu-i avea, era orb, trăia în întuneric, în plîns zguduitor şi-n durere năpraznică.

Iar acum: trecînd Iisus pe acolo, a scuipat pe pămînt, a făcut tină şi a uns locurile ochilor lui, l-a trimis la apa Siloamului să se spele şi îndată a văzut lumina zilei, s-a umplut de lumină şi cu glas mare a strigat:

„Cred, Doamne, şi s-a închinat Lui” (Ioan IX, 38). „N-a greşit nici acesta, nici părinţii lui” (IX, 3), fiindcă : “sufletul care v-a greşit acela va pieri”, ci s-a întîmplat aşa ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu, (Ioan IX, 3), puterea Mîntuitorului cea peste toate, care a prefăcut întunerecul orbului întru lumină.

Puterea lucrării Sale dumnezeieşti a copleşit firea, a frînt orînduirea; i-a dat celui fără de vedere din pîntecele maicii sale, vedere, l-a luminat pre orb (Ioan IX, 1).

Prin cuvînt a învăţat că este „Lumina lumii”, iar prin faptă a arătat că este „Făcătorul lumii” şi „Cel ce dă lumină oamenilor”.

Mîntuitorul a ascultat rugăciunile cele pentru mîntuire ale tuturor celor ce îl cinstesc pe EI şi păzesc poruncile lui. Aproape este Domnul de toţi cei ce Îl cheamă, voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunile lor va auzi.

A umblat prin lume şi pe mulţi a luminat şi a sfinţit. Pe mulţi a în­demnat să lucreze cît este ziuă, cît petrece El pre pămînt, „să umble cît au lumină, ca nu întunerecul să-i apuce pe ei” (Ioan XII, 35), însă faţă de toate acestea, fariseii cei stăpîniţi de zavistie şi înlănţuiţi de legăturile întunericului şi al pizmei, „care mănîncă roadă inimii şi binele nu-1 iubesc”, n-au vrut sa înţeleagă.

Îl urau pe Tămăduitor. Cu orice preţ voiau să ucidă pe Vindecător şi pe cel vindecat.

Cuprinşi de orbirea sufletească au întrebat pe orb:

„Tu ce zici de Dînsul ?”

El a mărturisit că este Prooroc, lucru de altfel cinstit la farisei. Nemulţu­miţi de răspuns, pentru că nu-L putuseră prinde în cuvînt pe Domnul, l-au în­demnat pe cel ce fusese orb, să mulţumească lui Dumnezeu şi nu lui Hristos, căci acesta este păcătos, strică sîmbăta şi are demon; că vindecarea nu-i dela El.Însă orbul, voind să arate în faptă că Hristos este Dumnezeu, a zis:

„Nu ştiu aceasta; un lucru ştiu, că am fost orb, iar acum printr-Însul văd” ! (Ioan IX, 25).

Ştiu că EI mi-a dăruit lumină, aşa că încercarea voastră de a mă abate este zadarnică.

Ruşinaţi şi de data aceasta s-au întărîtat mai rău şi cu vicleşug i-au zis lui:

„Cum ţi-a deschis ochii” ?

Însăşi intenţia înşelătoare a fariseilor este dată la iveală prin răspunsul înţelept al celui vindecat:

„Acum v-am spus şi nu aţi auzit? De ce voiţi să auziţi încă odată? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenicii Lui ? (Ioan IX, 27).

Mustrarea orbului celui neînvăţat, a făcut de ocară zavistnicia şi îngîmfarea neţărmurită a fariseilor, cărora li se părea că nimeni nu este atît de înţelept ca ei.

Cu aceasta din nou s-a vădit lumii stricăciunea minţii lor, învîrtoşarea şi orbirea lor, socoteala cea mincinoasă şi amăgitoare a acestor „pui de năpîrci”, care strecurau ţînţarul şi înghiţeau cămila, zeciuiau cele mărunte şi lăsau: dreptatea, mila şi credincioşia.

O, orbire fariseică ! zid nepătruns de lumină, slujire puternică a zidirii, mai mult decît a Ziditorului!

Mai bine este să intri în viaţă orb, decît să ai amîndoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei!

Tu fariseism, orbire sufletească, conrupt şi zavistnic, pizmătăreţ şi ucigaş, pătimaş şi întunecat, mincinos şi trădător, pustieşti sufletele, le lipseşti de lumină, le faci să rătăcească prin întuneric, să nu vadă clar şi să piară în negura păcatului !

De mîntuire nu le învredniceşti, dar osîndă veşnică le agoniseşti!

Orbul din naştere era văzut de toţi, şi mereu în acelaşi loc, fie pe timp de ploaie, fie pe vînt, ninsoare sau ger, soare sau căldură, zgribulit de frig şi supt de mizerie, cu broboane mari de sudoare pe faţa-i crispată de durere şi ars de flacăra suferinţei, aşteptînd îndurare.

El nu vedea pe nimeni, fiindcă ochii lui n-au fost niciodată luminaţi şi încîntaţi de lumina zilei şi de spectacolul măreţ al naturii, însă simţea pe toţi.

Tresaltă ori de cîte ori o inimă caldă şi iubitoare se apropia de el. Pentru un moment un zîmbet fugar îl însenina şi, apoi, se stingea şi din nou, se aşeza să aştepte.

Astăzi, mai deosebit ca oricînd, se luminează, se cutremură şi cată cu ochii stinşi din pîntecele maicii sale, spre Trecătorul ce se apropie înconjurat de ucenicii Săi, spre Mîntuitorul.

Asemenea potirului unei flori ofilite ce se îndreaptă spre raza de căl­dură şi de lumină a soarelui, inima lui se întoarce spre Cel ce se apropie de el, spre Cel ce este „lumina lumii”, spre Hristos, ca să primească lumină.

Şi a primit lumină. Ochii, prin prea curata atingere, prin amestecul de tină şi scuipat au fost zidiţi din nou şi vedere au dobîndit.

Cel ce nu vedea, apropindu-se de Hristos începe să vadă, iar fariseii, deşii văd, rămîn orbi şi călăuzesc pe alţi orbi.

S-au lăsat cuprinşi de întunecare, de orbirea sufletească care i-a deter­minat „să-şi petreacă viaţa după poftele trupului şi să facă voile cărnii şt ale simţurilor. Ei, astfel, din fire sunt fii ai mîniei” (Efes. II, 3). Ochii sufletului li s-a întinat, mintea le-a rămas neputincioasă şi zăbavnică, şi aşa, lucrurile nu le-au mai judecat decît prin rostul lor pămîntesc.

S-au lipsit de lumina Soarelui dreptăţii, au nesocotit-o pe ea, şi astfel, nu s-au mai putut smulge din viaţa de prihană, din întunerecul şi umbra-morţii, care nu le-a mai permis să vadă Lumina adevărată şi să aprindă în ei flacăra credinţei în Hristos: Lumina lumii.

Sărăciţi complet de puterea dumnezeiască, s-au lăsat stăpîniţi de aburul înşelător al vieţii: de păcat şi de toate urmările lui nelegiuite.

Pentru aceasta, Mîntuitorul, ca pre nimeni altul, i-a biciuit şi i-a înfierat cu cele mai aspre şi mai necruţătoare cuvinte : „pui de năpîrci”, „morminte văruite”, „orbi care conduc orbi”, etc.

Mîntuitorul tuturor le-a dat iertare, le-a deschis forţele tainice ale sufle­tului, le-a pus în mişcare şi le-a dat spre mîntuire; doar pe farisei nu i-a iertat, fiindcă : fariseismul lor omoară sufletul şi face crimă împotriva Duhului Sfînt: păcat respingător şi fără de iertare.

