Acasă > Predici > Predica Preafericitului Patriarh Kiril la vecernia cu cinul iertării în catedrala Hristos Mântuitorul

Predica Preafericitului Patriarh Kiril la vecernia cu cinul iertării în catedrala Hristos Mântuitorul

Predica Preafericitului Patriarh Kiril

la vecernia cu cinul iertării în catedrala Hristos Mântuitorul

Seara, la 26 februarie, în Duminica iertării, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat vecernia cu cinul iertării în catedrala Hristos Mântuitorul. După otpustul vecerniei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Astăzi este o zi deosebită şi o oră deosebită, când cerem unul de la altul iertare. Acest obicei bisericesc minunat, care a ajuns la noi din timpurile străvechi, ne ajută să înţelegem ceva foarte important referitor la viaţa cotidiană reală.

Fiecare om trece prin conflicte, prin scârbiri, fiecare are anumite neînţelegeri cu cei din jur, fie în familie, fie la serviciu sau printre prieteni. Într-un fel sau altul, conflictele sunt prezente în permanenţă în viaţa noastră şi anume de conflicte este legată ceea ce numim noi o nenorocire, fiindcă deseori conflictele trec în certuri, sunt însoţite de ură, răutate, ceea ce duce deseori pe oameni la limita extremă. Cunoaştem că în rezultatul conflictelor cei mai apropiaţi oameni se pot separa – soţul de soţie, copiii de părinţi. Scindările uneori distrug şi unitatea poporului, unitatea societăţii – inclusiv în cazurile când poporul stă în faţa necesităţii de soluţionare a sarcinilor istorice foarte importante. Iar dacă e să privim în trecut, inclusiv în trecutul ţării noastre? Cât de des din cauza incapacităţii de a se împăca, de a ieşi din conflict, poporul nostru pierdea foarte multe, iar uneori aproape totul! Există vreo reţetă, vreun brevet absolut privind depăşirea conflictelor?

Astăzi în timpul Dumnezeieştii liturghii a fost citită epistola apostolului Pavel către Romani şi Evanghelia după Matei. O mărturie deosebit de clară la tema despre care discutăm acum, o găsim  în fragmentul care s-a citit din Evanghelia după Matei – cuvinte Dumnezeieşti, clare, simple, care posedă o mare putere: ”Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Mt. 6:14).

Nu poate exista fericire fără iertare de la Dumnezeu. Fiecare om are păcate, slăbiciuni, vicii. Ele  aidoma glodului fizic care îngreuiază trupul nostru, îngreuiază şi trupul duhovnicesc – sufletul nostru; şi nu există altă modalitate să aruncăm de pe noi povara extrem de grea a păcatului, decât să iertăm apropiaţilor noştri păcatele lor. Iertarea este o mare forţă, este recăpătarea bunăvoinţei lui Dumnezeu, depăşirea conflictelor omeneşti. Această mare înţelepciune Dumnezeiască este pecetluită în tradiţia bisericească care, ajungând până în zilele noastre, oferă fiecăruia care păşeşte pe câmpul Postului mare, care conştientizează păcatele sale, care doreşte să-şi curăţe sufletul de orice întinare, care doreşte să depăşească greutatea conflictelor şi a certurilor, să ierte oamenilor păcatele lor.

Aceste cuvinte Dumnezeieşti cer răspuns de la noi. Noi nu vom putea să ne prefacem că nu le cunoaştem şi nu le auzim. Şi răspunsul poate fi diferit. Noi putem cu bucurie să răspundem la această chemare Dumnezeiască, să conştientizăm înţelepciunea ei profundă şi puterea vitală şi să procedăm în conformitate cu ea. Să iertăm celor care sunt alături de noi ceea ce ne-a rănit, ceea ce a amplificat înstrăinarea dintre noi şi apropiaţii noştri, ce le-a adus durere. Să le iertăm fără nici un fel de condiţii, deoarece Domnul nu vorbeşte de condiţii. Dar putem să ne sinchisim să ne apropiem de vreo persoană ca să-i cerem iertare. Această sinchiseală este condiţionată în mare măsură de trufia noastră, de obişnuinţa de a conştientiza întotdeauna că avem dreptate, de obişnuinţa de a judeca pe alţii de la înălţimea autorităţii proprii, propriei poziţii, indiferent de faptul dacă posedăm o autoritate reală sau nu.

Într-un anumit sens Duminica iertării este un oarecare determinator al hotărârii şi capacităţii noastre de a auzi glasul lui Dumnezeu şi de a proceda conform poruncilor Lui. Ne-am adunat astăzi în biserică pentru a cere unul de la altul iertare, iar venind acasă, haideţi să cerem iertare de la rudele noastre, apropiaţii noştri, mai ales de la cei cu care suntem în vrajbă. Dacă eşti cu vreo persoană în relaţii bune, atunci cinul iertării se transformă într-un obicei oarecare frumos. Oamenii care nu sunt separaţi prin ceartă, cer iertare unul de la altul cu zâmbet, ştiind că nu au făcut nimic rău unul altuia. Iar acolo unde este un conflict real, unde este o ceartă reală, unde este atins amorul nostru propriu, unde vedem o oarecare nedreptate din partea apropiaţilor noştri – acolo, vai, cât e de greu să păşeşti peste propriul orgoliu, să îngenunchezi în faţa omului pe care îl consideri vinovat, să-i ceri iertare.

De aceea cuvintele lui Dumnezeu cer de la noi un răspuns curajos, cer o forţă interioară. Mulţi din cei care se consideră puternici, nu sunt în stare să facă acest pas. Biserica propune astăzi tuturor – şi celor puternici, şi celor slabi, şi celor cu dreptate şi celor vinovaţi – să se împace unul cu altul, să restabilească acele relaţii care aduc bucurie, linişte şi pace. Nu este întâmplător că Postul cel Mare începe cu cinul iertării. Dacă noi nu suntem în stare să cerem iertare unul de la altul în sinceritatea şi curăţenia inimii, atunci slabă nădejde că vom fi în stare să trecem zilele Sfintei Patruzecimi cu folos pentru suflet. Înţelegând importanţa prezentului moment, să cerem de la Domnul puteri pentru iertarea sinceră, cordială şi să ne rugăm ca prin această acţiune purificatoare măreaţă noi să intrăm în mod mântuitor pe tărâmul Postului mare.

Conştientizez că în calitate de Patriarh pot obijdui pe cineva – prin cuvânt şi poate printr-o anumită neatenţie, fiindcă de la Patriarh mulţi aşteaptă atenţie, dar nu întotdeauna îmi ajung puteri, iar uneori şi înţelepciune să fac aşa cum ar fi corect. Fiecare om poartă pe sine pecetea nedesăvârşirii şi îmi dau seama pe deplin că nu întotdeauna, se prea poate, cuvintele şi acţiunile mele bucură pe toată lumea. Astăzi conştientizând această vină în faţa multora, cer de la voi toţi iertare. Binecuvântaţi şi iertaţi-mă, părinţi, fraţi şi surori.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Sursa: http://www.patriarchia.ru

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.