Acasă > Cuvinte de folos, Predici > PREDICĂ LA SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA (I)

PREDICĂ LA SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA (I)

 

Sf Ioan Gura de Aur

ORNAM1

 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – REFORMATORUL

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătorit corifeul sfinţilor predicatori din toate veacurile. Este sărbătorit Sfântul Ioan Gură de Aur.
Multe sunt laturile din care poate fi cercetată viaţa şi propovăduirea acestuia. Una din aceste laturi o voi expune iubirii voastre. Şi aceasta este: Ioan Gură de Aur – reformatorul.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur îşi dorea o societate ideală. O societate în care să predomine cu desăvârşire voinţa Părintelui ceresc, o societate – împărăţie a lui Hristos. Nu a spus cum auzi azi: o, frate, cu mine se va schimba lumea? El credea că până şi un singur om, când are în el foc, poate să contribuie la îndreptarea societăţii. Şi se lupta inflexibil.

Arma lui era cuvântul lui Dumnezeu, sabia Duhului. Stabilise diagnosticul şi a început terapia. Nu de la frunze şi de la ramuri. A descoperit rădăcinile şi s-a aplecat asupra lor. Şi care sunt rădăcinile societăţii?

Prima este FAMILIA. De acolo a început Gură-de-Aur. Credea că Nunta este o taină, că ceea ce uneşte pe bărbat şi femeie nu sunt cuvintele goale, frumuseţea trupească, banul, ci virtutea.

Cei mai mulţi tineri caută să-şi găsească mirese bogate. Zice: Nu „cu obiceiuri bune”, ci „cu venituri bune”. El era împotriva zestrei, împotriva vânătorilor de zestre, împotriva acelor obiceiuri care transformă Taina Nunţii într-un act comercial. Era chiar şi împotriva logodnei îndelungate. Te-ai hotărât, zice, să o căsătoreşti pe fata ta? Grabnică Nuntă! Logodnele care ţin luni şi ani nu sunt bune. Desele schimbări sunt ale diavolului.

Şi-a îndreptat atenţia şi spre educarea  copiilor. Nu te voi numi mamă, zice, pentru că naşti. Nasc şi animalele. Te voi numi mamă, dacă pe cel care l-ai născut, îl faci înger, dacă pe copilul tău îl înveţi să facă semnul crucii şi primul cuvânt pe care îl va spune este Dumnezeu.

Şi altceva. În casă pot să lipsească multe. Ceea ce nu trebuie să lipsească din nicio casă, zice, este Evanghelia. Nu doar îmbrăcată în aur şi cu icoane; ci în fiecare seară să deschideţi şi să citiţi o pagină şi să încercaţi să le puneţi în practică. Unde se citeşte şi se trăieşte Evanghelia, acolo diavolul nu poate să reziste.

Însă nu ajunge să încerce doar mama şi tata. Trebuie să ajute şi SOCIETATEA. Dar societatea este stricată. Şi cea mai sensibilă parte a societăţii sunt copiii. La două lucruri luaţi aminte la copii: urechiuşele şi ochişorii lor. În timpul Sfântului Ioan Gură de Aur existau teatre. Acolo, femeiuşti păcătoase dansau imoral. Predicile le făcea împotriva teatrelor şi a dansurilor! Va rămâne istoric acel cuvânt care zice: „Unde este dansul, acolo este diavolul”.

 O altă plagă a societăţii era lăcomia şi iubirea de arginţi. Aceasta, precum zice Pavel, este „rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10). Cât s-a luptat Gură-de-Aur! Bogaţii aveau de aur până şi vasele de noapte. Când a aflat asta, a vorbit aspru. A prevestit că va fi cutremur în Antiohia. Şi, într-adevăr, a fost. În încercarea lui de a dezrădăcina iubirea de argint, spune undeva: Ştiţi când o să înceteze răul în lume? Când toţi vom înceta să spunem blestematul cuvânt: „Acesta este al meu, acesta este al tău”. Toate de obşte!

 S-a întors spre STAT. A intrat în conflict. De aici începe drama lui. Gândea că suveranul trebuie să fie păzitorul Dreptului şi al Credinţei Ortodoxe. Cu aceste două greutăţi cântărea pe nobili. Cântarul lui era drept şi a dovedit lucrul acesta. Spune undeva: Dacă stăpânul nu este păzitor al dreptăţii, atunci este mai rău decât un tâlhar; pentru că tâlharul face un rău mic, pe când acesta care are autoritate face un mare rău.