La nimic n-a rămas să nu se împotrivească, nimic nu a fost pe care să nu caute să-l smintească ; chiar şi faţă de adevărul pe care-l stabileşte orbul vindecat, s-au purtat la fel.

„Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii celui născut orb. De n-ar fi acesta dela Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face” (Ioan IX, 33).

Prin cuvinte de orgoliu prostesc, din nou s-au împotrivit :

„Întru păcate tu te-ai născut întreg; şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară” (Ioan IX, 34).

Mîntuitorul aflîndu-l s-a apropiat de el şi l-a întrebat: „Crezi tu în Fiul Omului” ?

El a răspuns şi a zis: „Dar cine este, Doamne, ca să cred într-Însul ?”

Iisus grăit-a către el: „L-ai şi văzut! Că este Cel care vorbeşte cu tine”..

Iar el a zis: „Cred, Doamne, şi s-a închinat Lui” (Ioan IX, 35—38).

Cu glas mare a vestit facerea de bine şi ucenic al lui Hristos s-a făcut, în vreme ce fariseii L-au nesocotit şi cu pietre au vrut să-L omoare.

Credinţa orbului i-a adus lumină.

Mărturisirea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, i-a dăruit vederea, iar zavistia, pizma şi năravurile rele ale fariseilor au agonisit orbire, întunecare, nimicire.

Mîntuitorul prin lucrarea Sa a făcut să răsară zori de ziuă întru întunericul nevederii.

Prin revărsările Sale de lumină a spintecat negura întunerecului şi a lu­minat ochii minţii, cei înţelegători.

S-a apropiat de orb ca să-i dea lumină. Să ne apropiem de „Dătătorul de lumină — de Hristos, ca să primim” lumina care luminează tuturor.

Lumina Sa niciodată nu se stinge, ea pururea  arde.

Ca un far luminează peste marea înviforată a vieţii, şi noi privind cu ochii sufletului spre El ferim stîncile păcatului, ieşim din orbirea fariseică şi ne salvăm la limanul cel lin:la Hristos.

Fără lumina dumnezeiască a sufletului, fără puterea credinţei şi a închi­nării, singura capabilă să strunească şi să stăpînească pornirea pătimaşe a cărnii şi a simţurilor, a ochilor trupeşti şi a lăcomiei lor, suntem orbi de-a binelea, zăcem incapabili în întunerec.

De aceea: din straja dimineţii, pînă în noapte, cu timp şi fără timp, să veghem pentru a nu se stinge flacăra credinţii, care mistuie zgura păcatului, şi a pornirilor fără de lege.

Să stăruim a ne închina şi mărturisi cu tărie şi fără de teamă, că: „Hristos este Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut mai înainte de veci, Lumină din Lumină”, care pre mulţi a luminat şi a sfinţit.

Să propăşim în cele duhovniceşti, ca astfel să răsară în noi lumina cre­dinţei, a închinării şi a dragostei, pentru a face ca întunerecul, orbirea sufle­tească, fariseismul, ura, pizma şi zavistia să piară, şi cu cinste să stăpînească : pacea, cugetul curat, mila, credincioşia şi viaţa fără de gîlceavă.

Şi cu aceste gînduiri sincere şi cuvioase să ne apropiem de Hristos şi să-I strigăm :

Doamne Iisuse Hristoase, cu preacurata Ta atingere, fă ca ochii noştri sufleteşti să se lumineze şi fii ai zilei arată-ne pe noi.

Tu, cel ce eşti lumina, pacea şi viaţa, izbăveşte-ne de viforul ispitelor, eliberează-ne din robia întunericului, şi fii ai luminii arată-ne pre noi. Amin.

Preot Gane M. Teodor

(Publicata in rev. Glasul Bisericii, nr. 5-6/1955, pag. 261-265)

Sursa: http://prgabriel.wordpress.com

Categories: ORTODOXIE, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: