Acasă > Predici > PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR LA DUMINICA A XVII–A DUPǍ RUSALII

PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR LA DUMINICA A XVII–A DUPǍ RUSALII

17DUMINICA  A  XVII–A  DUPǍ  RUSALII 

Mt. 15, 21 – 28 

FEMEIA  CANANEIANCǍ  –  CREDINŢǍ,  STǍRUINŢǍ ŞI ÎNŢELEPCIUNE

            Dreptmăritori creştini,

            Evanghelia de astăzi ne relatează că într-o zi Mântuitorul Iisus Hristos a venit să propovăduiască în părţile Tirului şi ale Sidonului, iar aici a întâlnit o femeie cananeiancă ce l-a strigat cu durere: ,,Milueşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.” Avea o fiică demonizată. Domnul, însă, ca şi cum nu ar fi auzit-o, nu i-a răspuns nici un cuvânt, aşa încât ucenicii au simţit nevoia să intervină, mijlocind la învăţătorul lor: ,,Milueşte-o, Doamne, că strigă în urma noastră!”

            Ei bine, spre uimirea ucenicilor şi a noastră, Hristos a dat atunci un răspuns cât se poate de surprinzător: ,,Nu sunt trimis decât numai pentru oile cele pierdute a lui Israel!…”Adică…, a fost trimis doar pentru evrei!…

            Să fie oare chiar aşa? Nu, ci Iisus Hristos a venit în lume pentru întreg neamul omenesc, nu numai pentru evrei, greci, ruşi, sau mai ştiu eu care alţii se pretind aleşi în chip special de Dumnezeu. El S-a întrupat pentru toţi oamenii deopotrivă, indiferent de neam sau rasă: deci şi pentru români, şi pentru ţigani, şi pentru africani, şi pentru australieni, pentru toţi. De ce, atunci, a răspuns aşa?! Ei bine, răspunzând astfel, Hristos nu a făcut decât să evidenţieze mentalitatea iudeilor din vremea aceea, care se aşteptau ca Mesia să vină numai pentru ei, în timp ce pe ceilalţi îi considerau ,,spurcaţi” şi deci nedemni de chemarea sfântă la mântuire. După ce a adus în discuţie această concepţie egoistă însă, Domnul a demonstrat-o într-un mod care nu a mai lăsat loc la nici un comentariu în mintea celor ce au fost martori minunii de astăzi. Vom vedea mai jos!

            Auzind femeia afirmaţia aceasta, care de altfel îi era cunoscută, şi intuind universalitatea misiunii lui Hristos, a insistat şi, apropiindu-se, L-a rugat: ,,Doamne, ajută-mă”. Şi atunci Domnul ne mai uimeşte o dată… După ce ,,a ignorat-o”, prefăcându-Se că nu o ia în seamă, preluând aceeiaşi mentalitate a iudeilor o numeşte,,câine”:,,nu este bine să iei pâinea copiilor şi să o arunci câinilor”.Şi aceasta nu pentru că aşa o considera El, ci pentru a sublinia acelaşi dispreţ al ,,celor aleşi” faţă de neiudei, mentalitate pe care, de asemenea o va respinge prin ceea ce a urmat.

            De reţinut că Domnul nu a vorbit de la Sine; nu Şi-a exprimat propriul crez, ci a dat glas acelei mentalităţi potrivit căreia toţi cei care nu făceau parte din poporul ales erau consideraţi spurcaţi şi, pentru aceasta, erau numiţi ,,câini”.

            Iubiţi credincioşi,

            Toate aceste afirmaţii şi cuvinte, aparent scandaloase şi jignitoare, nu vor decât să evidenţieze o mentalitate egoistă, dispreţuitoare şi, pentru aceasta, nedreaptă, care însă va face să strălucească şi mai mult credinţa şi stăruinţa acestei femei, ce nu se lasă impresionată de concepţia condamnabilă a iudeilor, potrivit căreia cananeienii nu puteau spera  nici o clipă la Mesia. Ea nu se lasă intimidată, ci stăruie şidă Mântuitorului  un răspuns care arată că nu era numai credincioasă, ci şi înţeleaptă:,,Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor”.

            Vedeţi ce înţeleaptă a fost femeia? Ea nu s-a lăsat cuprinsă de orgoliul rănit al omului jignit; ştia foarte bine care era crezul iudeilor despre cananeieni. Nu s-a simţit izgonită şi respinsă. A simţit ce?… Să stăruiască; să insiste, rugându-L iar: ,,Doamne, ajută-mă”, în ciuda dispreţului iudeilor aflaţi de faţă. ,,Ajută-mă!”… cu disperare şi cu dragostea pe care numai o mamă o poate simţi faţă de propriul copil.

            Ei bine, atât de impresionat a fost Hristos de credinţa, stăruinţa şi înţelepciunea acestei femei, precum şi de faptul că nu s-a supărat şi că nu s-a simţit jignită, încât i-a spus:,,O, femeie, mare e credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti!” Şi mai adaugă evanghelia că ,,s-a tămăduit fiica ei în chiar ceasul acela”.

            Aceasta este pericopa evanghelică de astăzi şi cred că învăţămintele ce se impun sunt uşor de deprins de fiecare dintre noi. Şi noi putem fi uneori femeia aceasta care a alergat după Iisus. Câţi nu avem de cerut de la El: fie îndreptarea unui copil care nu ne mai ascultă, fie reîntoarcerea cu dragoste a soţului sau a soţiei în familie, fie înţelepţirea unui vecin care ne mută hoţeşte hotarul, fie îmblânzirea duşmanului care ne ponegreşte ori ne bârfeşte, sau mai ştiu eu ce alte situaţii ne pot aduce în viaţă în postura femeii cananeience.

            Ce oare L-a determinat pe Hristos s-o laude în cele din urmă pe aceasta: ,,O, femeie, mare este credinţa ta” şi ce anume ar trebui să învăţăm noi de la ea? Ei bine, trei lucruri cred că ar trebui să râvnim la această păgână, socotită  prea uşor de,,poporul ales” câine :credinţa ei, deşi mentalitatea vremii îi era potrivnică, stăruinţa, în pofida ,,ignorării” şi ,,jignirii” cu care a fost tratată aparent până şi de Hristos, şi înţelepciunea,cu care până la urmă ne-a cucerit pe toţi. Ea îşi va fi zis, în simplitatea ei, dar cu intuiţia omului care se agaţă plin de speranţă de orice simte că i-ar putea aduce împlinirea rugăciunii:,,Nu-i adevărat, acest Mesia pe care eu L-am văzut că învaţă atât de înţelept şi de puternic trebuie să fi fost trimis şi pentru mine şi pentru poporul meu. Dacă este Dumnezeu, trebuie să fie şi al nostru, al tuturor, pentru că nu putem avea fiecare Dumnezeul său”.

            Stăruinţa!… Sunt între noi oameni credincioşi care dacă nu li s-a împlinit astăzi rugăciunea, mâine nu se mai roagă… Păi, dacă nu s-a împlinit?… A venit cineva cu pomelnic la altar şi a plătit rugăciuni. Şi, dacă a văzut că nu i s-a împlinit ,,rugăciunea”, după aceea a venit şi i-a cerut banii înapoi, pentru că nu i-a fost ascultată cererea, ca şi cum ar fi fost vorba de nelivrarea unui simplu ,,produs” achitat. Ei bine, femeia de astăzi nu a făcut aşa! A insistat. A stăruit. Şi o să vă mai spun ceva: cred că Hristos a aceptat să intre pentru câteva momente în jocul mentalităţii evreilor şi pentru a-i încerca stăruinţa şi credinţa acestei femei. Să vadă, îşi iubeşte îndeajuns de mult fiica, ori se va supăra şi va pune mai presus de dragostea ei de mamă orgoliul rănit de ,,jignirea” cu care, de altfel, ar fi trebuit să fi fost deja familiarizată?

            Sunt între noi oameni care ar dori să ,,negocieze” cu Dumnezeu, eventual de pe poziţii egale! Oameni care, dacă au avut într-o zi ghinion şi s-a întâmplat să nu fie serviţi cum se cuvine de doamna de la lumânări, ori părintele a fost prea ocupat sau insuficient de dispus să-i asculte şi nu le-a citit rugăciunea când au vrut ei, au făcut stânga împrejur, le-au întors spatele, au plecat şi pe la biserică nu au mai dat.

            Ce face femeia de astăzi? Ea stăruie. Nici gând să se simtă jignită! Ea nu ştie ce este acela orgoliu, căci iubirea jertfelnică alungă mândria. Ea o ţine una şi bună:,,Doamne, Te rog să mă ajuţi! Ştiu că poţi, pentru că eşti Mesia, Te rog să mă ajuţi!” Şi insistenţa şi stăruinţa ei L-au determinat pe Hristos să-i împlinească rugăciunea în faţa tuturor, chiar dacă nu era din neamul ales al luiIsrael.

            Înţeleciunea!… A ştiut să răspundă înţelept, nu obraznic, cum facem noi adeseori: suntem jigniţi, jignim şi noi; m-ai făcut ,,câine”, mă voi răzbuna pentru asta! Femeia răspunde cu o înţeleciune care-L,, cucereşte” şi pe Mântuitorul Hristos, dar şi pe noi. Era înţeleaptă: ,,Da, Doamne, aşa este, cum zici Tu, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor, şi pentru aceasta Te rog, dă-mi şi mie o fărâmitură pentru copilul meu”…

            Iată, dragii mei, câte lucruri putem învăţa de la o păgână care, potrivit mentalităţii vremii, nici nu avea ce căuta în faţa lui Iisus, căci aceasta era crezul iudeilor despre cananeieni. Un ,,câine”! Un ,,gunoi”! Şi totuşi, această femeie vine şi ne îndeamnă pe noi astăzi la credinţă, stăruinţă şi înţelepciune, iar nu să ne supărăm atunci când nu suntem ascultaţi de Dumnezeu. În prima fază nici ea nu a fost ascultată.Hristos părea că nu o aude, pentru ca apoi, la atenţionarea ucenicilor, să spună poporului rătăcit în egoism şi naţionalism: ,,Nu, nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale lui Israel; n-am nici o treabă cu cananeienii”, iar în cele din urmă să dea glas concepţiei absolute intolerabile a iudeilor despre păgâni. Aceasta era mentalitatea, iar Hristos a reacţionat astfel ca să le arate iudeilor că şi El este din neamul lor şi că vine pe filiera Legii lor, pentru ca apoi să poată aduce ,,deschiderea” necesară Legii, spre înţelegerea şi îmbrăţişarea şi a cananeienilor, şi a samarinenilor, şi a păgânilor de tot felul, adică a întregului neam omenesc.

            Învăţăm, aşadar, din evanghelia de astăzi, cum stăm faţă de Dumnezeu. Înţelegem că nu avem voie să ne supărăm pe El atunci când nu  ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererea, ci  doar să insistăm. Nu avem voie să ne simţim jigniţi de faptul că El pare a nu ne auzi. Noi doar să stăruim! Nu m-a ascultat astăzi? Nu  mă duc să-i cer banii părintelui înapoi, ci voi înteţi rugăciunea şi mă voi ruga şi mâine şi poimâine ş.a.m.d., pentru că s-ar putea ca Dumnezeu să dorească să-mi încerce credinţa, aşa cum a încercat-o şi pe a cananeiencii astăzi. S-a prefăcut că nu o aude: ,,Ia să vedem, stăruie în credinţă, sau pleacă şi nu vrea să mai Mă vadă în veci!” Aceiaşi atitudine să o avem şi noi faţă de Dumnezeu, pentru că El uneori ne încearcă, dorind să vadă dacă avem credinţă, iar apoi dacă aceasta este dublată şi de răbdare şi stăruinţă, ori este încununată şi de înţelepciune…Ştim să stăruim? Sau doar să cerem, ba încă ne lipseşte şi răbdarea de a aştepta să ni se împlinească rugăciunea? Suntem înţelepţi, sau ne supărăm precum copiii şi nu mai venim la biserică pentru că nu m-a mulţumit atitudinea părintelui într-o zi sau alta?…

            Să-L rugăm pe Dumnezeu, deci, să ne dea şi nouă aceste virtuţi ale femeii cananeience de astăzi: credinţa puternică, stăruinţa în rugăciune, dar şi înţelepciunea şi puterea de a nu ne supăra vreodată pe Dumnezeu sau pe oamenii din jurul nostru, ci să le găsim totdeauna acestora scuze. Este o mare virtute să le găseşti oamenilor scuze atunci când ei nu şi le cer. Să te gândeşti aşa: ,,Poate că a fost indispus vecinul şi de aceea  mi-a vorbit aşa de glacial astăzi. Poate că a fost ocupat şi de aceea nu a avut vreme şi pentru mine prietenul meu. Poate că m-a confundat, şi de aceea mi-a vorbit aşa de urât persoana aceea”.Scuze de tot felul, care pot menţine şi susţine relaţiile dintre noi, aşa încât să nu ne supărăm neânţelepţeşte unii pe alţii. Să ne scuzăm şi să ne iertăm unii pe alţii, ca să rămânem în comuniune şi să ne laude şi pe noi Dumnezeu aşa cum a lăudat-o pe femeia cananeiancă astăzi:,,Omule, sau femeie, mare este credinţa ta. Fie ţie după cum voieşti”, Amin!

Categories: Predici Tags:
  1. Valeria Suciu
    ianuarie 29th, 2013 la 12:19 | #1

    De aceea mandria este un pacat atit de greu, care in primul rind ne reduce credinta si ne transforma in oameni trufasi.Multumim Parinte ca ne tii atentia treaza!

  1. Nici un trackbacks momentan.