Acasă > Predici > PREDICA PR. ION BUGA LA PERICOPA EVANGHELICĂ A CUVIOASEI PARASCHEVA

PREDICA PR. ION BUGA LA PERICOPA EVANGHELICĂ A CUVIOASEI PARASCHEVA

14 octombrie 2004

DUMINICA a 21-a DUPĂ RUSALII

Cuvioasa Parascheva

,,Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea.

 Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. 

 Şi văzând fariseul care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva.

Spune, Învăţătorule, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi.

Deci care dintre ei Îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.

Şi întorcându-Se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.

Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat,  n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit.

Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace’’.

                                                                       (Luca 7, 36-50) 

 

Am citit textul Evangheliei, ca la şcoală. De obicei, datorită cântării lui, textul şi-a pierdut de-a lungul istoriei adâncimea, şi-a pierdut bogăţia şi profunzimea de sens. Cântarea nivelează şi omul este atent la cum se cântă, nu la ce spune Evanghelia. Ea nu s-a cântat întotdeauna; artisticul a luat locul pedagogicului, a învăţăturii, cu vremea. Evanghelia trebuie citită bine, şi mai ales iubită pentru ce spune ea. Să iubim ce ne spune Hristos. Nu este suficient să dai importanţă, să cauţi sensuri filozofice. Întâi şi întâi să iubim ceea ce ni s-a spus din iubire. Spre deosebire de toţi care au vorbit până la El şi după El, Hristos a vorbit din inimă şi din mare iubire. Şi toţi care au vorbit în numele lui Hristos, cu iubirea lui Hristos, au bucurat şi au mântuit lumea. Cei care au vorbit pentru ei, ca să fie ei apreciaţi şi lăudaţi, lucru care din păcate s-a întâmplat cu majoritatea predicatorilor istoriei noastre, aceia au creat o lume artistică, dar întotdeauna în artă există şi multă artificialitate.

Cuvinte ca acestea, cu o explicaţie atât de umană, adică Mântuitorul iubea egal şi pe fariseul Simon, care nu Îl iubea. Simon Îl aprecia pentru că i se părea lui  că Hristos vorbeşte ca un rabin grozav. Or, Hristos nu vorbea grozav, vorbea adevărat. Este o mare deosebire între grozăvie şi adevăr; este bine când se întâlnesc, dar aceasta este altceva… El îi iubea pe amândoi egal. Nu-l iubea de Simon mai mult decât pe femeia aceea păcătoasă, lucru care se întâmplă întotdeauna; adică noi îi iubim pe cei pe care îi socotim mai curaţi, mai aleşi; dar nu îi iubim sincer, ne facem că îi iubim. Mântuitorul însă îl iubea şi pe el, ca şi pe femeia aceea, altfel nu s-ar fi luptat să-i explice şi lui ce este adevărata iubire. Adică să-i iubeşti pe cei care din iubire, este adevărat că o iubire greşită, au ajuns unde au ajuns. Femeia aceea era într-adevăr o femeie desfrânată. De ce a ajuns femeia aceasta acolo?! Mântuitorul ştia, înţelegea mai mult decât Simon leprosul, pe care tot Mântuitorul îl vindecase de lepră…

Dacă veţi citi ,,Crimă şi pedeapsă’’ veţi vedea cum înţelege Dostoievski, care a înţeles dela Hristos, desigur, cum a ajuns eroina principală, Sonia, femeie de consum şi Raskolnikov criminal. Povestea este zguduitoare. Ca să salveze de moartea de foame familia ei chinuită, Sonia, în urma reproşurilor mamei vitrege (copiii erau ai acesteia, nici măcar nu erau frăţiorii ei, totuşi Sonia se jertfeşte pentru ei, ca şi Hristos pentru o lume care nu mai era de mult a Lui) ia calea aceasta şi aduce familiei o sumă mare de bani. Sigur este condamnabil felul în care a salvat familia; dacă suntem ca Simon leprosul, noi nu iertăm niciodată aşa ceva, ,,noi suntem nişte oameni prea serioşi ca să iertăm’’. Iisus a iertat! În urma acestei acţiuni însă ea nu a vrut să mai vadă lumea, să mai ştie ceva din ale lumii, adică ea murise într-un fel; se jertfise şi cu adevărat murise. În mod cert dacă cineva ar fi omorât-o de-a binelea, ar fi fost martiră, ar fi fost eroină, s-ar fi bucurat ea însăşi. Dar nu ni se îngăduie jertfa curată când vrem noi.

Se pare că jertfa are alte dimensiuni, are alte adâncimi. Exact aceste adâncimi pe care le scoate în evidenţă Mântuitorul şi le explică atât în dreptul seminţei*, cât şi în dreptul lui Simon  fariseul. Pentru că, din păcate, lumea toată este fariseică şi mult prea puţin jertfelnică până la iad. Sonia a coborât în iad din iubire pentru copiii aceia care mureau de foame şi pentru tatăl ei care era prin şanţuri, victimă a alcoolului. Dar cine a mai coborât în iad? Hristos a coborât în iad. Fiecare suntem o victimă. Dacă nu venea Hristos, cine ne-ar fi mântuit de păcatul nostru, pe care îl ştim fiecare pe al lui?

Mântuitorul vine şi explică elementar, parabola cu cămătarul şi datornicii. Aici logica era atât de strânsă, încât Simon fariseul, măcar a fost obligat să renunţe pentru o clipă la falsitatea gândirii. În numele a ceva ,,corect’’, uităm adâncimile. Şi el atunci recunoaşte că cel căruia i s-a iertat mai mult va iubi mai mult. Ei bine, aceasta este taina lui Hristos, Care a venit nu să ne ridice la nivel de farisei, la nivel de cuminţi, că nu ne poate ridica. Dacă s-ar fi putut, o făcea Dumnezeu cu Adam din început. Şi dacă nu mai cădea Adam, nu mai cădeam nici noi. Dar este o taină aici care ne depăşeşte. Este o taină care L-a depăşit până şi pe Dumnezeu (în sensul libertăţii, un alt cuvânt pentru Dumnezeire); căci dacă nu Îl depăşea rezolva altfel Dumnezeu, mai uşor, mai puţin profund. L-a depăşit taina lui Adam, în schimb pe noi ne depăşeşete taina lui Hristos. Iar taina păcatului lui Adam este vindecată cu taina Întrupării şi iertării în Hristos, şi a morţii Lui. Deci ca Adam să poată să şi moară, să păcătuiască, dar să rămână şi el, Dumnezeu renunţăla Sine, Se smereşte, chip de rob luând, coborând cu omul până la iad. Nu există decât o singură ecuaţie, ca Dumnezeu să rămână Dumnezeu şi omul, om: libertate şi iubire. Orice alte ingrediente se aduc se strică ,,reţeta’’; orice s-ar aduce nu merge; cu autoritarismul câţi nu au încercat, dar nu a mers. Începând cu Adam toţi am luat-o ,,la vale’’, cu autoritate cu tot, fiindcă puterea autorităţii este smerenia şi curăţenia, lucruri care, în afară de Iisus, nu se întâlnesc niciodată cu autoritatea.

Şi atunci care este soluţia? Iubirea este soluţia. Iubirea adevărată operează acolo unde nicio altă forţă nu poate.

 

*,,Bobul de grâu, căzând în pământ, dacă nu moare, rămâne singur, iar dacă moare va aduce multă roadă’’(In.12,24)

Evanghelia ne pune în faţă un adevăr peste care şi pentru care chiar că amuţim. Avem pe Simon fariseul, un etalon al corectitudinii; erau realmente corecţi: posteau, se rugau, ei nu glumeau cu rânduielile; acum are un sens peiorativ, că s-a dovedit, că până la urmă nu există corectitudine; căci nu există om care să trăiască şi să nu greşească.

Aici este chipul creştinismului. Se dovedeşte aici adevărul ultim şi singur al creştinismului. Avem omul corect, pe Simon leprosul şi avem femeia desfrânată. Aici se operează mântuirea. Mântuitorul vrea să-i mântuiască pe amândoi. Dumnezeu nu caută la faţa păcătosului, vrea să-i mântuiască pe toţi. De aceea este Dumnezeu, căci El i-a creat. Dar pe Simon cel corect nu poate,  pe femeia păcătoasă poate… Cine operează în felul acesta? Iubirea lui Dumnezeu. Dacă El, Hristos, i-a iubit în mod egal, iubirea Lui unde a fost sesizată? Nu a fost sesizată în dreptul fariseului pentru că el nu iubea. A fost sesizată în dreptul acelei femei care era şi ea, ca toate femeile, o altă Sonia. Şi pentru că Sonia a fost în stare să moară din iubire pentru copiii aceia, şi a murit adânc, cum să nu Îl iubească pe Cel ce a iubit-o, pe Hristos, Care a iubit-o aşa cum era ea şi nu a mustrat-o!? Hristos dacă făcea precum gândea fariseul, care se îndoia că Hristos ar fi bun de ceva… Fariseul îl critică pe Dumnezeu că nu ştia că acea femeie este păcătoasă… Vedeţi ce concepţie aveau fariseii (şi noi) despre Dumnezeu? Avem concepţia că Dumnezeu este Cel care nu poate să îngăduie pe păcătoşi, că ar trebui să o alunge pe acea femeie. Dar dacă ar face Dumnezeu aşa, nu mai trăiam niciunul astăzi; nu aveam cum, căci trebuia să fim pedepsiţi după concepţia fariseului. El nu-şi punea problema, sau nu vroia să se întrebe de ce mai trăia el atunci, căci dacă Dumnezeu ar fi făcut dreptate, cu el începea; căci el sigur avea păcate mult mai grele decât acea femeie; el se îmbolnăvise de lepră şi boala vine pe un trup care a ieşit din curăţie, din sfinţenie. Păcatul aduce slăbire, distruge imunitatea lăsată de Dumnezeu din celulă, din placentă, de unde vine toată forţa. Deci lepra nu venise pe un trup curat şi sfânt. Nu am văzut niciun sfânt bolnav.(Mai ales cei ce au făcut 15-20 de ani de puşcărie politică, au vârste înaintate şi sunt sănătoşi, pentru că acolo s-au sfinţit şi au dobândit din nou sănătatea sufletului şi a trupului, unde boala nu are nicio şansă).

S-a spus undeva că Hristos a suferit de ceva? Cum să sufere dacă nu avea păcat? El nu a fost bolnav nicio secundă şi a fost foarte fericit. Nefericirea şi boala vin numai de la păcat. Şi de câte ori veţi vedea pe oameni nefericiţi, chiar dacă sunt bogaţi, e semn că acolo este neputinţă, e şubrezenie…Dramele lumii cele mari şi sfâşietoare, toate umbrele grele sunt în palate. În bojdeuca lui Creangă, cu mama lui cea deşteaptă, era frumos şi a crescut fericit. Şi a lăsat din razele acestea frumoase, luate parcă din Evanghelia de astăzi, a luat şi ne-a dat şi nouă. Copilărimea românească a fost fericită că a avut aceste Amintiri ale lui Creangă. De aceea avem un popor frumos, pentru că este hrănit cu Evanghelia lui Hristos şi cu Amintiri din copilăria lui Creangă. Nu este o glumă, din suflet vine totul.

Deci, cade raza iubirii lui Hristos peste lumea în care a venit şi depinde ce întâlneşte. Întâlneşte un suflet care seamănă cu al Lui, s-a produs întâlnirea pe aceeaşi undă, unda iubirii. Întâlneşte pe fariseu, este ca şi fiul cel mare, corect, care însă refuză să intre la ospăţul bucuriei, rămâne singur. Şi întotdeauna să vă uitaţi cu atenţie la mai marii noştri, că sunt atât de singuri…

De aceea Hristos strigă de două ori în Evanghelia seminţei. ,,Cine are urechi de auzit să audă!’’ dar nu am auzit niciunii… Nu L-am înţeles pe Hristos. Şi faptul că nu L-am înţeles pe Hristos este lipsa dorului de El. În fiecare zi să vă puneţi această întrebare: Îmi este dor de Hristos sau nu? Şi dacă suntem sinceri vom recunoaşte că nu ne este dor de El. Că nu Îl aşteptăm şi de aceea nu vine. De două mii de ani El a spus că: ,,Vin mâine!’’Şi iată că acest mâine s-a amânat milenii. De ce? Zicem noi, în rugăciunile noastre, cu sinceritate şi cu foc: ,,Vino,Iisuse, că ne este dor de Tine!?’’ Nu spunem, căci nu ne este dor de El. Şi Lui tare I-a fost dor de noi. O spunela Cina Ceade Taină, înainte de a muri. Le spune ucenicilor Lui, la praznicul acela ultim: ,,Cu dor am dorit să mănânc acest Paşte cu voi’’. Cu ei a împărţit El acel praznic. Nu cum fac bieţii noştri oameni mari, ai zilei, care îşi adună numai pentru ei putere, avere, plăcere; adună numai pentru ei şi nu o împart cu nimeni; şi nu îşi dau seama că ceea ce nu împarţi, nu este rod de iubire. Şi ce nu este rod de iubire este rod de ură. Dacă nu locuim în inimă, locuim între ziduri şi acestea ne despart. Inima ne uneşte însă. Ea nu are ziduri, ci sparge orice zid.

Căutaţi pe Hristosul inimii, înţelegeţi cuvintele Lui, pentru că numai ale Lui au fost din inimă. Şi veţi vedea că nu suntem singuri niciodată. Şi când nu eşti singur, eşti cu Dumnezeu. Fiindcă Unul Singur nu este singur niciodată, ne spune Sf.Atanasie Cel Mare, unul din cei mai mari teologi din lume. ,,Dumnezeu nu este singur niciodată’’. El este iubire şi este Treime. Şi Este Totul. Şi este şi în noi. Dar noi suntem în El? Până nu vom fi cu El, suntem singuri.

Să ne ajute Dumnezeu să fim împreună cu El, şi noi unii cu alţii. Amin.

Categories: Predici Tags:
  1. octombrie 14th, 2013 la 10:55 | #1

    Scrisoarea catre Patriarhul Daniel si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu notele de subsol, inclusiv ale textelor patristice in originalul grecesc, in care se arata ca Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a acceptat Acordul de la Chambesy cu anticalcedonienii, acord care afirma cum ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos este un hibrid, sau cum se spune mai neaos, o corcitura intre dmenzeire si umanitate, mergand pe linia ereticului Sever:

    În atenția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în problema acceptării oficiale de către Biserica Ortodoxă Română (1994) a celor două declarații comune de la Chambesy (1990 și 1993) în cadrul dialogului cu necalcedonienii.

    Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

    Sfântul Apostol Pavel ne spune că fiecare dintre noi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, de aceea atunci cand un mădular suferă sau este în oarece pericol, este normal ca celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos să reacționeze, ca într-un singur organism viu. Din același motiv, ca unul ce sunt mădular al Bisercii Ortodoxe îmi exprim îngrijorarea referitor la ceea ce a semnat Biserica Ortodoxă Română ca ipostas local al Bisericii Ortodoxe Sobornicești, în Sfântul Sinod din 8-9 decembrie 1994, prin care se recunosc “Bisericile necalcedoniene” ca Ortodoxe.
    Cred că acest act adoptat în Sinod ar trebui reanalizat. In nici un caz nu sunt impotriva dialogului teolgic cu eterodocsii .

    Am văzut publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române declarațiile de mai jos și mă gândesc la faptul că poate nu au fost verificate de teologi avizați. De aceea, cu smerenie vă atrag atenția :

    Conform site-ului oficial al Patriarhiei Române: “Biserica Ortodoxă Română a dovedit o mare deschidere față de acest dialog. A fost prezenta la aproape toate intrunirile neoficiale si oficiale (fara a IV-a neoficiala si a II-a si a III-a oficiala), prin prof. dr. Nicolae Chitescu, pr.prof.dr. Dumitru Radu, I.P.S. dr. Antonie Plamadeala, pr. prof. dr. Dumitru Staniloae si pr. prof. dr. Nicolae Necula.[1] In sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, din 8-9 decembrie 1994, s-au acceptat in mod oficial textele celor doua declaratii comune. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima Biserica, care a aprobat oficial acest dialog dupa 1993.”

    Se pare ca cei care au adoptat aceste concluzii ale dialogului cu necalcedonienii, nu au fost deloc atenți la ceea ce au semnat: „Atunci cand vorbim despre ipostasul unic și compus al Domnului nostru Iisus Hristos, nu vrem să spunem ca în el se unesc un ipostas divin cu unul uman. Vrem să spunem că unul și veșnicul ipostas al celei de-a doua Persoane a Treimii și-a asumat omenitatea noastră, a naturii create, printr-un act[2] care-l uneste cu propria sa natura dumnezeiască necreată, pentru a forma o adevarată ființă divino-umană[3], unită în mod nedespărțit și neamestecat, naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare”[4]. „Acest ipostas al Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, născut mai inainte de toți vecii, din Tatăl, este acela care în zilele de pe urmă a devenit o ființă umană[5] și s-a născut din Prea Sfânta Fecioara Maria.[6]” http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.htm

    Prima formulare: “vorbim despre ipostasul unic si compus al Domnului nostru Iisus Hristos” nu este deloc clara, iar explicitatarea care urmeaza este si mai ambigua.
    Formularea “naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare” ar putea insemna ca firile (naturile) in Hristos sunt doar teoretice.

    In formularea “pentru a forma o adevarata fiinta divino-umana” se confunda notiunea “fiinta divino-umana” cu notiunea “fire divino-umana”, exact ca in formula ereticului Sever de Antiohia, anume fire compusa divino-umana.
    Formularea “este Acela care in zilele de pe urma a devenit o fiinta umana“ este iarasi impotriva invataturii Sinodului IV Ecumenic, pentru ca ipostasul Fiului nu “a devenit o fiinta umana” ci “si-a impropriat firea umana”. In Simbolul Niceo Constantinopolitan se spune ca Fiul ”S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om” – termenul grecesc “ενανθρωπησαντα”, care s-ar traduce mai exact cu “S-a inomenit ”adica a luat firea umana“.
    Senuda al III-lea, in cartea sa “Firea lui Hristos“, vorbeste despre o fire a lui Hristos, mergand pe linia ereziei lui Sever. In aceasta nuanta consta erezia miafizita. [7]Conform lui Senuda, Hristos are o singura fire divino-umană[8], interpretand eronat ceea ce spune Sfantul Chiril al Alexandriei: “o fire a Cuvantului întrupată[9]”[10]. Formulare care, desi apartine unui mare Sfant al Bisericii, a fost evitată a se folosi de catre Sinodul IV Ecumenic, tocmai ca sa nu existe ambiguitati.
    Conform invataturii ortodoxe exprimate de Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, Capitolul XVI (Catre cei ce spun:Daca omul are doua firi si doua activitati, este necesar ca Hristos sa aiba trei firi si tot atatea activitati[11]): “Tot ceea ce este comun si se observa in multi, fara ca sa fie in unul mai mult, iar in altul mai putin, se numeste fiinta. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singura fire a oamenilor, pentru ca orice om este compus din suflet si corp. Despre ipostasa Domnului insa, nu putem spune o singura fire, caci fiecare din firi pastreaza, si dupa unire, insusirea fireasca si nu este cu putinta sa gasim o specie Hristos. N-a fost un alt Hristos, din Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu si om.”[12]
    Firea umana este enipostaziata in Persoana Fiului lui Dumnezeu, deci nu se poate vorbi de un ipostas propriu al firii umane.
    In cheia Sinodului de la Calcedon, fraza Sfantului Chiril poate fi inteleasa astfel:o fire dumnezeiasca unita cu natura umana, adica doua firi. Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica, III, capitolul 8 spune[13]: Deoarece (firile) sunt unite dupa ipostas si au intrepatruderea reciproca, sunt unite fara amestecare, pastradu-si fiecare propria sa deosebire naturala.” iar in capitolul 3 spune: “Daca Hristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal, atunci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata blasfemia“[14]. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul spune: “nu este ingaduit a se spune ca Hristos e o fire compusa, pentru ca ar insemna ca si Trupul lui Hristos e de o varsta cu dumnezeirea” (Sf Maxim Marturisitorul, Epistola catre Ioan Cubicularul…Impotriva lui Sever, PSB81, p85-86)[15]. In Minei, la Slujba Sfintilor Parinti celor din Calcedon, la Utrenie, cantarea 6 scrie: Chiril pe Hristos propovaduieste in doua firi, si in doua lucrari, eresul lui Sever celui fara de minte biruind”.

    Impotriva Sinodului IV Calcedon au fost “ridicate anatemele”

    „Ridicarea anatemei in contextul dialogului dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Orientala Ortodoxa este bazata pe Declaratia hristologica comuna de la Chambésy si urmareste inlaturarea obstacolelor in vederea comuniunii eclesiale depline”.[16]Intrebarea sincera este: De ce coptii, siroiacobitii si armenii nu accepta formularea Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon?
    Raspunsul il gasim in cartea “Firea lui Hristos” a patriarhului copt Senuda al III-lea, in care se spune negru pe alb ca ca noi ortodcsii suntem eretici nestorieni![17]

    “Odata acceptat acordul comun privind hristologia, urmeaza acordul comun liturgic. Desi acum nu exista o separatie dogmatica, realizarea deplinei comuniuni ramane un ideal. Se pare ca Bisericile Orientale Ortodoxe nu au suficient curaj in a recunoaste categoric si deplin hotararile Sinodului al IV-lea ecumenic, probabil si imprejurarilor istorice date, iar celelalte Biserici Ortodoxe intarzie ratificarea oficiala a dialogului. In subcomisia liturgica este numit din partea Bisericii Ortodoxe Romane pr.prof.dr. Nicolae Necula.” [18]

    Ce usor au trecut comisiile ortodoxe peste Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon! Observăm totodată ca partea miafizita (coptii, armenii si sirienii) a fost mult mai serioasa în abordarea ei eretică, si chiar de admirat, pentru ca, desi partea ortodoxa s-a grabit sa “ridice anatemele” de pe ereticii condamnati de Calcedon, coptii au spus ca nu poate fi valabila si reciprocă, anume ca miafizitii nu vor ridica anatemele asupra Sfintilor Parinti de la Calcedon! Chiar daca miafizitii ar vrea să “ridice anatema” problema ramane, pentru ca anatema emisa de ei impotriva ortodocsilor este o anatema invalida (ea nu face decat sa confirme, din partea miafizitilor, ca avem alta hristologie decat ei). Insa si ridicarea anatemei contra miafizitilor de catre ortodocsi este invalida. Iesirea eventuala a miafizitilor sau a altor eterodocsi de sub anatema Sinoadelor Ecumenice se face prin primirea invataturii ortodoxe, nu prin ridicarea magica a anatemelor, fara suport dogmatic. Cartea patriarhului miafizit Senuda rămâne ca reper pentru noi ortodocșii, ca să înțelegem că nu avem nimic în comun cu miafiziții, și nu e vorba de nici o neînțelegere terminologică.
    Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a adoptat ca act oficial cartea domnului Jean-Claude Larchet, “Personne et Nature”, text foarte bine documentat în care se demonstrează patristc faptul că necalcedonienii sunt în continuare eterodocși.
    În urma celor expuse mai sus cred ca ar fi cazul ca Biserica Ortodoxă Română să reanalizeze documentul acceptat oficial în 8-9 decembrie 1994, prin care se pune într-o anumită măsură sub anatema Sinodului IV Calcedon și a următoarelor Sinoade Ecumenice.
    Pentru că știu că vă anima dragostea si ravna pentru credinta ortodoxa îndrăznesc să vă cer cu smerenie binecuvântarea patriarhală și rugaciunea.

    Cu fiască supunere, preot Matei Vulcănescu
    Cleric in Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei
    Surse: Orthódoxos Týpos, februarie 2013
    Θεοδρομία, ianuarie-martie 2013
    http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/01/31/scrisoare-deschisa-catre-sfantul-sinod-al-bor-si-preafericitului-
    daniel-in-problema-monofizita/
    Traducere pr.Matei Vulcănescu ( G.O.)

    [1] Biserica Ortodoxă Română fost reprezentată la întrunirile neoficiale de IPS Antonie Plămădeală și Nicolae Chițescu in anii 1964-1970, Parintele Dumitru Staniloae in intalnirile neoficiale din 1971-1079, Parintele Dumitru Radu in prima intalnire oficiala din 1985 si parintele Nicolae Necula.

    [2] dans un acte http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

    [3] un réel être divino-humain http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

    [4] uniquement dans la contemplation (theoria). http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

    [5] devint un être humain. http://eocf.free.fr/dialogl.htm, http://orthodial.com/textes.html

    [6] http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

    [7] Miafizismul este monofizism.

    [8] Thus He was able to say to the Jews while speaking to them, “Before Abraham was, I am. ” (John. 8:58). He did not say, “My Divine nature existed even before Abraham”, but He said, “I am”, which proves the unity and Oneness of His Nature. (H. H. Pope Shenouda III, Nature of Christ, 1997, σελ. 25).

    [9] Κύριλλος Αλεξανδρείας, Περὶ τῆς παναγίας Τριάδος ἐν κεφαλαίοις κη’, P.G. 77:19:1160:Α:13.

    [10] Shenouda înțelege greșit această frază ca o fire a Cuvântului intrupat („μίαν φύσιν τοῦ Θεοῦ Λόγου σεσαρκωμένου” or “One Nature of God, the Incarnate Logos”) – (H. H. Pope Shenouda III, Nature of Christ, 1997, p. 19). The One Nature of the incarnate Logos (p. 27)

    [11] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(16)60:1064:A. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(16)60:376.

    [12] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(16)60:1064:C-1065:A. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(16)60:378:9.

    [13] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(8)52:1013:B. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(8)52:318:6.

    [14] Ιωάννης Δαμασκηνός, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ορθοδόξου πίστεως. P.G. 94:Βιβλίον Γ:(3)47:989:B. ΕΠΕ 1:Βιβλίον Γ:(3)47:290:2.

    [15] Μάξιμος Ομολογητής, Ἐπιστολὴ (ΙΒ’) πρὸς Ἰωάννην Κουβικουλάριον, περὶ τῶν ὀρθῶν τῆς Ἐκκλησίας τοῦ Θεοῦ δογμάτων καὶ κατὰ Σεβήρου τοῦ αἱρετικοῦ. P.G. 91:489:A-B. ΕΠΕ:Φ:15:Β:198:1.

    [16]http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

    [17] In spite of the fact that the Council of Ephesus had excommunicated Nestorus, the Nestorian roots extended to influence the council of Chalcedon where the trend to separate the two natures became so apparent that it was said that Christ is two persons, a God and a human being; (H. H. Pope Shenouda III, Nature of Christ, 1997, σελ. 15).

    [18] http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html
    Scrisoare catre Prea Fericitul Patriarh al Alexandriei, kir Teodor

    de Preot Matei Vulcănescu din Mitropolia Veriei, Nausei și Campaniei și teologul Marian Maricaru

    Prea fericite Papa si Patriarh al Alexandriei, kir Teodor.

    hqdefault[1]Cu cea mai adanca dragoste si cu respect, as vrea sa exprim ingrijorarea mea si a multor clerici si laici, in privinta evenimentului petrecut la intronizarea patriarhului copt miafizit al egiptenilor. Desigur ca este foarte frumos sa simpatizam si sa ii iubim pe fratii nostri copti miafiziti. Cunosc necazurile prin care trec acestia intr-o tara musulmana, cunosc dragostea si marturisirea lor catre Hristos. Dar nu pot ei sa scoata granitele pe care Duhul Sfant le-a pus la Sinodul IV Ecumenic si la celelalte Sinoade Ecumenice, pentru ca acestea nu sunt granite omenesti, ci sunt granite pe care insusi Dumnezeu le-a pus intre Ortodoxie si eterodoxie. Incercarile omenesti de a uni pe necalcedonieni cu Biserica Ortodoxa nu pot avea rezultate daca acestia nu recunosc Sinodul al IV-lea Ecumenic si celelalte Sinoade. Din pacate, acestia se gasesc inca in afara Bisericii lui Hristos, si chiar daca mai marii Bisericilor noastre recunosc Tainele coptilor, aceasta nu insemna ca Duhul Sfant le recunoaste. Nu putem noi sa scoatem anatemele, pe care Duhul Sfant le-a dat ca sa stie acestia ca se afla in afara Bisericii Ortodoxe, si daca vor sa se intoarca trebuie sa primeasca Sinodul IV Ecumenic si toate celelalte Sinoade. Daca spunem ca Parintii de la Sinodul IV Ecumenic au gresit inseamna ca intreaga Biserica are la baza Ei o greseala, ceea ce este blasfemie si ateism. Acelasi Duh care a insuflat pe Evanghelisti sa scrie Evanghelia a insuflat si al IV-lea Sinod Ecumenic si toate Sinoadele Ecumenice. Gestul dumneavoastra, acela de a da o mitra si a spune “Vrednic este” patriarhului miafizit inseamna ca recunoasteti pe patriarhul coptilor ca patriarh adevarat. In felul acesta negati chiar indentitatea dumneavoastra de singur Patriarh Ortodox al Alexandriei si al intregii Africi. Ati negat institutia pe care o reprezentati. Aceasta nu este o problema de mandrie, ci este o problema de Adevar in Duhul Sfant. De aceasta depinde mantuirea a milioane de suflete ale crestinilor ortodocsi. Sa nu ii dezamagiti. Putem sa ii iubim pe Copti si pe toti eterodocsii fara a face gesturi cultico-dogmatice care sunt in afara invataturii Sfintilor Parinti.

    Surse: Ορθόδοξος Τύπος, o7. decembrie 2012, nr. 1953, p. 5

    http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/11/22/scrisoare-catre-prea-fericitul-patriarh-al-alexandriei-teodor-ce-arata-mahnirea-pe-care-o-traim-vazand-cum-este-blasfemiata-credinta-ortodoxa-patriarhul-teodor-al-ii-lea-al-alexandriei-s-a-autodetro/

    http://graiulortodox.wordpress.com/tag/intronizarea-patriarhului-copt-miafizit-al-egiptenilor/

    Traducere Preot Matei Vulcănescu(G.O.)

    sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/2013/10/13/157-scrisoare-deschisa-catre-sfantul-sinod-al-bor-si-preafericitul-daniel-in-problema-monofizita/

  2. octombrie 14th, 2013 la 10:58 | #3

    Scrisoarea catre Patriarhul Daniel si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu notele de subsol, inclusiv ale textelor patristice in originalul grecesc, in care se arata ca Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a acceptat Acordul de la Chambesy cu anticalcedonienii, acord care afirma cum ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos este un hibrid, sau cum se spune mai neaos, o corcitura intre dumenzeire si umanitate, mergand pe linia ereticului Sever.

  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: