Acasă > Predici > PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA APOSTOLUL DIN DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA APOSTOLUL DIN DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

APOSTOLUL DIN DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

Sf Cruce
CRUCEA ÎNVINGE LUMEA

„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14)

Dacă, iubiţii mei, dacă există ceva pentru care un creştin trebuie să se bucure, să se veselească şi să se laude chiar, acest lucru este crucea; crucea, pe care peste câteva zile Biserica ne va chema să o sărbătorim.
Dar când zicem cruce nu înţelegem doar lemnul din care este confecţionată. Îl înţelegem pe cel Răstignit, pe Domnul nostru Iisus Hristos, care a suferit înfricoşata mucenicie a răstignirii, şi prin această jertfă, pe care a oferit-o pe lemnul crucii, a izbăvit neamul omenesc de păcat. Fiecare picătură a sângelui care s-a vărsat din rănile celui Răstignit, din mâinile, picioarele şi coasta Lui găurite, fiecare picătură a sângelui lui Hristos s-a făcut un râu -ce zic? -, s-a făcut o mare, un ocean, în care se spală şi se curăţesc milioanele de oameni păcătoşi. 

***

Crucea! Fără sângele lui Hristos nimeni, niciun om, oricât de bun şi sfânt ar părea, nu poate să se mântuiască. Se mântuieşte, se curăţeşte, se izbăveşte doar omul care crede în Izbăvitorul lumii cel Răstignit. Puterea, care izvorăşte din jertfa pe cruce a lui Hristos, depăşeşte orice altă putere. Este o putere tainică şi nevăzută. Această putere a crucii a atins sufletul tâlharului şi l-a făcut să spună: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Această putere l-a făcut pe sutaş să îngenuncheze înaintea celui Răstignit şi să spună: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” (Matei 27, 54). Această putere a atins şi sufletul unui fanatic vrăjmaş al celui Răstignit şi l-a făcut cel mai fierbinte propovăduitor al Evangheliei; şi acesta este apostolul Pavel. Acum, plin de recunoştinţă, Pavel cade şi se închină crucii Domnului şi spune cuvinte care, împreună cu cuvintele pe care le-au spus tâlharul şi sutaşul, constituie un veşnic imn al celui Răstignit. Zice Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Adică: Alţii să se laude cu ce doresc – e dreptul lor. Eu însă, doar cu un lucru mă laud, cu crucea Domnului. Crucea Domnului m-a mântuit. Ea mi-a dat putere să înving răul care există în lume. Răul nu poate să mă învingă. Eu sunt mort pentru lume, iar lumea este moartă pentru mine.


***

Dar care este lumea, despre care vorbeşte Pavel? În Sfânta Scriptură cuvântul lume are un înţeles bun şi unul rău. Lumea în înţelesul bun sunt toate cele pe care le-a creat Bunul Dumnezeu. Este pământul, marea, copacii, munţii, soarele, luna, stelele. Sunt peştii, păsările, animalele. Este omul. Este întreaga creaţie divină. Şi lume, în înţelesul rău, sunt oamenii; nu toţi oamenii, ci cei care nu cred în Dumnezeu, Îi calcă poruncile, înjură şi blasfemiază şi nu simt nicio mustrare de cuget pentru răul pe care îl fac, ci încearcă prin diferite mijloace să-i atragă şi pe alţii în necredinţă şi în depravare. Asta este lumea în înţelesul rău, în sens rău. Iar domnitor, care stăpâneşte toată această lume, este satana. De aceea, şi satana se numeşte „stăpânitorul lumii” (Efeseni 6,12).
Lumea, în înţelesul ei rău, constituie un uriaş curent de necredinţă şi de stricăciune. Este un mare şi groaznic duşman al mântuirii omului.
Această lume îi urăşte pe adevăraţii creştini şi încearcă să-i atragă, să-i târască de partea ei, să-i facă de-ai ei, să gândească, să simtă şi să facă nu ce vrea Hristos, ci ce vrea lumea. Iar armele, pe care le foloseşte lumea împotriva creştinilor, sunt două: farmecele şi sperietorile.
Care sunt farmecele? Sunt acele lucruri mulţumitoare pe care le oferă lumea. Sunt banii, pe care fără efort şi sudoare este gata să-i dea fără măsură celor care o ascultă. Sunt chefurile, beţiile, desfrânările, erosurile ruşinoase. Sunt poziţiile şi funcţiile, pe care lumea e gata să le ofere oamenilor, ajunge să cadă pentru a i se închina. Acestea şi altele încă sunt cele mulţumitoare pe care le oferă lumea. Sunt farmecele ei. Iar sperietorile ei care sunt? Sunt ironiile, vorbele de ocară, dezbinările, calomniile, ameninţările împotriva creştinilor, care vor să trăiască o viaţă creştină. Împotriva acestora se ridică lumea. Sperietori mai sunt şi marginalizările, nedreptăţile, concedierile, prigoanele, temniţele, exilurile, şi, în sfârşit, aspra moarte mucenicească. Acestea sunt cele neplăcute cu care ameninţă lumea. Acestea sunt sperietorile ei.
Ah, ce putere are lumea! Unii dintre oameni sunt învinşi de farmecele lumii şi sunt prinşi în cursele satanei şi îşi pierd comportamentul moral şi credinţa şi devin oameni lumeşti, una cu lumea păcătoasă. Alţii, iarăşi, sunt învinşi de sperietoarele pe care le foloseşte lumea împotriva creştinilor. Aceşti oameni se tem şi tremură de lume. Vor să meargă la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, vor să împlinească îndatoririle lor religioase, dar nu le împlinesc. Tremură: „Ce va zice lumea?”. Într-un aşa punct de laşitate au ajuns, că nu îndrăznesc să-şi facă semnul crucii, ca să nu-şi bată joc de ei oamenii moderni. Dar – Slavă lui Dumnezeu, slavă celui Răstignit! – există şi creştini, pe care nici farmecele, nici sperietorile lumii nu-i învinge. Aceştia sunt eroii răstigniţi ai creştinismului. Aceştia sunt morţi faţă de farmecele şi sperietorile lumii, dar realmente vii, care au în inima lor pe Hristos şi Hristos le dă puterea de a învinge şi de a triumfa în lume.

***


Iubiţii mei! Între eroii, între învingătorii lumii, se distinge apostolul Pavel. El a învins lumea şi niciun farmec şi nicio sperietoare nu au putut să-l influenţeze, iar pentru asta pe bună-dreptate este auzit spunând: ”Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14). Dar noi? O, noi, pe care ne înving răutăţile şi patimile! Nu putem să spunem aceste cuvinte ale lui Pavel. Să ne pocăim deci. Să cerem mila celui Răstignit şi să luăm hotărârea să trăim după sfânta Lui voie până la moarte.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi” din cartea „Apostolos”, Atena, 2001) 

Categories: Predici Tags:

%d bloggers like this: