PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A 29-A DUPĂ RUSALII (Vindecarea celor 10 leproşi) – RECUNOSCĂTORI

PREDICA LADUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA 

(Luca 17, 12-19)

Kiriakodromion-cop-1

Legături:

RECUNOSCĂTORI

„Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam?” (Luca 17, 18)

„…Omul este cea mai desăvârşită făptură pe care a creat-o Dumnezeu pe pământ. Este coroana creaţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv toată dragostea şi grija lui Dumnezeu se îndreaptă spre el. Pronia lui Dumnezeu asigură omului toate cele necesare vieţii: aerul, pe care-l respiră, apa, pe care o bea, lumina, care-l luminează, copacii şi plantele, care-l hrănesc, păsările, care-i cântă, marea, care-l răcoreşte, uscatul, unde trăieşte şi propăşeşte. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla (să presupunem!), dacă ar lipsi aceste bunuri zilnice, pe care Dumnezeu le oferă gratuit şi celui mai sărac om. Dacă, de pildă, s-ar fi stins soarele, cum s-a stins în ziua răstignirii lui Hristos; atunci, întreaga D.E.I. să funcţioneze, n-ar putea înlocui nici pentru puţin timp lumina naturală. Gândiţi-vă iarăşi: Ce s-ar întâmpla, dacă râurile şi izvoarele ar seca? Omul ar suferi după un pahar de apă.
Spun unii că astronautul american, care a ajuns şi a călcat primul pe lună, a însetat şi, pentru că acolo nu există nici măcar o picătură de apă, astronautul a spus: „Ah, Dumnezeul meu, când mă voi întoarce pe pământ să deschid robinetul casei mele să beau!… Putem să spunem că înotăm la propriu în marea nesfârşitelor binefaceri ale lui Dumnezeu.

Dar cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu nu sunt acestea. Cea mai mare binefacere este că L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul Născut şi S-a făcut Om în peştera din Bethleem, iar mai apoi, pe Golgota, a oferit înfricoşătoarea jertfă a Crucii, ca să ne elibereze de păcat, de stricăciune şi de moarte.

Un oarecare misionar, vrând să facă mai lesne de înţeles celor ce-l ascultau marea binefacere, pe care ne-a dăruit-o Hristos, a făcut următoarele: S-a aplecat la pământ, a desenat un cerc şi l-a îngrădit de jur împrejur cu lemne mici. După aceea a dat foc lemnelor, iar când s-au aprins bine şi s-a alcătuit o coroană de foc, a luat un vierme şi l-a aruncat în mijlocul cercului. Viermele a simţit focul dimprejurul lui şi a început să se mişte în dreapta şi-n stânga. Nu putea însă să găsească o ieşire pe nicăieri, pentru că de pretutindeni îl înconjura focul. Aşadar, era condamnat să ardă. Atunci, întinzându-şi mâna, misionarul a scos viermele din cuşca de foc şi ţinându-l în palmă a spus oamenilor, care urmăreau cu interes scena: Aţi înţeles ce înseamnă lucrul acesta? Foc este păcatul, care ne ameninţă de pretutindeni, vierme suntem noi, care suntem condamnaţi să ardem în iad, iar Cel care S-a aplecat este Hristos; ne-a apucat şi ne-a mântuit. Unui astfel de Binefăcător ce fel de recunoştinţă ar trebui să-I arătăm!

***

În faţa atâtor binefaceri mici şi mari să nu ne arătăm nerecunoscători ca cei nouă leproşi. Nerecunoscătorul este mai prejos şi decât animalele, care de mute ori îşi manifestă recunoştinţa faţă de binefăcătorul lor. Arunci, de pildă, câinelui un os şi, pentru că nu are gură să-ţi spună „mulţumesc”, dă din coadă. Şi nu doar câinele, ci şi alte animale îşi manifestă recunoştinţa. Se spune despre un leu, care fusese rănit de un spin în care călcase, că s-a apropiat de un om cu răgete tânguitoare de durere şi i-a întins piciorul. Omul, cu toată teama lui, a scos cu atenţie spinul care intrase în piciorul fiarei şi aceea s-a liniştit. De atunci animalul nu a uitat binefacerea. Când după o vreme omul acela s-a aflat în primejdie, leul l-a salvat!
Să fim deci recunoscători tuturor şi desigur mai întâi lui Dumnezeu. Dar poate veţi întreba: Şi cum poate să-şi arate cineva recunoştinţa sa Domnului? Sfântul Ioan Gură-de-Aur indică mai multe moduri. Iată câteva din acestea. Întâi şi întâi să nu uităm, ci continuu să purtăm în mintea noastră darurile pe care ni le-a făcut. Apoi, să propovăduim şi să mărturisim pretutindeni binefacerea pe care am primit-o. Să avem, apoi, dispoziţia de a întoarce pe cât putem binele pe care l-am primit şi să dorim să oferim tot ce avem Binefăcătorului nostru; şi după ce Îi vom fi dat toate, să simţim că nu I-am dat nimic însemnat; apoi, să ne supunem voii Lui. Desigur, să-I rămânem credincioşi, chiar dacă vreodată va îngădui să ne găsească şi încercările. Mai mult, să-I mulţumim noi înşine, dar să-i sfătuim şi pe alţii să facă acelaşi lucru cu noi (vezi Ieromonahul Benedict Aghioritul, „Hrisostomikon Tameion”, Tesalonic 1994, Cuvântul „recunoştinţă” – în elină). Nu putem să facem nimic din acestea? Cel puţin să ne hotărâm să mergem regulat la biserică, să mergem la biserică în duminici şi în marile sărbători. 168 de ore are săptămâna. Ce cere de la noi Dumnezeu? O oră durează Dumnezeiască Liturghie. Să mergem atunci şi să-I spunem lui Dumnezeu un „Mulţumesc!”.
Recunoscători lui Dumnezeu, dar recunoscători şi oamenilor care ne-au făcut bine. Copiii – recunoscători faţă de părinţi; să le arate toată afecţiunea şi îngrijirea la bătrâneţile lor. Recunoscători – elevii faţă de învăţătorii şi profesorii, care i-au învăţat carte. Recunoscători – credincioşii faţă de părinţii lor duhovniceşti, preoţii şi arhiereii, care ostenesc la zidirea sufletelor. Recunoscători – toţi elinii faţă de binefăcătorii naţionali; cei care şi-au jertfit întreaga lor avere pentru binele patriei. Recunoscători să fim toţi oricărui binefăcător, tutore şi protector.

***

Astăzi, iubiţii mei, când cei mulţi au uitat verbul „a mulţumi” şi rar îl mai aude cineva cu sinceritate, să cultivăm virtutea elementară a recunoştinţei. Şi, aşa cum atunci când facem vreun bine unui om, vrem să auzim din gura lui „Mulţumesc!”, aşa şi-atunci când primim o binefacere de la altcineva, să nu uităm să-i spunem din inima noastră „Mulţumesc!”.
„Mulţumesc!” este un cuvânt mic, dar recunoştinţa, pe care o exprimă, aduce un mare bine. Împacă inima, face societatea umană. Puteţi să şi observaţi acest lucru de multe ori în viaţa cotidiană. Remarc – şi aţi remarcat şi voi – ce se întâmplă de pildă în comportamentul conducătorilor auto. Dorinţa de a ajunge mai repede la serviciul lor îi face adesea să se enerveze şi să aibă accese de furie. Când însă cineva se află în dificultate, ceilalţi îl facilitează, oprind şi oferindu-i cu politeţe prioritate. Primul îşi arată recunoştinţa printr-un simplu semn cu mâna. Atunci nervii sunt daţi la o parte, iar în sufletul tuturor se instalează o dispoziţie plăcută. Aceasta este o imagine şi un exemplu. Aşa cum suntem pe drumul rutier, aşa şi pe celălalt mare drum, drumul vieţii, să fim recunoscători şi gata să spunem „Mulţumesc!” binefăcătorului nostru.
Aşadar, recunoscători faţă de toţi. Dar mai ales recunoscători Domnului nostru Iisus Hristos, Care este cel mai mare Binefăcător al nostru al tuturor.”

TRAD.: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

Sursa: Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

6 comentarii la „PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A 29-A DUPĂ RUSALII (Vindecarea celor 10 leproşi) – RECUNOSCĂTORI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica vindecarii celor zece leprosi. LEPRA NEMULTUMIRII SI A OBRAZNICIEI. “Nerecunoscatorul este mai prejos si decat animalele”

  2. pr. Matei Vulcanescu

    Merita publicat:
    Saptamana Ecumenica Internationala de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor. Hristos a fost primul “taliban” sau “extremist” sau antiecumenist si toti sfintii L-au urmat.
    Posted on ianuarie 18, 2013

    Aceasta saptamana este numita Saptamana de Rugaciune Ecumenica, dar noi putem sa o numim si “Saptamana de Uraciune Ecumenica”. Nici un Crestin Ortodox nu poate participa la aceasta rugaciune in comun cu eterodocsii. Cerem in Ectenie “Unitatea Credintei”, dar nu unitate in diversitate, ci Unitate in Adevar, adica toti “sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu Adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3). Adica toti eterodocsii trebuie sa revina la Credinta in Duh si in Adevar, la Biserica cea Una, Sfanta, Catholica si Apostolica si anume Biserica Ortodoxa.

    A participa la o astfel de “rugaciune ecumenica” este o blasfemie si un pacat, indiferent ca o face un patriarh, un episcop, un teolog, un sinod, etc. Cine are constiinta ortodoxa nu poate participa la acest eveniment, pentru ca acest eveniment este impotriva constiintei Bisericii. Daca acest eveniment ar insemna dialog fara rugaciuni in comun, cu toata dragostea, eu as fi primul care as participa, dar avand in vedere ca sunt implicate rugaciuni in comun cu eterodocsii, constiinta imi spune sa nu particip ca sa nu blasfemiez pe Hristos, care a lasat un Singur Adevar. “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata (Ioan 14, 6) “Cine nu va crede si nu se va boteza se va osandi”(Marcu, 16, 15-16). Iata ca Hristos a fost primul “taliban” sau “extremist” si toti sfintii L-au urmat. Nu exista in ortodoxie sfant ecumenist, toti sfintii de la inceputul crestininsumul pana astazi au fost antiecumenisti, dupa cum demonstreaza sinaxarele lor. Iubirea se manifesta fata de persoane, dar nu si fata de credintele strambe ale persoanelor. Aceasta a fost gandirea Sfintilor Parinti si continua sa fie pana la sfarsitul veacurilor.

    Iata o “uraciune ecumenica” :

    “Iubitor și milostiv Dumnezeu, învață-ne bucuria de a împărtăși pacea Ta. Umple-ne cu Duhul tău Sfânt, astfel încât să putem sparge zidul de ostilitate dintre noi. Domnul înviat, care este pacea noastră, să ne ajute să depășim fiecare diviziune și să ne unească în calitate de membri ai familiei sale. Cerem acest lucru în numele lui Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tine și cu Duhul Sfânt, să fie toată cinstea și slava fără sfârșit. Amin.”

    “invata-ne bucuria de a impartasi pacea Ta” – daca aceasta pace este cu adevarat Pacea lui Hristos, ea este intodeauna in Adevar, adica vazand Pacea lui Hristos a celor din Biserica sa se minuneze si sa revina si ei, eterodocsii, la Biserica. Se confunda Pacea lui Hristos cu Pax Romana!

    “încât să putem sparge zidul de ostilitate dintre noi” – noi ortodocsii nu suntem ostili nimanui, pentru ca Domnul Hristos sa rastignit pentru toti oamenii, inclusiv pentru eretici; din contra, ii iubim pe eterodocsi si dorim sa revina la Adevar.

    “să ne ajute să depășim fiecare diviziune și să ne unească în calitate de membri ai familiei sale” – nu ne poate uni Dumnezeu in afara Adevarului Sau, Biserica nu este divizata, ea este Una, iar eterodocsii trebuie sa se reintoarca la Biserica cea Una.

    Vedeti cata viclenie se ascunde in cuvintele acestor “pseudo-rugaciuni”??

    preot Matei Vulcanescu

    Veria 2013

  3. Anton Ina

    Credinta Ortodoxa Crestina este singura credinta din lume ale carei dogme si valori NU SE SCHIMBA NICIODATA,slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,caci Acesti Trei sunt care marturisesc in Cer:TATAL,CUVANTUL SI SFANTUL DUH si Acestia Trei Una sunt,si trei sunt care marturisesc pe pamint:Duhul si apa si sangele,si acestia marturisesc la fel (I Ioan 5:7-8)

  4. Pingback: Mitropolitul Augustin de Florina – Predica la duminica a XXIX- a dupa Rusalii | ortodoxiadreaptacredinta

Comentariile sunt închise.