Acasă > Predici > PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA a VI-a DUPĂ PAŞTI (A ORBULUI) – "CINE ESTE FERICIT?"

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA a VI-a DUPĂ PAŞTI (A ORBULUI) – "CINE ESTE FERICIT?"

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Orbului

(Ioan 9, 1-38)

 

CINE ESTE FERICIT?

 

Alte Predici la Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului)

* * *

          Vă voi vorbi simplu, iubiţii mei. Şi vă rog aveţi puţină răbdare şi să ascultaţi cuvintele unui om, care vă vorbeşte din credinţa în Hristos. Dacă n-aş fi crezut, nu v-aş fi vorbit.

          Dacă deschizi inima vreunui om, vei găsi multe pasiuni, dorinţe, vise. Cea mai vie dorinţă care este? Omul vrea să trăiască fericit, doreşte fericirea. Toţi vânăm fericirea. Dar unde este fericirea? Cine este un om fericit?Aici părerile sunt diferite. Oare este fericit cel care are autoritate sau cel puternic de care se tem toţi, sau bogatul cu lirele şi vapoarele lui, sau cel ce cade cu mutra în plăceri şi-n distracţii? Lume nefericită, care alergi să-ţi potoleşti setea în aceste băltoace, vrei fericirea? Îţi voi vorbi despre asta, dar se găsesc urechi care să audă? Mai demult cuvântul lui Dumnezeu avea urmări. Acum?… Aşadar, dacă vrei, ascultă ce recomandă Biserica.

           Vă voi da o reţetă şi dacă o veţi urma veţi găsi fericirea. Reţeta se află într-un cuvânt din Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi. Nu vi-l voi spune. Sunteţi deştepţi. Vă pun la un mic exerciţiu duhovnicesc, ca atunci când vă veţi întoarce acasă, în loc să citiţi reviste lumeşti, să citiţi încă o dată Evanghelia de astăzi (Ioan 9, 1-38) să găsiţi acest cuvânt, care constituie reţeta fericirii.

***

          Revin acum la tema noastră, la întrebarea „Cine este fericit?”. Răspunsul este: Fericit este…orbul! Orbul fericit? – veţi întreba. Nu spun, iubiţii mei, că orice orb este fericit, ci zic că fericit este orbul din Evanghelia de astăzi. De aceea, Biserica noastră îl cinsteşte şi îi închină o duminică – astăzi este Duminica Orbului.

          Aşadar, orbul este cel mai fericit om din lume. De ce? Din trei motive.

          1. Primul motiv: pentru că a ieşit din întuneric.Era orb din naştere. Era lipsit de lumină de ani de zile, dar într-o clipă şi-a deschis ochii şi a văzut. Gândiţi-vă la asta. Noi deschidem ochii de mii de ori, continuu, dar nu preţuim acest lucru. Dar acesta, în clipa în care a ieşit din întuneric, vă închipuiţi ce-a simţit? S-a minunat şi a spus: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”.

          Într-o carte veche am citit următoarele. Un împărat şi-a dorit ca urmaşul său să fie un vrednic conducător, să cunoască oameni şi lucruri şi să le preţuiască cum se cuvine. Aşadar, nu l-a lăsat în palat, nici nu i-a permis să se distreze cu femei stricate apăsat de grade şi medalii. Era un împărat din vremurile de demult. Şi voia să-şi educe copilul cum trebuie. Şi un pahar de apă dacă bea, să-I mulţumească lui Dumnezeu. Şi o floare dacă rupe, să se minuneze de Creator. Şi pentru asta, ce a făcut? Doar ce s-a născut, l-a luat şi l-a dus într-o peşteră, unde nu ajungea nicio rază de soare. Nu întrebaţi cum a trăit copilul acolo, este o istorie mare; cine este curios, să lectureze cartea noastră „Nepreţuitul mărgăritar” (Atena, 1991). Un singur lucru vă zic: că în peşteră, urmaşul a trăit zece ani, timp în care nu a văzut nimic, cu desăvârşire nimic. Când s-a făcut de zece ani, împăratul a poruncit şi l-au scos afară. Atunci, ochii i s-au uimit, iar el întreba continuu despre orice lucru: „Tată, ce este asta?”. Vedea soarele, „Cine l-a făcut?”. Vedea marea, „Cine a făcut-o?”. Vedea copacii înflorind, păsările că zboară şi ciripesc, mieluşeii că pasc, vedea… şi continuu întreba „Cine le-a făcut pe toate astea?”; şi nu înceta să-L slăvească pe Dumnezeu pentru aceste măreţii.

          Aşadar, tot aşa şi orbul din Evanghelia de astăzi; ca şi cum ar fi ieşit dintr-o peşteră, în care a fost închis nu zece ani, ci mult mai mulţi, când a văzut toate frumuseţile creaţiei, din inimă i-a izbucnit un glas de uimire şi de mulţumire faţă de Dumnezeu.

          Din nefericire, noi ne deschidem ochii şi vedem toate cele urâte. Ne-am făcut mai răi şi decât cei sălbatici. În junglă, băştinaşii aşteaptă să iasă soarele, şi imediat ce răsare, cad jos şi i se închină mulţumind. Noi avem şi nu avem ochi, avem şi nu  avem urechi, avem şi nu avem inimă. Ne-a orbit păcatul. Suntem ca nişte orbi în întuneric şi nimic din panorama lumii acesteia nu mai vedem. De ce eu, fraţii mei, nu ştiu de cinematograf? De un singur cinematograf şi de un singur teatru ştiu, care are astfel de privelişti şi astfel de măreţii, şi astfel de făpturi luminoase, care nu se mai termină, iar biletul este gratuit. Urcă-te pe un munte mic şi aruncă-ţi ochii să vezi frumuseţile lui Dumnezeu. Aşadar, orbul şi-a deschis ochii şi a văzut toate aceste lucruri luminoase şi L-a slăvit pe Dumnezeu.

          2. Am spus că este fericit, pentru că a văzut lumea frumoasă şi L-a slăvit pe Dumnezeu. Însă  este fericit şi pentru un alt motiv. În ziua în care şi-a deschis ochii orbul a văzut multe lucruri frumoase. Frumos este soarele răsărind dis-de-dimineaţă, frumoasă este marea albastră care spumegând, frumoase sunt livezile înverzite, frumoase sunt florile în mii de culori, frumoşi copacii, frumoşi mieluşeii, frumoşi copilaşii cei mici care sunt gingaşi ca îngerii – din cele mai frumoase lucruri din lume unul este cel mai frumos – copilul nevinovat. Multe lucruri sunt frumoase în lume. N-am zis nimic. Dar ceea ce ochii lui au văzut în ziua aceea ca fiind cel mai frumos, mai strălucitor şi decât soarele, ce a fost?

          L-a văzut pe Hristos. În aceeaşi zi s-a învrednicit să-L vadă – pe cine? Pe Făcătorul şi Creatorul său, pe Doctorul şi Luminătorul său! Când L-a văzut? Nu imediat ce s-a vindecat, ci după ce a mărturisit cu îndrăzneală înaintea duşmanilor Lui. Pentru că Hristosul nostru, când l-a făcut bine, a dispărut, cum a făcut mai devreme şi cu paraliticul (vezi Ioan 5, 13). Aşadar, după ce fariseii l-au necăjit pe cel vindecat cu anchetele lor şi l-au scos afară din templu din cauza mărturisirii lui, atunci Hristos îl găseşte din nou şi îi zice: – Tu crezi în Fiul lui Dumnezeu? – Dar, cine este, Doamne, ca să cred în El? – Acela pe care L-ai văzut şi Care vorbeşte acum cu tine, Acela este. – Tu eşti, Doamne? – zice. Cred! Şi cade şi I se închină.

          3. Aşadar, orbul este fericit pentru că a dobândit ochi şi a văzut lumea frumoasă, fericit încă mai mult pentru că L-a văzut pe Hristos, dar fericit în mod deosebit pentru că, în afară de ochii trupeşti, a dobândit şi ochi duhovniceşti. Un om care a trăit pe la anii 200 după Hristos era orb şi el. Îl luminase însă Dumnezeu şi din gura lui ieşeau cuvinte înţelepte. Numele lui era Didim. Mergeau la el chiar şi dascălii şi luau lecţii. Într-o zi, a coborât din pustie Sfântul Antonie, l-a vizitat şi îi zice: „Didime, te fericesc; pentru că, deşi nu ai ochi fizici, ai alţi ochi superiori, cu care vezi lucrurile pe care nu le văd ceilalţi”. Aceşti ochi pe care îi avem noi sunt fizici. Astfel de ochi au şi animalele, cele mici şi mari. Şi aceşti ochi desigur sunt vrednici de minunare; e suficient un ochi ca să demonstrezi că există Dumnezeu. Dar aceştia sunt mici în comparaţie cu ochii duhovniceşti. Ochi fizici au şi animalele: insectele, corbii, vulpile, lupii, vulturii.

***

          Iubiţii mei, daţi-mi ochi duhovniceşti, ochi cum au avut sfinţii, ochii Sfintei Varvara, ai Sfântului Nicolae, ochi binecuvântaţi pe care i-au avut oamenii din vremurile de demult. Pentru că ochii oamenilor de astăzi au devenit ochi diabolici.  

          Dumnezeu nu ţi-a dat ochii ca să-i pironeşti pe ecrane cu cele ruşinoase, iar seara să ai iadul în tine. Ţi i-a dat cu un mare scop: ca să vezi făpturile Lui şi să-L slăveşti, să vezi icoanele în biserică şi să te închini lor, să-i vezi pe sfinţii îngeri. Nu este o poveste religia noastră. Dacă întrebaţi generaţia în vârstă, aceia vedeau sfinţi. Acum?…

          Ce vom vedea în cealaltă lume! În faţa acelor frumuseţi cât de ticăloase sunt priveliştile acestei lumi! Atunci vom vedea că a meritat să ne lipsim de aceste privelişti ticăloase, ca să ne desfătăm de acelea. Vei zice: Mai degrabă să fi fost orb pe pământ, să nu fi avut ochi…

          Fraţii mei! Ochii i-a creat Dumnezeu pentru cer, pentru cele mari şi înalte. Există ochii sfinţilor, ochii îngerilor, ochii Maicii Domnului, ochii lui Hristos; dar există şi ochii animalelor, ochii porcilor, ochii vulpilor, ochii lupilor şi ai fiarelor sălbatice. Alegeţi şi luaţi!

† Episcopul Augustin

Sursa:

 CARTEA „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN”

(92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

Înainte de a se strămuta la cereştile locaşuri (28 august 2010) la venerabila vârstă de 104 ani, Mitropolitul Augustin de Florina a dăruit binecuvântarea sa fiilor săi duhovniceşti pentru editarea a încă 100 de titluri de carte religioasă (pe lângă cele editate în limba greacă, cca 100 de titluri), prin valorificarea imensei arhive audio cu predicile şi cuvintele de învăţătură, pe care le-a rostit de-a lungul slujirii sale ca predicator şi arhiereu.

Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi” a primit binecuvântarea vrednicului de pomenire vlădică de a traduce şi tipări în limba română predicile şi cuvintele sale de învăţătură, iar acum – la aproape un an de la fericita adormire a Stareţului Mitropolit, ne oferă într-o singură carte, intitulată „Kiriakodromion augustinian”, nouăzeci şi două (92) de predici la toate duminicile de peste an. Ele constituie o lumină duhovnicească şi pentru sfinţitul cler, însărcinat cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi pentru evlaviosul şi de-Hristos-iubitorul popor spre slava Dumnezeului nostru Celui în Trei Sori închinat şi spre luminarea tuturor neamurilor.

Cartea este în format 17 & 24 cm, numără 448 de pagini, costă 20 lei, iar comenzile se pot face la adresa de mail [email protected] sau la numărul de telefon 0744 525 131.   

În continuare, vă prezentăm o mărturie despre sfinţenia vlădicăi din partea Arhimandritului Nektarios Moulatsiotis:

Sufletul sfinţit al stareţului meu şi respectabilului meu părinte, părintele Augustin Kandiotis, a plecat spre Hristos, spre Acela pe Care L-a dorit, pe Care L-a adorat, pe Care L-a mărturisit şi pe Care L-a slujit din toată inima lui, din tot sufletul şi din tot cugetul lui în cei 104 ani ai vieţii lui. A plecat înflăcăratul propovăduitor al lui Hristos, a plecat inima cea de foc, mărturisitorul, predicatorul, misionarul, luptătorul, marele şi neobositul lucrător al Evangheliei. Uriaşul duhovnicesc a adormit. A plecat din viaţa cea pământească, ca să se odihnească veşnic în cea cerească. A plecat întărirea şi călăuza cea nerătăcitoare a nenumăraţilor credincioşi. Şi eu, printre cei mulţi, am alergat zdrobit să-i sărut mâna pentru ultima oară. M-am închinat la sfântul lui trup, cu deplina simţire că mă aflu înaintea unui sfânt, înaintea unui mare sfânt. Faţa lui, tot timpul luminoasă, vie, îl arăta ca şi cum ar fi dormit…
Eram copil, de 12 – 13 ani, când vocea lui puternică a sfâşiat adâncurile inimii mele şi am simţit că mi-a transmis inima lui de foc, toată plină de Hristos. Când l-am văzut pentru prima dată, am spus: „Da, învredniceşte-mă, Dumnezeul meu, să devin un cleric ca şi acesta, să Te iubesc ca şi acesta, să Te mărturisesc, să Te slăvesc, să mă lupt pentru Tine ca acesta”… Mergeam alături de el pentru că el avea şuvoaiele adevărului, el Îl avea pe Hristos şi el ni-L dădea şi nouă. El ne-a renăscut în Hristos, ne-a nutrit cu cuvântul şi cu exemplul său, ne-a insuflat cu inima lui de foc şi cu credinţa lui nebiruită… Am avut marea binecuvântare ca toţi câţi ne-am aflat lângă el, printre care şi eu, să trăim lângă o personalitate apostolică contemporană, lângă un chip de luptător fără pereche, lângă un mărturisitor neobosit, care se temea doar de Dumnezeu şi nu ezita niciodată să mustre cu îndrăzneală pe toţi şi pe toate, ca un alt sfânt Gură-de-Aur. De altfel, el însuşi îl iubea mai mult decât pe toţi Părinţii pe „cel cu gura de aur”, tocmai pentru că avea acelaşi temperament cu el, aşa cum se vede din viaţa lor, dar nutreau şi aceeaşi dragoste faţă de Mirele lor Hristos… Îmi amintesc când i-am cerut binecuvântarea, ca să devin preot, iar el – cu ο privire pătrunzătoare, străbătătoare, privindu-mă în ochi, mi-a spus: „Avem 10.000 de preoţi; dacă e să devii al 10.001- lea, atunci să nu te faci preot. Dacă însă vei deveni acel unul (de care are nevoie Biserica), ai binecuvântarea mea să devii”… El mergea înainte şi noi urmam. Era izvorul nostru, călăuzitorul nostru… El a fost modelul meu de misionar autentic, ascetic, el însuşi neagonisitor şi neiubitor de bani, autentic lucrător al Evangheliei, păstor necăutător la faţă, care-şi oferea sufletul şi trupul oilor sale cuvântătoare. Mi-l amintesc cu pasul său repede, plin de viaţă, străbătând întreaga Florină, căutând săracul, văduva, orfanul, ca să le dăruiască puţină odihnă trupească şi materială, şi în paralel să hrănească sufletele ce mureau de foame cu Hristos şi Elada. Hristos şi Elada, cele două mari iubiri ale lui…
A fost un luptător, a fost un apostol al lui Hristos, a fost un mare mărturisitor al vremii noastre. De aceea şi sfântul său trup nu s-a întărit, n-a înţepenit, ci era flexibil până în ceasul în care, cu zdrobire de inimă, dar în acelaşi timp şi cu o bucurie pascală, l-am aşezat în pământul elen al Florinei, pe care atât de mult l-a iubit şi pentru care atât de multe a sacrificat. Ziua de naştere a dreptului şi sfântului părintelui nostru pentru veşnicie a început pe 28 august, zi în care a trecut în veşnicie şi de aceea nu a murit, ci trăieşte…

  1. Mihail si Zoe
    mai 10th, 2010 la 11:05 | #1

    Patimile si pacatele noastre: mandria, trufia, orgoliul, egoismul, infumurarea, iubirea de arginti, slava desarta, increderea in sine si toate celelalte insusiri omenesti care sunt o uraciune in fata lui Dumnezeu ne ingusteaza campul vizual al ochilor sufletului pana la lasarea cortinei intunericului asupra lor si ajungem sa uitam de Dumnezeul Atoatecreatorul, Atotputernicul si asa ne taram viata din rau in mai rau.
    Hristos Domnul ne-a dat aceasta pilda pentru a ne ajuta sa nu uitam ca suntem de la Dumnezeu si sa pretuim lumina ochilor sufletului nostru primita prin darurile Sfantului Duh trimis de El din belsug pentru izbavirea si mantuirea noastra.
    Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul si Luminatorul nostru, ajuta-ne sa nu mai bajbaim in negura intunericului, sa nu mai vedem desertaciunea acestei lumi, tine-ne cat mai departe de rau si cat mai aproape de Tine ca sa dobandim ochi duhovnicesti si sa ramanem alipiti de Tine, Iubitorule de oameni!
    Lumineaza-ne cu lumina Fetei Tale si acopera-ne cu atotputernicul acoperamant al Tau ca sa fie feriti ochii sufletului nostru de orbirea intunericului!
    Degraba ajuta-ne, ne miluieste si ne mantuieste ca sa-Ti aducem jertfa de lauda!Slava Tie, Dumnezeule, pentru toata maretia Ta! Amin !

  2. Ortodox
    mai 26th, 2011 la 14:47 | #2

    POEZIE: CREDINTA IN POPOR ! http://www.youtube.com/watch?v=tbUxF8K_Scc

  3. Anton Ina
    mai 27th, 2011 la 12:44 | #3

    Hristos a Inviat!

    La multi ani bineluminati,tuturor celor care poarta numele Sfantului IOAN Rusul,pe care-l praznuim astazi si caruia ne rugam cu osardie si nadejde,sa ne izbaveasca de durerile trupesti si sa fie pt noi calauza si lumina pe calea ce-o urmam,sa ne mantuim cu totii,aducand slava lui Dumnezeu Celui Treimic inchinat si marit pururea!

    Pace si buna luminare!

    Amin noua!

  4. mai 29th, 2011 la 19:01 | #4

    Hristos a inviat!
    Puteti sa ne trimiteti slujba Sf. Iustin Popovici?
    Multumim.

  5. Pr. Mihail
    mai 22nd, 2012 la 15:52 | #5

    Primit pe email :
    Parinte , in zona manastirii Cetatuia , oamenii sint agitati ca lea ajuns la urechi ca tiganii ar profana ruinele cetatii . A circulat pe internet o informatie ca autoritatea bisericeasca din Cetatuia ar cere ajutor financiar populatiei datorita ca tiganii fura caramida fostelor ruine manastiresti (unde pot fi si moaste) ca sa si faca grajduri. Unii oameni sint agitati si ne temem de actiuni de razbunare. Informatia care a circulat este un fals , tiganii de la Cetatuia (rudari) sint oameni credinciosi care dimpotriva, ajuta cat pot biserica nici vorba ca ei ar fura caramida si ca ar profana ceva. Problema e ca autoritatile locului vor sa mai mulga ceva de la buget sau de pe la oameni si au inventat problema cu tiganii. Va rog parinte, in numele mai multor credinciosi sa faceti putina lumina si sa se spuna adevarul. Noi traim in buna intelegere cu tiganii rudari , sint oameni muncitori si inimosi . Vede Dumnezeu parinte si ne pedepseste, ce vina au ei ca sint oameni cu familie cu copii. Faceti apel parinte ca sa se destrame aceasta mare minciuna pe care o folosesc partidele extremiste ca sa agite spiritele si sa invrajbeasca pacea poporului nostru. Doamne ajuta parinte.

  6. Ioan Cadar
    iunie 8th, 2013 la 08:07 | #6

    Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Sale
    S-a mai terminat un studiu biblic ortodox:
    Despre păcat în Sfânta Scriptură
    http://binevestitorul.wordpress.com/2013/06/08/despre-pacat-in-sfanta-scriptura/
    P.S. Rog fraţii să mă anunţe despre eventualele greşeli sau omisiuni.

  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: