Acasă > Mari duhovnici, Predici > PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA PAŞTELUI: FĂCĂTORUL CELOR CE SUNT

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA PAŞTELUI: FĂCĂTORUL CELOR CE SUNT

DUMINICA PAŞTELUI

Legături: 

FĂCĂTORUL CELOR CE SUNT

„Toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”(Ioan 1, 3)

Iubiţii mei, ezit să vă vorbesc acum la Dumnezeiasca Liturghie a Paştelui. Ezit, mai întâi pentru că ora este înaintată şi toţi sunteţi obosiţi, în al doilea rând pentru că în seara aceasta se aude împăratul sfinţiţilor predicatori, Sfinţitul Gură-de-Aur într-o minunată omilie a sa, iar în al treilea rând pentru că Evanghelia de astăzi este filozofică, ontologică, metafizică, teologică şi mărturisesc că este dificil ca cineva să o explice în câteva minute. Cu toate acestea, îngăduiţi-mi să spun câteva cuvinte.

Înregistrare video din noaptea de 19.04.2009

Napoleon a zis: două principii există în lume. Unul este al meu, cel prin care m-am impus ca suveran în Europa. Însă va veni vremea în care principiul meu va amuţi, iar alt principiu va triumfa pentru totdeauna.

Şi acest principiu este Evanghelia. Acestea le-a spus Napoleon foarte potrivit. Iar un teolog, completând, a spus că Evanghelia de astăzi este un fel de tun de asediu, adică un tun de mare putere care prin obuzele lui pulverizează fortificaţiile potrivnicilor şi distruge înşelăciunea care domină raţiunea multora referitor la persoana lui Iisus Hristos. Dă un răspuns la întrebarea de secole: Ce este Hristos?

***
Aşadar, ce este Hristos? Se aud 1001 păreri. Unul zice „este filozof”, altul zice „sociolog”, altul zice „revoluţionar”, altul zice „poet”, şi alţii, multe altele. Răspunsul corect îl dă Evanghelia aceasta şi spune: Hristos este Dumnezeu (Ioan 1, 1). Crezi asta? Eşti creştin. Nu crezi asta? Nu eşti, poate că aparţii vreunei teorii filozofice sau alteia, dar creştin nu eşti. 
Aşadar, Hristos este Dumnezeu, nu doar un simplu om; este Dumnezeul-Om, Iisus Nazarineanul, Cel răstignit şi Dumnezeu. De aceea, auzim aici că nu a existat un timp în care să nu fi existat Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. 
A existat o epocă în care nu a existat omul – lucrul acesta şi ştiinţa îl acceptă – , dar nu a existat o epocă în care să nu existe Hristos, a doua Persoană a Dumnezeirii Treimice celei Una. Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – împreună Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Trei Sori într-un Soare, Dumnezeire în Trei Sori. Preasfântă Treime, miluieşte lumea Ta. În continuare, Evanghelia spune că Iisus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, este Cel prin care s-au făcut toate, toate fiinţele, toate câte le vedem şi nu le vedem. „Toate”, zice, „prin El s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Lucrul acesta trebuie să-l analizăm. De-Dumnezeu-inspiratul cuvânt se referă aici la ontologia lumii, adică la creaţia fiinţelor. Unul dintre cele mai mari zece spirite ale umanităţii, Sfinţitul Augustin – al cărui nume îl port cu nevrednicie – , zice că toate fiinţele văzute, cercetate fie cu telescopul, fie cu microscopul, se supun următoarelor patru categorii. 
Primei îi aparţin cele care au „existenţă”, pe „a fi”, adică fiinţa. Care sunt acestea? Sunt huma pământului, apa, pietrele, munţii, metalele ieftine şi preţioase, minereurile, dar şi fiinţele cereşti au doar pe „a fi”. 
Celei de-a doua categorii îi aparţin fiinţele care au şi altceva în afară de pe „a fi”. Au pe „a creşte”. Care sunt acestea? Sunt plantele şi arborii. Acestea, în afară de existenţă, au şi creşterea. De unde începe un arbore? De la o mică sămânţă. Aceasta cade în pământ şi se deschide, se nutreşte şi începe să crească. Încolţeşte, se măreşte, se dezvoltă şi se face un arbore uriaş. Creatorul fiinţelor – „toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3).
Trecem la a treia categorie. Fiinţele categoriei acesteia, după Sfinţitul Augustin, au în afară de pe „a fi” şi pe „a creşte”, şi altceva: au pe „a simţi”. Care sunt acestea? Sunt animalele. Binecuvântatul mieluşel, de pildă, are pe „a fi”, are pe „a creşte”, are şi pe „a simţi”. Îl doare. Şi câtă durere primeşte din partea omului care în aceste zile îl junghie pentru o masă pascală! Animalele au pe „a simţi”. Desigur, unele din ele au simţuri mai puternice decât alte fiinţe. De pildă, vulturul are un văz foarte ascuţit, ochi de cristal. Are privirea specifică vulturului, prin care priveşte ţintă la soare şi distinge din înălţime cele mai mici obiecte de pe pământ. Iarăşi, câinele are un miros şi un auz foarte fin. Am citit undeva că în Londra poliţia are câini speciali şi poliţiştii sunt dotaţi cu un fluier, care, atunci când se fluieră cu el, nu este auzit de vreun om, ci îl aud doar câinii şi aleargă imediat lângă sergentul de poliţie. Câinele, la fel, este primul animal care aude cutremurul. Îl depăşeşte şi pe seismograf. 
Repet: pe „a fi” îl au pietrele. Pe „a fi” şi pe „a creşte” le au arborii. Pe „a fi”, pe „a creşte” şi pe „a simţi” le au animalele. Şi acum ajungem în capătul scării fiinţelor, la om. Omul, nu neg, este şi materie – humă, are, prin urmare, şi el pe „a fi”; are, apoi, şi pe „a creşte”, devreme ce din embrion şi din mic copilaş devine bărbat desăvârşit. Are şi pe „a simţi”, devreme ce şi el simte durerea. Dar nu se limitează doar la acestea. Are şi altceva. Care este acest altceva? Este „a gândi”, mintea. O, mintea omului! Să zică şi să strige oricare că omul se trage din maimuţă şi din urangutan. Este o mare greşeală. Ceea ce ne deosebeşte de animale este mintea. Mintea este un lucru extraordinar. În faţa ei, computerul este un nimic. Un zero, o jucărioară este computerul, în comparaţie cu această dotare de neconceput care se numeşte cugetarea omului. Ea îl deosebeşte de celelalte fiinţe. Prin cugetare, omul concepe, planifică, inventează, creează. Ia o maimuţă. Şi zece ani să o trimiţi la şcoală, nu va învăţa alfabetul, doar va grohăi. Omul, din mic elev devine înţelept, om de ştiinţă şi inventator. Este receptiv la progres graţie cugetării lui. 
Aşadar, sunt patru categorii de fiinţe. Prima are pe „a fi”, a doua pe „a fi” şi „a creşte”, a treia pe „a fi”, „a creşte” şi „a simţi”, şi a patra „a cugeta (a raţiona)”. Dar oare am terminat scara fiinţelor? Greşit. Pentru că nu există doar cele văzute. Există şi cele nevăzute. Cele văzute sunt puţine. Cele multe şi nenumărate sunt cele nevăzute. Dincolo de cele văzute, există lumea nevăzută, care este infinită şi minunată. Acesteia îi aparţin duhurile cele netrupeşti, puterile cereşti, îngerii şi arhanghelii, sufletele oamenilor care au trecut de pe pământ, dar şi diavolul cu demonii care au căzut de bunăvoie de la scopul pentru care au fost creaţi.
***

Iubiţii mei, aceasta este piramida tuturor fiinţelor, „văzutelor tuturor şi nevăzutelor” (Simbolul Credinţei, articolul 1), şi în capătul ei este Creatorul, Dumnezeul cel în Treime. Precum teologhisesc părinţii şi dascălii Bisericii noastre, Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt creează toate. Şi dogma – acest adevăr al Credinţei noastre – se sprijină pe Evanghelia de astăzi care zice despre Fiul şi Cuvântul Tatălui: „Toate prin El s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu – care s-a plecat şi a venit pe pământ şi s-a întrupat, şi s-a răstignit, şi a înviat din morţi şi a cărui Înviere astăzi o prăznuim – este Cel prin care „toate s-au făcut” (Ioan 1, 2).
„Toate”, toate, de la cele mai mici, la cele mai mari, au fost create prin Hristos. De la ierbişoara pe care o călcăm, până la arborii uriaşi, de la insectă, până la elefant, şi de la atom, până la sferele şi galaxiile care se rotesc în infinit. Crezi asta? Eşti creştin. Nu crezi asta? Este dreptul tău. Hristos şi Biserica nu au nevoie de adepţi. Eu sunt pentru o Biserică calitativă şi nu cantitativă. Cât valorează unul care crede, nu valorează mii de necredincioşi. Şi cel care crede nu zice „eu am părerea mea”. Care „părerea ta”, domnule? Aici a spus şi a grăit Dumnezeu şi Evanghelia care este veşnică: „Toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. 
Acestui Hristos, veşnicului Dumnezeu, în ciuda ateilor şi necredincioşilor din toate veacurile, Lui fie slava şi cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin. 

† Episcopul Augustin

  1. Mihail si Zoe
    aprilie 5th, 2010 la 17:43 | #1

    Mitropolitul Augustin al Florinei in Omilia sa la Duminica Pastelui se refera la invatatura Evangheliei Sfantului Apostol Ioan despre Iisus, Facatorul celor ce sunt.
    Cuvantul sau Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu are rolul de creator si sfintitor, precum si acela de Mesia si Mantuitor al lumii.
    Cuvantul fiind din Tatal, adica Dumnezeu, prin El lumea a fost creata: toate s-au facut prin El, intreg universul, cele vazute si nevazute, materia; a dat viata tuturor creaturilor, iar oamenilor le-a dat si spiritul, lumina constiintei, chiar inainte ca El sa se intrupeze.
    Cuvantul Intrupat, venind de la Tatal, le-a dat oamenilor posibilitatea ca prin credinta si reinnoire spirituala sa devina fii ai lui Dumnezeu.
    Respingandu-I invatatura, respingandu-L ca fiind Fiul lui Dumnezeu trimis ca sa salveze omenirea din pacat, L-au umilit si L-au rastignit.
    Prin Invierea Sa, Domnul Iisus Hristos Si-a aratat puterea Sa dumnezeiasca si Slava Sa, zguduind din temelii iadul, invingand moartea si pacatul, doi dusmani inversunati ai omului, lasandu-ne mostenire Evanghelia Sa care sa dainuie in veac, precum si leacul vindecator sub chipul painii si al vinului: „Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el”.
    Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu si „Toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”.
    A Lui fie slava si lauda, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treime Sfanta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin !

  2. Iones
    aprilie 25th, 2011 la 01:13 | #2

    off topic

    Daca aveti cumva posibilitatea sa traduceti si pentru noi ce spune Parintele Iosif ar fi foarte frumos.
    Chiar daca nu inteleg limba cred ca spune ceva interesant:

    http://www.youtube.com/watch?v=jusqiOuwKOo

  1. Nici un trackbacks momentan.