Acasă > Predici > PREDICĂ LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR A PS SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR: Sfinţi şi Sfinţenie

PREDICĂ LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR A PS SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR: Sfinţi şi Sfinţenie

DUMINCA  I  DUPǍ RUSALII

 A Tuturor Sfinţilor

*

 SFINŢI ŞI SFINŢENIE

            Dreptmăritor creştini,

            Dacă în fiecare zi a anului sărbătorim câte unul, doi, zece, o sută, o mie, 14.000 de prunci ucişi de Irod la 29 decembrie, 20.000 de mucenici ucişi în Nicomidia pe 28 decembrie, iată că astăzi, Sfinţii Părinţi au rânduit să facem pomenirea tuturor sfinţilor la un loc. Este Duminica Tuturor Sfinţilor, zi potrivită să ne întreb cu toţii: ce sunt sfinţii, cine sunt ei, cine poate ajunge sfânt şi ce înseamnă sfinţenia?

            Dacă v-aş întreba pe dumneavoastră, pe fiecare, cine sunt sfinţii, mi-aţi da, cu siguranţă, răspunsuri şi definiţii diferite. Unii aţi spune, de exemplu, că sfinţii sunt acei care au purtat vestea Evangheliei sau învăţătura Domnului până departe, sădindu-o în inimile oamenilor de peste tot pământul de-a lungul vremurilor, iar eu v-aş răspunde că aceia sunt doar o categorie de sfinţi, şi anume Apostolii care au predicat şi au dus până la marginile lumii mesajul învăţăturii Domnului Iisus Hristos.

            Alţii mi-ati răspunde că sfinţii sunt aceia care au cunoscut bineinvatatura Domnului, ba încă dinainte au arătat lucrurile ce aveau să fie, iar eu v-aş spune că aceştia sunt, iarăşi, doar o altă categorie de sfinţi, şi anume aceea a Învăţătorilor sau a Proorocilor care cunoşteau, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, mai înainte de a se împlini, adevărul lucrurilor”. Alţii mi-aţi spune că sfinţii sunt acei care au mărturisit pe Hristos şi au constituit pilde vii prin cuvântul lor, prin viaţa şi râvna lor, despre ceea ce înseamnă creştinism şi sfinţenia lui. Şi iarăşi, v-aş răspunde că aceştia sunt doar o ceată a sfinţilor, şi anume aceea a Mărturisitorilor.                               

            Alţii, încercând să definiţi sau să arătaţi cine sunt sfinţii, aţi fi tentaţi să spuneţi că sunt aceia care şi-au jertifit viaţa pentru Hristos, şi eu iarăşi v-aş răspunde că şi în cazul acesta este vorba doar de o anumită categorie a sfinţilor, şi anume aceea a Mucenicilor. Aţi spune alţii, de asemenea, încercând să arătaţi cine sunt sfinţii, că sunt Ierarhii, Preoţii sau Diaconii, confundând în felul acesta oamenii sfinţiţi cu sfinţii, iar eu v-aş răspunde că avem sfinţi foarte mulţi care nu au fost consacraţi, în înţelesul de persoane hirotonite care să slujească lui Dumnezeu într-o demnitate sau alta în Biserică.

            Alţii, auzind de vieţile şi petrecerea sfinţilor pustinici şi cuvioşi călugări sau călugăriţe, aţi răspunde : Sfinţii sunt aceia care au lăsat toate, au mers în liniştea pustiei sau a mănăstirii şi acolo au petrecut doar în rugăciune şi meditaţie sfânta,şi atunci eu

v-aş da exemplu de sfinţi care au fost căsătoriţi şi au dus o viaţă cât se poate de normală, ca să înţelegeţi că şi aceia sunt, iarăşi, doar o ceată sau o simplă categorie a sfinţilor Cuvioşi şi Cuvioase, pustnici şi pustnice.

            Cum putem, atunci, defini sfinţii şi sfinţenia? Cine sunt sfinţii şi cine are vocaţia sfinţeniei?

            Iubiţi credincioşi,

            V-am arătat până acum şase categorii de sfinţi: Apostoli, Prooroci sau Învăţători, Mărturisitori, Mucenici, Ierarhi sau clerici în general şi Cuvioşi. Am punctat misiunea şi în ce constă sfinţenia lor. Toţi aceştia, însă, s-ar putea să ni se pară prea îndepărtaţi de viaţa noastră cotidiană, a oamenilor de astăzi, iar sfinţenia lor  o vocaţie prea străină de noi, prea specială sau prea rezervată doar anumitor persoane, în timp ce Dumnezeu ne spune foarte clar ,,că scris este: ,,Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16 ). Şi când a zis ,,Fiţi sfinţii!”  , nu S-a adresat  doar ucenicilor Săi, sau doar celor care aveau să devină prooroci, mărturisitori, mucenici, ierarhi sau cuvioşi, ci S-a adresat tuturor, pentru că nu există o Biblie a acestor categorii de sfinţi şi alta a noastră, după cum nu există o Biblie a călugărilor şi alta a mirenilor.

            Sfinţenia este o vocaţie a dumneavoastră, a tuturor, indiferent de rasă, de neam, de pregătirea intelectuală, de poziţie socială, ori de activitatea pe care o desfăşuraţi fiecare în societate şi din care vă câştigaţi ,,pâinea cea de toate zilele”. Cu toţii suntem chemaţi la sfinţenie, iar aceasta se poate vedea şi dintr-o întâmplare minunată din viaţa Sfântului Antonie cel Mare, ,,îndrumătorul călugărilor şi părinte al monahismului”, un sfânt atât de mare încât strălucea în pustiul Egiptului ca un soare, venind la el oameni din toate categoriile sociale pentru sfat  şi învăţătură. Împăraţii şi regii vremii tânjeau să-l aibă sfetnic şi trimeteau la dânsul soli să-i ceară luminarea în diferite probleme cu care se confruntau.

            Măritul Antonie, văzând atâţia oameni că aleargă zilnic pentru sfat, s-a rugat într-o zi lui Dumnezeu, cerându-i să-i descopere dacă este cineva mai mare şi cu viaţă mai îmbunătăţită decât el pe pământ. Aceasta, pentru a şti de la cine ar putea cere şi el sfat şi de la cine s-ar putea folosi şi el cu un cuvânt sau un exemplu bun. Şi i-a răspuns Dumnezeu: ,,Antonie, mergi  în Alexandria, şi primul om pe care îl vei întâlni, acela să ştii că este mai mare decât tine şi te vei folosi de viaţa şi petrecerea sa.”

            A mers Sfântul la Alexandriaşi a întâlnit, îndată ce a intrat în oraş, un om obişnuit care se grăbea să ajungă la casa sa. S-a luat după el şi, când a ajuns acela şi a vrut să intre, l-a oprit Ava şi i-a spus :,,Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Mă cunoşti? Iar acela a răspuns:,,Cum să nut e cunosc? Este cineva care nu-l cunoaşte pe măritul Antonie?…” Au intrat în casă şi, de unde se aştepta sfântul să vadă aici lucruri cu totul speciale, mare i-a fost mirarea să constate că avea de-a face cu un om cât se poate de modest, sărac şi absolut obişnuit prin felul în care trăia. Era un om căsătorit, avea copii şi era curelar de meserie, confecţionând diferite lucrări din piele pentru a-şi asigura sieşi şi a lor lui traiul.

            Văzând Ava un om atât de comun şi care nu trăda cu nimic viaţa virtuoasă pe care o ducea, i-a spus din nou:,,Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Pentru numele lui Dumnezeu, te rog să-mi spui care este viaţa ta, pentru că nu văd nimic neobişnuit în ceea ce ai tu aici şi în viaţa pe care se pare că o duci! De ce m-a trimis Dumnezeu la tine?”

            Şi auzind omul nostru nişte cuvinte ca acestea, i-a răspuns: ,,Sfinte a lui Dumnezeu, după cum vezi, eu sunt un om obişnuit, căsătorit, având cu soţia mea patru copii, iar viaţa mea nu este alta decât pe cea care o vezi”. ,,Spune-mi însă, cum îţi petreeci tu timpul şi  ce faci mai exact, spune-mi în amănunt”, i-a cerut sfântul , iar acela i-a răspuns:,,Nu ştiu ce să-ti spun, sfinte…Dimineaţa mă trezesc şi îmi fac rugăciunile împreună cu soţia şi copiii mei. Stăm la masă, iar apoi fiecare pleacă la rostul său: copiii la joacă, potrivit vârstei lor, iar eu merg în atelier şi mă îndeletnicesc până către prânz cu meşteşugul meu. La prânz ne vedem cu toţii din nou, ne rugăm şi luăm masa împreună, dând slavă de fiecare dată lui Dumnezeu că avem hrană din destul. Mâncăm, ne rugăm şi iarăşi merge fiecare la treaba sa.

            Aşa îmi petrec toată ziua,  în atelier, silindu-mă să fac lucrul meu cât mai bine, încât toata lumea care-mi cere ajutorul este mulţumită de munca mea. Seara, iarăşi ne strângem cu toţii, luăm masa, mulţumim lui Dumnezeu şi cu rugăciune ne ducem fiecare la odihnă, preaslăvindu-L că ne-a dat viaţa aceasta atât de frumoasă. Ar mai trebui să mai adug poate şi  faptul că, har Domnului, niciodată nu m-am culcat având ceva asupra cuiva, ci am căutat totdeauna să mă impact imediat cu cei pe care am simţit că i-am mâhnit cu ceva, ori i-am văzut nemulţumiţi şi trişti. Aceasta este, pe scurt, petrecerea mea şi nu cred să fi omis ceva important.”

            Dragii mei,

            Probabil că vi se pare, aşa cum poate  s-a părut şi Sfântului Antonie , prea puţin…Dar, oare este puţin lucru să-ti facei datoria? Pentru că, omul nostru nu-şi făcea, de fapt, decât datoria de bun creştin! Un familist cu frica Lui Dumnezeu , cu rugăciune după cum se pricepea el, dar cinstit în munca sa şi, mai presus de toate, căutând să-şi mulţumească semenii de lucrul său şi să nu aibă niciodată ceva asupra cuiva. Câţi  dintre noi ne facem datoria aşa cum şi-o făcea omul acesta? Şi, ca să înţeleagă Sfântul Antonie că este sfinţenie şi pentru săracul, obişnuitul, modestul, familistul, omul normal sau omul de rând, şi să înţelegem mai ales noi că sfinţenia nu este rezervată doar unor anumite persoane, ci este şi pentru mine, şi pentru tine, şi pentru fiecare şi că nu avem scuze înaintea lui Dumnezeu ca să nu ne sfinţim viaţa, de aceea ne-a dat un exemplu atât de obişnuit şi de comun care, ce-i drept ne-a surprins pe toţi:,,Păi numai atât? Asta va să zică sfinţenia”? – s-ar putea întreba unii. Da!… Să facem aşa şi vom fi şi noi sfinţi!

            Să nu credeţi că Dumnezeu ne cere numaidecât extraordinarul: să ne dăm viaţa inutil, să ne prăpădim tinereţea fără rost, să ne îmbolnăvim cu post exagerat ori să ne claustrăm în forme extreme de asceză. Ne îngăduie, iată, să ne căsătorim şi să ducem o viaţă normală în cadrul căsniciei legiute, însă în frica Lui, ca buni familişti, buni părinţi şi buni educatori pentru copiii noştri. Şi aceasta se cheamă sfinţenie pentru dumneavoastră, oamenii de rând, şi cu aceasta ne puteţi folosi până şi pe noi, şi îi puteţi folosi şi pe sfinţi, şi se foloseşte şi se bucură şi Dumnezeu de exemplul dumneavoastră, al celor care înţelegeţi să ,,fiţi sfinţi, pentru că Domnul Dumnezeul nostru este sfânt.”

            Sfinţenia nu este rezervată, aşadar, doar anumitor categorii de oameni, ci tuturor deopotrivă. Nu mai există neam ales, rasă privelegiată ori categorie de oameni preferată de Dumnezeu. Cu toţii suntem preferaţi, căci tuturor ne-a adresat cuvintele:,,Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16). Pe toţi ne-a chemat să ne sfinţim viaţa, indiferent de pregătirea intelectuală, de poziţia socială, ori de munca pe care o prestăm fiecare în societate. Toţi putem ajunge sfinţi dacă ne facem datoria, dacă ne luăm în serios rolul de creştini purtători ai Duhului lui Dumnezeu, şi cu rugăciune, cu postire, cu spovedanie, cu împărtăşanie şi cu pocăinţă ne sfinţim viaţa şi nu rămânem în păcatele noastre, ci ne ridicăm şi ne luptăm ca să ne curăţimşi să ne sfinţim. Numai aşa putem ajunge şi noi să fim exemple pentru ceilalţi, aşa cum au fost înaintaşii şi părinţii noştri pentru noi, cu viaţa lor deosebită.

            Aşadar, cu toţii suntem chemaţi ca, prin viaţa noastră aleasă şi sfântă, să arătăm şi celor din jurul nostru calea către Dumnezeu şi aşa ne vom putea adăuga şi noi încet-încet cetelor drepţilor, ale aleşilor, ale sfinţilor, pentru că Dumnezeu ne-a chemat pe toţi deopotrivă să ne sfinţim viaţa şi să fim sfinţi.

            Pentru aceasta, să ne rugăm lui Dumnezeu astăzi, când prăznuim pe toţi sfinţii, ca prin rugăciunile lor, ale milioanelor de sfinţi din istoria bimilenară a Bisericii noastre, să ne sfinţim viaţa. Să ne dăruiască putere ca să postim, putere ca să ne rugăm, îndrăzneală ca să ne spovedim curat şi sincer, râvnă ca să ne împărtăşim la vreme cu Sfintele Taine, putere şi dragoste ca să ducem o viaţă curată şi iubitoare de Dumnezeu şi de semenii noştri, şi aşa vom putea înainta şi noi pe drumul acesta al sfinţeniei.

            Să-L rugăm pe Dumnezeu să binecuvinteze şi să sfinţească viaţa noastră, să ne primească rugăciunile cu care am venit fiecare astăzi la biserică şi ne-am rugat, dăruindu-ne toate cele de folos spre mântuire, Amin!

 Sursa: 

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.