 În Antiohia a mijlocit pentru cei neputincioşi. Pe străzi erau statui care reprezentau pe împărat şi pe împărăteasă. Într-o zi poporul s-a răsculat. Nu mai putea să suporte impozitele. Au spart toate statuile împăratului. Atunci, (împăratul) Teodosie a dat ordin să fie asediată cetatea?. Au prins aproape o mie de sărăcuţi şi i-au aruncat în beciuri. Jale şi plâns. Plângeau mame, femei, toţi. Era gata să-i execute. A stat însă în faţă Ioan Gură de Aur cu monahii lui şi a spus: Veţi călca peste noi, dar nu vă vom lăsa să-i executaţi pe sărmani; executaţi-ne pe noi… Şi a cerut un dar: să amâne pentru o lună executarea. Într-o lună, a mişcat cerul şi pământul şi i-a salvat. Atunci s-a urcat în amvon şi a ţinut 21 de predici, câte una în fiecare seară. Mângâia şi însufleţea în groaznica încercare.

 Alt caz în care a venit în conflict cu stăpânirea a avut loc în Constantinopol, când a mustrat necredinţa celor puternici. Împărăteasă era atunci Eudoxia. Într-o duminică, Gură-de-Aur se ducea la biserică. Când s-a apropiat de biserică, a auzit tobe. Dis-de-dimineaţă se adunaseră toţi, demnitari, general, consul. Ce făceau? Făceau descoperirea unui bust. Făcuseră o statuie de aur Eudoxiei ca să o flateze. Cum să facă Liturghie Gură-de-Aur?! Era imposibil. S-a suit deci în amvon şi a mustrat cu multă asprime.

 S-a interesat de toate aceste chestiuni. Dar mult mai mult, Gură-de-Aur s-a interesat de renaşterea BISERICII, care atunci era într-o stare jalnică. Relele clerului din Constantinopol erau două: iubirea de arginţi şi imoralitatea. Împotriva acestora a dat o mare luptă.

 Gură-de-Aur voia ca păstorii să intre în staulul Bisericii pe uşă. Iar uşa este una: „cu alegerea clerului şi a poporului”. În acest fel a fost ales Sfântul Nicolae, Marele Atanasie, Sfântul Spiridon şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

 Azi, episcopul îl alege pe diacon, pe preot, pe episcopi, pe egumeni. Poporul nu ştie. Noi credem într-un principiu: păstorii sunt din popor, prin popor şi pentru popor. Şi eu mă voi lupta până la cea din urmă a mea suflare şi se va bucura sufletul meu când voi vedea o Biserică vie şi liberă.

***

 Iubiţii mei! Este lege: acţiunea provoacă reacţiunea. Dacă nu incomodezi pe nimeni, eşti bun. Dar Evanghelia spune: „Vai vouă, când vă vor grăi toţi oamenii de bine” (Luca 6, 26). Şi acţiunea Sfântului Ioan Gură de Aur a provocat reacţiunea  sau împotrivirea. Cine s-a împotrivit?

 Mai întâi de toţi cei care voiau teatre şi dansuri. În al doilea rând, bogaţii, pentru că predicile lui pentru ei erau înfricoşătoare. În al treilea rând, femeile care iubeau luxul. În al patrulea, clericii necinstiţi. În al cincilea, femeile de la curtea imperială. În al şaselea, cei puternici ai zilei, împăratul Arcadie, împărăteasa Eudoxia. Însă nu v-am spus nimic. Pe toţi aceştia avea să-i biruiască. Dar nu a căzut pentru că s-a războit cu ei. A căzut, deoarece s-a războit cu episcopii! O spune el însuşi: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!”

Astfel, l-au prins, l-au dus în cealaltă parte a Asiei, l-au mânat pe jos dincolo de Sangario, a ajuns în Kukus în Armenia. Acolo au dat o altă poruncă – să meargă spre Comana. Era foarte istovit. Era ajunul Înălţării Sfintei Cruci. Nu mai putea să păşească. A căzut ca un măr copt. L-au dus într-o bisericuţă a Sfântului Vasilisc. Noaptea, când a adormit, l-a văzut în vedenie pe Sfântul Vasilisc, spunându-i: „Frate Ioane, curaj; mâine vei fi cu noi”. S-a făcut dimineaţă. Era 14 septembrie. S-a ridicat. Tot ce avea a împărţit săracilor. Şi-a făcut semnul crucii. Şi apoi, acest sfânt episcop, privighetoarea Bisericii, nemuritorul ierarh a închis ochii acolo. Ultimele lui cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Şi cu aceste cuvinte, sfântul său suflet a zburat la cele cereşti, pentru a fi acolo ierarh „cuvios, fără răutate, neprihănit” (Evrei 7, 26), mijlocind pentru noi. Amin.

† Episcopul Augustin

 SURSA: „NE VORBEŞTE PĂRINTELE AUGUSTIN, MITROPOLITUL DE 103 ANI” – VOL. I

%d bloggers like this: