Acasă > ORTODOXIE, PATRIARHIA MOSCOVEI > Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 25-a după Cincizecime, la încheierea liturghiei în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 25-a după Cincizecime, la încheierea liturghiei în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 25-a după Cincizecime, la încheierea liturghiei în catedrala „Hristos Mântuitorul”
*

La 25 noiembrie 2012, în duminica a 25-a după Cincizecime, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a condus oficierea Dumnezeieştii liturghii în catedrala „Hristos Mântuitorul” la Moscova.
Cu ocazia sărbătoririi aniversării a 380 de ani de la intrarea Yakutiei în componenţa statului Rus şi a aniversării a 215 de ani din ziua naşterii sfântului ierarh Inochentie (Veniaminov), mitropolit de Moscova şi de Kolomna, la serviciul divin a participat o delegaţie de clerici şi mireni din Yakutia.

După terminarea liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate Egor Afanasievici, Preşedintele Yakutiei! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Astăzi în catedrala „Hristos Mântuitorul” este o mare solemnitate. Noi mulţumim în rugăciune lui Dumnezeu pentru faptul produs cu 380 de ani în urmă – unirea Yakutiei cu Rusia. Acum 380 de ani cazacul de pe Enisey Petr Beketov a fondat o cetate, un fort-post pe malurile Lenei, căruia i-a fost sortit să devină capitala Yakutiei. Acest fapt s-a produs în a. 1639, practic imediat după depăşirea Vremurilor Tulburi, care a transformat Rusia în ruine, care nu doar a explodat pacea civilă, dar a şi dus la dezechilibrul minţilor într-o astfel de măsură, încât oamenii şi-au pierdut reperele de orientare în viaţă, şi-au distrus organizarea lor statală, s-au ridicat unii împotriva altora în lupta fratricidă, deschizând astfel calea unei îngrozitoare permisivităţi a celor care şi-au pierdut conştiinţa şi au făcut fărădelegi în ţara noastră. Depăşirea vremurilor tulburi a fost o faptă eroică măreaţă, în primul rând de ordin duhovnicesc, când poporul şi-a găsit în sine forţă pe baza credinţei şi a principiilor general-morale, să facă unirea în numele păstrării Patriei. Au fost uluitoare consecinţele depăşirii Vremurilor Tulburi din Rusia. O forţă enormă interioară s-a răsucit aidoma unui arc şi a format o mişcare mare şi puternică. Anume în aceşti ani după perioada Vremurilor Tulburi, în timpul domniei binecuvântate a ţarului Mihail Fiodorovici, a revenit perioada de alipire a Siberiei Orientale şi a Extremului Orient. În anul 1639 Petr Beketov, înţelegând că în spatele său se află Patria – puternică şi unită – s-a pornit la est, de pe malurile Eniseyului pe malurile Lenei, şi a fondat acolo un oraş, care a devenit capitala Yakutiei.

Astăzi noi în mod deosebit pomenim pe acei slujitori ai bisericii şi arhierei, care au adus pe pământurile Yakutiei nu doar Ortodoxia, dar şi cultura, şi limba literară. Este unul din acele cazuri, când propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu se unea cu grija despre dezvoltarea limbii naţionale. Strămoşii noştri cuvioşi, veniţi pe pământul Yakutiei, au repetat jertfa sfinţilor întocmai cu apostolii Chiril şi Metodiu. Pentru a propovădui în Yakutia poporului ei muncitor, curajos, ei în primul rând au elaborat gramatica şi, de fapt, limba literară yakută, în care au tradus cele mai necesare texte. Când am avut ocazia să vizitez Yakutia, am fost uluit cum poporul Yakut şi în special Intelectualitatea yakută păstrează memoria despre această faptă duhovnicească şi culturologică a clerului rus ortodox.

Noi ştim că jertfa taţilor noştri nu a fost deloc simplă. Ei veneau în pământuri nepopulate, parcurgeau mii de verste timp de un an în condiţii foarte dificile climaterice, cu reni, cu câini, şi pe jos, îşi petreceau nopţile sub cerul liber, chinuiţi de nori de ţânţari vara şi de vânturi şi geruri aspre iarna. Ei veneau la poporul yakut nu pentru a-l cuceri, dar pentru a împărtăşi cu el adevărurile duhovniceşti înalte, pe care Dumnezeu în Hristos le-a descoperit neamului omenesc. Poporul yakut, bun la inimă, cordial, apropiat de natură, accepta aceste cuvinte cu bucurie, şi noi ştim că în secolele premergătoare jertfa sfinţilor ierarhi, a clerului şi a poporului credincios a întărit Ortodoxia pe pământul Yakutiei.

Astăzi noi îl pomenim pe sfântul ierarh Inochentie (Veniaminov), care a fost primul arhipăstor pe pământul yakut. El a fost un mare misionar, care a luminat Yakutia, bazinul râului Amur, Kamceatka, insulele Aleute şi Alaska. El a fost primul care a atras atenţia asupra necesităţii creării şcolilor în Yakutia, pentru ca formarea parohiilor şi construcţia bisericilor să se îmbine cu activitatea de luminare. Şi, pornind de la el, fiecare următor arhiereu făcea totul ca în Yakutia să apară şcoli de lichidare a analfabetismului – cum am spune astăzi, şcoli laice şi şcoli duhovniceşti, parohiale, precum şi şcoli teologice şi seminare.

A fost efectuat un lucru enorm – şi de misionarism, şi cultural, şi de învăţământ. De anul îngrozitor al revoluţiei, care a schimbat în mod radical viaţa poporului nostru, Yakutia s-a apropiat puternică şi matură din punct de vedere duhovnicesc. Sute de biserici, şcoli, seminare, intelectualitate ortodoxă, activitatea de traducere şi editare – toate acestea luminau viu pe bolta Yakutiei ca semne ale dezvoltării culturale şi duhovniceşti a poporului Yakut. Însă apoi au survenit vremuri groaznice. Yakutia s-a pomenit a fi una din primele regiuni, unde au fost distruse toate bisericile ortodoxe, au fost închise toate şcolile parohiale, a fost lichidat clerul. Totul ce a fost creat timp de 300 de ani a fost distrus.

Însă în acei ani se producea  şi altceva, ascuns de ochii observatorilor externi. Se distrugea viaţa bisericească, se nimicea totalmente, fără urmă. Dar concomitent anume pe acest pământ au fost exilaţi sute şi mii de oameni ortodocşi, printre ei fiind zeci şi sute de slujitori ai bisericii. Ei au venit în calitate de deţinuţi, în obezi, legaţi, au fost trimişi pentru o moarte lentă. Însă ei se rugau acolo, deseori săvârşind Dumnezeiasca liturghie. Ei se rugau şi pentru poporul yakut, în majoritatea lor primind cordial şi binevoitor pe aceşti oameni, dând dovadă de calităţi caracteristice poporului yakut şi până în zilele noastre – neprihănirea inimii, bunăvoinţa, ospitalitatea.

Şi atunci când au fost interzise orice fel de manifestări ale vieţii duhovniceşti, în profunzime, adâncurile rugăciunilor noilor mucenici şi mărturisitori se uneau cu viaţa poporului. Credem că renaşterea Ortodoxiei care a avut loc mai apoi, la finele secolului al XX-lea, şi-a avut temelia sa duhovnicească nu doar în activitatea de misionarism şi de cultură, desfăşurată cu începere din secolul al XVII-lea până la începutul secolului al XX-lea, dar şi acea lucrare ascunsă duhovnicească, de rugăciune, care se săvârşea pe pământul yakut prin jertfa mucenicilor şi mărturisitorilor noştri.

Mi-a reuşit să mă ating încă de fosta Yakutie, distrusă duhovniceşte. În depărtatul an 1971 am venit în Yakutsk şi am intrat într-o casă care se numea biserică. Era o încăpere tip sarai cu pereţi pe jumătate putrezi, cu multă umezeală în interior, rău mirositoare. Se părea că dacă loveşti în acei pereţi, se vor prăbuşi imediat, iar în interior un preot bătrânel săvârşea serviciul divin în prezenţa a circa zece femei credincioase. Impresia era grea, dar când mi-am imaginat că recent în Yakutia nu era în genere nici o biserică, eu m-am bucurat, privind la acest germene slab al vieţii duhovniceşti.

Având posibilitate, deja fiind Patriarh, să vin în Yakutia, am văzut biserici splendide, un centru excelent duhovnicesc de luminare chiar în inima Yakutskului, unde actualmente funcţionează seminarul teologic din Yakutia. Am văzut clerici tineri, inclusiv de etnie yakuţi; am avut posibilitate să comunic cu preşedintele, prezent aici, conducerea Yakutiei, intelectualitatea, poporul, să mă cufund într-o atmosferă deosebită a vieţii duhovniceşti şi culturale a celei mai mari după teritoriu regiune a Rusiei.

Aş vrea din toată inima să mulţumesc la doi ierarhi, care şi-au adus deosebita contribuţie la renaşterea vieţii duhovniceşti, bisericeşti în Yakutia – adormitului stăpân Zosima şi predecesorului său stăpân Gherman, actualmente mitropolit de Kursk. Aceşti doi ierarhi au repetat fapta părinţilor noştri cu o vechime de 300 şi 200 de ani – în conlucrare cu puterea laică şi cu poporul, ei au renăscut Ortodoxia.

Aş vrea, de asemenea, să-i mulţumesc cordial pentru trude arhiereului conducător al Eparhiei de Yakutia stăpânului Roman, care cu bucurie, cu un sentiment sincer cordial a acceptat numirea sa în Yakutia, fără a se speria nici de gerurile de 50 de grade, nici de specificul climei, nici de îndepărtarea de locurile natale, de Patria sa mică. Stăpânul Roman trudeşte azi împreună cu clerul şi credincioşii evlavioşi asupra traducerii în limba yakută a textelor necesare pentru serviciu divin şi a literaturii teologice, poartă de grijă în educarea clerului tânăr yakut, participă activ la dialogul cu puterea de stat în Yakutia şi contribuie la întărirea bazelor Ortodoxiei pe acest pământ.

Un cuvânt special de mulţumire aş vrea să-i exprim Preşedintelui Yakutiei Egor Afanasievici, care este prezent aici. Vă mulţumesc din inimă pentru atitudinea Dumneavoastră binevoitoare, sinceră, cordială faţă de Ortodoxie pe pământul yakut. Fiind în Yakutia, am avut posibilitate să discut timp îndelungat cu Dumneavoastră, să vă cunosc în calitate de om şi de conducător. Din toată inima aş vrea să vă doresc ajutor de la Dumnezeu în slujirea adusă Yakutiei şi poporului ei şi în ajutorul acordat la renaşterea vieţii duhovniceşti pe întinsurile enorme ale pământului yakut.

<…>

Împreună cu noi azi s-au rugat reprezentanţii tuturor eparhiilor Extremului Orient, fiindcă sărbătoarea Yakutiei este sărbătoarea pentru tot Extremul Orient. Trebuie să vă spun, aidoma în Yakutia, viaţa bisericească a fost distrusă în întreg Extremul Orient, de parcă cineva în mod special a făcut totul ca aceste pământuri să fie rupte de Rusia. Au fost distruse toate bisericile şi doar în perioada postbelică unde şi unde s-au deschis câte una. În timpul de faţă în Extremul Orient au fost create două mitropolii – de Primorie şi de Priamurie, au fost deschise eparhii în toţi subiecţii federaţiei din Extremul Orient. În aceste eparhii astăzi au loc schimbări foarte importante – pe alocuri aceasta se observă deosebit de bine. Şi arhiereii noştri, şi clerul trudeşte în aceste condiţii complexe fără a precupeţi puterile pentru refacerea Bisericii Ortodoxe în Extremul Orient.

<…>

Aş vrea să mulţumesc, de asemenea, corului de copii şi tineret, care a cântat azi în limba yakută. Aţi auzit, de asemenea ectenii, care erau rostite în limba yakută, precum şi citirile evanghelice. Toate aceste ne bucură foarte mult, deoarece mărturisesc despre faptul că astăzi Ortodoxia în Yakutia nu este adusă din afară, credinţa este înrădăcinată în viaţa poporului şi în cultura lui.

Fie ca Domnul să păzească pământul Yakutiei, fie ca Domnul să păzească poporul yakut, fie ca El să binecuvânteze trudele celor care făuresc cauza Lui sfântă pe acest pământ. Fie ca Domnul să păzească Rusia în unitate şi coeziune de idei în corespundere cu spusele apostolului Pavel în epistola sa către Efeseni, auzite azi în timpul Dumnezeieştii liturghii (Ef. 4:1-6): „Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru tot”. Fie ca şi credinţa noastră, baza morală comună, să ne ajute nouă tuturor să vieţuim în unitate de idei, în credinţă şi în curăţenie.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii  via http://www.patriarchia.ru

Categories: ORTODOXIE, PATRIARHIA MOSCOVEI Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.